Art. 108 al.1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008

Sentinţă penală 107 din 23.10.2013


Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă nr. 676/P/2012, înaintat la această instanţă şi înregistrat la data de  25.06.2013 sub nr. 473/181/2013, s-a dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 108 al.1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008.

Se susţine în actul de sesizare că la data de 08.10.2012 ( în dosarul nr.567/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă) numitul S. D.a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în luna octombrie 2012, învinuitul M. I. V. ar fi tăiat , fără drept, un număr de 4 arbori şi ar fi sustras materialul lemnos rezultat din terenul cu vegetaţie forestieră proprietatea sa, situat în punctul numit „Gura Drumului” din extravilanul satului Rudina, comuna Bala, teren pentru care deţine titlul de proprietate nr. 767/22.12.1999.

Prin rezoluţia din data de 15.02.2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M. I.V. pentru infracţiunile prev. de art. 108 alin.1 lit. a şi art. 110 alin.1 lit. a din legea nr.46/2008, reţinându-se că acesta nu este autorul faptei sesizate de S. D..

În dosarul respectiv organele de urmărire penală au efectuat la data de 12.10.2012 cercetare la faţa locului, constatând că la o distanţă de circa 250 metri de locul unde au fost tăiaţi arborii din terenul lui S. D., înspre est, există un număr de 3 cioate de arbori tăiaţi ilegal şi cu nerespectarea regimului silvic, respectiv, una de esenţă cer, cu dimensiunea la cioată de 57/67 cm şi două de esenţă gorun cu dimensiunea de 48/48/ şi 40/50.

Faţă de această împrejurare, la data de 14.11.2012 , organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 împotriva inculpatului M. I.V.

S-a precizat că din probele administrate a rezultat că cei 3 arbori tăiaţi ilegal se află în suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 1650 mp ce urmează a fi reconstituită defunctului M. D, dar pentru care nu s-a eliberat până în prezent titlul de proprietate deoarece nu a fost completată suprafaţa de 1 ha.

De asemenea, s-a menţionat prin actul de sesizare că, în urmă cu circa 3-4 ani numitul M.C., moştenitorul lui M. D., a tăiat din greşeală 5 arbori din terenul învecinat proprietatea numitei M. A., dată la care a convenit cu nepotul acesteia , M. I. I., ca la o dată ulterioară să îi dea 3 arbori din terenul proprietatea tatălui său.

În acest scop, într-o zi de la începutul lunii octombrie 2012, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, numiţii M. C., M. I. I., D. A., D.T. D. şi inculpatul M. I. V. s-au deplasat în punctul respectiv la terenul cu vegetaţie forestieră atribuit  autorului lui M. C. şi au stabilit cei 3 arbori care să fie tăiaţi şi ridicaţi de către M. I. I. pentru a fi despăgubită mătuşa sa M. A..

Totodată, se menţionează prin actul  e sesizare că, în pofida faptului că a văzut arborii nemarcaţi de organele silvice  şi că nu a solicitat lui Mutici Constantin acte care să dovedească faptul că ar exista cerere de marcare aprobată de organele silvice şi autorizaţie de exploatare şi ridicare a materialului lemnos, inculpatul M. I. V. a tăiat fără drept şi cu nerespectarea regimului silvic cei 3 arbori ( unul de esenţă cer şi 2 de esenţă gorun), materialul lemnos fiind transportat la locuinţa lui M. A., organele silvice comunicând că valoarea acestuia este de 1878,66 lei, adică mai mare de 20 ori decât preţul mediu al uni metru cub de masă lemnoasă care la data constatării era de 71 lei.

Concluzionează Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă că fapta inculpatului M. I. V. care, într-o zi din perioada lunii octombrie 2012, a tăiat fără drept şi cu nerespectarea regimului silvic, din fondul forestier naţional,  un număr de trei arbori, cu o valoare de peste 20 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă care la data constatării era de 71 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din Fondul Forestier Naţional, prev. de art. 108 al.1 lit. c din Legea nr. 46/2008.

Se arată că vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului este demonstrată cu următoarele probe:  proces-verbal de constatare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului şi adresele organelor silvice.

În instanţă, a fost ascultat inculpatul M. I.V.potrivit art. 320^1 c.p.p.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

La data de 12.10.2013, urmare a plângerii formulate de numitul S. D.prin care au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în luna octombrie 2012, inculpatul M. I. V. ar fi tăiat un nr. de 4 arbori şi ar fi sustras materialul lemnos rezultat de pe terenul cu vegetaţie forestieră situat în punctul „Gura Drumului”, proprietatea sa, potrivit titlului de proprietate nr. 767 din 22.12.1999, s-a dispus o cercetare la faţa locului constatându-se, la o distanţă de circa 250 metri de locul unde au fost tăiaţi arborii de pe terenul în cauză, că există un nr. de 3 cioate de arbori tăiaţi ilegal şi cu nerespectarea regimului silvic.

S-a constatat că cei 3 arbori tăiaţi ilegal şi cu nerespectarea regimului silvic sunt de esenţă „cer”, cu dimensiunea la cioată de 57/67 cm şi doi de esenţă „gorun” cu dimensiunile de 48/48 cm şi 40/50 cm, cioatele aflându-se în suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 1650 mp ce urma a fi reconstituită autorului Mutici Dumitru.

Se reţine, din probatoriul administrat, că în urmă cu circa 3-4 ani numitul M. C.(moştenitorul lui M. D.) a tăiat din greşeală 5 arbori din terenul învecinat proprietatea numitei Mihuţescu Ana, dată la care a convenit cu nepotul acesteia, M. I. I., ca la o dată ulterioară să îi dea 3 arbori din terenul proprietatea tatălui său.

Astfel, într-o zi de la începutul lunii octombrie 2012, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, numiţii M. C., Mi. I. I., D. A., D. T. D.şi inculpatul M. I. V. s-au deplasat în punctul respectiv la terenul cu vegetaţie forestieră atribuit  autorului lui M. C. şi au stabilit cei trei arbori care urmau să fie tăiaţi şi ridicaţi de către M. I. I..

Deşi arborii erau nemarcaţi de organele silvice inculpatul Mihuţescu Ilie Vasile a tăiat fără drept şi cu nerespectarea regimului silvic cei 3 arbori (unul de esenţă cer şi doi de esenţă gorun), materialul lemnos fiind transportat la locuinţa numitei Mihuţescu Ana.

Prin adresa nr. 2312 din 24.10.2012 Ocolul Silvic Tarniţa a comunicat organelor de urmărire penală că valoarea materialului lemnos tăiat ilegal şi provenit de la cei trei arbori este de 1878, 66 lei, fără TVA, adică mai mare de 20 de ori decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă care la data constatării era de 71 lei.

Instanţa reţine, totodată, că la termenul din data de 23.10.2013, inculpatul M. I.V. a susţinut că înţelege să invoce în favoarea sa dispoziţiile art.320^1 c.p.p., solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le recunoaşte în totalitate, susţinând că nu solicită administrarea altor probe.

Reţinându-se această stare de fapt, în drept, fapta inculpatului M. I. V. care a tăiat fără drept şi cu încălcarea normelor silvice un număr de trei arbori din fondul forestier naţional, cu o valoare de peste 20 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă care la data constatării era de 71 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din Fondul Forestier Naţional prev. de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008, iar infracţiunea fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună se va face aplicarea disp. art. 108 alin. 2 lit. a din Legea nr. 146/2008. Se reţine, totodată, că vinovăţia inculpatului M.I. V., sub forma intenţiei directe, fiind pe deplin dovedită, instanţa, în baza art. 108 alin. 1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, urmează să dispună condamnarea acestuia.

La individualizarea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată în limitele reduse, potrivit art. 320^1 al.7 c.p.p., văzând şi disp. 72 c.p., instanţa va avea în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite determinat atât de modul de producere cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate. Va fi avută în vedere, de asemenea,  conduita bună a inculpatului M. I. V. înainte de săvârşirea infracţiuni, astfel că, în cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiile art.74 alin. 1 lit. a Cod penal.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază că o pedeapsă  de 8 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 c.p., respectiv prevenţia şi reeducarea inculpatului, precum şi funcţia de exemplaritate a pedepsei.

Apreciind, în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executare, instanţa urmează să suspende condiţionat executarea pedepsei, conform art. 81 cod penal, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni .

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal se va interzice inculpatului M.I. V. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal, respectiv, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C.p.p. instanţa va atrage atenţia inculpatului M.I. V.asupra disp. art. 83 Cod penal.

De asemenea, instanţa va lua act că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. instanţa va obliga inculpatul M.I. V. să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 380 lei din care  onorariu avocat din oficiu în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei.