Actiune in constatare

Dosar nr. XXX/193/2013

- acţiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

Şedinţa publică din data de xx.xx.2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE -

GREFIER -

SENTINŢA CIVILĂ NR

Pe rol se află judecata cauzei civile având ca obiect acţiune in constatare, formulată de reclamantul D.D.I., în contradictoriu cu pârâta Banca X prin SUCURSALA BOTOŞANI, Banca X

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de X.X.2014, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea, succesiv, pentru astăzi, când:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. xxx/193/2010 din data de x.x.2010, reclamantul D.D.I. a chemat în judecată pe pârâta Banca X, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, să constate existenţa unor clauze abuzive în contractul părţilor, privind modul de stabilire al dobânzii, şi să dispună anularea lor, să constate reaua-credinţă a băncii, aceasta nerespectând obligaţia contractuală de a diminua dobânda conform scăderii liborului CHF, să stabilească marja corectă a băncii, potrivit valorii libor CHF din luna februarie 2008.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pe parcursul derulării contractului de credit intervenit între părţi a constatat încălcarea de către pârâtă a unor prevederi contractuale şi punerea în aplicare a unei clauze abuzive - art. 5 pct. 5.2. în sensul majorării în mod unilateral al dobânzii, banca interpretând caracterul variabil al dobânzii doar în sens crescător, în defavoarea clientului. Susţine reclamantul că prevederea invocată dă dreptul băncii să modifice dobânda fără un motiv întemeiat, cu încălcarea prevederilor OUG nr. 174/2008 relative la variaţia ratei dobânzii, având astfel un caracter abuziv. Mai susţine că în urma demersurilor sale, banca a prezentat un act adiţionat prin care s-a recalculat dobânda, după o formulă ce include o marjă a pârâtei de 6,09%, dependentă doar de voinţa furnizorului/neraportată la fluctuaţiile unor indici verificabili. în privinţa sumelor achitate în plus, a solicitat reclamantul ca banca să le reţină cu titlu de plăţi anticipate.

în dovedire, s-au anexat înscrisuri.

în drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 174/2008, prevederile Secţiunii 12 din convenţia de credit.

Pârâta Banca X a formulat întâmpinare (fila 12), invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei Botoşani, entitate fără personalitate juridică, şi excepţia prematurităţii, pentru lipsa concilierii prealabile. Tot cu titlu de chestiune prealabilă, s-a arătat că în condiţiile neindicării sumelor pretinse, nu se pot verifica aspecte precum competenţa şi timbrajul

Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii, arătându-se că în contractul părţilor nu sunt incluse clauze abuzive, marja bănii fiind stabilită potrivit legii. S-a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Astfel, în contractul semnat de reclamant se prevede expres, la pct. 17.6, că acestuia i-au fost prezentate spre analiză, anterior şi integral, clauzele convenţiei, clientul declarând în mod expres că aceasta nu conţine clauze abuzive.

A mai arătat pârâta că reclamantul nu s-a prezentat pentru semnarea actului adiţional ce stabilea o diminuare a ratei dobânzii, că banca nu avea posibilitatea diminuării unilaterale a acesteia, conform OUG nr. 21/1992, că reclamantul avea posibilitatea, potrivit art. 5.4 din contract, să restituie ratele scadente in termen de 10 zile, în caz contrar fiind de acord cu noul procent de dobândă. De asemenea, reclamantul avea posibilitatea rezilierii convenţiei, în termen de 10 zile de la modificarea dobânzii.

Susţine pârâta că prevederile contractului au fost verificate şi de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Botoşani, acesta neidentificând clauze abuzive, că reclamantul nu a semnat actul adiţional de conformare la OUG nr. 50/2010, clauzele contractului fiind aliniate în mod tacit noilor prevederi - art. 37 lit. a din ordonanţă, începând cu data de 21.09.2010. Astfel, în prezent, contractul prevede în mod expres indicele de referinţă, periodicitatea revizuirii precum şi marja băncii. Reclamantului i s-au transmis două oferte, refuzate, de scădere a ratei dobânzii.

în dovedire, s-au anexat înscrisuri.

Printr-o serie de note scrise ulterioare (fila 55), pârâta a mai invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Botoşani.

Prin răspunsul la întâmpinare (fila 58 şi urm.), reclamantul a solicitat respingerea excepţiilor. Cu privire la apărările de fond ale părţii adverse, reclamantul a învederat că banca a modificat dobânda încă din luna iunie 2008, Ură înştiinţarea sa prealabilă, că nu a semnat actul adiţional întrucât marja băncii a fost stabilită unilateral, la o valoare superioară celei din contract, aceasta în condiţiile în care s-a înregistrat o scădere permanentă a valorii libor CHF. Practic, faţă de această scădere şi potrivit clauzelor contractuale, dobânda trebuia să se situeze sub 5,7% pe an. în schimb, pe parcursul anului 2008, aceasta a crescut de la 5,7% la 6,9%.

Arată reclamantul că a solicitat sprijinul CJPC Botoşani, acesta identificând mai multe contradicţii în activitatea băncii.

Mai arată că, în baza OUG nr. 50/2010, i s-a transmis o notificare privind semnarea unui nou act adiţional, cu o formulă de calcul transparentă dar cu stabilirea unilaterală, şi de această dată, a marjei sale. Potrivit notificării clintul era ţinut să accepte formula în discuţie, altfel trebuind să ramburseze anticipat întreg creditul, măsură prin stabilirea căreia s-au încălcat prevederile art. 41 alin. 4 din ordonanţă. Arată reclamantul că, in data de 18.08.2010, s-a arătat de acord cu formula de calcul propusă, solicitând însă calcularea corectă a marjei băncii, respectiv prin scăderea din dobânda iniţială de 5,7% a valorii libor de la data acordării creditului. La această solicitare, banca a răspuns că pentru determinarea valorii marjei este necesară cunoaşterea valorii indicatorului de dobândă luat în considerare, valoare ce nu este specificată în contractul părţilor. Prin urmare, pârâta a învederat că nu poate fi determinată valoarea marjei băncii. Susţine reclamantul că pârâta nu a justificat nicicum,chiar şi după cele două oferte de reducere cu 0,5 puncte procentuale, creşterea dobânzii faţă de cea iniţial stabilită, cu 1,2%. Mai arată că a notificat pârâta, cu privire la acest aspect, şi în data de 16.09.2010, fără a primi răspuns.

De asemenea, s-a susţinut că, faţă de prevederile Legii nr. 288/2010, contractul părţilor nu se află sub incidenţa OUG nr. 50/2010, că în sensul Legii nr. 193/2000, prin care s-a transpus Directiva 93/13/CEE, contractul părţilor este unul preformulat, ce nu a constituit obiect al negocierii, că reclamantul s-a aflat mereu într-o situaţie inferioară băncii, fiind prejudiciat prin plata unor sume mai mari decât cele corespunzătoare indicelui de referinţă.

A solicitat reclamantul, suplimentar pretenţiilor iniţiale, constatarea clauzei abuzive de la art. 6 pct. 1 iit. b, relative la comisionul de acordare a creditului de 2%, întrucât costul creditului de consum nu a fost indicat în termeni transparenţi şi suficient de clari. în contractul părţilor nu a fost precizată şi prevăzută DAE, respectiv costul total al creditului, suportat de consumator.

în dovedire, s-au anexat noi înscrisuri.

La termenul din data de 18.04.2011 (fi!el58), reclamantul a arătat că pârâta îi datorează suma totală de 4430 CHF.

Prin notele scrise de la acelaşi termen (fila 159), pârâta a invocat şi excepţia netimbrării acţiunii. A mai învederat pârâta, la termenul următor (fila 165 şi urm.), că în contractul părţilor nu este prevăzută o perioadă de actualizare a ratei dobânzii, că modificările de această natură au intervenit înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 174/2008, că acest act normativ nu este aplicabil convenţiei părţilor, că plăţile efectuate de reclamant au fost plăţi datorate, în temeiul unui contract valabil. In privinţa comisionului de acordare, pârâta arată că s-a aplicat o singură dată şi că, potrivit art. 15 din Legea nr. 190/1999, cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit sunt puse în sarcina împrumutatului.

Prin Sentinţa nr. X din 2011 (fila 302), Judecătoria Botoşani a respins excepţia necompetenţei materiale şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, declinând cauza, spre competentă soluţionare. Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În dosarul acestei din urmă instanţe (nr. XXX/299/2011), reclamantul a solicitat (fila 40) ajustarea nivelului dobânzii potrivit prevederilor contractuale şi legale, generarea unui nou scadenţar, retroactiv, şi restituirea, în totalitate, a sumelor plătite în plus, până în prezent.

Prin Sentinţa nr. XXX/X.Y.2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat, de asemenea, competenţa, conflictul negativ astfel ivit fiind soluţionat de înalta Curte prin Decizia nr. XXX/X.Y.2012, în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Anterior pronunţării soluţiei de declinare a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Botoşani a înaintat acesteia şi dosarul nr. XXX/193/2011 având ca obiect cererea de intervenţie a reclamantului D.D.I., disjunsă din cauza în care CJPC Botoşani a solicitat aplicarea amenzii contravenţionale pentru pârâta Banca X.

Cererea de intervenţie, pentru care instanţa a invocat şi a admis excepţia de litispendenţă, prin încheierea din data de X.Y.2012, are ca obiect cererile formulate iniţial şt în dosarul de constatare a clauzelor abuzive, cu aceleaşi argumente - fila 22 şi urm. în dosarul ataşat.

După soluţionarea conflictului de competenţă, pe rolul Judecătoriei Botoşani, dosarul a fost înregistrat sub nr. XXX/193/2013 din data de X.Y.2013.

În acest dosar, reclamantul a mai solicitat (fila 4), restituirea integrală a sumelor plătite în plus, cu titlu de dobândă şi comision de acordare, cu dobândă legală. Totodată, a solicitat acordarea de daune morale în valoare de 10.000 CHF (fila 5), pentru suferinţa psihică pricinuită prin plata unor sume nedatorate şi, respectiv, prin lipsurile financiare astfel determinate.

Pârâta a învederat (fila 14), suplimentar apărărilor deja expuse, că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, reclamantul a notificat banca, solicitând renunţarea la actul adiţional de conformare la OUG nr. 50/2010, astfel că, începând cu data de 21.02.2011, art. 5.2 din contractul iniţial a fost reintrodus în convenţia de credit, la solicitarea expresă a părţii adverse. Opinează pârâta că, astfel, reclamantul şi-a însuşit condiţiile de creditare iniţiale.

La termenul din data de 06.06.2013 (fila 80), reclamantul a formulat cerere de renunţare la pretenţia de acordare a daunelor morale.

A mai precizat reclamantul, la termenul ulterior (fila 81), că a înţeles să se judece în dosar, în calitate de intimată, cu pârâta Banca X, prin Sucursala Botoşani.

La termenul din data de 21.06.2013 (fila 87), cu argumentele reţinute prin încheierea de la acea dată, instanţa a respins excepţiile netimbrării, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a prematurităţii acţiunii.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile - fila 98 şi urm., 154 şi urm., 177 şi

urm.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, părţile şi-au reluat cererile/apărările, cu argumentele deja expuse. A solicitat pârâta înlăturarea concluziilor expertizei, învederând că în contractul părţilor nu era prevăzută o formulă de tipul marja băncii + indicele de referinţă, că formula în discuţie s-a implementat începând cu data de 21.09.2010, în baza actului adiţional întocmit potrivit OUG nr. 50/2010, revenindu-se la clauzele iniţiale începând cu data de 21.02.2011, ca urmare a notificării reclamantului, potrivit Legii nr. 188/2010. De asemenea, a arătat pârâta că în contract cu erau elemente care să justifice modalitatea de calcul utilizată de expert.

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi prevederile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul nr. C din data de 13.02.2008 (fila 22 în ds. iniţial), pârâta OTP Banca X a acordat reclamantului D.D.I. un credit pentru nevoi personale în valoare de 105.000 CHF, restituibil într-o perioadă de 300 de luni, cu o dobândă curentă - la data încheierii convenţiei - de 5.7%.

Potrivit clauzei 5 pct. 5.2 din acest contract, dobânda este variabilă in conformitate cu politica băncii; dobânda curentă poate fi modificată in mod unilateral de către bancă, luând in considerare valoarea dobânzii de referiri fă pentru fiecare valută <ex.: EURIBOR (EUR) / LIBOR (CCHF) / RUBOR (RON), etc), fără a exista consimţământul clientului...

începând cu luna iunie 2008, potrivit susţinerilor necontestate ale reclamantului, dar şi datelor rezultate din extrasul de cont depus la dosar (fila 41 şi urm. în ds. Judecătoriei Sect. 1 Bucureşti) pârâta a mărit dobânda iniţial stabilită în contractul de credit, la procentul de 6,99%, procent care s-a tradus în creşterea sumei percepute lunar cu titlu de dobândă, de Ia cea. 497 CHF la cea. 607 CHF.

Prin adresa comunicată pârâtei în data de 10.09.2009 (fila 118 ds. iniţial), reclamantul a solicitat băncii să respecte prevederile contractuale, în sensul refacerii planului de rambursare la dobânda iniţială, cu luarea în calcul a valorii dobânzii de referinţă a LIBOR CHF. Totodată, s-a solicitat introducerea în convenţie a formulei de calcul a variaţiei dobânzii, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.

în data de 24.09.2009 (fila 120 şi urm. ds. iniţial), pârâta a comunicat reclamantului un act adiţional la contract, cu o rată a dobânzii curente de 6,49%, variabilă trimestrial, potrivit formulei de calcul: dobânda de referinţă + marja băncii. Pentru momentul respectiv, s-au indicat valoarea de referinţă LIBOR 3M CHF de 0,40% şi marja băncii de 6,09%.

Astfel cum ambele părţi au arătat, reclamantul a refuzat să semneze acest act adiţional, invocând împrejurarea că marja băncii, nejustificat de crescută, a fost stabilită în mod unilateral, determinând o rată a dobânzii curente superioară celei din contractul iniţial, în condiţiile scăderii constante a valorii de referinţă LIBOR.

În vederea aplicării dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, reclamantul a fost invitat a semna un nou act adiţional, act potrivit căruia (fila 135 ds. iniţial), rata dobânzii curente ar fi avut o valoare procentuală de 6,99, variabilă trimestrial, potrivit formulei de calcul: dobânda de referinţă + marja băncii. Pentru momentul semnării respectivului act adiţional, s-au indicat valoarea de referinţă de 0,22% şi marja băncii de 6,77%. S-a comunicat reclamantului, prin adresa de înaintare a actului adiţional (fila 133 ds. iniţial), pentru cazul în care acesta nu ar fi fost de acord cu semnarea actului, că are posibilitatea rambursării anticipate a creditului, în totalitate.

Prin adresa comunicată băncii în data de 18.08.2010 (fila 139 şi urm. ds. iniţial), reclamantul a învederat acesteia, în mod expres, că nu este de acord cu semnarea acestui act adiţional, solicitând revizuirea marjei băncii.

Printr-o nouă adresă din data de 16.09.2010, fila 143 ds. iniţial, pârâta a propus o marjă de 6,27%, pentru o valoare LIBOR CHF 3M de 0,22%.

Nici această marjă nu a fost acceptată de reclamant, astfel cum rezultă din adresa comunicată pârâtei în aceeaşi zi - fila 153 ds. iniţial.

Observă instanţa, faţă de corespondenţa invocată, că în speţă nu s-a ajuns la un consens în privinţa modificării convenţiei de credit, dezacordul reclamantului vizând însăşi situaţia dobânzii curente. Prin urmare, părţile nu au semnat un act adiţional, în condiţiile OUG nr. 50/2010.

Opinează instanţa, pe de altă parte, că dată fiind exteriorizarea şi încunoştinţarea pârâtei cu privire Ia existenţa unui dezacord faţă de inserarea în actul adiţional a clauzelor relative la dobânda contractuală curentă, în cauză nu a fost posibil a se obţine nici acceptarea tacită la care se referea, în forma sa iniţială, art. 95 alin. 5 din OUG nr. 195/2010 (nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacita), şi pe care o invocă în prezent pârâta.

Este de apreciat, prin raportate la principiul echităţii şi al bunei credinţe, dar şi prin raportare la întreg ansamblu normativ destinat a elimina clauzele abuzive din contractele cu consumatorii (OUG nr. 195/2010 face parte din acest ansamblu), că art. 95 invocat nu poate avea în vedere şi situaţiile de tipul celei din cauza de faţă, respectiv ipoteza când consumatorul a refuzat în mod expres a-şi însuşi actul adiţional redactat, în mod unilateral, de partea adversă. O atare concluzie este cu atât mai fermă cu cât raţiunea acestor acte adiţionale era aceea a asigurării conformităţii contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă... (art. 95 alin. 1).

În aceste condiţii, se constată că actul adiţional invocat de pârâtă nu putea produce efecte juridice şi, prin urmare, în speţă nu a avut loc modificarea convenţiei de credit iniţiale, nici măcar pentru intervalul 21.09.2010 - 21.02.201 I, astfel cum a susţinut banca pârâtă.

De altfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 288/2010, art. 11 alin. 2, actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pună la data intrării in vigoare a prezentei legi, işi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Textul în discuţie nu permite interpretarea că, pentru actele adiţionale implementate tacit, dar pentru care a intervenit o notificare în sens contrar din partea consumatorului, este posibilă totuşi o funcţionare temporară. Dimpotrivă, faţă de prevederea că OUG nr. 50/2010 nu se aplică şi contractelor de credit în curs, finalitatea art. II alin. 2 pare a fi aceea că eventualele acte adiţionale nu produc niciun fel de efecte, în situaţia contestării lor ulterioare. Aceasta ar fi şi raţiunea pentru care legiuitorul a instituit un termen de decădere, termen ce nu şi-ar fi găsit utilitatea în mod obişnuit, întrucât încetarea efectelor viitoare ale unui act juridic este întotdeauna posibilă.

Astfel cum însăşi pârâta a învederat, în cauză s-a formulat, de către reclamant, o notificare ce a respectat condiţiile de timp prevăzute de Legea 288/2010 şi care a condus la reactivarea clauzelor contractuale iniţiale.

In baza argumentelor prezentate, conchide instanţa că, în fapt, în cauză nu a intervenit nicio modificare, fie ea şi temporară, a convenţiei de credit din data de 13.02.2008. în consecinţă, analiza susţinerilor relative la caracterul abuziv al unora dintre clauzele acestui contract se va raporta, pentru întreg intervalul cuprins între momentul încheierii convenţiei şi data pronunţării prezentei hotărâri, ia prevederile iniţial asumate.

Reţine instanţa, astfel, că potrivit clauzei 5 pct. 5.2 din contract, dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii; dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR (EUR)/LIBOR (CCHF) /RUBOR (RON), etc.), fără a exista consimţământul clientului...

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiatei, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Rezultă, din interpretarea acestor dispoziţii legale, că în situaţia în care părţile inserează în contract o clauză care dă dreptul băncii să modifice rata dobânzii în mod unilateral, pentru motive expres indicate, dobânda poate fi modificată, dacă motivele respective sunt întemeiate şi intervin în mod efectiv.

în speţă, contractul de credit încheiat între părţi nu cuprinde astfel de motive, limitându-se la a indica politica băncii. Pe de altă parte, inserarea, în teza a Il-a a art. 5.2, a unicului reper valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută, nu este suficientă pentru a lămuri conţinutul complet al politicii băncii şi, mai ales, pentru a garanta presupoziţia că această politică s-ar limita, în mod exclusiv, la valoarea dobânzii de referinţă a valutei. De altfel, o atare echivalenţă nu apare confirmată şi prin acţiunile băncii pârâte, în condiţiile în care, deşi valoarea de referinţă poate, şi a şi înregistrat valori descrescătoare (astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză (filele 101, 102), pârâta s-a limitat Ia a reţine valorile favorabile sieşi, menţinând dobânda astfel majorată şi în perioada următoare, independent de fluctuaţiile reale ale LIBOR.

Se poate conchide, în consecinţă, că art. 5.2 din contractul părţilor, astfel cum este redactat acesta, a permis, tocmai în virtutea politicii nedefinite a băncii, o creştere nejustificată a ratei dobânzii, respectiv o modificare a reperelor iniţial acceptate, în absenţa vreunor motive întemeiate descrise/explicate prin convenţia însăşi ori măcar ulterior, în cadrul unei informări cât mai apropiate datei modificării.

Reţine instanţa că deşi revizuirea unor termeni contractuali iniţiali nu apare în sine inadmisibilă, măsura în discuţie este condiţionată de obţinerea acordului expres al clientului sau, respectiv, astfel cum o arată art. 1 Iit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, de ocurenţa unor motive întemeiate, strict determinate sau determinabile potrivit unor repere ferme, asupra cărora să existe, ab initio, o reprezentare clară, nesusceptibilă de interpretări favorizante/prejudiciatoare pentru părţi. Acesta şi este, de altfel, scopul reglementării instituite prin Legea nr. 193/2000 referitoare la clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din acest act normativ, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori... va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Cu toate acestea, astfel cum s-a arătat, cuprinde drept reper al revizuirii dobânzii doar cazul generic al politicii băncii, neexplicat/nedetaliat în mod deplin, în convenţie.

Apreciază instanţa că utilizarea exclusivă a reperului în discuţie, unul absolut vag, denotă un grad de superficialitate inacceptabil prin raportare la specificul activităţii desfăşurate de unitatea pârâtă, cu atât mai mult cu cât banca însăşi este ţinută a acţiona în funcţie de acest reper, în scopul unei funcţionări nu doar viabile, dar şi performante. în concret, de vreme ce pârâta este familiarizată, cel puţin în teorie, cu factorii care ar putea influenţa costurile unui credit, ar fi avut posibilitatea de a identifica şi de a prezenta clienţilor săi toate împrejurările apte a influenţa, în concret, rata dobânzii iniţial convenite.

Mai este de precizat că actul semnat de părţi este unul standard, preformulat de societatea bancară, astfel încât o negociere detaliată pe fiecare clauză ar fi presupus, practic, însăşi neacceptarea convenţiei. Or, faţă de mobilul încheierii unui astfel de contract, varianta înfăţişată nu apare drept acceptabilă, cu atât mai mult cu cât convenţia cuprinde şi clauze care, aparent, satisfac aşteptările clienţilor (ex. dobândă variabilă în funcţie de valoarea de referinţă a LIBOR, valoare pentru care exista posibilitatea reală a diminuării). Prin raportare la această prevedere, menţiunile criticate în speţă apar contradictorii şi, aşa cum s-a arătat anterior, susceptibile de interpretări unilaterale, defavorabile împrumutatului.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000, în aplicarea menţiunilor echivoce în discuţie, s-ar fi impus protejarea drepturilor consumatorilor. Cu toate acestea, banca a interpretat art. 5.2 în sensul recunoaşterii dreptului său de a modifica rata dobânzii, potrivit unor repere identificate în mod unilateral şi fără o informare transparentă şi completă a consumatorului cu privire la împrejurările ce au determinat o asemenea măsură. De altfel, explicaţii şi probe cu privire la ultimul aspect nu au fost propuse nici în prezenta cauză, cu toate că politica băncii include o sferă generoasă de elemente care, prin însuşi caracterul lor specific (domeniilor economic, financiar, valutar), nu pot deveni sub nicio formă notorii.

Pe de altă parte, este de observat că în cauză nu se poate vorbi nici de „libertatea" clientului de a denunţa convenţia modificată în condiţiile art. 5.2. Deşi o atare posibilitate a fost prevăzută în contract (art. 5.4 - în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către bancă, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat..., în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării..., se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă), de vreme ce denunţarea în discuţie atrage obligaţia restituirii globale a împrumutului contractat, cu toate că raţiunea încheierii actului constă tocmai în nedeţinerea suinei împrumutate, posibilitatea clientului de a sancţiona astfel modificarea operată în mod unilateral este, dacă nu inexistentă, atunci drastic diminuată.

Cu aceste argumente, se apreciază că în speţă se verifică, întocmai, ipoteza prevăzută art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, clauza 5 pct. 5.2 având un vădit caracter abuziv.

Este de adăugat. în acelaşi context, că în condiţiile în care motivele şi circumstanţele modificării dobânzii nu au fost evidenţiate în contractul de credit, reclamantul nu a avut posibilitatea de a negocia, efectiv, clauza care se referă ia această modificare. De altfel, necunoscând elementele menţionate, reclamantul nici nu s-a aflat în situaţia de conştientiza necesitatea iniţierii unei negocieri, demers în cadrul căruia să se fi obţinut informaţiile nescrise necesare. Pârâta nu a prezentat vreun document din care să rezulte existent;!, la momentul încheierii contractului, a unei informări suplimentare a împrumutatului, cu privire la regimul dobânzii curente.

Apreciază instanţa, ca atare, că în speţă se verifică şi ipoteza unei clauze care nu a fost negociată direct cu consumatorul, concluzie ce rezultă, de altfel, chiar din simpla împrejurare că pârâta nu a tăcut, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 (daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens), dovada unei astfel de negocieri, negociere care nu poate rezulta din simpla inserare în contract a unei menţiuni ce atestă contrariul, aceasta însăşi --preformulata, nenegociată.

In speţă nu există nici măcar un indiciu al redactării în comun a clauzelor contractuale şi ele nu s-au aflat. în mod cert. în pericolul de a fi influenţate de consumator, cât timp acesta, aşa cum s-a arătat, nu era situaţia de a le înţelege întreaga semnificaţie, fie ea favorabilă ori dezavantajantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Se reţine, relativ Ia condiţia creării unui dezechilibru semnificativ în dauna consumatorului, că reclamantul a fost ţinut la plata, la numai câteva luni de la demararea relaţiilor contractuale, a unei dobânzi majorate cu circa 20%, şi aceasta în condiţiile scăderii valorii LIBOR - ului, singurul reper care ar fi putut justifica modificări în această privinţă. Prin urmare, este evidentă plasarea reclamantului, prin valorificarea într-un mod nedefinit a posibilităţii de modificare a dobânzii, într-o poziţie de inferioritate, inechitabilă şi prejudiciatoare.

Apreciază instanţa, şi din această perspectivă, că art. 5.2 permite interpretări abuzive şi exclude totodată orice control obiectiv al măsurilor aplicate de pârâta creditoare, aspecte ce se dovedesc incompatibile cu dispoziţiile adoptate în scopul protejării drepturilor consumatorilor.

A mai reţinut instanţa, în identificarea acestei concluzii, că de vreme ce banca nu a făcut dovada asumării, în egală măsură, a unui minim risc decurgând din evoluţia nefavorabilă a pieţei monetare, este de apreciat că orice (ne)schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului s-au reflectat sau se pot reflecta în nivelul dobânzii pretinse clientului, împrejurare contrară cerinţelor bunei-credinţe şi, totodată, aptă a se constitui într-un indiciu al dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aşa fiind, instanţa urmează a constata caracterul abuziv al clauzei 5 pct. 5.2 din contractul de credit intervenit între părţi - nr. C2204/4600/6823 - şi a dispune modificarea corespunzătoare a contractului, în sensul înlăturării clauzei abuzive constatate şi al emiterii unui nou scadenţar, cu respectarea prevederilor contractuale/legale referitoare la perceperea dobânzii.

Odată constatat caracterul abuziv al clauzei analizate, dreptul pârâtei de a încasa dobânda modificată în mod unilateral rămâne fără suport, banca fiind ţinută a restitui sumele primite în plus, cu acest titlu, ca fiind nedatorate. în consecinţă, instanţa va obliga pârâta la plata, către reclamant, a sumei 15.696 CHF încasată în temeiul clauzei menţionate, cu dobânda legală calculată de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a debitului.

In privinţa acestei obligaţii accesorii, se reţine că în materia neexecutării obligaţiilor având ca obiect o sumă de bani, în lipsa unei evaluări convenţionale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la executare, art. 1088 Cod civil prezumă în mod absolut că lipsa de folosinţă a sumei este de natură a cauza un prejudiciu egal cu dobânda legală.

Reţine instanţa că dobânda excedentară menţionată a fost identificată de expert (filele 111, 124) şi că acesta a utilizat, pentru calcularea sa, reperele existente în contract (caracterul variabil al dobânzii, în funcţie de valoarea de referinţă LIBOR) şi, de asemenea, reperele rezultate din manifestările ulterioare de voinţă ale părţilor, raportate Ia prevederile şi la practicile în domeniu.

Pentru motivele ce urmează a se dezvolta, instanţa apreciază aceste repere drept corecte, fiind de subliniat şi faptul că, deşi considerată abuzivă, clauza 5.2 şi-a relevat acest caracter prin aceea că a permis o modificare în condiţii nedefinite, iar nu şi prin elementele sale certe, pe care niciuna dintre părţi nu le-a contestat şi care pot şi trebuie să reprezinte indicii ale voinţei reale a părţilor, în scopul aşezării relaţiilor contractuale în cadrul corespunzător, legal

(se includ aici caracterul variabil al dobânzii şi valoarea de referinţă LIBOR).

Mai reţine instanţa că, dând eficienţă dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, pârâta a propus formula de calcul dobânda de referinţă LIBOR CHF 3M + marja băncii, formulă care, în absenţa unor elemente similare inserate în contract, dar pe care reclamantul le-a solicitat expres însă din anul 2009, a fost utilizată şi la identificarea, prin expertiză, a diferenţei sus-menţionate.

Este de precizat, în continuare, că potrivit principiilor ce guvernează materia contractelor, obligaţiile insuficient determinate nu dau posibilitatea înţelegerii lor în mod necontrolat, unilateral/personalizat, ci impun operaţiuni de interpretare, astfel încât ele să reflecte voinţa părţilor, cu respectarea reglementărilor în materie.

întrucât interpretarea contractului părţilor intervine la 6 ani de la încheierea acestuia, interval în care au operat modificări în legislaţie, modificări aplicabile inclusiv situaţiei părţilor, instanţa va reţine incidenţa în speţă şi a OUG nr. 174/2008, care a modificat şi a completat mai multe acte normative privind protecţia consumatorilor, printre care - OG nr. 21/1992. Art. 93 litera f) din acest ultim act normative prevede că, în cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să menţioneze în contract tipul de dobândă, variaţia şi/sau fixă. Art. 93 lit. g) mai stabileşte că, în contractul de credit cu dobândă variabilă se va aplica următoarea regulă:

-varia(ia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi in contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

-dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii financiare, cu condiţia ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv şi să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

-formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi cel cil reducerii acesteia.

Art. 93 lit. h din ordonanţă interzice clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractului, tară încheierea unui act adiţional. Pârâta însăşi a invocat aceste prevederi, relativ la situaţia părţilor, astfel că nu poate pretinde, concomitent, neaplicarea în cauză a actului normative în discuţie.

în conformitate cu aceste dispoziţii legale, pârâta avea obligaţia de a încheia un act adiţional care să prevadă modul de calcul al dobânzii, perioada şi/sau condiţiile în care survine modificarea dobânzii şi care să precizeze că modificarea dobânzii urma a se realiza atât în sens crescător, cât şi în sens descrescător, în funcţie de fluctuaţia indicelui de referinţă LIBOR CHF. Formula de calcul a dobânzii propusă iniţial de pârâtă (LIBOR CHF la 3 luni + marja băncii de 6,09%) contravine însă acordului părţilor dat la încheierea contractului.

Astfel, deşi în contractul de credit nu s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii (marja băncii + indicele de referinţă), instanţa constată că la încheierea contractului părţile au putut avea în vedere, în condiţiile în care dobânda a fost stabilită la 5,7%, iar indicele LIBOR CHF la 3 luni era de 2,75% (potrivit datelor furnizate de expert - fila 101) o marjă a băncii de 2,95% (5,7 -2,75). La data solicitării încheierii primului act adiţional - 24.09.2009, marja băncii putea fi, potrivit aceluiaşi calcul, de 5,34 (Ia o valoare LIBOR de 0,34 - fila 101).

Aceasta, deoarece la stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile băncii şi profitul obţinut de aceasta precum şi, în cazul dobânzii variabile, indicii de referinţă în raport de care intervine variaţia dobânzii. Faptul că în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda de 5.7% este cuprinsă şi marja băncii nu poate conduce la concluzia că dobânda nu cuprinde şi acest element, câtă vreme marja băncii este elementul determinant pentru bancă la încheierea contractului de credit ce stabileşte profitul băncii pentru punerea la dispoziţia împrumutatului a sumei de bani.

Prin urmare, în raport de voinţa părţilor manifestată la încheierea contractului de credit, dar şi de prevederile anterior citate, dobânda curentă din convenţia părţilor putea fluctua doar în condiţiile reţinute de expert, astfel că modalitatea sa de calcul, ca şi suma în concret identificate, se dovedesc a fi corecte.

In privinţa cererilor relative la clauza 6 pct. 6.1 lit. b (pentru creditul acordat banca percepe...comision de acordare: 2%, perceput o singură dată. la valoarea creditului acordat), respectiv constatare caracter abuziv şi restituire sume, instanţa va pronunţa o soluţie de respingere, apreciind că, în pofida susţinerilor reclamantului, prevederea în discuţie este clară, inteligibilă şi nesusceptibilă de interpretări. Totodată, deşi nici pentru această clauză nu s-a făcut dovada negocierii, în speţă nu apare verificată condiţia dezechilibrului semnificativ. Cu toate că, într-adevăr, contractul nu indică valoarea DAE, respectiv costul total al creditului, identificarea corectă a acestui cost, de către reclamant, nu a depins de valoarea comisionului de acordare, ce este absolut fermă şi nesupusă vreunei modificări, ci de situaţia incertă a dobânzii.

Mai notează instanţa că deşi ar apărea pertinentă susţinerea că valoarea comisionului este mult prea ridicată prin raportare la costurile reale de întocmire a documentaţiei (art. 15 din Legea nr. 190/1999), susţinere pe care reclamantul nu a formulat-o, aceasta s-ar circumscrie problemei legalităţii prevederii în discuţie, iar nu chestiunii caracterului abuziv al acesteia. Astfel, acelaşi art. 15 din Leg ea nr. 190/1999, interzice stabilirea în sarcina împrumutatului, a altor cheltuieli decât cele aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii garanţiilor. în condiţiile în care comisionul de administrare ar 11 inclus alte cheltuieli decât cele aferente documentaţiei menţionate, parte din sumă s-ar fi dovedit nelegală, fără ca prevederea în sine să fie nulă ori, cu atât mai puţin, abuzivă.

în temeiul art. 246 CPC, instanţa va lua act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale.

în temeiul art. 247 CPC, proporţional cu măsura admiterii pretenţiilor părţii adverse, pârâta va fi ţinută la plata cheltuielilor de judecată - 10.063 lei (dintr-un total de 11.410 lei reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat: 6410 lei + 5000 lei, filele 97, 221).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul D.D.I., cu domiciliul în mun. Botoşani. , în contradictoriu cu pârâta Banca X, prin SUCURSALA BOTOŞANI, cu sediul în mun. Botoşani.

Constată caracterul abuziv al clauzei 5 pct. 5.2 din contractul de credit intervenit între părţi -nr. C2204/4600/6823.

Dispune modificarea corespunzătoare a contractului, în sensul înlăturării clauzei abuzive constatate şi al emiterii unui nou scadenţar, cu respectarea prevederilor contractuale/legale referitoare la perceperea dobânzii.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 15.695 CHF încasată în temeiul clauzei menţionate, cu dobânda legală calculată de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a debitului.

Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului, ca neîntemeiate.

la act de renunţarea la cererea de acordare de despăgubiri morale.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată - 10.063 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, X.Y.2014.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare