Decizie de concediere

Decizie de concediere

( Tribunalul Mehedinţi – s.c. 626/07.02.2013)

Constată că la data de 17.08.2012 reclamanta C.N. a chemat în judecată pe pârâta SC TAKATA ORŞOVA SRL solicitând anularea deciziei de concediere nr. 1448/03.07.2012 emisă de pârâtă, repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei în sensul angajării pe un post care să corespundă stării medicale în care se află în prezent, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, obligarea la plata unor despăgubiri întrucât din vina exclusivă a angajatorului a dobândit problemele medicale ce au condus la incapacitatea de a desfăşura activitatea pe postul pe care fusese angajată.

În situaţia neîncadrării ca salariat a solicitat obligarea intimatei la plata de despăgubiri întrucât din vina exclusivă a acestuia a dobândit problemele medicale ce au condus la incapacitatea de a-şi desfăşura activitatea pe postul pe care a fost angajată, fiind în imposibilitatea de a realiza venituri salariale.

A motivat că a fost angajata societăţii pârâte din anul 2007 în funcţia de confecţioner articole din piele şi înlocuitori şi deşi în contractul individual de muncă se specifica faptul că activitatea se desfăşoară în condiţii normale, realitatea a fost cu totul alta desfăşurând activitate într-un mediu toxic şi într-un ritm epuizant şi stresant.

Din cauza condiţiilor de muncă în urma investigaţiilor medicale a constatat că suferea de anumite boli dobândite din vina locului de muncă, pe toate actele medicale fiind făcută menţiunea „ boală profesională”.

Luând cunoştinţă de această situaţie angajatorul i-a desfăcut nelegal contractul individual de muncă, mulţumindu-se să spună că nu au un post vacant, fapt nereal.

La data de 29.11.2012 prin declaraţia luată de instanţă reclamanta a precizat că înţelege să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă solicitând plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea în muncă, deoarece decizia este nelegală.

A arătat că solicită plata unor daune materiale de 10.000 lei constând în cheltuielile pe care le-a suportat cu ocazia consultaţiilor medicale şi contravaloarea medicamentelor.

A solicitat şi daune morale în cuantum de 10000 lei deoarece i s-a desfăcut contractul individual de muncă şi a dobândit şi o boală din cauza căreia nu se mai poate angaja în muncă.

Pârâta prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei.

S-a susţinut legalitatea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă deoarece fişa de aptitudini emisă de medicul de medicina muncii salariata a fost declarată inaptă pentru postul ocupat, devenind incidente dispoziţiile art. 61, lit c Codul Muncii.

La nivelul unităţii nu au existat alte locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatei şi capacitatea sa de muncă, motiv pentru care a fost notificat AJOFM în temeiul art. 64 alin2 Codul muncii.

Referitor la plata despăgubirilor a arătat că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile ale angajatorului, reclamanta neprecizând care este fapta ilicită săvârşită de angajator, raportul de cauzalitate şi întinderea prejudiciului.

Faptul că reclamanta a prestat activitate într-un mediu cu noxe nu conduce automat la ideea că angajatorul trebuie să fie răspunzător de starea sănătăţii atâta vreme cât acesta s-a preocupat permanent de monitorizarea condiţiilor de muncă, deţinând controlul asupra factorilor nocivi aşa cum rezultă din buletinul de determinare de noxe  emisă de laboratorul de specialitate, nivelul noxelor fiind tot timpul sub limita admisă de lege.

S-au depus la dosar înscrisuri.

Examinând actele dosarului se constată următoarele:

Prin decizia de concediere nr. 1448/03.07.2012 emisă de pârâta  SC TAKATA ORŞOVA SRL a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei C.N., salariată a pârâtei, începând cu data de 01.08.2012, dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, în temeiul art. 61, lit C Codul Muncii, constându-se că salariata este inaptă medical pentru postul pe care îl ocupă – confecţioner îmbrăcare volan în piele.

Inaptitudinea medicală a salariatei pentru postul ocupat a fost adus la cunoştinţa angajatorului prin fişa de aptitudine medicală nr. 6412/03.07.2012 întocmită de medicul de medicină a muncii.

Conform deciziei, la nivelul societăţii nu există posturi vacante compatibile cu capacitatea de muncă a salariatei şi cu pregătirea sa profesională.

Prin adresa nr. 1447/03.07.2012 a fost solicitat sprijinul AJOFM Mehedinţi în vederea redistribuirii salariatei pe un post vacant aflat în evidenţa AJOFM:

Potrivit art. 61 lit c Codul Muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Art. 64 Codul Muncii se referă la obligaţia angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant în unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă conform art. 61, lit c, compatibil cu pregătirea profesională şi cu capacitatea de muncă a acestuia.

În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante are obligaţia de a solicita sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii salariatului.

În cazul de faţă angajatorul a îndeplinit toate cerinţele prevăzute de codul muncii şi arătate mai sus, astfel că susţinerile reclamantei sunt nefondate.

Din statul de funcţii şi situaţia locurilor de muncă vacante la data de 03.07.2012 rezultă cu certitudine că la nivelul societăţii nu au existat locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a reclamantei şi cu pregătirea sa profesională.

Ca atare, măsura concedierii reclamantei în temeiul art. 61, lit c Codul muncii este legală şi temeinică astfel că sub acest aspect contestaţia reclamantei este nefondată.

Referitor la plata despăgubirilor materiale şi morale solicitate instanţa apreciază că nuci sub acest aspect acţiunea reclamantei nu este întemeiată.

Potrivit art. 253, alin.1 Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu.

Pentru antrenarea răspunderii se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: fapta ilicită a angajatorului constând în nerespectarea unor obligaţii contractuale, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta.

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul de faţă.

Este cert faptul că starea sănătăţii reclamantei s-a înrăutăţit, fiind diagnosticată cu astm bronşic profesional şi rinită alergică, însă aceste afecţiuni nu sunt datorate cuplei angajatorului.

 Chiar dacă datorită specificului activităţii, activitatea reclamantei se desfăşura în condiţii de noxe, nivelul acestora nu a depăşit nivelul maxim admis de normele de protecţie a muncii motiv pentru care în contractul individual de muncă condiţiile de muncă au fost prevăzute ca fiind normale.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei respectiv buletinele de determinare nr. 111, 112, 113, 114, 115, 116/04.09.2012 emis de Laboratorul de Chimie Sanitară şi Toxicologie Drobeta Turnu Severin rezultă că nivelul noxelor existente sunt sub limita admisă de lege (HG 1218/2006)

Depăşiri ale valorilor noxelor nu au fost confirmate nici în anii anteriori , conform buletinelor de determinări din 28.04.2010 şi 22.03.2011.

Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi a constatat prin procesul verbal nr 529/19.11.2009 respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă.

De altfel din toate înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă depăşirea noxelor peste nivelul maxim admis, motiv pentru care proba solicitată de reclamantă de efectuare  a unei expertize în domeniul protecţiei muncii apare ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Legea 319/2006 a sănătăţii şi securităţii în muncă defineşte boala profesională ca fiind afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, şi  suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.

Din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei nu se poate reţine că urmare a condiţiilor de muncă a rezultat îmbolnăvirea reclamantei.

Astfel din buletinul de externare şi scrisoarea medicală din 22.06.2012 rezultă că reclamanta a fost expusă afirmativ la diverşi factori de-a lungul activităţii profesionale şi înainte de angajare la societatea pârâtă astfel că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între factorii existenţi la locul de muncă şi categoria de afecţiuni de care suferă reclamanta.

Reclamanta, deşi a avut asistenţă juridică calificată, nu a solicitat efectuarea unei probe ştiinţifice pentru a determina acest raport de cauzalitate, rezumându-se numai a solicita o expertiză în domeniul protecţiei muncii care aşa cum s-a arătat apare inutilă atâta timp cât din verificarea organelor abilitate nu a rezultat depăşirea noxelor peste nivelul maxim admis. Astfel că nici raportat la art. 44 din Legea 319/2006 nu poate fi antrenată răspunderea angajatorului

De asemenea nu s-a făcut nici dovada prejudiciului material sau moral pe care le-a suferit reclamanta.

Mai mult din referatul întocmit de medicul de familie rezultă că reclamanta a beneficiat de reţete compensate de la cabinetul de alergologie dar şi de la cabinetul medicului de familie. 

Reclamanta a susţinut şi incapacitatea de muncă însă din decizia medicală asupra capacităţii de muncă rezultă că acesta a fost păstrată, reclamanta neîncadrându-se în grad de invaliditate.

Aşa fiind acţiunea reclamantei va fi respinsă şi în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată la cheltuieli de judecată care însă în temeiul alin 3 vor fi diminuate, respectiv onorariul de avocat, având în vedere termenele acordate în cauza de faţă, probele administrate.

Domenii speta

Spete similare