Acţiune în constatare provocatorie- revendicare juridică

ACŢIUNE ÎN CONSTATARE PROVOCATORIE- REVENDICARE JURIDICĂ

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea de chemare in judecată, înregistrata pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ sub nr. …/321/2010, reclamanţii RR, au solicitat in contradictoriu cu parata MĂNĂSTIREA AGAPIA, sa se constate ca sunt titularii exclusivi ai dreptului de proprietate asupra terenului construit si neconstruit, in suprafaţă totala de 3133 mp, situat in intravilanul comunei Agapia şi identificat cu nr. cadastral … atribuit prin Încheierea nr. …/24.01.2005 a Biroului de Carte Funciară Târgu Neamţ, iar corelativ acestei cereri sa se constate ca parata nu deţine un titlu din care să rezulte calitatea, pe care şi-o afişează in mod public, de proprietar al aceluiaşi bun imobil, iar in subsidiar, prin comparare de titluri, să se constate că titlul lor este preferabil, fiind mai bine caracterizat juridic sub aspectul vechimii, al autorilor dreptului şi al modului de dobândire a acestuia, decât titlul de care se prevalează pârâta.

În motivarea cererii au arătat că sunt proprietarii bunului imobil precizat în petitul acţiunii, teren construit şi neconstruit în suprafaţă totală de 3133 m.ji - din care 250 m.p. teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, iar 2863 m.p. teren construcţii şi fâneţe - pe care l-au dobândit în baza următoarelor acte translative de proprietate:

- cota de 1/8 din construcţii si cota de 1/4 din terenul in suprafaţă de 250 mp aferent construcţiilor au fost dobândite de reclamanta RR prin transmisiune succesorala de la defunctul sau tată, BB, in baza certificatului de Moştenitor nr. …/15.09.1986;

-cota de 5/8 din construcţii şi cota de 1/4 din terenul în suprafaţă de 250 m.p. aferent construcţiilor au fost dobândite de reclamanţi, prin cumpărare de la BM, în baza Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Judeţean Neamţ sub nr. …/17.12.1993;

-cota de 2/8 din construcţii, cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 250 m.p. aferent construcţiilor şi suprafaţa de 2863 m.p. teren construcţii şi fâneţe au fost dobândite de reclamanţi, prin cumpărare de la MB, în baza Contractului de Vânzare-Cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public „Daniela David" din Târgu Neamţ sub nr. …/18.01.2005.

Au precizat că întregul teren pe care îl deţin în proprietate, în baza actelor menţionate anterior, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele lui BM, acesteia fiindu-i eliberat Titlul de Proprietate nr. …./… din data de 25.03.1995 ca succesoare în drepturi (împreună cu copiii) a defunctului soţ şi tată, BN, care a deţinut în proprietate pe acelaşi amplasament, până la colectivizare, suprafaţa de 40 de prăjini sau 7160 m.p., dobândită prin cumpărare de la PO (toţi fiind moştenitori coindivizari ai lui AO, care a fost străbunica reclamantei, pe linie paternă, împroprietărită la Reforma agrară din 1864), în baza Contractului de Vânzare-Cumpărare autentificat de Judecătoria Mixtă Târgu Neamţ sub nr. …./03.02.1939.

Au mai arătat că cu aproximativ 3-4 ani în urmă, printre locuitorii comunei Agapia a început să circule zvonul că Mănăstirea Agapia urmăreşte să-şi refacă proprietăţile deţinute înainte de Reforma agrară din anul 1864, împrejurare care i-a determinatt pe toţi cei ce deţin terenuri în intravilanul comunei Agapia să ceară explicaţii autorităţii locale în legătură cu temeiurile unui asemenea zvon, ocazie cu care au aflat că Mănăstirea a fost „împroprietărită" dintr-o trăsătură de condei, executată scurt şi la obiect de un judecător aservit scopurilor sale, cu suprafaţa de 49 ha teren în raza comunei Agapia (sentinţa civilă nr. …/11.10.2002 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. …/2002).

Au învederat că Mănăstirea Agapia şi-a manifestat în mod public intenţia de a proceda în viitor la valorificarea în justiţie a pretenţiilor sale în contradictoriu cu proprietarii de terenuri situate, potrivit susţinerilor acesteia, în perimetrul celor 49 ha atribuite prin sentinţa civilă nr…./11.10.2002, suprafaţă care s-a dovedit însă a fi cu mult mai mică cu prilejul măsurătorile efectuate în vederea întocmirii cărţii funciare, respectiv de 36,3186 ha, din care suprafaţa de 13,4943 ha reprezintă, potrivit memoriului tehnic întocmit de SC. TOPOPREST S.R.L., „teren aferent titlurilor de proprietate emise, contractelor de vânzare-cumpărare proprietari particulari, drum judeţean, drum comunal, ape (pârâul Agapia)".

Au precizat că documentaţia cadastrală lasă la dispoziţia Mănăstirii Agapia, în vederea intabulării dreptului de proprietate, doar suprafaţa de 22,8243 ha în intravilanul comunei Agapia, ceea ce vorbeşte de la sine despre abuzul săvârşit de judecătorul care a pronunţat hotărârea cu pricina, nu doar pentru motivul că a recunoscut un drept de proprietate cu privire la un teren care nici măcar nu există în realitate (a dispus cu privire la o suprafaţă de teren cu 12,6814 ha mai mare decât întregul intravilan al comunei!), dar mai ales pentru motivul că a constatat a fi dobândit prin uzucapiune un teren pe care era exclus cu desăvârşire ca pârâta să-l fi posedat continuu, neîntrerupt şi sub nume de proprietar (a recunoscut Mănăstirii Agapia stăpânirea în fapt a drumului judeţean, a drumului comunal, a pârâului Agapia şi a gospodăriilor particulare, unele vechi de mai bine de 100 de ani!).

Prin urmare, au mai precizat că, întrucât pârâta le contestă calitatea de proprietari ai terenului precizat în petitul acţiunii, declarând în mod public că „există doi proprietari pe acelaşi teren", iar ca efect al acestei atitudini autoritatea publică locală le obstrucţionează accesul la orice acte şi avize necesare exercitării prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor existente pe acesta, justifică un interes legitim în promovarea şi admiterea prezentei acţiuni civile, pentru a le consolida dreptul de proprietate în contradictoriu cu partea pârâtă şi a se bucura în mod deplin şi nestingherit de bunurile imobile ce fac obiectul acestui drept, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă într-o speţă similară: „Calea acţiunii în constatare poate fi utilizată de către proprietarul care se află în posesia unui bun, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească, prin care să i se recunoască şi să i se consolideze dreptul, în caz că-i este contestat" (Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. …/1978, în „Revista Română de Drept" nr.3/1979, p.52).

Au precizat că prezenta acţiune este calificată în doctrina juridică (Uie Stoenescu, Savelly Zilberstein - Drept procesual civil. Teoria generală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti - 1977, p.248-249; Viorel Mihai Ciobanu - Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Editura Naţional, Bucureşti - 1996, p.296-297) ca acţiune în constatare provocatorie, prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale, îi cauzează o tulburare însemnată în exerciţiul dreptului său, provocându-1 să-şi valorifice pretenţiile, respectiv să încerce să-şi dovedească dreptul, sub sancţiunea de a nu-1 putea invoca, dacă nu şi-1 demonstrează. Totodată, întrucât pe calea acestei acţiuni se poate ajunge la o comparare de titluri, operaţiune incidenţă de regulă într-o acţiune în revendicare, în practica judecătorească este folosită şi sintagma „revendicare juridică", pentru a sublima faptul că cel care iniţiază demersul judiciar nu a pierdut posesia bunului, însă este interesat în protejarea dreptului subiectiv, prin recunoaşterea acestuia ca făcând parte din patrimoniul său, în temeiul unui titlu preferabil, care este mai bine caracterizat juridic.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă şi cele ale art.480 Cod civil.

În probaţiune au solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriu, acte şi martori, fiind depuse la dosarul cauzei un set de înscrisuri în fotocopie ( filele 65 – 88).

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 19 lei

Pârâta, Mănăstirea Agapia a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

Cu privire la capătul principal al acţiunii prin care se solicită să se constate că reclamanţii sunt titularii exclusivi ai dreptului de proprietate asupra terenului construit şi neconstruit în suprafaţă totală de 3133 mp, situat în intravilanul comunei Agapia a solicitat să se constate atât caracterul inadmisibil al acestei cereri, dar şi lipsa de interes în formularea unei asemenea solicitări.

În motivare a arătat că Potrivit art. 111 C. pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Astfel cum rezultă din textul citat, acţiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea are deschisă calea în realizarea dreptului. Din motivarea acţiunii rezultă că reclamanţii se plâng de existenţa unor acte de tulburare a exercitării dreptului de proprietate care fără să fie foarte bine determinate lasă a se înţelege că sunt săvârşite de pârâtă în această situaţie, persoana care îşi adjudecă calitatea de proprietar lipsit de o posesie efectivă şi liniştită, are deschisă calea realizării dreptului tulburat, situaţie în care acţiunea în constatare nu mai poate fi primită. De altfel, caracterul formal provocator al acţiunii este recunoscut chiar de iniţiatorii ei, fapt care confirmă şi caracterul inadmisibil al acţiunii.

În ce priveşte lipsa unui interes legitim, efectiv si actual, a arătat că reclamanţii pretind calitatea de proprietari asupra terenului în litigiu dobândit prin certificatul de moştenitor, prin actele de vindere cumpărare indicate în acţiune, acte încheiate în forma autentică transcrise în registrele de publicitate, care formal constituie titlul de proprietate asupra terenului deţinut de aceştia. Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri în constatarea unui drept rezultat dintr-un act juridic, care formal are valoarea unui titlu de proprietate, apare lipsită de interes în condiţiile în care se tinde la obţinerea unui al doilea titlu de proprietate pentru acelaşi teren, in context, reclamaţii nu justifică interesul legitim, efectiv şi actual în obţinerea unui act confirmativ ai titlurilor lor de proprietate, acţiunea având doar un caracter provocator, recunoscut, care nu conferă titularilor ei dreptul la protecţia juridică pretinsă, situaţie care îi îndreptăţeşte să solicite respingerea acţiunii cu această motivare.

În ce priveşte cererea subsidiară, a precizat că, în măsura în care şi acest subsidiar se plasează tot în sfera acţiunii în constatare prevăzută de art. 111 C.pr.civ. acţiunea apare ca inadmisibilă pe acelaşi considerent ai existenţei acţiunii în realizare. Artificiile juridice practicate de reclamanţi, introducerea sintagmei de „revendicare juridică" împreună cu solicitarea comparării titlurilor de proprietate, indică intenţia reclamanţilor de a formula o acţiune în revendicare. Că reclamanţii doresc investirea instanţei cu o acţiune în revendicare rezultă şi din solicitarea expresă adresată instanţei de a compara titlurile de proprietate ale părţilor litigante, operaţiune în urma căreia reclamanţii anticipează ca preferabil titlul lor de proprietate. Considerând, ipotetic, că instanţa ar fi investită cu acţiune in revendicare (desi nu se indică suprafaţa de teren obiect al acţiunii, vecinătăţile terenului şi valoarea acestuia) urmează să se constate lipsa de temei a acestei acţiuni în condiţiile în care se recunoaşte prin cererea introductivă că reclamanţii nu au pierdut posesia terenului.

Pârâta a arătat că, în realitate, ea este proprietara terenului de 3133 mp, situat în limitele vetrei mănăstireşti şi cea care nu are posesia terenului deţinut de reclamanţi, astfel încât, în temeiul art. 119 C.pr.civ. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca reclamanţii- pârâţi RR, să fie obligaţi să lase pârâtei-reconvenienta Mănăstirea Agapia, în deplină proprietate şi liniştită folosinţă, suprafaţa de 3133 mp, situată în intravilanul comunei Agapia, judeţul Neamţ, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că Mănăstirea Agapia a fost şi este proprietara Vetrei Mănăstireşti fără ca Legea secularizării averilor mănăstireşti, Legea reformei agrare de la 1864, Legea agrară din 1921 să fi dispus în sensul pierderii dreptului de proprietate al mănăstirilor asupra vetrelor mănăstireşti.

A precizat că, potrivit cu documentul emis în anul 1642, hatmanul Gavriil Coci - fratele domnitorului Vasile Lupu, ctitorul Agapiei, înzestrează mănăstirea cu 49 ha teren, rezervând vatra acesteia, alături de alte suprafeţe de teren ce au intrat în proprietate la ctitorie.

A mai arătat că urmare a incendiului din anul 1903 aceste documente aflate în arhiva Mănăstirii au ars  împreună cu întreaga arhivă, fapt consemnat de publicaţiile vremii.

A precizat că dreptul de proprietate al Mănăstirii Agapia asupra acestei suprafeţei de 49 ha teren care reprezintă Vatra Mănăstirii a fost confirmat în timp de mai multe documente ulterioare, apreciind că niciodată cele 4.9 ha teren ce au constituit şi constituie Vatra Mănăstirii, nu au fost supuse regimului secularizării averilor mănăstireşti, nu au fost confiscate, nu au fost expropriate, nu au fost cooperativizate.

A arătat că titlul de proprietate al său este preferabil faţă de cel exhibat de reclamanţi, proprietatea Mănăstirii fiind un drept cert, determinat, recunoscut şi protejat prin lege, confirmat prin documente cu valoare de acte oficiale, declarat bun sacru, inalienabil şi insesizabil.

A învederat că vatra mănăstireasca a fost menţinută în proprietatea mănăstirilor, care au fost şi sunt, persoane juridice de interes public, având potrivit Decretului 31/1954 un scop licit, organe de conducere şi patrimoniu distinct din care face parte şi vatra mănăstirească, bun imobil destinat deopotrivă scopurilor religioase, conservării, administrării şi întreţinerii obştii mănăstireşti. Atestarea acestui drept de proprietate şi instituirea dreptului statului de a veghea la conservarea acestor bunuri se realizează prin Legea Casei Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române din 23.01.1902 şi prin Regulamentul de aplicare a acestei legi din 1910, precum şi actele normative ulterioare, astfel încât rezultă că vetrele mănăstireşti au fost lăsate în proprietatea mănăstirilor deosebit de celelalte proprietăţi imobiliare ce au trecut la Stat, încât susţinerea reclamanţilor că vatra mănăstireasca s-ar fi pierdut prin legea Reformei agrare din 1864 este eronată.

A apreciat că, în condiţiile în care Mănăstirea Agapia a dobândit în 1642 dreptul său prin înzestrare de la ctitori, în condiţiile în care prin lege, vatra mănăstirească este recunoscută continuu ca aparţinând averii bisericeşti, având în vedere actele autentice ce indică suprafaţa şi amplasamentul acestor terenuri, pârâta face dovada dreptului său de proprietate asupra celor 49 de ha din care 3133 mp sunt deţinuţi de reclamanţi.

A învederat precaritatea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor, şi a dreptului dobândite, pe risc, de la autori a căror drepturi ca întindere şi amplasament nu pot fi stabilite. A precizat că certificatul de moştenitor invocat de reclamanţi ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, este declarativ de drepturi, iar nu constitutiv, iar prin contractele de vânzare cumpărare din 1993 şi respectiv 2005, reclamanţii au înţeles să cumpere pe risc, indicând astfel incertitudinea dobândirii de la adevăratul proprietar, că obţinerea titlului pe care s-a bazat este realizată pe înscrisuri incerte, cu roluri agricole cu conţinut diferit de la perioadă la perioadă şi fără să existe o justificare juridică a modificărilor intervenit.

Cu privire la contractul de vânzare cumpărare nr. …/03.02.1939 a arătata că acest titlu este precar şi incert, vecinătăţile înscrise în acest act plasând terenul în afara Vetrei Mănăstirii.

A arătat că din Adresa emisă de Arhivele Naţionale Neamţ reiese că în tabelul în baza căruia AO a fost împroprietărită conform Reformei Agrare din 1864 nu există rubrici explicative de natură a determina suprafaţa prin amplasament şi vecinătăţi, încât nu există posibilitatea de a stabili dacă suprafaţa de teren vândută lui BN de către AO este terenul în litigiu.

A arătat că au existat uzurpatori ai vetrei mănăstireşti pe care autorităţile locale şi juridice i-au somat să elibereze terenurile ocupate în vatra mănăstirii, fapt atestat de procesul verbal din 25.07.1957 eliberat de Serviciul O.T.A. al Direcţiei agricole Tg.Neamţ printre care erau nominalizaţi BN, prin urmare, autorii reclamanţilor nu numai că nu au avut proprietăţi pe terenurile din vatra Mănăstirii, ci au fost defăimaţi ca uzurpatori, vatra fiind cunoscută cu notorietate ca fiind a subscrisei, dovadă fiind litigiile iniţiate de către Mănăstirea Agapia în perioada 1957-1958 împotriva numiţilor …….

A solicitat instanţei să ia act de toate aceste împrejurări şi procedând la compararea titlurilor de proprietate a fiecărei dintre părţi să constate că vatra mănăstirii în suprafaţă de 49 ha a fost dobândită prin ctitorire din 1642, are o recunoaştere continuă, ca aparţinând Mănăstirii Agapia de aproape 400 de ani, este recunoscută continuu şi protejată prin dispoziţii legale până în prezent, fiind declarată inalienabilă, insesizabilă şi imprescriptibilă, în contrast cu titlurile opuse de reclamanţi.

În drept a invocat prevederile art. 480 şi următoarele din Codul civil, şi celelalte temeiuri indicate în cerere.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiza administrată în dosarul …/321/2008, fiind depuse la dosar mai multe înscrisuri în fotocopie ( filele 27 – 59 Dosar …/321/2010).

Reclamanţii – pârâţi RR au formulat Întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care au precizat că, dacă pârâta reclamantă pretinde că deţine un titlu scris privind dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, trebuie să arate fără echivoc care este acel titlu, deoarece din acţiune nu rezultă care este acel titlu.

A arătat că pârâta nu a exercitat posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar asupra întregii suprafeţe de 49 de ha, ce reprezintă vatra mănăstirească, de vreme ce terenul revendicat s-a aflat continuu în stăpânirea lui Aglaea N Olteanu şi a celorlalte persoane care i-au succedat în drepturi, ceea ce înseamnă că terenul în cauză fie nu a făcut parte din perimetrul denumit „ vatra mănăstirească”, fie a ieşit din acest perimetru odată cu reforma agrară din 1864.

Au mai precizat că pe terenul cumpărat de autorii reclamanţilor în 1939 se afla casa bătrânească edificată în anul 1902, casă în care au locuit părinţii lor şi care se află şi astăzi în fiinţă! Or, chiar dacă am accepta, ca simplă ipoteză, că BN şi-a abandonat proprietatea dobândită prin Actul de vânzare-cumpărare nr. …/03.02.1939, strămutându-se pe terenul situat în vatra mănăstirii, ar însemna că prin această acţiune a luat în stăpânire şi casa situată pe terenul cotropit, casă ce nu-i aparţinea, de vreme ce fusese construită cu mai bine de 30 de ani în urmă.

Au învederat că terenul revendicat în prezenta cauză nu se află situat în vatra mănăstirii în vatra mănăstirii la momentul reformei agrare din anul 1864, ci era inclus în moşia Agapia, dăruită mănăstirii de către Petru Vodă Şchiopul şi Doamna Ruxandra prin două hrisoave din anul 1585 şi 1587, moşie ce a fost secularizată şi din care „o parte s-au împărţit în loturi la sătenii clăcaşi şi pe la alte instituţii publice pentru deosebite scopuri de utilitate publică”.

La termenul din data de 04.02.2011 pârâta a precizat că se prevalează de titlul din anul 1602, respectiv de înzestrarea de la domnitor şi că suprafaţa de 3000 mp în litigiu, face parte din cele 49 ha, care a fost identificată prin actele, prin înşiruirea istorică, prin care se confirmă proprietatea.

La acelaşi termen de judecată instanţa a prorogat excepţiile invocate şi a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială precum şi expertiza tehnică, specialitatea topografie, fiind desemnat expert Bursuc Vasile pentru a efectua raportul de expertiză, acesta fiind depus la dosarul cauzei ( filele 284 – 292 Dosar …/321/2010)

Instanţa a administrat proba cu interogatoriul reclamantului RR, răspunsurile fiind consemnate de instanţă şi aflate la filele 118 – 120, cu interogatoriul reclamantei RV – răspunsurile fiind consemnate de instanţă şi ataşate la filele 123 – 125 precum şi interogatoriul pârâtei, ataşat dosarului la filele 221 – 222 Dosar …/321/2010.

La termenul din data de 04.03.2011 instanţa a administrat proba testimonială, fiind audiaţi în cauză martorii propuşi de reclamnţi, …., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate dosarului ( filele 126 – 127, Dosar …./321/2010).

Prin Încheierea din data de 31.01.2012 Judecătoria Târgu Neamţ a dispus scoaterea de pe rolul Judecătoriei a acestei cauze şi trimiterea dosarului la Judecătoria Buzău, având în vedere Încheierea de şedinţă din data de 18.01.2012 a ÎCCJ, privind strămutarea pricinii.

La data de 13.02.2012 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău dosarul cu numărul …./200/2012.

În faţa acestei instanţe părţile au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat de expert Bursuc Vasile, obiecţiuni ce au fost admise de instanţă şi la care expertul a răspuns, potrivit raportului depus la filele 33 – 36 şi 181.

Părţile au mai depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii reconvenţionale (filele 307 – 307 – 316)

Reclamanţii au formulat concluzii scrise, prin care au reitera în principal cele susţinute prin cererea de chemare în judecată şi întâmpinare, solicitând admiterea cererii principale şi respingerea cererii reconvenţionale. ( filele 342 – 356).

La termenul din data de 11.12.2013 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâta – reclamantă, pe care le-a unit cu fondul cauzei.

Deliberand asupra exceptiilor inadmisibilitatii, cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 111 C.pr.civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului.

Pârâta MĂNĂSTIREA AGAPIA a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea acţiunii în constatare deoarece reclamanţii au deschisă acţiunea în realizarea dreptului tulburat.

Prin concluziile scrise depuse de pârâtă, aceasta a susţinut că reclamanţii ar fi avut deschisa o eventuală acţiune în realizare, care ar fi fost constatarea dreptului de proprietate efect al uzucapiunii imobiliare, de care aceştia nu au uzat.

Analizând cererea de chemare în judecată instanţa reţine că reclamanţii RR au solicitat instanţei să se constate că sunt titularii exclusivi ai dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3133 mp situat în intravilanul com. Agapia, teren pe care aceştia îl posedă, solicitând astfel constatarea unui drept propriu.

Având în vedere categoriile acţiunilor în constatare, se reţine că cea formulată de reclamanţi are natura unei acţiuni în constatare provocatorie, prin care titularul dreptului, cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale (invocând el însuşi un drept), îl impiedică pe reclamant în exerciţiul normal al dreptului, pentru ca pârâtul să-şi valorifice pretenţiile sau să-şi dovedească dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca, dacă nu-l demonstrează.

În speţă, reclamanţii au posesia terenului în suprafaţă de 3133 mp, posesie pe care nu au pierdut-o în faţa pârâtei, astfel încât aceştia nu au deschisă acţiunea în revendicare, acţiune ce, potrivit doctrinei de specialitate, este pusă la îndemâna reclamantului care pretinde ca este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, şi care solicită obligarea pârâtului, care stăpâneşte bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate şi să îi restituie bunul.

Instanţa nu poate reţine nici apărarea conform căreia reclamanţii ar fi avut la dispoziţie o eventuală acţiune în realizare, respectiv cea a acţiunii în constatarea proprietăţii efect al uzucapiunii imobiliare, având în vedere că reclamanţii invocă un titlu în baza căruia au dobândit terenul în litigiu, iar uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii, astfel încât nici această acţiune nu era deschisă reclamanţilor.

Mai mult, instanţa apreciază că acţiunea în constatrea dreptului de proprietate efect al uzucapiunii imobiliare nu este o acţiune în realizare, ci tot o acţiune în constatare, aceasta putând fi opusă în cadrul unui process pe cale de apărare de fond, independent de existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare prin care să se fi constatat dobândirea dreptului de proprietate.

Faţă de cele de mai sus instanţa apreciază că este întrunită şi condiţia subsidiarităţii acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare, hotărârea judecătorescă pronunţată în aceste condiţii fiindu-le necesară pentru consolidarea dreptului lor, astfel încât va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin  întâmpinare.

Deliberand asupra exceptiei lipsei de interes, cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:

Prin interes se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind o cerinţă esenţială pentru existenţa dreptului la acţiune. Scopul impunerii acestei condiţii e tocmai acela de a se evita litigiile lipsite de orice utilitate.

Instanţa apreciază că interesul reclamanţilor este unul legitim, personal, direct şi actual, astfel încât nu poate reţine apărările pârâtei că aceştia nu justifică un interes.

În cauza de faţă instanţa constată că reclamanţii au un interes în promovarea acţiunii lor, în condiţiile în care nu pot beneficia de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, fiind obstrucţionaţi de autorităţile publice în obţinerea actelor şi avizelor necesare exercitării acestor prerogative, fiindu-le respinsă cererea de eliberare a Certificatului de urbanism, după cum reiese din adresa primăriei nr. …/12.05.2008 ( fila 131 volum I).

Mai mult, reclamanţii justifică un interes în formularea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece, în condiţiile în care pârâta susţine că deţine un titlu de proprietate cu privire la acest teren, există posibilitatea contestării acestui drept în viitor, fapt ce s-a şi întâmplat.

Interesul reclamanţilor în formularea acestei cereri reiese şi din acţiunile în justiţie formulate de pârâtă, fiind de notorietate acţiunile în revendicare pe care aceasta le-a îndreptat împotriva posesorilor de terenuri din vatra mănăstirii Agapia, astfel încât în orice moment pârâta putea formula o cerere şi împotriva reclamanţilor.

Mai mult, din natura acestei acţiuni, respectiv acţiune în constatare provocatorie, reiese interesul reclamanţilor, aceştia în mod preventiv, chemând în judecată o persoană care ar putea eventual să le conteste dreptul de proprietate, pentru a se stabili dacă le recunoaşte sau nu dreptul discutat.

Instanţa nu poate reţine nici apărarea formulată de pârâtă, conform căreia reclamanţii tind la obţinerea unui al doilea titlu de proprietate, respectiv o hotărâre judecătorească, deoarece o astfel de hotărâre este necesară pentru consolidarea dreptului de proprietate iar nu pentru constituirea lui.

Pentru cele de mai sus, instanţa urmează a respinge excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii RR sunt posesorii terenului construit şi neconstruit în suprafaţă totală de 3133 mm - din care 250 m.p. teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, iar 2863 m.p. teren construcţii şi fâneţe, situat în intravilanul com. Agapia, jud. Neamţ, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor, răspunsul reclamanţilor la interogatoriu, expertiza efectuată în cauză precum şi din susţinerile pârâtei.

Acest teren a fost identificat de expertul tehnic Bursuc Vasile potrivit schiţei nr. 1 ( fila 288) anexă la raportul de expertiză, ca fiind situat în intravilanul com. Agapia, jud. Neamţ, având ca vecinătăţi: N – ocolul Silvic Varatec, E – BM, S – pârâul Agapia Veche, V –BM.

Reclamanţii au dobândit acest teren astfel:

- cota de 1/8 din construcţii si cota de 1/4 din terenul in suprafaţă de 250 mp aferent construcţiilor au fost dobândite de reclamanta RR prin transmisiune succesorala de la defunctul său tată, BN, in baza certificatului de Moştenitor nr. …/15.09.1986 ( fila 77 din Dosarul …/321/2010a Judecătoriei Neamţ)

-cota de 5/8 din construcţii şi cota de 1/4 din terenul în suprafaţă de 250 m.p. aferent construcţiilor, imobil situat în intravilanul satului şi comunei Agapia, jud. Neamţ învecinat la R cu GM, la A cu BI, la MZ cu pârâul satului şi uliţa satului şi la MN cu restul proprietăţii,  au fost dobândite de reclamanţi, prin cumpărare de la BM, în baza Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Judeţean Neamţ sub nr. …/17.12.1993, ( fila 78 din Dosarul …/321/2010 a Judecătoriei Neamţ);

-cota de 2/8 din construcţii, cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 250 m.p. aferent construcţiilor şi suprafaţa de 2863 m.p. teren construcţii şi fâneţe, imobil situat în intravilanul satului şi comunei Agapia, tarlaua …, parcela … cu vecinătăţile: N – proprietate BM (vândut lui …), E – proprietate BM ( vândut lui …), S – pârâul Agapia Veche, V –proprietatea BM (vândut lui …), au fost dobândite de reclamanţi, prin cumpărare de la BBBi, în baza Contractului de Vânzare-Cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public „Daniela David" din Târgu Neamţ sub nr. …/18.01.2005 ( fila 79 din Dosarul …/321/2010 a Judecătoriei Neamţ).

Potrivit documentaţiei cadastrale eliberate de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Neamţ reclamanţii sunt înscrişi la Cartea Funciară cu acest teren, având numărul cadastral …. (fila 83 din Dosarul …/321/2010 a Judecătoriei Neamţ).

Acest teren este inclus în Titlul de Proprietate nr. …/17 emis la data de 25.03.1995 de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Neamţ, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitei BM (mama reclamantei RRR) pentru suprafaţa de 1 ha şi 1200 mp teren situat pe teritoriul comunei Agapia, satul Agapia, jud. Neamţ, după cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar Bursuc Vasile ( fila 286 din Dosarul …/321/2010 a Judecătoriei Neamţ).

Numitei BM i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în calitate de soţie a numitului BN

În Registrul Agricol din anii 1951 – 1954 numitul BN figura înscris cu 0,72 ha iar în anul 1955 figura înscris cu 1,56 ha teren ( fila 76 dosar …/321/2010). Iar potrivit cererii de reconstituire acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,63 ha ( fila 266).

Din răspunsurile la interogatoriu propus de pârâtă reclamantului RR reiese că diferenţele în ceea ce priveşte terenurile cu care numitul BN apare în Registrul Agricol în anii 1951 – 1955 se datoreazăa faptului că soţia acestuia a achiziţionat terenuri prin cumpărare.

În Titlul de proprietate nr. …./… emis la data de 25.03.1995, pentru suprafaţa totală de 1 ha şi 1200 mp, este înscrisă suprafaţa de teren de 9400 mp, în intravilanul satului Agapia, în sola …, parcela …., fiind menţionată între vecinii: la N – pădure – ocolul silvic, la E – GM, la S – Pârâul Agapia Veche, la V – BI

BN a dobândit suprafaţă de 7160 mp prin cumpărare de la OOOO (toţi fiind moştenitori coindivizari ai lui AO, care a fost străbunica reclamantei, pe linie paternă), potrivit actului de vânzare înregistrat la Judecătoria Mixtă Târgu Neamţ sub nr. … din 03.02.1939 ( fila 72 din Dosarul …/321/2010 a Judecătoriei Neamţ).

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, (fila 286) „terenul de 9400 mp din titlul de proprietate din 1995 se suprapune peste terenul de 7160 mp din actul din 1939 ( vecinătăţile fiind aceleaşi în ambele documente), incluzându-l în totalitate în forma prezentată în schiţa anexă nr. 1”

Din adresa nr. … din 01.04.2008 a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Neamţ ( ../C/06.06.2013 fila 190) reiese că „în tabelul locuitorilor împroprietăriţi la reforma agrară din 1864 comuna Filioara pe care îl deţinem figurează numita AO”

Astfel cum a constatat expertul în prezenta cauză, „ suprafaţa aflată în litigiu, care este foarte bine cunoscută tuturor prin amplasarea şi vecinătăţile actuale, este suprafaţa ocupată de urmaşii lui B, care într-un mod sau altul stăpânesc, conform documentelor, teren de la OA, probabil terenul provenit prin împroprietărire”

Având în vedere tabelul emis de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Neamţ din care reiese că OA a fost împroprietărită în 1864 cu teren pe raza com. Filioara precum şi raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa reţine că terenul în litigiu face parte din terenul cu care aceasta a fost împroprietărită.

Potrivit raportului de expertiză, expertul a avut în vedere ca elemente topografice care au dus la identificarea terenului vândut de OA ca fiind cel cu care a fost împroprietărită sunt: torentul existent în partea Vestică a terenului, pârâul şi drumul existent la Sud (fila 34).

În susţinerea acestei concluzii este şi declaraţia martorei SE ( fila 126 dosar …/321/2010) care a precizat că în anii 1936 – 1937 a fost o şcoală în casa lui Aglaia Olteanu iar ulterior terenul deţinut de OA şi casa de pe acesta au rămas cei doi băieţi.

Instanţa nu poate reţine susţinerea pârâtei că terenul ocupat de pârâţi nu a provenit de la OA sau că aceasta nu avut teren pe acest amplasament, având în vedere susţinerile martorilor care au arătat că acest teren a aparţinut numitei OA, pe acest teren funcţionând o şcoală în care martora SE a urmat clasele a III - a şi a IV – a primare.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei că numita OA apare ca posesor în acest tabel, iar nu ca proprietar, instanţa apreciază că această susţinere este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 1 din Legea reformei agrare din 15.08.1864 publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 15.08.1864 se arată că „Sătenii clăcaşi (pontaşi) sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunei (stăpânirii) lor, în întinderea ce se hotărăşte prin legile în fiinţă”, astfel încât aceasta figurează în tabel cu suprafaţa pe care o avea în posesie şi cu care a fost împroprietărită.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei conform căreia în perioada 1957 – 1958 a reclamat ocuparea unor suprafeţe de teren aflate în stăpânirea sa de către unii dintre localnici, printre care şi numitul BN, potrivit proceselor verbale din 20.07.1957 ( filele 14 – 146 dosar …/321/2010) pentru suprafaţa de 600 mp, care a „ închis cu de la sine putere o porţiune de teren din drumul ce duce la Mănăstirea Agapia Veche”, instanţa constată că terenul de care se face vorbire în această adresă nu face parte din terenul în litigiu, acesta având un alt amplasament.Faţă de cele de mai sus instanţa constată că reclamanţii sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 3133 mp situat în com. Agapia, sat Agapia, jud. Neamţ, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză ( fila 284 – schiţa anexă nr. 1), aceştia deţinând titlu de proprietate.

Analizând cererea reconvenţională, prin care pârâta Mănăstirea Agapia solicită ca reclamanţii - pârâţi RR, să fie obligaţi să lase pârâtei-reconveniente Mănăstirea Agapia, în deplină proprietate şi liniştită folosinţă, suprafaţa de 3133 mp, situată în intravilanul comunei Agapia, judeţul Neamţ, instanţa constată următoarele:

Suprafaţa de 3133 mp pe care o deţine reclamanţii, şi care face obiectul prezentului litigiu, se suprapune cu „terenul proprietatea Mănăstirii Agapia, aflându-se în limitele celor 49 de ha ce formează Vatra M-rei Agapia”, după cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză ( fila 287 din dosarul …/321/2010)

Mănăstirea Agapia a existat sub formă legendară în sec. XIV - lea, XV –lea, după cum reiese din Istoria Sfintei Mănăstiri Agapia din Deal şi din Vale ( fila 163 verso)

Potrivit istoriei, Mănăstirii Agapia i s-au făcut mai multe danii de către ctitorii acesteia, printre care şi munţii şi moşia Siliştea, dăruite de Petru Şchiopul şi Ruxanda Doamna prin două hrisoave din 1585 şi 1587, precum şi moşia Filioara cu satul Agapia, alcătuită din slujbaşii mănăstirii precum şi moşia Cehlăieşti din ţinutul Neamţului, dăruită de Ieremia Movilă şi Doamna sa Maria la 1600, după cum reiese din  cartea Mînăstrirea Agapia, (fila 189 din volumul I, faţă şi verso).

Reclamanta susţine că a fost înzestrată cu suprafaţa de teren de 49 ha, reprezentând vatra mănăstirii, în anul 1642 de către hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu, ctitorul Agapiei.

Această afirmaţie nu este susţinută de documentele vremii, nefiind reţinută această danie în cărţile de istorie, dar în chestionarul memoriu privitor la bunurle imobiliare din 1940 este menţionat această suprafaţă de teren ca provenind din danie de la înfiinţare, 1642 ( fila 34).

Potrivit publicaţiilor vremii în anul 1903 centrul Mănăstirii Agapia a ars, ocazie cu care s-au pierdut mare parte din documentele aflate în arhivă, printre care şi actul de înzestrare cu privire la suprafaţa de teren de 49 de ha reprezentând Vatra Mănăstirii.

În 15 decembrie 1863 a fost adoptată Legea nr. 125, publicată în Monitorul Oficial nr. 251/17.12.1863 prin care s-a stabilit că toate averile mănăstireşti sunt şi rămân ale statului, această lege fiind considerată o lege a secularizării averilor mănăstireşti.

Potrivit art. 1 din această lege, „Tote averile monastiresci din România suntu şi remanu averi ale Statului”.la art. 2 se arată că „Veniturile acestoru averi se înscriu între veniturile ordinarie ale budgetului Statului”.

Conform acestei legi a fost readus în patrimoniul statului ¼ din arealul terenului naţional din proprietatea statului şi al altor mânăstiri greceşti în patrimoniul naţional, deci al Statului Român.

În urma adoptării şi aplicării acestei legi, instanţa reţine că 75 de mănăstiri româneşti închinate mănăstirilor greceşti şi Sfintelor locuri au revenit cu bunurile lor în proprietatea României constituind la acea dată „ Domeniile Statului”.

Ulterior din averile mănăstireşti o parte din terenuri au fost folosite pentru împroprietărirea ţăranilor, în cadrul reformei agrare realizate de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, aşa fiind şi în cazul autoarei reclamanţilor, Aglaia N. Olteanu, după cum reiese din tabelul persoanelor împroprietărite la această reformă.

Din „Istoria Sfintei Mănăstiri Agapia din Deal şi din Vale” a staretului Sfintei Mănăstiri Neamtu şi Secu din anul 1907, reiese că averile mănăstirii Agapia au fost secularizate, printre aceste terenuri fiind şi Moşia Munţii şi Săliştea, precum şi moşia Fioliorul şi moşia Cehlăeştii ( fila 174).

Acest fapt este consacrat şi în documentul numit „Mănăstirea Agapia” tipărită de IPS Mitropolit Teoctist al Moldovei şi Sucevei – Iaşi ( fila 190 verso)

Astfel, instanţa nu poate reţine apărarea pârâtei conform căreia suprafaţa de 49 de ha, ce reprezintă Vatra Mănăstirii nu a ieşit niciodată din patrimoniul său, nu a fost supusă regimului secularizării averilor mănăstireşti, nu a fost confiscata, expropriată sau cooperativizată, deoarece în baza acestei legi, pârâta nu a mai putut uza de actul de donaţie invocat de pârâtă şi indicat în toate documentele de arhivă depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei că dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 49 de ha a fost recunoscut şi de actele şi legile ulterioare, instanţa constată că această afirmaţie este neîntemeiată.

Din Planul vetrei Mănăstirii Agapia din anul 1911 ( fila 27 -28) reiese că în anul 1911 vatra Mănăstirii Agapia în suprafaţă de 49 de ha era „ Moşia Statului” Agapia din Judeţul Neamţ, iar nu proprietatea mănăstirii.

Această concluzie, că terenul în suprafaţă de 49 de ha aparţine Statului Român”, reiese şi din procesele verbale încheiate la data de 13.07.1939 şi 24.09.1940, precum şi din chestionarul memoriu ( filele 31 – 40 dosar …/321/2010) reiese că membrii comisiei care au semnat aceste procese verbale s-au întrunit pentru a constata existenţa bunurilor „ce aparţin Statului” şi pentru a hotărî evaluarea imobilului „ Terenul Vatra Mănăstirii Agapia cu 49 ha teren” proprietatea „Statului”, în conformitate cu ordinul Prefecturii jud. Nemţ nr. 6012/1939 şi al Ministerului Inventarului Avuţiilor Publice nr. 85/3/1939.

Din faptul că numita OA apare în tabelul persoanelor împroprietărite în anul 1864 pe raza satului Filioara reiese că statul a dispus în mod suveran, în baza legii agrare, de terenul pe care îl deţinea, pentru a o împroprietări pe aceasta.

În ceea ce priveşte susţinerea că atestarea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren rezultă şi din Legea Casei Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Romane din 23.01.1902 şi Regulamentul de aplicare a acestei legi din 1910, conform cărora la art. 99 se arată că „pământurile şi vetrele mănăstirilor, astăzi în fiinţă, se vor folosi ca şi până acum de mănăstirea respectivă" iar la art. 122 al. 3 se prevede că prin vatra mănăstirească se înţelege „ tot terenul împrejmuit, precum şi terenul care s-a lăsat la secularizare personalului monahal sau care i s-a concedat ulterior, precum şi terenul destinat metohurilor mănăstireşti”, instanţa nu o poate reţine, deoarece potrivit acestor reglementări legale rezultă că după secularizare, mănăstirile au rămas cu un drept de folosinţă asupra acestor terenuri şi nu au avut un drept de proprietate decât pentru terenurile dobândite ulterior anului 1863.

Instanţa nu poate reţine nici susţinerea reclamantei potrivit căreia art. 170 alin. 4 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin HG nr. 53/2008 conform cu care vetrele mănăstireşti au fost incluse în categoria bunurilor sacre, fiind inalienabile insesizabile şi imprescriptibile, atâta timp cât aceste vetre nu au fost trecute în proprietatea mănăstirilor, neexistând o lege de reconstituire a acestor terenuri.

Chiar dacă pârâta este înscrisă la Registrul Agricol din anul 1959 cu terenul în suprafaţă de 49 de ha ( fila 41 Dosar …/321/2010), în calitate de posesor, acelaşi lucru se constată şi în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, care au fost înscrişi în Registrul Agricol din anii 1951 – 1955 (fila 76 Dosar …/321/2010), astfel încât nici prin acest act pârâta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu.

Mai mult, în acea perioadă în Registrul Agricol figurau mai multe persoane ca având locuinţe şi terenuri aferente pe raza com. Agapia, motiv pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi le-au fost emise titluri de proprietate, potrivit adresei de la fila 272, iar suprafeţele de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate fac parte din suprafaţa de 49 de ha, fosă vatra a Mănăstirii Agapia, aşa cum reiese şi din memoriul tehnic efectuat de SC TOPOPREST SRL, depus la fila 141 din Dosarul nr. …/321/2010.

Prin Legea 18/1991 s-a dat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate al mănăstirilor asupra a cel mult 10 ha teren arabil, iar prin Legile nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra diferenţei, până la cel mult 50 de ha teren arabil, iar nu categoria vatră mănăstirească.

Mai mult, potrivit tabelului Comisiei Locale de Fond Funciar Com. Agapia, aflat la fila 270, s-a invalidat propunerea de la poziţiile 14, în ceea ce priveşte cererea de revendicare a 40 ha teren deoarece acesta nu face obiectul Legii Fondului funciar, de unde rezultă că acest teren nu a fost în proprietatea pârâtei nici anterior anului 1963, anterior venirii la putere a regimului comunist.

În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. …./2002 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. …./2002 prin care pârâtei Mănăstirea Agapia, în contradictoriu cu Primăria com. Agapia, i s-a constatat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 49 ha teren reprezentând vatra mănăstirii, instanţa constată că această sentinţă nu poate produce efecte faţă de reclamanţi, fiind inopozabilă acestora.

Astfel, pârâta a înţeles să formuleze acţiunea în constatare doar în contradictoriu cu Primăria com. Agapia deşi ştia că parte din aceste terenuri şi gospodăriile aferente erau stăpânite de persoane fizice pe care nu a înţeles să le cheme în judecată.

În cauza de faţă reclamanţii dobândiseră o cotă parte din terenul în suprafaţă de 250 mp şi din construcţie în anul 1999 în baza Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Judeţean Neamţ sub nr. …/17.12.1993, astfel încât procesul din anul 2002 trebuia să se poarte în contradictoriu cu aceştia şi nu cu o terţă persoană juridică ce nu avea în posesie sau în proprietate terenul.

Faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază că pârâta – reclamantă nu deţine un titlu de proprietate, astfel încât nu se impune compararea de titluri, în mod evident, doar reclamanţii deţinând acte autentice de proprietate.

Pentru toate acestea instanţa urmează a admite cererea principală formulată de reclamanţii RR şi să constate că aceştia sunt titularii exclusivi ai dreptului de proprietate asupra terenului construit şi neconstruit în suprafaţă totala de 3133 mp situat în intravilanul comunei Agapia si identificat cu număr cadastral 459, şi să respingă cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă Mănăstirea Agapia, ca neîntemeiată.

In temeiul art.274 C.proc.civ. şi potrivit principiului disponibilităţii, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 17611,57 lei, din care 15000 lei onorariu apărător, 1000 lei onorariu expert, 1592,27 lei cheltuieli de transport, 19,30 lei taxa de timbru si timbru judiciar, având în vedere soluţia adoptată cu privire la cererea principală şi cererea reconvenţională, precum şi proporţia dintre efortul real depus de către apărătorul reclamanţilor în cadrul asistenţei juridice acordate.

Domenii speta

Spete similare