Alte cereri

Sentinţă civilă 212 din 05.11.2009


Dosar nr. 3252/109/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 212

Şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE A. D.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, pentru solutionare în primă instanţă, cauza civilă privind pe  reclamantul  P. M. şi pe pârâta SC S. G. SRL, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pârâta prin reprezentant I. N.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se depune la dosar delegatie de reprezentare din parte pârâtei, întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, prin care se invocă excepţia de necompetentă materială a Sectiei Civile a tribunalului si exceptia de litispendenţă. Se solicită comunicarea întâmpinării în principal, în subsidiar admiterea excepţiei.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra excepţiei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile  de faţă deliberând constată următoarele :

La data de 07.09.2009 reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâta SC S. G. SRL B. solicitând instantei ca , prin hotărârea ce va pronunta să se dispună emiterea unei ordonante de plată pentru suma de - Euro reprezentând contravaloarea contractului de împrumut - si penalităti de întârziere.

 În motivarea actiunii reclamantul a arătat că la data de 17 iunie 2004 a încheiat cu pârâta contractul de împrumut pentru o perioadă de 6 luni dând împrumut suma arătată mai sus. Pârâta s-a obligat să restituie împrumutul acordat începând cu trimestrul patru al anului 2005 în 20 de rate trimestriale egale până la finele trimestrului 3 al anului 2010. Până în prezent pârâta nu a achitat nici-o rată.

 Reclamantul a formulat notificare în conditiile art. 1079 C. Civil debitoarea fiind pusă în întârziere.

 S-a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.

 Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta SC S. G. SRL a invocat exceptia necompetentei materiale a S.c. a T. A.  în solutionarea cauzei solicitând declinarea competentei solutionării la T. C. A. , exceptie pe care tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 C. pr. civ. - potrivit cu care instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos , în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii - o va analiza cu prioritate retinând că este întemeiată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 56 din Codul Comercial, daca un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi participanţii la raportul juridic obligaţional sunt supuşi legii comerciale.

În ceea ce priveste natura litigiului, tribunalul retine că art. 3 din Codul Comercial enumeră faptele de comert iar art.7 din acelasi cod prevede că sunt comercianti aceeia care fac fapte de comert având comertul ca o profesiune obisnuită si societătile comerciale. Tot astfel ,potrivit art. 37 alin3 din Legea nr. 304/2004 republicată,- privind organizarea judiciară - tribunalele specializate  preiau cauzele de competenta tribunalului în domeniile în care se înfiintează .

Prin urmare tribunalul, apreciind că speta dedusă judecătii îndeplineste cerintele textelor de lege sus-arătate  va constata  că natura litigiului este una comercială, asa încât ,  în raport de textele arătate si văzând prev art. 137 alin1 precum si art. 158 alin.1 si 3  C. pr. civ. va declina competenta solutionării cauzei în favoarea T. C. A.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Declină competenta solutionării cauzei privind pe reclamantul  P. M.  domiciliat în B., strada C. M., bloc -, Sc. -, Ap. -Sector -  pârât fiind SC S. G. SRL  cu sediul în  Comuna B. nr. - judetul A. în favoarea T. C. A.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 05 Noiembrie 2009 la Tribunalul Arges- Sectia civilă. 

Preşedinte,

A. D. Grefier,

R. N.

Red. A.D

Dact. NE/4 ex

03.12.2009

1

Domenii speta