Recalculare pemsie

Sentinţă civilă 502/2011 din 23.03.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGE?

SEC?IA CIVIL?

Dosar nr. 341/109/2011

SENTIN?A CIVIL? Nr. 502/2011

?edin?a public? de la 23 Martie 2011

S-a luat în examinare, pentru solu?ionare, în prim? instan, ac?iunea

formulat? de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA

DE PENSII, având ca obiect  recalculare pensie.

La apelul nominal f?cut în ?edin?a public?, ora 11:10, au r?spuns p?r?ile,

reclamantul personal ?i pârâta prin c.j.B.A..

Procedura legal îndeplinit?.

S-a f?cut referatul cauzei de c?tre grefierul de ?edin, dup? care:

S-a procedat la legitimarea reclamantului AV. care a prezentat Cartea de

Identitate seria AS, nr.XXXX, CNP – .

Reprezentantul pârâtei depune la dosar delega?ia de reprezentare ?i

întâmpinare înso?it? de înscrisuri, cu exemplar pentru comunicare c?tre reclamant.

S-a procedat la comunicarea copiei întâmpin?rii c?tre reclamant în ?edin

public?, care nu solicit? amânarea cauzei pentru a lua cuno?tin de con?inutul

întâmpin?rii.

Instan?a constat? c? în temeiul art.154 din Legea nr.263/2010 completul de

judecat? este competent s? solu?ioneze prezenta cauz? ?i acord? cuvântul pe probe.

Ambele p?r?i solicit? încuviin?area probei cu înscrisuri, ce sunt deja depuse la

dosarul cauzei.

Instan?a constat? util? solu?ion?rii cauzei proba cu înscrisuri solicitat? de

ambele p?r?i motiv pentru care, în temeiul dispozi?iilor art.167 c.proc.civ., o

încuviin?eaz? ?i, verificând actele ?i lucr?rile dosarului, constat? cauza în stare de

judecat? ?i acord? cuvântul în dezbateri de fond.

Reclamantul, având cuvântul, solicit? admiterea ac?iunii sale astfel cum a fost

formulat?.

Reprezentantul pârâtei, având cuvântul, pune concluzii de respingere a

ac?iunii, potrivit sus?inerilor din întâmpinarea formulat? ?i depus? la dosar pentru

acest termen de judecat?.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de fa, constat? urm?toarele:

Prin cererea înregistrat? pe rolul acestei instan?e la data de 18.01.2011, sub

nr. 341/109/2011, reclamantul A.V. a  chemat în judecat? pe pârâta Casa Jude?ean?

de Pensii Arge? solicitând ca, prin hot?rârea ce se va pronun?a, s? fie obligat?

aceasta s?-i emit? o decizie de recalculare a pensiei pentru limit? de vârst?, conform

OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual s? fie utilizat un

stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum ?i la plata diferen?elor de drepturi de

pensie.

În motivare a ar?tat c? este pensionat pentru limit? de vârst?, drepturile 

ini?iale fiindu-i stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr.

193482/30.04.1996. În raport de aceast? situa?ie, pensia sa a intrat în procesul de

recalculare prev?zut de  HG nr. 1550/2004 ?i se încadreaz? în categoria pensiilor

c?rora li se aplic? recalcularea potrivit disp. OUG 4/2005 ?i, în mod eronat, pârâta

a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 ani, având în vedere disp. art. 2 din

Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004, art.14  alin.3 din Legea nr.

3/1977 ?i  vechimea sa de 26 ani în grupa I de munc?.

În sus?inere au fost depuse, în copie, înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ac?iunii, cu

motivarea c? textele de lege în baza c?rora se solicit? recalcularea drepturilor de

pensie sunt abrogate la acest moment.

Sub aspect  probatoriu, în cauz? a fost încuviin?at? ?i administrat? pentru

ambele p?r?i proba cu înscrisuri.

Analizând actele ?i lucr?rile dosarului, instan?a re?ine urm?toarele:

Prin decizia nr. 193482/30.04.1996 a D.M.P.S.Arge? (f. 2), reclamantul a fost

înscris la pensie pentru limit? de vârst? începând cu data de 01.07.1996, în condi?iile

art. 14 din Legea nr.3/1977, ca urmare a activitii desfurate în grupa I de munc?

timp de 26 ani, 5 luni ?i 8 zile. Acesta a beneficiat de recalcularea pensiei în 

conformitate cu  disp. OUG nr. 4/2005 ?i ale HG nr. 1550/2004, începând cu data

de 01.12.2005.

Din sus?inerile sale neinfirmate de c?tre pârât? rezult? c? aceasta din urm? a

utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de  cotizare de

30 de ani.

Prin prezenta ac?iune reclamantul solicit? obligarea pârâtei la plata

diferen?elor drepturilor de pensie ca urmare a recalcul?rii pensiei prin utilizarea unui

stagiu complet de cotizare  de 20 de ani.

Cu privire la aceast? solicitare, instan?a re?ine c?, în vederea uniformiz?rii

drepturilor de pensie, legiuitorul a prev?zut ca, pensionarii sistemului public de

pensii ale c?ror drepturi de pensie s-au deschis sub inciden?a actelor normative în

vigoare pân? la data de 01.04.2001, s? beneficieze de recalcularea drepturilor de

pensie cu respectarea principiilor Legii nr. 19/2000. În acest sens, au fost adoptate

HG nr. 1550/2004 ?i OUG nr. 4/2005 care au prev?zut c? procedura de

recalculare conform legii nr. 19/2000 s? se realizeze pe etape în raport de data

înscrierii la pensie.

Întrucât, recalcularea drepturilor de pensie s-a efectuat prin valorificarea

întregului stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii, legiuitorul, prin 

dispozi?iile art. 7 alin.(3) din OUG nr.4/2005, a prev?zut ca pensionarul s? aib?

posibilitatea de a solicita modificarea drepturilor recalculate prin luarea în calcul ?i a

altor elemente (sporuri, salarii) dovedite cu adeverin?e.

Astfel, potrivit dispozi?iilor art. 7 alin.(3) din OUG nr. 4/2005, cererile de

recalculare formulate urmau a se solu?iona în termenul prev?zut la art. 86 din Legea

nr. 19/2000, iar drepturile modificate s? fie acordate, prin derogare de la

prevederile art. 95 ?i 169 din Legea 19/2000, de la data plii drepturilor recalculate,

cu respectarea termenului general de prescrip?ie, calculat începând cu data

înregistr?rii cererii.

Legea nr. 262/2008 a modificat disp. art. 7 alin.(3) din OUG nr. 4/2005, în

sensul c? pentru persoanele care depun cererea dup? 5 ani de la data drepturilor

recalculate, noile drepturi recalculate urmau a se acorda potrivit art. 169 din Legea

nr. 19/2000.

Prin urmare,  legiuitorul a prev?zut ca, pensionarul sistemului public de

pensii care a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie conform OUG nr.

4/2005 ?i HG nr. 1550/2004, s? solicite în termen de 5 ani de la data recalcul?rii 

drepturilor de pensie, modificarea drepturilor recalculate, urmând ca drepturile de

pensie a?a cum au fost recalculate s? fie acordate cu respectarea termenului general

de prescrip?ie calculat de la data formul?rii cererii.

Îns?, termenul de 5 ani prev?zut de legiuitor prin dispozi?iile Legii nr.

262/2008 s-a împlinit  în luna decembrie  2010, astfel c?, începând  cu 01.01.2011,

procesul de recalculare prev?zut de HG nr. 1550 ?i OUG nr. 4/2005 s-a finalizat,

drepturile de pensie putând fi recalculate numai în condi?iile prev?zute de

dispozi?iile legale în materie în vigoare  la data formul?rii cererii de recalculare.

Pe de alt? parte, începând cu data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ care a abrogat

Legea 19/2000, HG nr. 1550/2004 ?i OUG nr. 4/2005.

Prin urmare, instan?a apreciaz? c?, începând cu aceast? dat?, drepturile de

pensie ale pensionarilor din sistemul public de pensii pot fi recalculate doar în

condi?iile acestui act normativ, iar nu în condi?iile unor acte normative abrogate

(HG nr. 1550/2004 ?i OUG nr. 4/2005).

În consecin, fa de data formul?rii ac?iunii (18.01.2011), reclamantul nu se

reg?se?te în situa?ia prev?zut? de art. 7 alin.(3) din  OUG nr. 4/2005 a?a cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2008, respectiv formularea unei cereri de recalculare

în termen de 5 ani de la data de 01.12.2005. Mai mult, ac?iunea acestuia este

formulat? la o dat? la care dispozi?iile legale pe care se întemeiaz? sunt abrogate.

Instan?a nu poate avea în vedere nici Decizia nr.40/2008 a Înaltei Cur?i de

Casa?ie ?i Justi?ie referitoare la interpretarea disp. art. 77 alin.2 raportat la art. 43

alin.1 ?i 2 din Legea 19/2000, deoarece aceasta nu-?i mai g?se?te aplicabilitatea în

prezent, având în vedere c? OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004 ?i Legea nr.

19/2000 au fost abrogate începând cu 01.01.2011.

În consecin, cum, începând cu data de 01.01.2011, reclamantul are

posibilitatea legal? de a solicita recalcularea drepturilor de pensie doar în condi?iile

Legii nr. 263/2010, ac?iunea acestuia va fi respins?.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT?RTE:

Respinge ac?iunea formulat? de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâta

CASA JUDETEANA DE PENSII ARGE?.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronun?at? în ?edin public?, azi, 23 martie 2011, la Tribunalul Arge? -

Sec?ia Civil? - Complet Specializat de Conflicte de Munc? ?i Asigur?ri Sociale. 

Pre?edinte,

Asistent  judiciar,

Asistent  judiciar,

Grefier,

Domenii speta