Acţiune în revendicare

Potrivit Legii nr. 15/07.08.1990, dreptul de administrare directă conferit unor entităţi economice s-a transformat în drept de proprietate. Implicaţii ale acestei convertiri în apărarea dreptului de proprietate.

Decizia civilă nr. 92/A din 03.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 15.02.2012, sub nr. 2509/233, reclamantul MUNICIPIUL GALAŢI, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, a solicitat obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galaţi.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galaţi este proprietatea Municipiului Galaţi, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. …/16.02.1907 încheiat între Creditul Financiar Urban Bucureşti şi Primăria Galaţi.

A învederat reclamantul că, prin Decizia nr. 95/07.05.1968, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi a transmis în administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi imobilul în cauză.

A apreciat reclamantul că, în fapt, titlul pârâtului asupra imobilului nu există, deşi pârâtul stăpâneşte imobilul.

Reclamantul a arătat că dovada proprietăţii sale o face prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 367/16.02.1907. A mai precizat reclamantul că Statul Român deţine bunul conform deciziei nr. 95/07.05.1968.

Prin întâmpinarea formulată, intervenienta CNCF CFR SA – SUCURSALA CREIR CF GALAŢI, a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

În motivarea excepţiei netimbrării, intervenienta a arătat că acţiunea trebuie timbrată la valoare.

Cu referire la excepţia necompetenţei materiale, intervenienta a arătat că, potrivit sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005, pronunţate de Judecătoria Galaţi, valoarea imobilului depăşeşte pragul de 500 000 lei, astfel încât, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b C.proc.civ., competent să judece cauza pe fond este Tribunalul Galaţi.

În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, intervenienta a arătat că pârâtul nu a avut niciodată posesia bunului.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, intervenienta a arătat că, în baza aceluiaşi titlu – contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, reclamantul a mai promovat o cerere pentru revendicare, iar prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea a fost respinsă cu titlu irevocabil.

Au fost ataşate, la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunţată de Judecătoria Galaţi şi decizia nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr.4486/26.04.2013 Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, reţinând următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunţată de Judecătoria Galaţi, instanţa a declinat competenţa soluţionării cauzei având, ca obiect, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta Primăria Municipiului Galaţi, în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR SA, cu referire la imobilul situat în G, str. D. nr. 51, jud. Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi.

Acţiunea menţionată a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu titlu irevocabil, prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, potrivit art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b C.proc.civ.,  tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

În considerentele sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005, pronunţate de Judecătoria Galaţi, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de evaluare depus la dosarul cauzei, valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu era de 15 910 000 000 lei (ROL) la nivelul anului 2003.

 În drept, aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat implică faptul că soluţia unei instanţe asupra unei chestiuni de drept rezolvate cu titlu definitiv/irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu va putea fi readusă în discuţie, respectiv ignorată într-o cauză ulterioară, chiar dacă în speţă, nu ar fi întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat.

 Pe de altă parte, chiar apreciată aproximativ, valoarea avută în vedere de instanţă în pronunţarea sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005 depăşeşte pragul de 500000 lei.

În consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la 24.05.2013.

Prin încheierea din 27.06.2013, instanţa, analizând excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP, excepţie invocată de intervenienta C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, a reţinut următoarele:

 În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că STATUL ROMÂN prin MFP nu a avut niciodată posesia bunului, astfel încât greşit a fost îndreptată acţiunea contra lui. Doar că această afirmaţie nu a fost susţinută cu probe evidente de către intervenientă, iar verificarea ei se poate face doar odată cu fondul cauzei.

 În drept, potrivit art.137 alin.2 din Codul de procedură civilă, excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În consecinţă, instanţa a unit excepţia cu fondul cauzei.

Analizând excepţia lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin MFP, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că însuşi reclamantul afirmă că imobilul nu a trecut niciodată în proprietatea pârâtului.

În drept, obiectul reprezintă ceea ce se solicită de către reclamant. În speţă, reclamantul revendică imobilul, a cărui posesie nu o are, deci cauza are un obiect.

În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia.

Analizând excepţia inadmisibilităţii formulării cererii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin MFP, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că după pronunţarea Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul nu mai are deschisă calea dreptului comun pentru revendicare.

 În drept, Legea nr.10/2001 reglementează procedura prin care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie persoanelor particulare de la care au fost preluate. Rezultă că legea nu este aplicabilă cererii formulate de reclamant, care este o parte a statului însuşi, iar nu o persoană particulară.

În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia.

Analizând excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intervenienta C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.3799/44/2006 soluţionează acţiunea introdusă de reclamantul MUNICIPIUL GALAŢI prin PRIMAR în contradictoriu cu C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, în vreme ce prezenta acţiune este îndreptată de reclamant contra pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP.

 În drept, potrivit art.166 din Codul de procedură civilă şi art.1201 din vechiul Cod civil, există autoritate (putere) de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Or, această triplă identitate nu se regăseşte în speţă, în raport cu decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.3799/44/2006.

În consecinţă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia.

Prin sentinţa civilă nr. 1990 din 17 octombrie 2013, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a respins ca neîntemeiată atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin MFP, invocată de intervenienta CNCF –CFR –SA Sucursala Galaţi cât şi acţiunea formulată de Mun. Galaţi, prin Primar, reţinând următoarele:

Acţiunea în revendicare este definită ca fiind acţiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct şi accesoriu al obţinerii posesiei. Aşadar, de esenţa acestei acţiuni este existenţa unui posesor neproprietar şi a unui proprietar neposesor.

 În cauză, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.367/16.02.1907 imobilul a fost dobândit de reclamant care a transmis dreptul de administrare directă către C.N.C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti. În perioada transmiterii, bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat şi, în acelaşi timp, şi în patrimoniul unor organizaţii socialiste de stat ca obiect al dreptului de administrare de stat.

În consecinţă, reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, păstrând în patrimoniul său numai acel drept de administrare directă pe care l-a transmis apoi către C.N.C.F. C.F.R. S.A. cu respectarea legislaţiei în vigoare la acea vreme.

Ulterior, Legea nr.15/07.08.1990 a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art.5 alin.1 că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.

Aşadar, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost preluat de către stat şi transmis către C.N.C.F. C.F.R. S.A. prin voinţa legii, astfel că reclamantul nu are un titlu de proprietate actual şi opozabil pârâtului.

În raport de acestea, având în vedere că C.N.C.F. C.F.R. S.A este o companie de stat, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a STATULUI ROMÂN, prin MFP, invocată de intervenientă, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamantul mun. Galaţi, ca neîntemeiată

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel reclamantul Municipiul Galaţi, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul susţine că probele administrate nu au fost corect interpretate şi apreciate.

Astfel, în contextul acţiunii în revendicare imobiliară, confruntarea probatorie dintre reclamant şi pârât nu poate fi înţeleasă decât dacă se ţine seama de obiectivele pe care părţile le urmăresc prin administrarea probelor.

Cum, fiecare parte urmăreşte să probeze un anumit mod de dobândire a dreptului de proprietate, se apreciază în favoarea sa, ori a autorilor săi, duelul judiciar îl obligă pe judecător să analizeze în mod temeinic toate dovezile prezentate, atât din perspectiva principiilor şi normelor juridice aplicabile, cât şi din aceea a existenţelor logicii juridice. Raţionamentele pe care le face judecătorul se adaugă, sub forma unor prezumţii simple, dovezile prezentate de părţi şi prezumţiile legale. Numai dacă aceste raţionamente se regăsesc în motivarea hotărârii judecătoreşti, soluţia adoptată se va bucura de forţă de convingere.

Astfel, susţine reclamantul că titlul de proprietate asupra imobilului situat în G, str. D nr. … îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, că cel invocat de către pârât, respectiv Legea nr. 15/07.08.1990 care a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art. 5 alin. (1) că regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său nu poate face dovada absolută asupra imobilului în litigiu.

Cum, Municipiul Galaţi a dovedit că este adevăratul proprietar, prin depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, iar Statul nu a avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, nici societatea comercială deţinătoare a imobilului nu putea dobândi, la rândul său, un drept de proprietate, în temeiul acestei legi.

În fine, invocă apelantul şi faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost depus la dosarul cauzei.

În aceste condiţii, concluzionează reclamantul, raţionamentul judecătorului nu poate să convingă, susţinerea instanţei, în sensul că ,,reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului” nu a fost nicicum dovedită.

Pentru toate acestea, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii în revendicare.

Apelul declarat este nefondat şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin acţiunea civilă din 15.02.2012, reclamantul municipiul Galaţi a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin MFP pentru a fi obligat să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi, str. D. nr. .., jud. Galaţi.

Motivând acţiunea, reclamantul susţine că imobilul a fost cumpărat de Primăria Galaţi la 16.02.1907 şi, prin decizia nr. 95 din 1.05.1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi, a fost transmis în Administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi, aflându-se în prezent în posesia acesteia.

Aşadar, nu se contestă  faptul că imobilul a fost dobândit de către reclamant, însă, acesta fie ignoră, fie este de rea credinţă atunci când susţine nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate prin prisma interpretării greşite a probelor administrate întrucât ignoră cu certitudine faptul că, prin decizia nr. 95/7 mai 1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi, a fost transmis în administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi.

Aceasta, prin efectul Legii nr. 15/7.08.1990, s-a transformat din unitate economică de stat în regie autonomă şi, în temeiul art. 5 alin. (1), dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice s-a transformat în drept de proprietate, actul normativ sus-menţionat statuând că ,,Regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său”.

Aşadar, pe de o parte, reclamanta a pierdut în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, păstrând, în patrimoniul său numai acest drept de administrare pe care, ulterior l-a transmis intervenientului în cauză.

În virtutea Legii nr. 15/7.08.1990 acest drept de administrare a fost convertit în drept de proprietate astfel încât critica interpretării greşite a probelor administrate în cauză şi a motivării soluţiei instanţei de fond pe un raţionament eronat nu poate fi primită.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia civilă nr. 3549/3.11.2007 în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3799/44/2006 privind pe acelaşi reclamant şi  pârâta CNCF –CFR SA Bucureşti –Sucursala Regională CFR Galaţi, intervenită în cauza de faţă.

În motivarea respectivei decizii, Instanţa Supremă subliniază faptul că dreptul de administrare directă pe care îl avea reclamantul la momentul transmiterii lui către CNCF –CFR SA Bucureşti –Sucursala Galaţi a fost un drept specific perioadei 6.03.1945-22.12.1989 şi avea regimul juridic al unui drept real de natură civilă constând în capacitatea unei instituţii sau organizaţii a Statului socialist de a întrebuința şi, într-o anumită măsură, de a dispune de un bun repartizat din fondul unitar al proprietăţii socialiste de stat.

Caracteristic acelei perioade este faptul că bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul Statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat şi, în acelaşi timp, şi în patrimoniul unor organizaţii socialiste de stat, ca obiect al dreptului de administrare de stat.

În acest context, critica înlăturării nejustificate a titlului de proprietate invocat de reclamant, respectiv acel contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1907, 16 februarie - nr. 95, şi însuşirea apărării făcute de către pârâtul în cauză, nu poate fi primită.

Aşa fiind, în baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare