Decizia civila

Sentinţă civilă 1289 din 18.10.2011


Decizia civila nr. 1289/18.10.2011

Autor Nineta Calin

Domeniu asociat -fond funciar

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr. 589/259/2010 reclamanţii Dumitru C.Vasile şi  Dumitrescu Maria au chemat în judecată pe pârâţii Jaravete Constanţa, Comisia Locală  Boldeşti Gradiştea de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia Judeţeană prahova de stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să constată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 42688/12.07.1995 emis pe numele defunctului Jaravate C.Lazăr şi emiterea unui titlu de proprietate , în care alături de Jaravate C.Lazăr (defunct) să figureze şi ei reclamanţii Dumitru Vasile şi Dumitrescu Maria.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că împreună cu numitul Jaravete C.Lazăr, în prezent decedat, sunt fiii defuncţilor Jaravete Sultana, decedată la 10.11.1939 şi Jaravete Constantin decedat la 22.09.1964 , iar pârâta Jaravete Constanţa este soţia supravieţuitoare a defunctului lor frate Jaravete C.Lazăr , decedat la 10.09.2006 , fiind legatară universală a acestuia conform testamentului autentificat sub nr. 9070/14.05.1992.

Reclamanţii au precizat că terenul în suprafaţă de 2,6903 ha teren extravilan şi 1.697 m.p. teren intravilan, a aparţinut defuncţilor lor părinţi Jaravete Sultana şi Jaravete Constantin, aceştia înscriindu-se în CAP cu aceste suprafeţe de teren, pe terenul în suprafaţă de 652 m.p. aflându-se şi construcţia casă bătrânească, edificată în anul 1921.

Reclamanţii au susţinut că deşi au formulat cerere de reconstituire  a dreptului de proprietate , pârâta Comisia Locală a eliberat T.P. nr. 42688/1995 numai pe numele defunctului lor frate Jaravete C.Lazăr , deşi terenul a aparţinut defuncţilor lor părinţi.

Apreciind că în mod greşit titlul de proprietate a fost emis numai pe numele defunctului lor frate , întrucât terenul în litigiu a aparţinut defuncţilor lor părinţi, reclamanţii au solicitat admiterea acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a T.P. menţionat.

În drept, reclamanţii au invocat disp.art. III din Legea 169/1997, modificată prin Legea nr. 247/2005.

În cauză s-au administrat probatorii cu acte, au fost audiaţi martori şi s-a solicitat  Comisiei Locale Boldeşti Gradiştea de fond funciar să comunice care sunt persoanele care s-au înscris în CAP cu terenul ce a aparţinut defuncţilor Jaravete Constantin şi Jaravete Sultana, pentru care s-a emis T.P. nr. 42688/1995 şi cu ce suprafeţe, relaţii comunicate cu adresa nr. 3577/17.01.2011 a Primăriei comunei Boldeşti Gradiştea, jud.Prahova , din care rezultă că în arhiva fostului CAP Gradiştea , aflată la Primăria comunei Boldeşti Gradiştea, nu se găseşte nici o cerere de înscriere în CAP , atât pe numele numitului Jaravete Lazăr , cât şi pe numele numiţilor Jaravete Constantin şi Jaravete Sultana.

Prin sentinta civila nr. 74/25.01.2011 Judecatoria Mizil a respins actiunea  formulată de  reclamanti ca neîntemeiată, reţinând că  în baza prevederilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar a fost eliberat T.P. nr. 42688/12.07.1995 pe numele numitului Jaravete C.Lazăr prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 2 ha şi 8.600 m.p. , teren situat pe raza comunei Boldeşti Grădiştea, sat Grădiştea, jud.Prahova, din care 2 ha şi 6903 m.p. în extravilan şi 1.697 m.p. în intravilan , pentru care a fost emis procesul verbal de punere în posesie nr. 420/23 iunie 1995 de către Comisia Locală Boldeşti Gradiştea de aplicare a legilor fondului funciar, pârâta Jaravete Constanţa fiind soţia supravieţuitoare a defunctului Jaravete C.Lazăr decedat la 10.09.2006 .

Din copiile registrului agricol ale comunei Boldeşti Gradiştea, jud.Prahova , rezultă că la partida numitului Jaravete Lazăr figura Jaravete Lazăr şi Dumitrescu Maria , sora acestuia şi în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, art. 8 , doar Jaravete Lazăr a formulat cererea nr. 83/06.03.1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate  asupra terenurilor şi nu sunt dovezi la dosar că şi reclamanţii  au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aceiaşi suprafaţă de teren.

Reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada că au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care a fost emis T.P.nr. 42688/12.07.1995, instanţa de fond a constatat că acţiunea este neîntemeiată, şi a  respins-o.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa a respins acţiunea formulată de acestia, în condiţiile în care defunctul Jaravete C.Lazăr,fratele acestora şi soţul pârâtei Jaravete Constanţa a formulat cerere de reconstituire doar pentru suprafaţa de 2,31 ha arabil şi 0,45 ha păşune şi nu şi pentru terenul intravilan care nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât nu a intrat în proprietatea statului în nici un mod.

Această împrejurare rezultă din copia cererii de reconstituire depusă de Comisia Locală Boldeşti Grădiştea la fila 75 dosar, şi din fila registrului agricol - fila 76 dosar, coroborate cu adeverinţa nr. 3577/17.01.2011 depusă la fila 102 dosar de Primăria comunei Boldeşti Grădiştea.

Din adeverinţa mai sus menţionată, rezultă că în arhiva fostului CAP Grădiştea, arhivă ce se află la Primăria comunei Boldeşti Grădiştea, nu se regăseşte nici o cerere de înscriere în CAP pe numele numitului Jaravete Lazăr sau a autorilor acestuia Jaravete Constantin şi Jaravete Sultana.

Arată recurentii că tot din conţinutul acestei adrese rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în baza registrului agricol din anii 1959 - 1963.

Susţin recurenţii că la rolul agricol alături de fratele recurentei Dumitrescu Maria, Jaravete Lazăr, era înscrisă şi aceasta, Dumitrescu Maria.

Apreciază recurentii că în mod greşit în titlul de proprietate nr. .42688/1995 a fost trecută şi suprafaţa de 1697 m.p. teren intravilan, teren pe care se află construcţia edificată de autorii lor, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii absolute parţiale a T.P. nr. 42688/1995 pentru suprafaţa de 1.697 m.p. teren intravilan.

A formulat intâmpinare intimata Jaravete Constanţa, in baza disp.art.308 alin.2 C.pr.civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Primindu-se  dosarul la Tribunalul Prahova, recursul a  fost înregistrat sub nr.589/259/2010 la data de 08.03.2011.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, motivele de recurs şi având in vedere dispoziţiile legale incidente in cauză, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare.

Pe numele lui Jaravete C.Lazăr a  fost eliberat TP nr.42688/12.07.1995 prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul in suprafata de 2 ha si 8600 mp, teren situat pe raza comunei Boldesti Gradistea, sat Gradistea, jud.Prahova, din care 2 ha şi 6903 mp in extravilan şi 1697 in intravilan, pentru care a fost emis si proces-verbal de punere in posesie  cu nr. 420/23.06.1995 de Comisia Locală de  aplicare a  legilor fondului funciar Boldeşti Grădiştea, intimata parata Jaravete Constanţa fiind soţia supravieţuitoare a  defunctului Jaravete C.Lazăr care a  decedat la 10.09.2006.

Critica recurenţilor reclamanţi in sensul că în mod  greşit instanţa de fond a respins acţiunea pentru că Jaravete C.Lazăr a  formulat cerere de  reconstituire  doar pentru suprafaţa de 2,31 ha arabil şi 0,45 ha păşune, nu şi pentru terenul intravilan ce nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de  proprietate, este neîntemeiată pentru că din copiile registrului agricol ale comunei Boldeşti Grădiştea  reiese că, deşi la partida numitului Jaravete Lazăr figura Jaravete Lazăr si Dumitrescu Maria, sora acestuia, doar defunctul Jaravete Lazăr a  formulat cerere de  reconstituire a  dreptului de proprietate înregistrat cu nr.83/6.03.1991.

Dispoziţiile art.8 alin.3 si art.11 alin.3 din Legea  nr.18/1991 republicată, prevăd că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere pe baza situaţiei terenurilor deţinute de CAP la 01.01.1990, înscrisă în sistemul de evidentă a cadastrului funciar general sau in registrul agricol corectat cu înstrăinările legal efectuate de cooperativă, pană la data intrării in vigoare a  legilor fondului funciar.

Având in vedere că în cauză doar Jaravete C.Lazăr a  formulat cerere de  reconstituire a  dreptului de  proprietate, Comisia Local de  fond funciar Boldeşti Grădiştea  in mod corect a  dispus reconstituirea  dreptului de  proprietate si ulterior Comisia Judeţeană Prahova a emis titlul de  proprietate contestat in acţiunea de  faţă.

Susţin recurenţii că def. Jaravete C.Lazăr nu figura cu cerere de  înscriere  in CAP, însă din copiile registrului agricol pe anii 1959-1963 ale comunei  Boldeşti Grădiştea  rezultă că acesta figura înscris cu teren.

Totodată din adresa  nr. 3577/17.01.2011 emisa de Primăria comunei Boldeşti Grădiştea rezultă că reconstituirea  dreptului d e proprietate pentru Jaravete C.Lazăr s-a făcut în baza registrului agricol din anii 1959-1963.

In sensul art.8 şi 9 din Legea  nr. 18/1991 registrul agricol constituie mijloc de dovada in stabilirea întinderii dreptului de  proprietate cu privire la terenul solicitat a  fi reconstituit.

Pentru considerentele arătate, tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, sens in care urmează să respingă recursul ca nefondat, potrivit disp.art.312 alin.1 C.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Dumitru C. Vasile şi Dumitrescu Maria, împotriva sentinţei civile nr. 74/25.01.2011, pronunţată de Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Jaravete Constanţa, Comisia Locală Boldeşti-Grădiştea de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană Prahova de Fond Funciar, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.10.2011.

Preşedinte Judecători

Nineta Călin Monica Cîrcioiu Cristina Roman

Grefier

Mariana Alexandra Costin

Operator de  date cu caracter  personal nr. 5595

Red. NC/tehnored.MŞ

2 ex./16.11.2011

Df.589/259/2010 Judecătoria  Mizil

Jf. Creţu Alexandru

1

Domenii speta