Faliment. Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţii.

•Legea nr. 85/2006 rep.

•O.U.G. nr. 5/2001 – art. 7 şi 1 ind. 1

•Verificarea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de deschidere a procedurii insolvenţei

În cazul în care cererea formulată de creditor în baza O.U,G. nr. 5/2001 rep. a fost respinsă irevocabil, pretenţiile pot fi valorificate pe calea dreptului comun, urmând a se analiza fondul raportului juridic dintre părţi.

Când se solicită deschiderea procedurii insolvenţei, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei -  trebuie să fie deja dovedit, fiind una dintre condiţiile necesare pentru admisibilitatea cererii formulate în temeiul Legii nr. 85/2006 rep.

Prin  Sentinţa civilă nr.3281/28.11.2011 judecătorul sindic  desemnat în dosarul nr.1240/96/2011 al Tribunalului Harghita a respins contestaţia împotriva stării de insolvenţă formulată de debitoarea SC M. SRL şi a admis cererea formulată de creditoarea SC E.O. E. R. SA Tg.Mureş, deschizând procedura generală de insolvenţă a debitoarei, cu toate consecinţele juridice.

Judecătorul sindic  a reţinut că creditoarea a invocat o creanţă împotriva debitoarei în cuantum de 235.088,02 lei compusă din 117.544,01 lei contravaloare gaze naturale consumate în perioada aprilie 2006-noeimbrie 2006 şi 117.544,01 lei penalităţi de întârziere, creanţă apreciată de judecătorul sindic  a fi certă, lichidă şi exigibilă.

S-a reţinut că debitoarea nu a achitat valoarea debitului şi nu a probat suficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriei.

Hotărârea judecătorului sindic  a fost atacată cu recurs de SC M. SRL care a solicitat modificarea în sensul admiterii contestaţiei împotriva stării de insolvenţă şi respingerea cererii de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr.85/2006 republicată.

În motivarea căii de atac, debitoarea a învederat că în momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, creanţa pretinsă de SC E.O. E. R. SA era prescrisă, precizându-se că potrivit contractelor încheiate la 11.06.2005, gazele naturale au fost furnizate până în noiembrie 2006, facturile fiind scadente din 2006, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulată la 28.04.2011, peste termenul de prescripţie de 3 ani.

Recurenta a invocat şi faptul că este o societate în funcţiune, are o mulţime de contracte, mai multe comenzi, profitul pentru anul 2010 a fost în valoare de 1,8 milioane de lei, aspecte care de asemenea nu au fost luate în considerare de instanţa de fond.

Prin precizările la motivele de recurs s-a arătat că, suma pretinsă de creditoare nu este certă, lichidă şi exigibilă, că prin Sentinţa civilă nr.1802/15.10.2009, Tribunalul Harghita a constatat că facturile depuse la dosar pentru a dovedi existenţa datoriei nu sunt semnate de debitoare, procesul-verbal de conciliere nu poartă ştampila societăţii, nu este menţionată funcţia persoanei care a semnat şi a fost contestată  şi semnătura, reţinându-se că nu poate fi stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil ale creanţei, respingându-se cererea formulată de SC E.O. G. R. SA.  S-a subliniat existenţa prezumţiei de autoritate de lucru judecat, invocându-se Decizia nr.995/04.02.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde s-a reţinut că, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (art.1201 Cod civil şi art.166 Cod procedură civilă) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

Intimata SC E.O. E. R. SA, prin întâmpinare la cererea de suspendare a executării Sentinţei civile nr.3281/2011, a susţinut caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei sale, legalitatea procesului-verbal de conciliere din 16.03.2009, iar propunerea de reeşalonare a plăţii sumei de 218.813,93 lei reprezintă o recunoaştere a datoriei făcute de administratorul societăţii, recunoaştere care întrerupe cursul prescripţiei.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat.

Cererea de deschidere a procesului insolvenţei a fost formulat la 28.04.2011, pentru o pretinsă datorie de 235.088,02 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada aprilie-noiembrie 2006, invocându-se ca motiv de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, recunoaşterea pretins a fi neîndoielnică a datoriei, făcută la 16.03.20089, prin actul depus la fila 10 dosar fond „procesul-verbal de conciliere directă”, conform art.7201 Cod procedură civilă.

Chiar dacă se poate accepta ca prin administratorul M. V., societatea debitoare a recunoscut la data de 16.03.2009 datoria de 218.813, 94 lei, nu se poate ignora faptul că prin Sentinţa civilă nr.1802 din 15.10.2009, Tribunalul Harghita a respins cererea formulată de SC E.O. G. R. SA pentru aceeaşi contravaloare de gaz consumat – 117.544,01 lei, cu penalităţi aferente, pe considerentul că instanţa nu poate califica drept certă, lichidă şi exigibilă creanţa invocată, litigiul neputând fi soluţionat în baza Ordonanţei Guvernului  nr.5/2001 republicată.

Este adevărat că potrivit art.111, Ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, dar acel articol coroborat cu art.7 din acelaşi act normativ prevede că în cazul în care cererea creditorului a fost respinsă irevocabil, cum este cazul în speţă, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

Aceasta înseamnă că, doar pe calea dreptului comun creditoarea mai putea să-şi valorifice pretenţiile urmare a analizei fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu direct pe calea procedurii speciale de executare reglementată de Legea nr.85/2006 republicată. Atunci când se solicită deschiderea procedurii insolvenţei, caracterul cert, lichid şi exigibil al pretinsei creanţe trebuie să fie deja dovedit, or în cazul dedus judecăţii, în cadrul procedurii somaţiei de plată s-a constatat tocmai faptul că nu este vorba despre o creanţă certă, lichidă şi exigibilă susceptibilă de a fi valorificată în cadrul procedurii sumare a somaţiei de plată.

Creditoarea intimată, faţă de soluţia pronunţată în cererea de emitere a somaţiei de plată, trebuia să urmeze calea dreptului comun pentru a se stabili faptul că creanţa sa este certă, lichidă şi exigibilă, fondul raporturilor juridice, contractul între părţi neputând fi analizat în cadrul procedurii insolvenţei, în modalitatea pretinsă de creditoare. În condiţiile în care creditoarea nu a urmat calea dreptului comun  pentru a-şi valorifica pretinsa creanţă, cu privire la certitudinea  acesteia funcţionează prezumţia, ca mijloc de probă, ce rezultă din sentinţa nr.1802/15.10.2009. Împrejurarea invocată de intimată şi anume aceea că procesul-verbal din 16.03.2009 este valabil, putea fi valorificată pe calea dreptului comun.

În alte ordine idei, pentru contestarea stării de insolvenţă, recurenta a depus o serie de documente privind profitul brut înregistrat în cursul anilor 2008-2010 din exploatare, precum şi plăţile efectuate anterior şi ulterior datei de 18.04.2011, acte care au fost avute în vedere în soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinţei recurate prin Încheierea nr.59/R/06.04.2012 unde s-a reţinut în mod irevocabil că societatea debitoare nu se află în încetare de plăţi, aspect care nu poate fi omis în soluţionarea recursului, în condiţiile în care nu s-au adus contraargumente, însoţite de probe noi, înscrisuri, în cauză.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prev.art.312 alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul, a modificat sentinţa în sensul că a admis contestaţia declarată şi, în consecinţă, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Domenii speta

Spete similare