Obligaţii asumate prin act adiţional la contractul de muncă

Sentinţă civilă 17 din 11.01.2011


Prin acţiunea civilă înregistrat la acest tribunal reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul L. C. D.  solicitând obligarea pârâtului la plata  prejudiciului cauzat societăţii  în cuantum de 10.250 lei.

Din motivarea acţiunii se reţine în esenţă că pârâtul a fost angajatul societăţii în funcţia de şofer începând cu 7.08.2008 şi până la data de 14.07.2009 când şi-a încetat activitatea în baza art.79 (7) C. muncii iar conform C.I.M. şi actului adiţional pârâtul s-a angajat să lucreze la S.C. A. S.R.L. cel puţin 3 ani, în caz contrar să restituie societăţii 10.000 lei.

De asemenea reclamanta arată că pârâtul a participat la un stagiu de formare profesională cu o durată de 65 de zile cu scoatere din producţie 3 ore/zi în vederea formării profesionale pe postul de şofer, societatea suportând costul acestui curs  în cuantum de 250 lei, iar conform actelor adiţionale la contractul individual de muncă, pârâtul s-a obligat să restituie societăţii prejudiciul cauzat în situaţia în care nu va respecta  clauzele acestora.

În fine reclamanta arată că pârâtul a încălcat cu bună ştiinţă  prevederile actelor adiţionale, care au putere de lege între părţi, iar  nerespectarea acestora au dus la cauzarea unui  prejudiciu societăţii  în cuantum de 10.250 lei, motiv pentru care s-a promovat prezenta acţiune.

În drept se invocă prevederile art. 270 C. muncii.

Conform dispoziţiilor art. 285 C. muncii acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

Pârâtul solicită respingerea acţiunii motivând în principal  că actul adiţional invocat de reclamantă privind obligarea sa la plata sumei de 10.000 lei este nul de drept faţă de dispoziţiile art. 3 C. muncii, iar cursurile de formare  profesională  nu au avut loc niciodată, acest act adiţional nefiind înregistrat la I.T.M., iar din actele depuse la dosar  de reclamantă pârâtul arată că nu a semnat nici un act  din programul de stagiu, iar procesul verbal din 21.X.2008 de finalizare a cursului nu a fost semnat de angajat şi nici nu precizează cine a coordonat  aceste cursuri, cine a făcut testarea finală şi nici nota obţinută  de stagiar pentru a putea verifica  veridicitatea faptelor  în baza cărora  reclamanta îşi întemeiază pretenţiile.

Nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art.  270 C. muncii se solicită respingerea acţiunii  ( întâmpinare f. 37-38 dosar ).

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a probelor administrate în cauză respectiv înscrisuri ,instanţa reţine următoarele:

Pârâtul a fost angajatul societăţii în baza contractului individual de muncă nr. 600725/28.08.2008  încheiat pe durată nedeterminată, îndeplinind funcţia de şofer. La data de 14.07.2009  au încetat raporturile de muncă în condiţiile art.  79(7) C. muncii (  copie C.I.M. – fila 8-11 dosar ) copie contract de muncă ( fila 14-16 dosar ).

La data de 23.08.2008  se încheie două acte adiţionale la contractul individual de muncă a căror clauze vizează condiţiile în care  se va desfăşura stagiul  de formare profesională a angajatului, valoarea stagiului precum şi răspunderea părţilor  în situaţia  încetării obligaţiilor contractuale, iar prin cel de  al doilea act se prevede că salariatul se obligă  să lucreze în cadrul societăţii  cel puţin 3 ani de la data expirării perioadei  de probă şi să achite societăţii suma  de 10.000 lei actualizată dacă  renunţă la  contractul de muncă din proprie iniţiativă înaintea expirării perioadei de 3 ani sau în cazul în care  se impune desfacerea contractului de muncă ( acte adiţionale f. 21-23 dosar ).

Întrucât pârâtul la 15.07.2009 prin cererea înregistrată  sub nr.  635810/15.07.2009  solicită încetarea raporturilor de muncă  prin demisie ( cerere f.13 ), reclamanta urmare aprobării  acestei cereri, la 11.08.2010  promovează prezenta acţiune întemeiată pe dispoziţiile  art. 270 C. muncii.

Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii instanţa constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile   art. 270 C. muncii şi dispoziţiile art. 194 – 195 C.muncii întrucât cuantumul prejudiciului solicitat se întemeiază pe nerespectarea de către angajat  a clauzelor  din cele două acte adiţionale intervenite între părţi.

Pentru a supune analizei  pretenţiile societăţii, instanţa apreciază că se impune în principal analizarea  clauzelor actului adiţional încheiat la 23.08.2008 –depus la fila 21 dosar prin prisma dispoziţiilor art. 3 din C. muncii, act în baza căruia reclamanta de altfel  solicită obligarea pârâtului la plata  sumei de 10.000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat societăţii.

Faţă de clauzele inserate în acest act adiţional şi dispoziţiile art.3 din C. muncii instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii  acestuia, excepţie invocată  şi de pârât prin întâmpinare.

Art.3 din C. muncii prevede:

(1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi îngrădit.

(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează sa o presteze.

(3) Nimeni nu poate fi obligat sa muncească sau sa nu muncească intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.

Din economia textului de lege prezentat raportat la clauzele actului adiţional în discuţie rezultă  fără putinţă de tăgadă că acest act a fost încheiat  cu nerespectarea  întrutotul a prevederilor art. 3 alin.1-3 din  C.muncii, sancţiunea în situaţia dată conform art. 3 alin.4 C.muncii fiind nulitatea de drept.

Chiar dacă nu am supune  analizei  clauzele  acestui act adiţional în raport de prevederile art. 3 C.muncii, pretenţiile reclamantei privind  obligarea pârâtului  la plata sumei de 10.000 lei sunt nefondate raportat la prevederile  art. 270 C.muncii pentru următoarele considerente:

Conform art. 270 C.muncii „ salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor  răspunderii civile contractuale  pentru pagubele materiale produse  angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor ”.

Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar  să fie îndeplinite  cumulativ următoarele condiţii de fond:

1. calitatea de salariat a pârâtului  la  angajatorul păgubit

2. fapta ilicită şi  personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa

3. prejudiciul cauzat patrimoniului societăţii

4. raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu

5. vinovăţia ( culpa ) salariatului.

Cea mai importantă condiţie pentru antrenarea răspunderii  patrimoniale este  prejudiciul, adică acea modificare negativă a patrimoniului societăţii, constând în diminuarea activului, iar pentru a putea fi atrasă răspunderea celui vinovat prejudiciul trebuie să  întrunească în mod  cumulativ următoarele  condiţii şi  anume  să fie: REAL, CERT, DETERMINAT sau DETERMINABIL.

Sarcina probei conform art.  287 C. muncii revine  angajatorului. Prin urmare acesta trebuie să dovedească, nu doar să susţină, că a suferit un prejudiciu. Mai mult de atât  reclamanta  trebuie să precizeze, susţinut de probe,  în ce constă prejudiciul material  pretins, modalitatea de calcul şi de  determinare  precum şi de unde anume  rezultă că ne aflăm în prezenţa unui prejudiciu  cert, iar vinovăţia  în producerea acestuia aparţine salariatului chemat în judecată.

Din analiza probatoriului administrat se constată că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu care să întrunească condiţiile  enunţate. Înscrisul depus la fila 47 dosar  nu poate fi reţinut ca  probă pertinentă şi concludentă cauzei întrucât în principal, în forma prezentată, este un act  întocmit pro cauza, fără a purta semnătura unei  persoane autorizate din cadrul societăţii, iar altă probă în dovedirea prejudiciului  încercat de societate prin încetarea raporturilor de muncă înainte de împlinirea termenului  de 3 ani, nu s-a produs.

Mai mult de atât,  chiar dacă existenţa unui prejudiciu  constituie condiţia esenţială pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a  salariatului aceasta nu este suficientă, angajatorul urmând a  dovedi săvârşirea  faptei ilicite şi nu în ultimul rând  vinovăţia salariatului.

Fapta ilicită a salariatului în opinia reclamantei este încetarea raporturilor de muncă  prin demisie, ori demisia de altfel cum este definită de art. 79 din C.muncii este un act unilateral de voinţă al salariatului  motivat de anumite împrejurări astfel că solicitarea pârâtului  de a înceta raporturile  de muncă prin „ demisie ”  nu poate fi privită ca fiind  o faptă ilicită.

Apoi  vinovăţia pârâtului trebuie de asemenea dovedită de reclamantă, în cazul nostru de angajator şi anume acesta trebuie să producă probe concludente  din care instanţa  să-şi formeze  convingerea  că salariatul este vinovat de producerea  vreunei pagube şi ce reprezintă  această pagubă.

Cum reclamanta nu a produs nici o probă în sensul celor prezentate instanţa constată că pretenţiile  acesteia întemeiate pe dispoziţiile art. 270 C.muncii sunt nefondate şi extrem de  împovărătoare pentru salariat.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului  la plata sumei de 250 lei privind c/val. cursului de formare  profesională, instanţa reţine următoarele:

Prin actul adiţional intervenit între părţi la 23.08.2008 ( f.22-23 dosar ) în condiţiile art.  188, 189, 193 şi 194 C.muncii părţile au convenit condiţiile în care salariatul  va participa la un stagiu  de adaptare şi formare profesională cu o durată de 65 de zile, costul integral în sumă  de 250 lei urmând a fi suportat  de angajator ( act adiţional f. 22-23 dosar ).

Totodată prin această convenţie s-a stabilit şi răspunderea părţilor faţă de nerespectarea clauzelor  inserate.

La dosarul cauzei în susţinerea  pretenţiilor  formulate, reclamanta depune copia unui  certificat de absolvire şi foi colective de prezenţă, nesemnate şi  ilizibile.

Pârâtul susţine că în perioada în care ar fi avut loc aceste cursuri de formare profesională nu a fost în ţară ori a fost în concediu medical, menţionând  că este imposibilă participarea sa pentru o perioadă de 65 zile  astfel cum susţine reclamanta, sens în care s-au depus la dosarul cauzei copii după certificatele medicale  şi diagramele din acea perioadă  ( fila 58-66 dosar şi 85-89 dosar ).

Analizând probele administrate în cauză rezultă că susţinerile reclamantei sunt doar simple afirmaţii, probate cu înscrisuri  emanate de la societate care nu poartă nici o semnătură a participantului la curs  şi despre care cursantul nu are cunoştinţă.

În atare situaţie întrucât  nu s-a făcut dovada  îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 194 alin.2 lit.b şi  alin.3 C.muncii, răspunderea pârâtului în condiţiile  art. 195 (3) C.muncii nu poate fi reţinută.

În considerarea celor prezentate precum şi în limita probatoriului administrat în cauză constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor  prevăzute de art. 270 (1) C.muncii şi nici a prevederilor art.  194 C.muncii raportat la art. 195 C.muncii  acţiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă.

Conform dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ. reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat justificat prin  chitanţa nr. 49/2010 depusă la f.51 dosar.