Accident de circulaţie. Părăsirea locului producerii accidentului. Aplicarea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracţiunii şi persoanei inculpatei. Imposibilitatea obligării asigurătorului la plata unor despăgubiri civile

Nu se impune reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţelor judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.a), b) cod penal 1969, având în vedere caracterul facultativ al acestora raportat la modalitatea concretă de comitere a faptelor, la consecinţele produse şi la faptul că inculpata a avut o atitudine nesinceră în cursul judecăţii. 

Solicitarea părţilor civile de obligare a asiguratorului la plata unor despăgubiri civile potrivit unei tranzacţii la care nu a luat parte, tranzacţie încheiată la data de 14.12.2011 doar între părţile civile şi inculpată şi în care se face menţiunea expresă că despăgubirile civile stabilite urmează să fie suportate doar de către asigurator este absurdă.

Având în vedere natura tranzacţiei încheiată la data de 14.12.2011 între părţile civile şi inculpată, se constată că acest act juridic are efecte inter partes şi nu erga omnes, neputând produce efecte juridice faţă de o persoană care nu a participat la tranzacţie, în caz contrar fiindu-i încălcat dreptul la apărare cu privire la întinderea obligaţiilor care i-ar reveni.

Având în vedere practica judiciară a Curţii de Apel Constanţa, raportat la faptul că victima avea vârsta de 76 ani, că cele 2 părţi civile aveau la data producerii accidentului vârstele de 50 de ani şi de 55 ani, că nu mai locuiau de mulţi ani împreună, că fiecare parte civilă are familia sa, suma de câte 15.000 euro pentru fiecare este în măsură să realizeze caracterul compensatoriu al daunelor morale. Se are în vedere şi practica majoritară a instanţelor europene în materia daunelor morale în cauze asemănătoare, sumele acordate cu acest titlu moştenitorilor adulţi ai unei persoane decedate în urma unui accident de circulaţie nefiind foarte mari, cu excepţia cazurilor în care se face dovada existenţei unei legături afective deosebit de puternice, ceea ce în prezenta cauză nu s-a dovedit.

Art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal 1969

Art. 89 alin. 1  din OUG nr. 195/2002,

Art.23 alin.1,2 Cod procedură penală

Art. 32-33 şi 34 Cod procedură penală

Asupra apelurilor penale de faţă:

Constată că prin sentinţa penală nr. 1409 din data de 18.12.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 18984/212/2013, s-a hotărât:

„În baza art. 178 alin. 1 şi 2 C. p. 1969 cu reţinerea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpata [...] la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.

În baza art. 89 alin. 1 din O. U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpata  [...] la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 C. p. 1969, art. 34 alin. b C. p. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.  contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei [...] pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969.

În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executarii pedepsei inchisorii.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.În baza art. 397 alin. 1 C. p. coroborat cu art. 25 alin.1 C. p. p. admite acţiunea civilă formulată de către părţile civile şi obligă inculpata [...] în solidar partea responsabilă civilmente Societatea [...] S. A. la plata către:

 - partea civilă [...] a sumei de 10.000 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale,

- partea civilă [...] a sumei de 10.000 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale.

În baza art. 272 C. p. p. raportat la art. 274 alin. 1 şi 3 C.proc.pen. obligă inculpatul [...] în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de [...] S. A.  la plata către stat a sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 21.11.2011, în jurul orelor 17.50, inculpata [...], conducând autoturismul marca Golf, cu numărul de înmatriculare [...] pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Constanţa, ajungând la intersecţia cu str. Traian, efectuează virajul spre stânga deşi era interzis acest lucru, moment în care surprinde şi accidentează pe numita [...], care se angajase în traversare pe marcajul pietonal. După impact, inculpata [...] a părăsit locul accidentului, s-a deplasat la domiciliul său şi a parcat autoturismul, acesta fiind ulterior identificat de organele de poliţie.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a numitei [...] care a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa pentru investigaţii unde, în data de 22.11.2011 a decedat.

Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au constatat că nici autoturismul implicat şi nici conducătorul auto nu se aflau în zonă. A fost identificat martorul ocular [...] acesta declarând că, în data de 21.11.2011, în jurul orelor 17.50, aflându-se pe str. Traian, ..., a observat că pe b-dul 1 Decembrie 1918, dinspre b-dul Ferdinand, circula un autovehicul de culoare roşu, cu numărul de înmatriculare [...] sau [...] care, la intersecţia cu str. Traian, a virat stânga şi a accidentat o persoană care traversa strada pe trecerea de pietoni, din partea dreaptă a autovehiculului. Martorul a precizat că, după impact, de la volanul autoturismului a coborât o persoană de sex feminin care, după ce s-a uitat la victimă, a urcat în autovehicul şi şi-a continuat deplasarea.

În cursul efectuării cercetării la faţa locului, s-a prezentat inculpata [...] care a recunoscut că este autoarea accidentului rutier şi care a menţionat că, după eveniment, deoarece s-a speriat, s-a deplasat la domiciliul său unde a parcat autoturismul, a lăsat copilul în grija unei vecine şi, 1-a insistenţele acesteia, a revenit în zonă. Ulterior, autovehiculul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare [...] a fost identificat de lucrătorii de poliţie la domiciliul inculpatei din Constanţa, [...], în parcarea blocului …

Inculpata [...] a fost testată cu aparatul alcooltest marca Drager, rezultând faptul că aceasta nu a consumat băuturi alcoolice.

Din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie nr. 720/A3/2011 din 13.02.2012, emis de S.M.L. Constanţa, se desprinde faptul că moartea numitei [...] a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut închis, în cadrul unui politraumatism cranio-toraco-abdominal şi de membre. Leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure. Pot data cu circa 8 ore înainte de deces. Cele situate la nivelul capului au legătură directă cu cauzele morţii.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, expertul concluzionând că locul de producere al impactului a fost situat pe spaţiul sensului de deplasare al autoturismului cauzei, la o distanţă de aproximativ 4,6-5 m faţă de limita marcajului pietonal. „Starea de pericol a fost generată de iniţierea manevrei de traversare a carosabilului de către pieton, prin loc neregulamentar şi fără o asigurare corespunzătoare, în condiţiile în care lumina farurilor era un foarte bun indiciu despre existenţa în trafic a acestuia". Viteza de deplasare a autoturismului condus de învinuită a fost de aproximativ 30,5 km/h.

Conform raportului de expertiză din data de 14.01.2013 a rezultat că impactul dintre autoturism şi victimă a avut loc pe trecerea de pietoni, la distanţa de 0,8-1,2 m faţă de terminarea marcajului pietonal. Starea de pericol a fost creată de către inculpata [...]. Viteza de deplasare a autoturismului a fost de aproximativ 48-49 km/h. Posibilităţile de evitare a accidentului au aparţinut inculpatei [...] care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversare.

Fiind audiată în cauză în cursul urmăririi penale, deşi iniţial inculpata [...] a recunoscut faptul că impactul a avut loc pe marcajul pietonal, ulterior a revenit asupra acestei poziţii, susţinând că pietonul se angajase în traversare prin loc nepermis.

Instanţa de fond a apreciat că accidentul de circulaţie din data de 21.11.2011 a avut loc datorită neacordării priorităţii de trecere pietonului angajat regulamentar în traversare de către inculpata [...].

Deşi în cuprinsul primei expertize tehnice auto întocmite în cauză se precizează că impactul a avut loc la o distanţă de aproximativ 5 m faţă de marcajul pietonal, această concluzie are la bază presupunerea expertului că locul impactului este dat de locul unde a fost identificată pe carosabil geanta victimei, aspect care ignoră în totalitate mecanismul producerii impactului respectiv lovire-proiectare. Pe de altă parte, aceste concluzii nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, fiind în contradicţie chiar şi cu declaraţia martorului ocular [...], astfel încât această probă nu va fi înlăturată.

Prima instanţă a constatat, în conformitate cu declaraţiile martorilor, că măsurătorile efectuate de organele de poliţie au fost riguroase.

Instanţa de fond, pentru a stabili vinovăţia inculpatei [...] sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, a avut în vedere atât concluziile raportului de expertiză din data de 14.01.2013, dar şi declaraţiile martorului ocular [...] care a relatat dinamica producerii accidentului şi a declarat că îşi aduce aminte cu certitudine că victima se afla pe trecerea de pietoni, apucase să facă 4-5 paşi pe trecerea de pietoni, o pătrime din lăţimea străzii. Martorul care este persoana care a stat alături de victimă până a venit Salvarea şi a dat declaraţie imediat după momentul săvârşirii faptei organelor de poliţie a relatat că victima a fost lovită frontal, a fost urcată pe capotă 2-3 secunde, maşina s-a oprit, victima a căzut. Declaraţia martorului este una sinceră, acesta relatând şi primele momente de după accident când s-a apropiat şi a văzut o baltă de sânge destul de mare în care a găsit victima care intrase în convulsii şi căreia i-a acordat primul ajutor.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că este dovedită vinovăţia inculpatei atât sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă cât şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prima  instanţă a reţinut declaraţia inculpatei care a recunoscut că imediat după producerea accidentului de circulaţie care a declarat că în momentul în care a văzut că starea în care s-a aflat bătrâna pe care o accidenta-se s-a speriat foarte tare, s-a uitat la copil care vroia să iasă din maşină, s-a dus spre copil, a urcat în maşină, apoi l-a sunat pe soţul său, i-a spus despre accidentul de circulaţie, apoi i-a spus că va lăsa copilul la o vecină. Declaraţia inculpatei [...] se coroborează cu declaraţia martorei [...] care a declarat că locuieşte în acelaşi bloc cu inculpata [...] şi cu soacra acesteia. Martora a declarat că n seara respectivă, aproximativ la ora 18:15-18:30 a sunat la uşă inculpata [...] care era însoţită de copilul ei, amândoi plângeau, iar inculpata i-a cerut să aibă grijă de copil. Martora a relatat faptul că minorul a rămas cu mama sa, iar martora împreună cu inculpata, care a avut iniţiativa de a se întoarce l-a locul accidentului, s-au deplasat la locul unde a avut loc accidentul de circulaţie, iar inculpata şi-a declinat identitatea în faţa organelor de poliţie şi a recunoscut că este persoana implicată în calitate de şofer de autovehicul în accidentul de circulaţie. 

Prima instanţă a constatat, în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014,  că vechea reglementare reprezintă conform art.5 C. p. lege penală mai favorabilă întrucât în cauză se impune aplicarea imediată a unei pedepse inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsire a locului accidentului, vechea reglementare fiind mai favorabilă sub aspectul dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni şi sub aspectul incidenţei instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile civile [...] şi [...], inculpata [...] şi asiguratorul [...] S.A..

În dezvoltarea motivelor de apel ale părţilor civile [...] şi [...] s-a solicitat a se ţine seamă de faptul că, în contextul constatării vinovăţiei, inculpata a recunoscut pretenţiile civile prin tranzacţia încheiată, care se regăseşte în dosarul de urmărire penală, fiind astfel aplicabile prev. art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit căruia instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii, susţinându-se că la încheierea tranzacţiei, respectiv recunoaşterea daunelor, nu este nevoie de vreun acord al asiguratorului, care nu este parte în proces, având doar calitatea de asigurator; astfel, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 2 Cod procedură penală, inculpata are nevoie de acordul părţii responsabile civilmente pentru încheierea unei tranzacţii, însă având în vedere că asiguratorul nu este parte responsabilă civilmente, nu este necesar acordul acestuia;

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatei [...] s-a solicitat, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. a  Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 5 şi art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, admiterea apelului şi achitarea inculpatei cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă raportat la cazul fortuit existent, susţinându-se că, în condiţiile în care probatoriul este formulat din două rapoarte de expertiză şi un martor ocular, există un dubiu cu privire la locul unde se afla victima, dubiu care trebuie interpretat în favoarea inculpatei în sensul că victima nu se afla pe trecerea de pietoni, automat operând art. 72 din OUG 195/2002, respectiv că aceasta poartă întreaga culpă pentru producerea accidentului, întrucât ori de câte ori victima a traversat prin loc neregulamentar şi a fost accidentată, urmează să se constate cazul fortuit în care ne aflăm; referitor la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, s-a solicitat achitarea inculpatei raportat la lipsa pericolului social al acestei fapte, avându-se în vedere condiţiile şi circumstanţele în care inculpata a părăsit locul accidentului, respectiv că din maşina acesteia a coborât copilul în vârstă de 5 ani, iar aceasta speriindu-se, l-a contactat pe soţul ei pentru a-i spune ce s-a întâmplat şi a pornit spre locuinţa aflată la câteva sute de metri de la locul producerii accidentului pentru a lăsa copilul; în subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că nu se poate dispune achitarea inculpatei pentru nici una dintre fapte, s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, având în vedere că aceasta nu are nici un fel de antecedente penale, de peste 10 ani de când posedă permisul de conducere a avut un comportament exemplar în trafic şi că imediat după producerea accidentului, în decurs de câteva zile, inculpata a asigurat părţilor civile suma de 10.000 RON, la acel moment încheindu-se un act prin care părţile civile au arătat că nu mai au nici un fel de pretenţie de la inculpată iar ulterior, inculpata a mai acordat, de bună voie, părţilor civile suma de 30.000 RON; pe latură civilă, s-a mai solicitat instanţei să nu oblige inculpata în solidar cu asiguratorul aşa cum a procedat instanţa de fond, urmând ca asiguratorul să răspundă în baza contractului de asigurare.

În dezvoltarea motivelor de apel ale asigurătorului s-a solicitat admiterea apelului ce vizează strict modalitatea de soluţionare a laturii civile, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, respingerea solicitării de acordare a daunelor materiale în condiţiile în care rezultă din înscrisurile depuse  că în cursul urmăririi penale părţile civile au fost despăgubite cu suma de 10.000 euro, sumă care acoperă integral prejudiciul material cauzat din comiterea infracţiunii, nefiind nici o dovadă a faptului că s-au făcut cheltuieli peste această valoare în ceea ce priveşte prejudiciul material, care s-a stins prin plată prin despăgubirea acordată de inculpată; de asemenea s-a criticat soluţia instanţei de fond inclusiv din perspectiva obligării asigurătorului la plata sumei de 300.000 euro reprezentând daune morale acordate celor două părţi civile; astfel, s-a arătat că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nemotivată din perspectiva acordării daunelor materiale şi morale, instanţa de fond apreciind, într-o singură frază generică că, potrivit declaraţiilor martorilor, fiecare dintre părţile civile a contribuit la cheltuielile de înmormântare şi la cheltuielile care au fost prilejuite de comemorarea mamei lor cu suma de 10.000 euro fiecare, fără să evidenţieze din ce se compune acest prejudiciu material şi fără să facă trimitere la probele care ar susţine prejudiciul material; referitor la modalitatea de soluţionare a acţiunii civile sub aspectul daunelor morale, s-a apreciat că stabilirea şi acordarea a câte 150.000 euro pentru fiecare dintre părţile civile, fără a se avea în vedere împrejurarea că victima avea 76 ani, că cele două părţi civile nu mai locuiau cu victima de peste 50 de ani, reprezintă o nelegală soluţionare a acţiunii civile, dacă era vorba de un copil într-adevăr aceste argumente îşi puteau găsi aplicarea în prezenta cauză.

La termenul din data 14.05.2015, inculpata [...] a precizat personal că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art.83 lit.a) cod procedură penală.

Părţile civile au depus la dosar acte medicale şi practică judiciară privind daunele morale.

La termenul de judecată din data de 14.05.2015, apărătorul ales al părţilor civile a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului formulat în cauză de asigurător prin raportare la art. 410 alin. 1 Cod procedură penală care prevede că termenul de apel este de 10 zile şi curge de la comunicarea copiei minutei, însă în speţa dedusă judecăţii, comunicarea copiei minutei către societatea de asigurări a avut loc la data de 07.01.2015, dată de la care începea a curge termenul de apel, iar în intervalul legal al termenului de apel, respectiv 07.01.2015 – 17.01.2015, [...] S.A. nu a înţeles să formuleze apel; această excepţie a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 14.05.2015.

Curtea constată că această susţinere a apărătorului părţilor civile nu este fondată, având în vedere că inadmisibilitatea unei căi de atac este determinată de recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, fapt care constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi din acest motiv apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În acest sens, Curtea reţine că în practica judiciară s-a stabilit că o cale de atac ordinară este inadmisibilă dacă este exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Faptul că asigurătorul a declarat apel la data de 19.12.2014, deci înainte de comunicarea copiei minutei la data de 07.01.2015, nu atrage inadmisibilitatea apelului.

Aprecierea formulării căii de atac a apelului în termenul de declarare a apelului conduce la constatarea doar dacă apelul a fost declarat în termen sau peste termen, în această ultimă situaţie apelul fiind declarat tardiv şi existând sancţiunea respingerii ca tardive a apelului, potrivit art.421 pct.1 lit.a) cod procedură penală.

 Curtea constată că art.421 cod procedură penală nu prevede sancţiunea respingerii ca prematură a declarării căii de atac.

Din interpretarea coroborată a prev. art.410 alin.1 cod procedură penală cu prev. art.268 alin.1 cod procedură penală, există consecinţa nerespectării termenului pentru exercitarea căii de atac a apelului doar în situaţia în care se depăşeşte termenul de 10 zile de declarare a apelului, aspect care atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a contesta sentinţa pronunţată de instanţa de fond, neexistând o sancţiune pentru exercitarea căii de atac a apelului între momentul pronunţării sentinţei şi momentul primirii comunicării minutei.

În consecinţă, în prezenta cauză, calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond este admisibilă, raportat la prev. 408 alin.1 cod procedură penală, partea neputând fi sancţionată pentru diligenţa sa de a declara apel împotriva unei hotărâri despre care a luat cunoştinţă înainte de comunicarea minutei.

Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelurile formulate în cauză de către părţile civile [...] şi [...] nu sunt fondate, fiind fondate doar apelurile formulate de către inculpata [...] şi de către asiguratorul [...] S.A. sub aspectul acordării daunelor materiale şi al cuantumului daunelor morale acordate,  pentru următoarele:

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatei [...] pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.

În acest sens, Curtea are în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Curtea constată că în mod întemeiat s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmării penale prin care expertul a concluzionat că locul de producere al impactului a fost situat pe spaţiul sensului de deplasare al autoturismului cauzei, la o distanţă de aproximativ 4,6-5 m faţă de limita marcajului pietonal şi că „Starea de pericol a fost generată de iniţierea manevrei de traversare a carosabilului de către pieton, prin loc neregulamentar şi fără o asigurare corespunzătoare, în condiţiile în care lumina farurilor era un foarte bun indiciu despre existenţa în trafic a acestuia".

În acest sens, Curtea reţine că expertul a reţinut în mod neîntemeiat că victima nu a fost purtată pe capotă, ci doar a fost împinsă şi trântită pe carosabil, neţinând cont de urmele dinamice evidente de înfundare pe capota motor stânga a autovehiculului, aspect din care reiese că victima nu a fost proiectată direct pe carosabil, ci a fost luată mai întâi pe capota autovehiculului condus de inculpată, fiind astfel purtată un timp pe capotă şi a fost proiectată pe carosabil doar în momentul în care inculpata a frânat autovehiculul; în acelaşi sens sunt şi declaraţiile constante ale martorului ocular [...]: „victima a fost lovită frontal, a fost urcată pe capotă 2-3 secunde, maşina s-a oprit, victima a căzut în partea dreaptă”.

Nu este întemeiată solicitarea inculpatei de înlăturare a declaraţiilor martorului [...] raportat la faptul că în declaraţiile sale a indicat distanţe diferite de la care a observat accidentul rutier şi a precizat că victima a fost lovită cu partea dreapta a autovehicului condus de inculpată.

În acest sens, Curtea are în vedere că martorul [...] a precizat în mod constant că a observat modalitatea de comitere a faptei, el fiind cel care a sunat şi la serviciul de ambulanţă şi a acordat şi primul ajutor victimei, menţiunile din declaraţiile date în cursul urmării penale şi cea dată în faţa instanţei de fond cu privire la distanţa de la care a observat accidentul de circulaţie nefiind atât de diferite încât să creeze vreun dubiu cu privire la realitatea aspectelor de fapt relatate de acesta cu privire la modalitatea de producere a accidentului de circulaţie.

De asemenea, Curtea constată că martorul [...] a observat accidentul ruiter din partea din faţă a autovehicului condus de inculpată şi astfel, din locul unde se afla, partea dreapta a autovehicului (văzut din faţă) reprezintă partea stângă a autovehicului (văzut din autovehicul).

Faţă de motivele expuse, Curtea constată că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatei care a susţinut că există un dubiu cu privire la locul producerii accidentului rutier, Curtea reţinând din probatoriul administrat în cauză că victima a fost lovită pe trecerea de pietoni de către autovehiculul condus de către inculpata [...], neputându-se reţine astfel culpa victimei sau existenţa unui caz fortuit.

Curtea constată că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatei prin care s-a solicitat să se constate lipsa de pericol social al faptei inculpatei de părăsire a locului accidentului, raportat la prev. art.181 alin.2 cod penal 1969.

În acest sens, raportat la criteriile prev. art.181 alin.2 cod penal 1969 pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei, Curtea reţine gradul ridicat de pericol social al faptei comise (părăsirea locului accidentului), aspect care denotă atât dezinteresul inculpatei de soarta victimei cât şi dificultăţile ulterioare ale anchetei pentru stabilirea cât mai exactă a condiţiilor producerii accidentului rutier, pentru aceasta fiind necesar ca autovehiculul să nu fie deplasat din locul unde s-a oprit până la venirea organelor de poliţie; susţinerea inculpatei că şi-a dat seama că victima decedase şi interesul inculpatei a fost acela de a-şi proteja copilul aflat în maşină este de natură să releve subiectivismul acesteia şi lipsa de interes pentru sotarea în care se afla victimă, nefiind credibilă susţinerea acesteia că a realizat că victima a decedat în condiţiile în care nu s-a apropiat prea mult de victimă şi nu are o pregătire medicală (inculpata este contabil); prin urmare, nu se poate reţine că această faptă a inculpatei  nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. 

În consecinţă, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpată este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, faptele inculpatei [...] care, în data de 21.11.2011, conducând autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare  [...], pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Constanţa, ajungând la intersecţia cu str. Traian, efectuează virajul la stânga într-o zonă în care acest lucru era interzis şi accidentează pe numita [...] care se angajase în traversare pe marcajul pietonal, după care părăseşte locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, numita [...] decedând ulterior la spital întruneşte, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. 1 şi 2 cod penal 1969 şi de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal 1969.

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 396 alin. 2 cod procedură penală, în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpatei pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal 1969 (raportat la aplicarea globală a legii penale mai favorabile) şi a stabilit pentru inculpată pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracţiunii şi persoanei inculpatei.

Curtea constată că nu se impune o reducere a pedepselor aplicate inculpatei, pedepsele aplicate de către instanţa de fond fiind orientate spre minimele speciale ale infracţiunilor reţinute; de asemenea, Curtea apreciază că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţelor judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.a),b) cod penal 1969, având în vedere caracterul facultativ al acestora raportat la modalitatea concretă de comitere a faptelor, la consecinţele produse şi la faptul că inculpata a avut o atitudine nesinceră în cursul judecăţii. 

Curtea mai reţine că instanţa de fond a avut în vedere că inculpata nu are antecedente penale şi a acordat o sumă de bani (40.000 lei) părţilor civile cu titlu de despăgubiri materiale în cursul procesului penal la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art.81 cod penal 1969.

În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, Curtea constată că nu este întemeiat motivul de apel invocat de către părţile civile, prin apărător, prin care s-a susţinut că nu este nevoie de acordul asiguratorului cu privire la tranzacţia încheiată între părţile civile şi reţine referitor la calitatea procesuală a asiguratorului că sunt aplicabile prev. art. 32-33 şi 34 Cod procedură penală.

Nu se poate reţine că asiguratorul de răspundere civilă are doar calitatea procesuală de asigurator, această calitate procesuală neregăsindu-se între cele enumerate de art.32-art.34 cod procesuală penală; în consecinţă, faţă de modificările codului de procedură penală începând cu data de 01.02.2014, Curtea constată că nu mai sunt aplicabile dispoziţiile procedural penale anterioare datei de 01.02.2014 şi nici considerentele unor hotărâri pronunţate anterior şi întemeiate pe dispoziţiie codului de procedură penală 1969.

Astfel, în prezent, potrivit art.32 alin.1 cod procedură penală „părţile sunt subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară” iar alin.2 al aceluiaşi articol prevede că „părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente”.

Prin urmare, atâta timp cât în prezenta cauză părţile civile au înţeles să exercite acţiunea civilă împotriva asiguratorului, solicitând doar obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile (materiale şi morale), asiguratorul are calitatea de parte responsabilă civilmente în sensul art. 32 alin.1,2 cod procedură penală.

În consecinţă, sunt aplicabile prev. art.23 alin.1,2 cod procedură penală privind tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor:

„(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile”.

În acelaşi sens, Curtea constată că este absurdă solicitarea părţilor civile de obligarea a asiguratorului la plata unor despăgubiri civile potrivit unei tranzacţii la care nu a luat parte, tranzacţie încheiată la data de 14.12.2011 doar între părţile civile şi inculpată şi în care se face menţiunea expresă că despăgubirile civile stabilite urmează să fie suportate doar de către asigurator; având în vedere natura tranzacţiei încheiată la data de 14.12.2011 între părţile civile şi inculpată, Curtea constată că acest act juridic are efecte inter partes şi nu erga omnes, neputând produce efecte juridice faţă de o persoană care nu a participat la tranzacţie, în caz contrar fiindu-i încălcat dreptul la apărare cu privire la întinderea obligaţiilor care i-ar reveni.

Faţă de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că nu este întemeiat motivul de apel al părţilor civile prin care s-a solicitat să se ia act de tranzacţia încheiată la data de 14.12.2011 doar între părţile civile şi inculpată şi asigurătorul să fie obligat la plata despăgubirilor civile menţionate în tranzacţia respectivă, la care asiguratorul nu a fost parte.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate părţilor civile de către instanţa de fond (despăgubiri materiale şi morale), Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte daunele materiale acordate (câte 10.000 euro fiecăreia dintre părţile civile [...] şi [...]), Curtea reţine că părţile civile nu au dovedit cu înscrisuri cheltuielile efectuate privind înmormântarea victimei şi pomenile efectuate, pentru aceste daune materiale fiind adminsitrată doar proba testimonială.

Curtea reţine că este dificil de pretins moştenitorilor unei persoane decedate în urma unui accident de circulaţie să dea dovadă de o asemenea prudenţă încât să păstreze toate chitanţele sau alte dovezi privind cheltuielile efectuate, astfel că raportat la declaraţiile martorilor, precum şi la notorietatea efectuării unor cheltuieli privind înmormântarea şi pomenile unei persoane, Curtea va constata că aceste cheltuieli au fost în cuantum de 40.000 lei.

Cu privire la acest cuantum, Curtea mai reţine şi înscrisul intitulat „DOVADĂ PLATĂ/ÎNCASARE” încheiat între inculpată şi cele 2 părţi civile prin care s-a menţionat că inculpata a remis la datele de 09.12.2011, 06.01.2012, 26.01.2012 şi 09.03.2012 celor 2 părţi civile suma totală de 40.000 lei „care acoperă toate cheltuielile de înmormânatre şi pomenire”, părţile civile nemaiavând nici o altă pretenţie de natură bănească sau de altă natură de la inculpată.

În consecinţă, având în vedere că inculpata a achitat celor 2 părţi civile suma de 40.000 lei, reţinută de instanţa de apel ca reprezentând cuantumul daunelor materiale cauzate, Curtea urmează să respingă ca nefondate daunele materiale solicitate de către părţile civile [...] şi [...], apelurile formulate de către inculpată şi asiguratpr sub acest aspect fiind astfel fondate.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale de câte 150.000 euro pentru fiecare dintre cele 2 părţi civile, Curtea constată că acest cuantum se impune a fi redus la câte 15.000 Euro la cursul BNR din ziua plăţii pentru fiecare parte civilă, apelul asiguratorului fiind fondat şi sub acest aspect.

În acest sens, Curtea are în vedere practica judiciară a Curţii de Apel Constanţa în cauze asemănătoare, raportat la faptul că victima avea vârsta de 76 ani, că cele 2 părţi civile aveau la data producerii accidentului vârstele de 50 de ani şi de 55 ani, că nu mai locuiau de mulţi ani împreună, că fiecare parte civilă are familia sa, suma de câte 15.000 euro pentru fiecare fiind în măsură să realizeze caracterul compensatoriu al daunelor morale; în acelaşi sens, Curtea are în vedere şi practica majoritară a instanţelor europene în materia daunelor morale în cauze asemănătoare, sumele acordate cu acest titlu moştenitorilor adulţi ai unei persoane decedate în urma unui accident de circulaţie nefiind foarte mari, cu excepţia cazurilor în care se face dovada existenţei unei legături afectice deosebit de puternice, ceea ce în prezenta cauză nu s-a dovedit.

Nu sunt întemeiate motivele de apel ale părţilor civile, în susţinerea majorării daunelor morale, cu privire la limitei plafonului de asigurare prevăzut în poliţă sau cu privire la despăgubirile prevăzute în Legea fondului cinegetic privind despăgubirile acordate pentru uciderea unui zimbru, Curtea reţinând, pe de o parte, caracterul compensator al daunelor morale iar pe de altă parte că scopul despăgubirilor prevăzute de Legea fondului cinegetic (despăgubiri care au un caracter sancţionator pentru uciderea unor animale protejate de lege) este cu totul altul decât cel pentru cel pentru care se acordă daunele morale moştenitorilor unei persoane decedate în urma unui accident rutier.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate apelurile formulate de către părţile civile [...] şi [...] împotriva sentinţei penale nr. 1409 din data de 18.12.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 18984/212/2013.

În baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, Curtea va admite apelurile formulate de către inculpata [...] şi de către asiguratorul [...] S.A. împotriva sentinţei penale nr. 1409 din data de 18.12.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 18984/212/2013, va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va reduce cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile [...] şi [...] de la câte 150.000 Euro la câte 15.000 Euro la cursul BNR din ziua plăţii pentru fiecare parte civilă.

Curtea va respinge ca nefondate daunele materiale solicitate de către părţile civile [...] şi [...].

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.

Domenii speta

Spete similare