Superficie

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă T.G. F., împotriva sentinţei civile nr. 165 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2433/289/2007.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunţării deciziei pentru data de 10 decembrie 2009, respectiv 11 decembrie 2009.

T R I B U N A L U L

Prin sentinţa civilă nr. 165/11 februarie  2009  pronunţată de Judecătoria  Reghin  în dosarul nr. 2433/289/2007  a fost  respinsă acţiunea civilă  formulată şi precizată de reclamanta T.G. F.  în contradictoriu cu pârâtele : Comuna Gurghiu , Consiliul  Local al comunei Gurghiu  şi Statul Român – prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi au fost respinse cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii M.R. , I.S.  , M.I.V. şi F.G. , în contradictoriu cu T.G. F. , Comuna Gurghiu şi Consiliul local al comunei Gurghiu . 

Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a reţinut că  reclamanta este  proprietara imobilului compus din casă de locuit  din cărămidă , cu 3 camere , verandă , magazie , garaj  şi 6 magazii de lemn  - situate administrativ în com . Gurghiu , P-ţa Eroilor , nr. 3 , edificate pe terenul înscris în CF nr. 1235 Gurghiu , nr. top 360 , 361 , 362 şi 363  , imobil ce a fost dobândit  prin cumpărare  la licitaţie  de la SC Nacornic Servimpex SRL .

Totodată , instanţa a mai reţinut că pe  acelaşi teren  este edificat şi un bloc de locuinţe , format din 8 apartamente , intervenienţii fiind proprietarii apartamentelor  1,3, 4 şi 8 .

Nici reclamanta şi nici intervenienţii nu deţin vreun drept de proprietate asupra terenului .

Reclamanta în cauză a solicitat constituirea unui drept de superficie  asupra unei suprafeţe de 1468, 45 mp  , fără să justifice care este modul de calcul al suprafeţei solicitate  şi motivul pentru care apreciază că aceasta ar fi suprafaţa  de teren „aferentă” construcţiilor pe care le deţine , iar intervenienţii  la rândul lor , au solicitat constituirea unui drept de superficie  în indiviziune forţată asupra întregului teren  - ai puţin cel de sub construcţii .

Ternul pe care se află edificate construcţiile aparţine Comunei Gurghiu  , reclamanta şi intervenienţii beneficiind de un drept de folosinţă „de facto”  asupra acestui teren , pe care îl folosesc cu permisiunea proprietarului  , care nu le-a limitat în vreun fel modul de utilizare  , dar nici nu a clarificat-o din punct de vedere legal .

Instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada în cauză a existenţei vreuneia dintre modalităţile de dobândire a dreptului de superficie , respectiv : convenţie , uzucapiune ( de altfel nu a fost invocată o astfel de modalitate  de dobândire a dreptului de superficie ) sau  lege  ( în condiţiile în care singurul caz în care dreptul de superficie  se naşte prin lege este consacrat de art. 30 Codul familiei ) .

Prin stabilirea unui drept de superficie în condiţiile solicitate , s-a apreciat că  s-ar aduce o ingerinţă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului  pe care se află edificate construcţiile şi care astfel ar fi lipsit de două dintre atributele dreptului de proprietate ( posesie şi folosinţă )  fără a primi un echivalent al lipsirii de aceste atribute .

Totodată instanţa a reţinut că  din poziţia exprimată de comuna Gurghiu – prin reprezentanţi  reiese că se doreşte clarificare  situaţiei juridice  a terenului , respectiv  încheierea unor contracte de închiriere sau concesiune  asupra unor suprafeţe care urmează a fi stabilite cu acordul proprietarului  .

Instanţa a avut în vedere şi  analiza făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului  referitoare la dreptul de superficie , în urma căreia s-a apreciat că  recunoaşterea dreptului de superficie  reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate . 

În ceea ce priveşte cererea de stabilire a unui drept de servitute  , instanţa de fond a constatat că , întrucât dreptul de proprietate asupra întregului teren pe care se află edificate construcţiile aparţine aceluiaşi proprietar , iar părţile folosesc acest teren cu acordul proprietarului, nu se justifică constituirea în favoarea locatarilor blocului de locuinţe a unei servituţii de trecere .

Instanţa a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.G. F. , solicitând admiterea recursului , casarea sentinţei atacate , admiterea cererii introductive , cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a calificat greşit  cererea introductivă ,  aceasta fiind una care viza constituirea şi nu constatarea  dreptului de  superficie , cerere care este comparabilă spre exemplu  cu o cerere de validare a unui contract de vânzare – cumpărare . Se mai arată că reclamanta recurentă a formulat prezenta cerere tocmai pentru că  una dintre părţile unei virtuale convenţii  născute la momentul cumpărării construcţiilor  refuză categoric  să-şi exprime acordul  pentru constituirea dreptului de  superficie  , deşi de facto , aceasta există . În consecinţă , argumentul potrivit căruia  nu sunt aplicabile cazurile prevăzute de doctrină sau jurisprudenţă  în condiţiile în care demersul  reclamantei recurente  este o încercare de realizare a dreptului în sine  , este o încălcare a prevederilor art. 480 , 482 şi 492 Cod civil .

Se mai arată că anterior reclamanta recurentă a mai parcurs un ciclu procesual  cu o cerere în constatarea dreptului de superficie , cerere respinsă irevocabil  tocmai în considerarea faptului că are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului . În consecinţă , respingerea  prezentei cereri reprezintă  o încălcare flagrantă a prevederilor art. 6 pct. 1 din CEDO  şi ale art. 21 din Constituţie  , prin îngrădirea accesului liber la justiţie .

Referitor la argumentele instanţei de fond referitoare la poziţie intimatei Comuna Gurghiu privitor la clarificarea situaţiei juridice a terenului  , se arată că aceste argumente nu se sprijină pe probe .

În fine , se arată că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor , întrucât , în condiţiile în care intimata Comuna Gurghiu a achiesat în parte la cererea reclamantei recurente în ceea ce priveşte  stabilirea unui drept de superficie  pentru terenul de sub construcţii , instanţa a respins în totalitate cererea introductivă .

În drept au fost invocate prevederile art. 299 , art. 302-304 indice 1 Cod de procedură civilă , art. 480 , 482, 492 Cod civil , art. 21 din Constituţia României , art. 6 pct. 1 CEDO .

Prin întâmpinare , Comuna Gurghiu  a solicitat respingerea  ca nefondat a recursului , menţinerea hotărârii atacate  , cu cheltuieli de judecată . În acest sens se arată că prima instanţă a apreciat corect că cererea reclamantei  nu era justificată prin prisma modalităţilor de dobândire a dreptului de superficie. În ceea ce priveşte faptul că nu s-a putu ajunge la încheierea unei convenţii între părţi , se afirmă că  reclamanta recurentă , deşi a fost sesizată de mai multe ori să depună documentaţia necesară  în vederea unei convenţii cu privire la terenul de sub construcţii , a refuzat categoric  , întrucât în fapt aceasta  nu urmăreşte obţinerea unui drept de superficie aferent  ternului de  sub construcţii , ci o suprafaţă de teren cu mult mai mare – respectiv curtea interioară şi cale de acces – care nu pot face obiectul dreptului de superficie  şi de altfel este în folosinţă comună  cu ceilalţi opt locatari din blocul de construcţii . În fine , se arată că doar titularul dreptului de proprietate poate  dispune de dreptul său , fără ca hotărârea unei instanţe  să poată suplinii acordul său de voinţă superficie  .

Referitor la incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă , invocate de recurentă , se arată că acest motiv este nefondat , întrucât nu există o convenţie încheiată între părţi  nici în ceea ce priveşte constituire a  dreptului de superficie asupra terenului de sub construcţii .

Prin întâmpinarea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş  - în  numele Statului Român , s-a invocate lipsa calităţii  procesuale pasive a Statului Român  iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului . 

Referitor la excepţie s-a arătat că prin încheierea din data de 05.11.2008 a judecătoriei s-a admis excepţia  lipsei calităţii procesule  pasive a Statului Român  , iar din declaraţia de recurs nu reiese că reclamanta ar fi adus critici şi cu privire la admiterea acestei excepţii .  În ceea ce priveşte fondul cauzei , se susţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că  prin constatarea dreptului de superficie  ar avea loc o ingerinţă în dreptul de proprietate  al proprietarului terenului pe care se află  edificate construcţiile . 

Instanţa , examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs  a celor susţinute prin întâmpinări, văzând şi dispoziţiile art. 304 1 Cod de procedură civilă , constată că recursul este nefondat , pentru următoarele considerente :

Contrar  celor susţinute prin declaraţia de recurs , prima instanţă nu a dat o calificare greşită  cererii introductive , întrucât , în considerentele sentinţei a analizat pe larg modalităţile  de constituire  a dreptului de  proprietate şi s-a pronunţat în  asupra constituirii dreptului de superficie , considerând că o  atare constituire  ar fi o ingerinţă în dreptul de proprietate al proprietarului , iar  suplinirea de către instanţă a consimţământului proprietarului în vederea  constituirii unui astfel de drept  ar echivala cu o preluare abuzivă a acelor terenuri .  Faţă de considerentele expuse de prima instanţă , aşa cum s-a arătat mai sus , reiese că aceasta a supus analizei cererea reclamantei recurente de constituire a unui drept de superficie ( concluzionând în sensul că această cerere nu este justificată ) ,  şi nu s-a pronunţat asupra unei eventuale constatări a existenţei unui astfel de drept .

Referitor la justificarea constituirii unui drept de superficie în favoarea reclamantei recurente  , tribunalul constată că ,  faţă de natura  acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate  , nu poate fi făcută analogie cu acţiunile având ca obiect validarea unor  contracte de vânzare – cumpărare , în această din urmă situaţie existând un acord exprimat al părţilor  cocontractante ( chiar dacă nu în formă autentică ) , pe când în speţă se  solicită suplinirea de către instanţă în totalitatea a acordului proprietarului terenului .

Tribunalul mai aminteşte şi faptul că , deşi dreptul de superficie nu poate fi  constituit decât în ceea ce priveşte strict suprafaţa aferentă construcţiilor ce aparţin unui alt proprietar decât proprietarul terenului , prin modalitatea în care a fost formulată cerere introductivă , reiese că se urmăreşte în fapt stabilirea unui drept de folosinţă  al reclamantei recurente pe o suprafaţă  care excede  celei  a construcţiilor , fiind incluse şi curtea  interioară şi cale a de acces la curte interioară .

În consecinţă , după cum a  concluzionat şi prima instanţă , tribunalul conchide că a ar fi inadmisibilă ingerinţa instanţei în dreptul de proprietate al proprietarului  terenului  prin dispunerea constituirii unui drept de superficie ( cu atât mai mult cu cât , din actele şi lucrările dosarului reiese că reclamantei recurente i s-a recunoscut „de facto” un drept de folosinţă) .

Din corespondenţa purtată între reclamanta recurentă şi comuna Gurgiu , ca şi între aceasta din urmă şi Instituţia Prefectului judeţului Mureş  reiese că a existat disponibilitate din parte intimatei comuna Gurghiu în vederea clarificării situaţie juridice a terenului , iar răspunsurile negative intimatei au fost justificate prin  acea că în fapt  reclamanta urmărea nu constituire a unui drept de superficie aferent construcţiilor , ci concesionarea sau cumpărare a unei suprafeţe de teren mai mare , ceea ce ar fi împiedicat folosinţa imobilului teren de către locatarii blocului amplasat aici .

Pe de altă parte , tribunalul mai constată că textele Codului civile invocate în cauză de către recurentă ( art. 480 , 482, 492) ,  se referă la dreptul de proprietate şi la dreptul de accesiune ,  astfel că nu reprezintă un temei legal care să aibă incidenţă în cauză ( chiar dacă potrivit reglementării  date de art. 480 cod civil , proprietatea este  definită ca dreptul de a „se bucura şi dispune „ de un lucru în mod exclusiv şi absolut  , dreptul de proprietate ale reclamantei recurente asupra construcţie nu implică  nici o obligaţie a corelativă a proprietarului terenului , căruia deopotrivă îi sunt aplicabile prevederile art. 480 Cod Civil ) .

Nu  pot fi considerate fondate nici criticile  aduse în recurs referitoare  la îngrădirea accesului la justiţie , întrucât , chiar dacă acţiunea în constatare a dreptului de superficie a fost anterior respinsă  ca inadmisibilă ,  în prezenta cauză  , instanţa s-a pronunţat asupra temeiniciei cererii de constituire , apreciind  că aceasta nu este fondată , or accesul la justiţie semnifică judecarea cauzei şi nu neapărat obţinerea unei soluţii favorabile .

În fine  , faţă de ultimul motiv de recurs invocat , privitor la incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă ,  tribunalul constată că  în susţinerea acestei critici nu a fost avută în vedere încălcarea de către instanţă a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin.2 Cod de procedură civilă  , ci s-a arătat că instanţa  ar fi încălcat principiul disponibilităţii părţilor  , motiv care nu se regăseşte printre cele reglementate  de mai sus menţionatul art. 105 alin.2 Cod de procedură civilă  . Totodată , se poate constata că nu a existat  exprimată o achiesare a Comunei Gurghiu la cererea reclamantei  , ci această pârâtă şi-a manifestat disponibilitatea de a încheia un contract de concesiune cu privire la suprafaţa de teren  aferentă construcţiilor aparţinând reclamantei , în condiţiile legii .

În fine , în ceea ce priveşte  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, admisă că prin încheierea din data de 05.11.2008 a judecătoriei , tribunalul reţine că , această încheiere nu a fost criticată de către recurentă  , astfel încât nu se impune reexaminare a acestei excepţii de către instanţa de recurs .

Pentru aceste considerente , apreciind că  hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi prin urmare la adăpost de orice critică, tribunalul  , în baza art. 312 alin.1  Cod de procedură civilă , se va respinge ca nefondat recursul promovat de  reclamanta T.G. F. . 

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, urmează a  dispune  obligarea recurentei la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata  Comuna Gurghiu, cheltuieli de judecată  constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,  ÎN NUMELE LEGII  HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.G. F., domiciliată în Tg.Mureş, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.27, ap.13, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 165 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2433/289/2007.

Obligă recurenta la plata către intimata Comuna Gurghiu, a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi 11 Decembrie 2009

Domenii speta

Spete similare