Formularea cererii de reconstituire în termenul legal

Formularea cererii de reconstituire în termenul legal

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …./200/2013 din 03.06.2013, petenta MV, a chemat în judecată pe pârâta Comisia Locală Berca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând anularea Hotărârii nr. …/09.05.2013 şi obligarea pârâtei să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate cu privire la terenul solicitat de reclamantă şi să înainteze această propunere Comisiei Judeţene pentru adoptarea hotărârii de validare sau invalidare.

În  motivarea cererii aceasta a arătat că prin notificarea formulată la data de 15.04.2013 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra moşiilor Scorţoasa, Policiori şi Paclele iar prin Hotărârea nr. …./09.05.2013 pârâta a respins cererea ca tardiv formulată.

A apreciat reclamanta că această hotărâre este nelegală deoarece, potrivit Legii 18/1991 privind fondul funciar Comisia Locală are obligaţia de a soluţiona notificarea, respectiv de a face o propunere Comisiei Judeţene urmând ca respectiva Comisie judeţeană să adopte o hotărâre.

A precizat că pârâta, potrivit prevederilor art.12 din Legea 18/1991 şi art. 5 din HG 890/2005, avea obligaţia să soluţioneze notificarea, să stabilească dacă se impune sau nu reconstituirea dreptului de proprietate, să adopte o hotărâre în privinţa respectivei cereri iar apoi să înainteze dosarul Comisiei Judeţene pentru validare, iar în cauză pârâta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii.

A mai arătat că în mod greşit se reţine în adresa menţionată că notificarea ar fi tardiv formulată având în vedere că reclamanta este cetăţean german, tatăl său fiind nevoit să plece din România în condiţiile regimului comunist. Apreciază reclamanta, că prin intrarea în viguare a Legii 312 din 10.11.2005  privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, s-a permis şi cetăţenilor din statele membre UE să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români.

Aşadar, Legea 312/2005 a permis cetăţenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, astfel încât până la 1.01.2007, cetăţenii străini care aveau în acelaşi timp şi calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire conform legilor fondului funciar nu puteau formula cereri în acest sens, deoarece nu aveau dreptul să dobândească în proprietate terenuri în România, această lege realizând o repunere în termenul de formulare a cererii de reconstituire.

A învederat că, după intrarea în viguare a acestui act normativ şi în ideea că termenul de7 ani prevăzut de art. 5 din Legea 312/2005 se împlinea la data de 01.01.2014 şi deci după această dată va putea fi analizată cererea sa, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru moşiile Scorţoasa, Policiori şi Paclele, urmând ca înscrisurile în susţinerea cererii urmând a fi depuse ulterior.

A mai precizat reclamanta că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile Legii 193/2007 privind completarea Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, care a modificat suprafaţa terenurilor ce urmează a fi restituite la 100 ha de proprietar deposedat.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art. 42 din Legea nr. 1 / 2000 şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, adresa nr. …/09.05.2013 a Comisiei Locale de fond funciar Berca, Hotărârea nr. …/09.05.2013 a Comisiei Locale de fond funciar Berca, copie plic, Sentinţa civilă nr. … a Tribunalului Prahova.

Comisia Locală de fond funciar Berca a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că cererea a cărei anulare se cere a fost analizată de Comisia locală.

A arătata că deşi în cerere se menţionează că dovada proprietăţii o va face în cel mai scurt timp, până la pronunţarea de către comisie a hotărârii reclamanta nu a făcut dovada şi nici a calităţii de moştenitoare.

A mai precizat că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 48 din Legea 18/1991, republicată, iar prevederile art. 44 alin. 2 din Constituţie, deşi nu mai prevăd interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile şi condiţiile în care pot dobândi un asemenea drept, iar potrivit acestei norme, una din modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi este moştenirea legală, ceea ce presupune că aceştia, după 2003, pot dobândi terenuri în condiţiile dreptului comun.

A învederat că Legea 18/1991 rep., este o lege specială care are ca destinatari doar cetăţeni români.

A arătat că reclamanta nu a dovedit calitatea de cetăţean român şi nici nu a prezentat o dovadă că antecesorul său, fost proprietar al terenurilor preluate, avea calitatea de cetăţean român la momentul intrării în viguare a Legii nr. 18/1991, şi numai calitatea de cetăţean român îi dădea dreptul fostului proprietar de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, ori, reclamanta nici la depunerea cererii adresate Comisiei Locale şi nici la prezenta plângere nu a anexat copii ale actelor de stare civilă şi ale actelor de proprietate.

A mai precizat că termenul de 60 de zile prevăzut de Legea 193/2007, pe care reclamanta îşi susţine cererea de chemare în judecată, este depăşit.

În drept a invocat dispoziţiile art. 205 C.pr.civ. intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar în copie cererea nr. …/2013 şi Hotărârea nr. …/2013 ( filele 8 – 20).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că susţinerile din întâmpinare sunt neîntemeiate, în primul rând deoarece cererea sa a fost respinsă ca tardivă, iar nu pentru că nu ar fi fost depuse acte, iar în al doilea rând reclamanta a precizat în cerere că în ideea că termenul de 7 ani prevăzut de art. 5 din Legea 312/2005 se împlineşte la data de 1.01.2014 şi deci după această dată urma a fi analizată cererea sa, a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru moşiile Scorţoasa, Policiori şi Paclele, urmând ca înscrisurile în susţinerea cererii sale să le depună ulterior.

A mai arătat că reclamanta, cetăţean german,până la intrarea în viguare a Legii 312/2005 nu putea formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate iarLegea 312/2005 dă posibilitatea cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi în proprietate terenuri în România în condiţiile acestui act normativ.

A învederat că art. 48 din Legea 18/1991 invocat de pârâtă, se aplică numai terenurilor forestiere, nu şi celorlalte categorii de folosinţă care compun fondul funciar al României, iar odată cu intrarea în viguare a Legii 312/2005 acest articol trebuie interpretat în lumina acestei legi.

A susţinut că Legea 18/1991 nu exclude pe criteriul cetăţeniei posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din lege, care nu face nici un fel de distincţie după cum persoanele care au fost deportate sau strămutate şi deposedate de terenuri prin acte normativ intervenite după anul 1944 au sau nu cetăţenie română.

Pentru cele de mai sus reclamanta, a apreciat că se încadrează în categoria persoanelor care beneficiază de procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată.

Reclamanta a arătat că susţinerea pârâtei că Legea 312/2005 ar fi o reglementare distinctă de legile fondului funciar, fără nici o legătură cu acestea nu poate fi primită, deoarece din momentul aderării la UE, condiţia cetăţeniei române pentru a putea fi proprietar de terenuri în România a fost înlăturată, iar întreaga legislaţie care conţinea dispoziţii prohibitive în acest sens se consideră modificată prin Legea 312/2005.

În continuare reclamanta a invocat principiul egalităţii de tratament între cetăţenii statelor membre UE, astfel potrivit Certificatului de cetăţenie din 14 iunie 1974 reclamanta deţine cetăţenia statului german, iar în condiţiile intrării în viguare a Legii nr. 312 din 10.11.2005 s-a permis şi cetăţenilor din statele membre UE să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români.

A arătat că, în primul rând, nici o lege nu poate limita dreptul de proprietate şi nicio instituţie publică nu poate aduce nici un fel de restrângeri exercitate acestui drept, iar în al doilea rând, în materia drepturilor fundamentele ale omului, tratatele internaţionale au prioritate în raport de legislaţia internă atunci când conţin dispoziţii mai favorabile.

A precizat că România şi-a asumat o serie de obligaţii de îndeplinit pentru aderarea la Uniunea Europeană, una din aceste obligaţii constând în armonizarea legislaţiei interne cu principiul potrivit căruia cetăţenii statelor membre Uniunii Europene trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi, fără nicio discriminare, Carta Drepturilor Fundamentale al Uniunii Europene stabilind interzicerea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie, interzicere stabilită şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de cele de mai sus, reclamanta a precizat că în contextul actual un cetăţean german trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi în materia proprietăţii private ca şi cetăţenii români, în virtutea apartenenţei la UE, având dreptul să beneficieze de procedura specială reglementată de legile fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată.

Reclamanta MV şi pârâta Comisia Locală Berca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au formulat note de şedinţă.

Reclamanta a mai depus la dosar înscrisuri în probaţiune ( filele 86 – 160).

Pârâta Comisia Judeţeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, citată în calitate de pârâtă, a formulat concluzii scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul din data de 27.11.2013 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Judeţeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, excepţie pe care a admis-o, cu motivarea de la acel termen, judecata continuând doar în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală Berca. Faţă de soluţia dată asupra excepţiei instanţa nu a mai pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta Comisia Judeţeană Buzău.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi administrarea probei cu înscrisuri, apreciind că aceasta este necesară, pertinentă şi utilă soluţionării cererii.

La termenul din data de 11.12.2013 reclamanta a precizat că solicită instanţei să se analizeze de aceasta tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată şi să trimită cererea Comisiei Locale pentru a formula o propunere de reconstituire a dreptului de proprietate, propunere ce urmează a fi validată sau invalidată de Comisia Judeţeană.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele : Conform art. 51 din Legea 18/1991 Comisia judeţeană este competentă să soluţioneze contestaţiile şi să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.

Potrivit art. 53 alin 1 din Legea 18/1991 rep, Hotărârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. II, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

La alin. 2 se arată că împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 54 alin. 1 din acelaşi act prevede că dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III. Dispoziţiile art. 53 alin. 2 rămânând aplicabile.

Potrivit Certificatului de cetăţenie din 06.08.1974 (fila 86) petenta este cetăţean german. Aceasta este moştenitoarea autoarei IB care a deţinut proprietatea asupra Moşiei Policiori dobândite prin actul dotal din 1893 (fila 118) şi menţinută prin actul de partaj voluntar încheiat în 1924 şi transcris la Tribunalul Ilfov sub nr…./28.07.1924 (filele 124 – 137).

În această calitate reclamanta a notificat, la data de 03.04.2013 ( înregistrată la data de 15.04.2013), pârâta Comisia Locală Berca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra moşiilor Scorţoasa, Policiori şi Paclele cu toate construcţiile corespunzătoare situat în intravilan şi extravilan ( fila 27).

Prin Hotărârea din data de 09.05.2013 pârâta a respins cererea reclamantei privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, potrivit Hotărârii nr. …/09.05.2013, întrucât a fost depusă în afara termenelor legale prevăzute de legile fondului funciar.

Hotărârea a fost comunicată reclamantei la data de 15.05.2013 potrivit copiei de pe plicul ataşat la fila 10 faţă şi verso.

La data de 31.05.2013 reclamanta a formulat prezenta plângere, cerere ce a fost înaintată prin poştă şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 03.06.2013, după cum reiese din ştampila aplicată pe plic ( fila 21).

Potrivit art. 52 alin 1 din Legea 18/1991 rep. comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională.

Potrivit HG nr. 890/2005 Comisia Locală şi Comisia Judeţeană au atribuţii bine stabilite prin lege, potrivit art. 6 lit e Comisia judeţeană având atribuţia de a valida sau invalida propunerile Comisie Locale.

În cazul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor legale, Comisia Locală nu are în atribuţii posibilitatea de a admite sau a respinge cererea, ci doar de a formula o propunere pe care ulterior trebuie să o înainteze Comisiei Judeţene pentru a fi validată sau invalidată.

Astfel, legile fondului funciar au stabilit o procedură prealabilă ce trebuie respectată atât de petenţi cât şi de autorităţi.

Din cele de mai sus instanţa reţine că pârâta Comisia Locală Berca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a soluţionat notificarea formulată de către petentă şi nu a respectat procedura prevăzută de legile fondului funciar privind modalitatea de soluţionare a acestei notificări, astfel încât urmează a admite capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. …/09.05.2013 a Comisiei Locale Berca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi să anuleze această Hotărâre.

Analizând în continuare solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate cu privire la terenul solicitat de reclamantă şi să înainteze această propunere Comisiei Judeţene pentru adoptarea hotărârii de validare sau invalidare, instanţa reţine următoarele:

În cauza de faţă cererea petentei a fost analizată doar de Comisia Locală de fond funciar, Comisia Judeţeană nu a analizat această cerere, nefiind sesizată cu o propunere de validare sau de invalidare în ceea ce priveşte dreptul de proprietate a petentei şi nici nu s-a formulat plângere împotriva Hotărârii nr…../09.05.2013 în faţa sa.

În ceea ce priveşte faptul că petenta a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Locale de fond funciar, direct în faţa instanţei, şi nu la Comisia Judeţeană de fond funciar, instanţa apreciază că petenta are posibilitatea de a sesiza instanţa de judecată, pentru ca aceasta, în funcţie de probe să stabilească asupra dreptului său cu caracter civil, aceasta neînsemnând o încălcare de către instanţă a atribuţiilor celor două comisii şi nici depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, câtă vreme obiectul sesizării vizează obligarea acestor comisii la emiterea actelor şi îndeplinirea operaţiunilor prevăzute în procedura legilor reparatorii ( în acest sens vezi şi Sent.civ. …/2008 a Jud. Horezu şi Decizia nr. …/2010 a Tribunalului Iaşi.).

Această soluţie impunându-se tocmai pentru a se evita necesitatea unui nou proces, în cazul în care comisiile vor adopta o altă soluţie decât aceea la care reclamanta este îndreptăţită, mai mult reclamanta fiind supusă altfel unei proceduri excesive, fiind respectat astfel dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO.

Referitor la formularea în termen legal a cererii de reconstituire instanţa reţine că petenta a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra moşiilor Scorţoasa, Policiori şi Paclele data de 03.04.2013 ( înregistrată la data de 15.04.2013 la Comisia Locală)( fila 27), potrivit Legii 18/1991 modif prin Legea 169/1997, Legii 1/2000, Legii 10/2001 şi Legii 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Legilor fondului funciar moştenitorii persoanelor care au deţinut teren preluat din patrimoniul lor în condiţiile stabilite de aceste acte normative, sunt îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate ce a aparţinut autorului lor prin depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.

Potrivit art. 33 al.1 din Legea 1/2000 ” persoanele fizice şi persoanele juridice care nu au depus, în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 şi de prezenta lege, cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005, inclusiv”.

Potrivit art. II din Legea 193/2007  persoanele fizice prevăzute la alin.  2 indice 1 din Legea 1/2000 pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite, până la data de 27 august 2007.

Rezultă aşadar că, cererea petentei înregistrată la data de 15.04.2013 este formulată cu mult peste termenul limită prevăzut de lege şi anume 27 august 2007.

În aceste condiţii,  urmează a se verifica dacă Legea 312/2005, intrată în vigoare la 1.01.2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a operat, pentru petenta ca şi cetăţean al unui stat membru al uniunii, o repunere în termenul de formulare a cererii.

Art. 3  din Legea 312/2005 arată că „cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române”.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, petenta ar fi putut dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în modalităţile pe care şi cetăţenii români le aveau la dispoziţie la data de 1.01.2007 când legea a intrat în vigoare.

Instanţa nu poate reţine punctul de vedere al petentei în sensul că dispoziţiile Legii 312/2005 ar fi condus la repunerea sa în termen pentru că, aderând la Uniunea Europeană şi devenind membru al acesteia, în sarcina statul român s-a născut obligaţia să asigure un tratament similar cetăţenilor uniunii cu cel aplicat propriilor cetăţeni începând cu data aderării şi anume 01.01.2007.

Având în vedere că la 1.01.2007 cetăţenii români nu au fost repuşi în termenul de a mai formula cereri în baza Legii 1/2000 nu se poate spune că s-ar fi întâmplat acest lucru doar pentru cetăţenii străini, membrii ai uniunii.

Doar în cazul în care ar fi dispus repunerea în termen pentru proprii cetăţeni statul ar fi fost obligat, în baza principiilor ce se degajă din Tratatul Uniunii Europene, de a asigura aceleaşi condiţii pentru a accede la dobândirea dreptului de proprietate şi cetăţenilor străini.Faptul că nu a avut loc o repunere în termen este cu atât mai evident cu cât articolele următoare ale Legii 312/2005, respectiv, art. 3, 4 şi 5 amână momentul de la care cetăţenii statelor membre ale uniunii, precum şi apatrizii şi persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.”.

Acest aspect rezultă şi din cuprinsul Legii 312/2005, această lege prevăzând modalitatea în care cetăţenii străini pot dobândi dreptul de proprietate, iar prin aplicarea Legilor fondului funciar s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri, deci cu privire la aceste terenuri a fost deja dobândit dreptul de proprietate iar prin acum se reconstituie

Mai mult, instanţa reţine că Legile fondului funciar sunt legi speciale, iar legiuitorul când a vrut să realizeze o repunere în termenul de a formula cerere de reconstituire a făcut-o printr-o lege care a prevăzut expres acest lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii 312/2005.

Instanţa nu poate reţine nici apărarea petentei referitoare la asigurarea principiului egalităţii, în susţinerea faptului că prin Legea 312/2005 a fost repusă în termen, deşi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului interzice discriminarea în asigurarea exerciţiului "drepturilor şi libertăţilor prevăzute în (...) Convenţie", art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecţiei la "oricare drept prevăzut de lege," prin urmare, introduce o interdicţie generală a discriminării deoarece în conformitate cu Raportul Explicativ la Protocolul 12 la Convenţie, domeniul de aplicare al protecţiei suplimentare se referă la cazurile în care o persoană este discriminată:

"I. în exerciţiul oricărui drept acordat în mod expres unei persoane în temeiul dreptului național;

II. în exerciţiul oricărui drept care rezultă din obligaţia clară a unei autori¬tăţi publice în baza dreptului naţional, respectiv, acolo unde o autoritate publică are obligaţia, în baza dreptului naţional, de a se comporta într-un anumit fel;

III. practicată de către o autoritate publică în exercitarea puterii sale de decizie (spre exemplu, acordarea anumitor subvenţii);

IV. prin orice acţiune sau inacţiune a unei autorităţi publice (spre exemplu, comportamentul ofiţerilor de poliţie atunci când controlează o revoltă)”. Astfel cum a arătat Curtea Europeană în cauza Merschdorf și alții împotriva României din 21.05.2013.

Astfel cum a precizat Curtea Europeană în această cauză „chiar dacă Legea nr. 18/1991 a avut drept scop restabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se aflau în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, reconstituirea sau constituirea acestor drepturi nu se efectua în mod automat. Pentru a beneficia de restituirea terenurilor care au aparţinut părinţilor lor, trebuia ca reclamanţii să îndeplinească anumite condiţii impuse de Legea nr. 18/1991, nefiind vorba despre un drept ex lege. În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că situaţia reclamanţilor nu se încadrează în cele patru categorii menţionate în Raportul Explicativ şi, prin urmare, aceştia nu pot pretinde un "drept prevăzut de lege", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 Adiţional la Convenţie.

În orice caz, Curtea a constatat că diferenţa de tratament criticată îşi are originile în legislaţia naţională şi, în special, în Constituţie. Se pare că autorităţile au dorit să limiteze posibilitatea cetăţenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, subordonând-o unor diverse condiţii care au fost ataşate aderării României la Uniunea Europeană.

Curtea a observat, în acest sens, că intenţia statului de a stabili un cadru juridic specific se reflectă în adoptarea unei legi speciale (Legea nr.312/2005), care impune, pentru dobândirea de terenuri de către resortisanţi ai unui stat membru al Uniunii Europene, perioade de tranziţie de la cinci la şapte ani, în funcţie de caz, negociate de România la momentul aderării sale la Uniunea Europeană.

Având în vedere marja largă de apreciere a statelor, atunci când este vorba despre mecanismele necesare pentru repararea prejudiciului cauzat în trecut, înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei, mai ales atunci când se pune problema determinării termenilor şi beneficiarilor legilor de reparaţie (Belka c. Poloniei, nr. 20870/04, hotărârea din 18 mai 2010, par. 27), Curtea a considerat că diferenţa de tratament criticată de reclamanţi a avut o justificare obiectivă şi rezonabilă.”

Faţă de cele de mai sus instanţa apreciază că petenta nu a beneficiat de o repunere în termen odată cu intrarea în viguare a Legii 312/2005, astfel încât notificarea sa privind reconstituirea dreptului de proprietate a fost formulată cu depăşirea termenelor legale prevăzute de legile speciale privind fondul funciar.

Faţă de aprecierea instanţei privind tardivitatea formulării cererii de reconstituire, instanţa urmează a respinge cerere petentei de a se obliga pârâta să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate cu privire la terenul solicitat de reclamantă şi să înainteze această propunere Comisiei Judeţene pentru adoptarea hotărârii de validare sau invalidare, ca neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 468 alin. 1 N.C.pr.civ. prezenta acţiune se poate ataca în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Tribunalul Buzău, cererea de apel se depune la Judecătoria Buzău.

Domenii speta

Spete similare