Lipsa de diferenţiere, în ce priveşte termenul de introducere a acţiunii în anularea unui act administrativ, între motivele de nulitate absolută şi cele de nulitate relativă.

Fiind un act administrativ, procesului-verbal i se aplică regulile de contestare prevăzute de art. 7 şi 11 Legea nr. 554/2004. Aşadar, împotriva actului a fost formulată plângere prealabilă, iar împotriva răspunsului la plângere (comunicat recurentului în 20.02.2012), trebuia formulată acţiune la instanţă în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Lege.

Recurentul nu a respectat acest termen, depăşind nu numai termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Lege, dar şi cel de un an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Lege.

Susţinerile recurentului referitoare la faptul că nulitatea pe care o invocă este una absolută şi, deci, imprescriptibilă extinctiv sunt nefondate, deoarece, cu toate că aserţiunea recurentului este corectă în privinţa nulităţilor de drept civil, în materia dreptului administrativ nu se face distincţie sub aspectul termenului de contestare între nulităţile absolute şi cele relative, ambele trebuind a fi invocate în termenele şi cu procedura prev. de art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/2004.

Singura diferenţă dintre cele două tipuri de nulităţi rămâne cea privind subiectele care le pot invoca, la care se adaugă, cel puţin la nivel teoretic, şi cea privind posibilitatea confirmării ulterioare a validităţii actului.

Nulitatea de drept administrativ nu poate fi invocat de sine stătător, cum ar fi dorit recurentul, ci numai prin cererea de anulare a actului ce conţine motivul, intrinsec sau extrinsec, de nulitate.

Aşadar, instanţa de fond a respins în mod corect cererea reclamantului, considerând că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Decizia nr. 7554 din 13.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa nr. 400/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 4887/121/2013*, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D., a fost admisă excepţia prescripției dreptului la acţiune, invocată de către pârâţi şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâtele  A.N.I.F. Bucureşti şi A.N.I.F. – filiala Galaţi,  ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul S.M., prin reprezentant convenţional, criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, a arătat că, în timpul desfăşurării concursului organizat conform Ordinului MADR nr. 229/18.11.2011, s-a încălcat legea în sensul că toate posturile de inspector au fost reunite şi tratate în mod egal, amestecându-se concurenţii cu studii superioare de lungă durată cu cei cu studii de subingineri. Astfel, prin fraudă la lege, s-au produs discriminări flagrante.

Instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa disp. art. 11 alin. 1 şi 2 din Lege, deoarece reclamantul nu a atacat un act/contract administrativ, ci a solicitat constatarea nulităţii absolute a concursului, care este imprescriptibilă.

De altfel, pe rolul instanţelor există un dosar în care s-a invocat nulitatea absolută a numirii directe pe post a unei persoane din Comisia de organizare a concursului, fapt ce va atrage nulitatea concursului, după soluţionarea definitivă a dosarului.

În drept, a invocat disp. art. 483, 488 pct. 8, 496, 497 C.pr.civ.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata A.N.I.F. – filiala Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că textul art. 25 din Regulamentul de desfăşurare a concursului este clar, la fel şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind formulată peste termen.

Recurentul încearcă eludarea tardivităţii prin invocarea nulităţii absolute a concursului.

În drept, a invocat disp. Legii nr. 554/2004.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

A formulat întâmpinare şi intimata A.N.I.F. Bucureşti, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că susţinerile recurentului privind imprescriptibilitatea nulităţii absolute a concursului sunt doar o tentativă de eludare a dispoziţiilor obligatorii ale art. 11 Legea nr. 554/2004.

În drept, a invocat disp. art. 11 alin. 1 şi 2 Legea nr. 554/2004.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.

Curtea reţine că, în aplicarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 229/18.11.2011 prin care s-au dispus măsuri pentru stabilirea structurii organizatorice a ANIF înfiinţată conform OUG 82/2011, a fost emis Regulamentul privind procedura de selectare a personalului angajat în cadrul ANIF RA, care se desfiinţează, ce urmează a fi preluat în limita numărului maxim de 1500 posturi de către A.N.I.F.

Regulamentul a stabilit că personalul angajat urmează a fi selectat pentru preluare pe bază de concurs (selecţie de dosare şi interviu). Împotriva rezultatului concursului, candidaţii puteau formula, conform art. 22, contestaţie la comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Potrivit art. 25 din Regulament, candidatul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se putea adresa instanţei de contencios administrativ, potrivit legii.

Curtea apreciază că actele normative care au reglementat procedura de selecţie a personalului au stabilit că actele emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor au caracter de act administrativ, pornind, cel mai probabil, de la premisa că entitatea emitentă are atribuţii care implică exerciţiul puterii publice.

Fiind un act administrativ, procesului-verbal nr. 105/29.12.2011 i se aplică regulile de contestare prevăzute de art. 7 şi 11 Legea nr. 554/2004. Aşadar, împotriva actului a fost formulată plângere prealabilă, iar împotriva răspunsului la plângere (comunicat recurentului în 20.02.2012), trebuia formulată acţiune la instanţă în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Lege.

Recurentul nu a respectat acest termen, depăşind nu numai termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Lege, dar şi cel de un an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Lege.

Susţinerile recurentului referitoare la faptul că nulitatea pe care o invocă este una absolută şi, deci imprescriptibilă, extinctiv sunt nefondate deoarece, cu toate că aserţiunea recurentului este corectă în privinţa nulităţilor de drept civil, în materia dreptului administrativ nu se face distincţie sub aspectul termenului de contestare între nulităţile absolute şi cele relative, ambele trebuind a fi invocate în termenele şi cu procedura prev. de art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, s-au pronunţat în mod neechivoc doctrina de specialitate şi practica judiciară (de ex., Decizia nr. 1362 din 18.03.2014 a ÎCCJ – Secţia de contencios administrativ).

Singura diferenţă dintre cele două tipuri de nulităţi rămâne cea privind subiectele care le pot invoca, la care se adaugă, cel puţin la nivel teoretic, şi cea privind posibilitatea confirmării ulterioare a validităţii actului.

Nulitatea de drept administrativ nu poate fi invocată de sine stătător, cum ar fi dorit recurentul, ci numai prin cererea de anulare a actului ce conţine motivul, intrinsec sau extrinsec, de nulitate (actul privind rezultatul concursului).

Aşadar, instanţa de fond a respins în mod corect cererea reclamantului, considerând că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare