Imobil naţionalizat. Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri

Pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală este necesar să fie îndeplinite patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, prejudiciu şi o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

 Reclamanţii au invocat fapta ilicită a pârâtei izvorâtă din încălcarea dreptului de proprietate, însă din starea de fapt reţinută rezultă că până la restituirea imobilului de către Statul Român în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii sau autorii acestora nu pot invoca un drept de proprietate, deci nu pot invoca existenţa unui prejudiciu.

 Chiar dacă s-ar putea reţine, aşa cum susţin reclamanţii, o faptă ilicită încă de la data la care pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin radierea dreptului înscris în cartea funciară, reclamanţii nu pot invoca începând cu acea dată existenţa unui prejudiciu în patrimoniul lor prin lipsa de folosinţă a imobilului pentru simplul motiv că până la data de 21.03.2012 imobilul s-a aflat în patrimoniul Statului Român. Aceasta este data de la care sunt întrunite cele patru condiţii cumulative prevăzute de art. 999 Cod civil, adică existenţa unei fapte ilicite (utilizarea de către pârâtă a unui imobil asupra căruia nu avea nici un drept), vinovăţia (pârâta ştia de faptul că nu mai are un drept asupra imobilului dar şi faptul că autorii reclamanţilor notificaseră Statul Român pentru restituirea imobilului), prejudiciul (imposibilitatea de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate ca urmare a ocupării imobilului de către pârâtă) şi legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

-Legea nr. 10/2001: art. 24

-Codul civil: art. 998-999, art. 480

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 25.04.2013, reclamanţii Ş. A. şi Ş. E. R. au chemat în judecată pârâta S.C. R. S.A. Braşov, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 105.000 euro (echivalentul a 456.750 lei) cu titlu de daune interese reprezentând compensaţiile datorate pentru lipsa de folosinţă a imobilului situat în xxx, imobil înscris în CF 5470 Reghin, nr. cadastral 395. Reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată.

 În motivarea cererii reclamanţii au arătat următoarele:

 Prin Decizia civilă nr. 290 din 13.04.2010, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, s-a dispus radierea dreptului de proprietate din cartea funciară asupra imobilului din litigiu, drept înscris în favoarea S.C. R. A. S.A. şi, prin urmare, pârâta a pierdut dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

 Ulterior, prin Dispoziţia nr. 574 din 21.03.2013, primarul municipiului Reghin a dispus restituirea în natură a acestui imobil în favoarea domnilor G. S. - D. - G., G. B. -M. şi G. D. - G., care, la rândul lor, au vândut imobilul reclamanţilor.

 Deşi pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin decizia Curţii de Apel Târgu-Mureş, predarea efectivă a imobilului către reclamanţi s-a realizat doar la data de 12.03.2013, lipsind astfel reclamanţii şi autorii lor de posibilitatea de a beneficia de toate prerogativele dreptului de proprietate.

 Pârâta, ocupând abuziv imobilul situat în xxx, trebuie să repare prejudiciul cauzat prin lipsirea adevăraţilor proprietari de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă şi în raport cu valoarea chiriei percepută în zonă, de 10 euro/mp./lună, suma pe care pârâta trebuie să o plătească reclamanţilor este de 105.000 euro.

 În drept s-au invocat dispoziţiile art. 480, 998, 999 Cod civil şi art. 453 din noul Cod de procedură civilă.

 Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

 În esenţă, pârâta a arătat că imobilul a fost predat reclamanţilor la prima solicitare a acestora, aşa încât nu se poate invoca un prejudiciu. Hotărârea judecătorească invocată de reclamanţi nu a dispus evacuarea pârâtei din imobil şi, mai mult, dreptul de proprietate al Statului Român a fost transmis autorilor reclamanţilor abia în 21.03.2012.

 Tribunalul Mureş, prin Sentinţa civilă nr. 2459 din 17.12.2013, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta la plata echivalentului în lei a sumei de 12.269,16 euro cu titlu de daune interese compensatorii pentru perioada 11.07.2012 – 12.03.2013. Totodată, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 17.591,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.

 În motivarea hotărârii judecătoreşti, Tribunalul a reţinut următoarele:

 În fapt, prin Decizia civilă nr. 290 din 13.04.2010, Curtea de Apel Târgu-Mureş a dispus radierea dreptului de proprietate al S.C. R. A. S.A. asupra imobilului aflat în litigiu şi restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară, adică reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. Procedura de restituire în natură a imobilului către foştii proprietari s-a finalizat prin emiterea Dispoziţiei nr. 574 din 21.03.2012, de către primarul municipiului Reghin şi, prin urmare, doar de la această dată se poate vorbi despre un drept de proprietate asupra imobilului, drept dobândit de succesorii defunctului G. M. - M..

 Nevalabilitatea titlului în baza căruia S.C. R. A. S.A. s-a înscris în cartea funciară nu impune corelativ concluzia că la data a constatării nevalabilităţii acestui titlu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea fostului proprietar.

 Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia de restituire în natură a imobilelor naţionalizate face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu.

 Reclamanţii au devenit proprietari asupra imobilului doar odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 606 din 11.07.2012 şi doar de la această dată pot pretinde că ar avea folosinţă asupra imobilului.

 În condiţiile în care în contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut cedarea de către vânzători în favoarea reclamanţilor a dreptului de a obţine reparaţii băneşti pentru lipsă de folosinţă, momentul la care se pot considera reclamanţii îndreptăţiţi la despăgubiri pentru lipsă de folosinţă este data de 21.03.2012.

 Potrivit prevederilor art. 480 Cod civil, titularul dreptului de proprietate trebuie să poată dispune de toate atributele conferite de acest drept, iar, prin fapta sa, pârâta a cauzat un prejudiciu reclamanţilor. Caracterul ilicit al faptei pârâtei rezidă din aceea că, deşi avea cunoştinţă de notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi de faptul că i-a fost radiat dreptul său de proprietate din cartea funciară, a continuat să folosească imobilul în lipsa oricărui titlu. Fapta ilicită a fost săvârşită de pârâtă din culpă, deoarece a cunoscut de existenţa notificării şi de pierderea dreptului de proprietate.

 În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului cauzat de fapta ilicită a pârâtei, acesta este de 1738,9 euro/lună, valoarea prejudiciului fiind determinată de expertul tehnic judiciar în raport cu spaţiul utilizat de pârâtă şi cu valoarea chiriei pentru imobilele aflate în aceeaşi zonă.

 Concluziile expertului trebuie cenzurate şi reţinând tendinţa descrescătoare a preţurilor solicitate în ofertele de închiriere, precum şi faptul că la stabilirea despăgubirilor nu pot fi avute în vedere oferte situate, temporal, anterior perioadei pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la o chirie de 944,99 euro/lună pentru spaţiul comercial situat la parter şi de 77,44 euro/lună pentru magaziile exterioare.Din calculul despăgubirilor stabilite de expert trebuie eliminate cele stabilite pentru pivniţă în condiţiile în care acest spaţiu nu a fost special amenajat pentru a fi utilizat de către pârâtă.

 Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâta.

 Reclamanţii au solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii în întregime, aşa cum a fost ea formulată. De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei pe  fond şi în apel.

 În motivarea apelului reclamanţii au arătat că, în mod eronat şi nejustificat,instanţa de fond a stabilit că daunele interese pot fi acordate doar începând cu data de 11.07.2012. De altfel chiar din cuprinsul hotărârii atacate se arată că aceste despăgubiri trebuie acordate pentru o perioadă mai mare, începând cu data de 21.03.2012. Despăgubirile trebuie acordate de la  data pronunţării Deciziei civile nr. 290/R/2010 de către Curtea de Apel Târgu-Mureş, decizie irevocabilă prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei înscris nelegal în cartea funciară şi prin urmare, perioada pentru care trebuiau acordate despăgubirile este cuprinsă între 13.04.2010 – 21.03.2013.

 În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa de fond, în mod nejustificat, a cenzurat concluziile expertul judiciar eliminând din totalul despăgubirilor valoarea chiriei datorată pentru pivniţa de 79,2 mp.

 Reclamanţii au fost lipsiţi de folosinţa întregului imobil, inclusiv a pivniţei, datorită atitudinii culpabile a pârâtei. În mod corect expertul a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor toate cele trei spaţii şi astfel valoarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului este de 1738,9 euro/lună.

 În drept au fost invocate dispoziţiile art. 411 alin. 1 şi 2, art. 416 din noul Cod de procedură civilă.

 La rândul său, pârâta S.C. R. S.A. a solicitat schimbarea hotărârii atacate, însă în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondate.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că instanţa de fond a efectuat un calcul greşit la stabilirea despăgubirilor pentru daune compensatorii, în condiţiile în care în dispozitivul hotărârii se precizează perioada pentru care se acordă despăgubirile ca fiind cuprinsă între 11.07.2012 – 12.03.2013, iar în considerente valoarea lunară a despăgubirilor este calculată în raport cu 12 luni şi nu 8 luni, aşa cum ar fi trebuit.

 Pârâta consideră că hotărârea Tribunalului Mureş este nelegală şi pentru că s-a reţinut în mod eronat existenţa unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, în condiţiile în care la scurtă vreme după notificarea făcută de reclamanţi, adică în luna februarie, imobilul a fost predat acestora.

 Întinderea prejudiciului a fost greşit stabilită de către instanţa de fond, valoarea acestuia a fost determinată în raport cu piaţa chiriilor pentru spaţiile având ca destinaţie activităţi de comerţ. Mai mult, cuantumul despăgubirilor a ţinut cont doar de oferte, care, de obicei, sunt negociabile şi se reduc cu cel puţin 50%.

 În fine, instanţa a avut în vedere întreg spaţiul dobândit de către reclamanţi, deşi activitatea societăţii era desfăşurată pe un spaţiu mult mai mic.

 Reclamanţii au formulat întâmpinare la apelul pârâtei, cerând respingerea acestuia ca nefondat. În esenţă, reclamanţii au arătat că au fost lipsiţi în mod abuziv şi nelegal de folosinţa imobilului în litigiu ca urmare a acţiunilor nelegale ale pârâtei, acţiuni ce au vizat, pe de o parte, evidenţierea în cartea funciară a unui drept de proprietate, drept ce a fost ulterior anulat printr-o hotărâre judecătorească, iar, pe de altă parte, ocuparea fără nici un titlu a imobilului.

 Instanţa de fond în mod corect a constatat că pârâta a săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în condiţiile în care aceasta avea cunoştinţă de notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001, emiterea dispoziţiei de restituire fiind împiedicată în mod culpabil de atitudinea şi acţiunile pârâtei.

 La rândul său, pârâta S.C. R. S.A. a formulat întâmpinare la apelul reclamanţilor, în care, reiterând argumentele expuse în chiar apelul formulat, a apreciat că apelul părţii adverse nu poate fi primit.

 Verificând hotărârea atacată, Curtea a reţinut următoarele:

 În fapt, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa de fond, imobilul în litigiu a făcut obiectul naţionalizării şi, în urma transmiterilor succesive, acesta a fost înscris în CF 5470 Reghin, nr. top 395 în favoarea S.C. R. A. S.A. (a se vedea considerentele Sentinţei civile nr. 609/2007 a Judecătoriei Reghin, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 290/R/2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş).

 Dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost radiat din cartea funciară şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, Statul Român fiind înscris ca proprietar al imobilului.

 În baza notificării formulate de G. M. - M., Primăria Reghin, prin primar, în calitate de deţinător al imobilului, a dispus, prin Dispoziţia nr. 575 din 21.03.2012, restituirea în natură în favoarea fostului proprietar, mai exact moştenitorilor acestuia.

 În aceeaşi zi, imobilul este scriptic predat moştenitorilor, care, ulterior, se înscriu în cartea funciară şi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 606/11.07.2012, îl înstrăinează celor doi reclamanţi. Prin acelaşi act autentic reclamanţii dobândesc şi dreptul de a încasa toate daunele interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului. Reclamanţii şi-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate prin încheierea de carte funciară nr. 21646 din 13.07.2012.

 Aşadar, Curtea a reţinut că, la data de 13.04.2010, prin decizia irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, pârâta a pierdut dreptul de proprietate, acest drept fiind înscris în favoarea Statului Român. La rândul său Statul Român a transmis dreptul de proprietate autorilor reclamanţilor la data de 21.03.2012.

 Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea arătând că prin fapta ilicită a pârâtei li s-a cauzat un prejudiciu, mai exact că prin lipsirea reclamanţilor şi a autorilor acestora de unul din prerogativele dreptului de proprietate, pârâta a săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu iar acest prejudiciu este echivalentul chiriei pe care reclamanţii ar fi putut-o încasa.

 Instanţa de fond a stabilit în dispozitivul hotărârii că valoarea despăgubirilor ce li se cuvin reclamanţilor este de 12.269,16 euro pentru perioada cuprinsă între 11.07.2012 şi 12.03.2013.

 Între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia există o inadvertenţă, în condiţiile în care, la pagina 5, alineatul 5, instanţa de fond concluzionează că perioada pentru care trebuie acordate despăgubirile începe la 21.03.2012, adică de la data restituirii imobilului în temeiul Legii nr.10/2001.

 Sub acest aspect, Curtea a apreciat că apelul reclamanţilor este întemeiat, în condiţiile în care, potrivit art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă, considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pentru care a fost pronunţată soluţia.

 Pârâta S.C. R. S.A., deşi face trimitere la această stare de fapt reţinută de instanţa de fond, nu face din aceasta o critică a legalităţii hotărârii, ci doar un argument în plus pentru a cere respingerea cererii de chemare în judecată.

 Aşa cum s-a arătat deja, reclamanţii şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 480, 998 şi 999 Cod civil. Reclamanţii susţin că pârâta le-a încălcat dreptul lor de proprietate şi că prin această faptă le-a fost cauzat un prejudiciu. Normele vechiului Cod civil prevăzute la art. 998 şi 999 stabilesc că cel care prin fapta ilicită cauzează altei persoane un prejudiciu, cu intenţie sau din culpă, este obligat să-l repare.

 Pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală este necesar să fie îndeplinite patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, prejudiciu şi o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

 Reclamanţii au invocat fapta ilicită a pârâtei izvorâtă din încălcarea dreptului de proprietate, însă din starea de fapt reţinută rezultă că până la restituirea imobilului de către Statul Român în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii sau autorii acestora nu pot invoca un drept de proprietate, deci nu pot invoca existenţa unui prejudiciu.

 Chiar dacă s-ar putea reţine, aşa cum susţin reclamanţii, o faptă ilicită încă de la data la care pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin radierea dreptului înscris în cartea funciară, reclamanţii nu pot invoca începând cu acea dată existenţa unui prejudiciu în patrimoniul lor prin lipsa de folosinţă a imobilului pentru simplul motiv că până la data de 21.03.2012 imobilul s-a aflat în patrimoniul Statului Român. Aceasta este data de la care sunt întrunite cele patru condiţii cumulative prevăzute de art. 999 Cod civil, adică existenţa unei fapte ilicite (utilizarea de către pârâtă a unui imobil asupra căruia nu avea nici un drept), vinovăţia (pârâta ştia de faptul că nu mai are un drept asupra imobilului dar şi faptul că autorii reclamanţilor notificaseră Statul Român pentru restituirea imobilului), prejudiciul (imposibilitatea de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate ca urmare a ocupării imobilului de către pârâtă) şi legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

 La rândul său, pârâta s-a apărat în cursul judecăţii şi apoi a criticat hotărârea instanţei de fond spunând că nu există o faptă ilicită, deoarece a eliberat imobilul imediat ce reclamanţii au notificat-o.

 Cu rezerva acelor neconcordanţe între dispozitiv şi considerentele hotărârii, instanţa de fond a dezlegat corect acest aspect reţinând că, în cazul de faţă, pârâta nu a acţionat cu bună-credinţă şi îmbrăcând forma culpei, a refuzat să părăsească imobilul situat în xxx, deşi nu mai avea un titlu asupra acestui imobil. Mai mult, aşa cum susţineau reclamanţii, fapt necontestat de pârâtă, aceasta avea cunoştinţă de existenţa unor proceduri desfăşurate în temeiul Legii nr. 10/2001. Pârâta trebuia să elibereze imobilul de îndată ce a pierdut orice titlu asupra acestuia şi nu să aştepte notificarea depusă de reclamanţi.

 Pe de altă parte, reclamanţii nu pot invoca un prejudiciu decât la momentul la care dreptul lor ori al autorilor lor a fost recunoscut prin dispoziţia de restituire emisă de primarul municipiului Reghin, în temeiul Legii nr. 10/2001.

 În altă ordine de idei, atât reclamanţii cât şi pârâta au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul cuantificării despăgubirilor acordate. Pentru determinarea acestora instanţa a dispus efectuarea unei expertize, iar concluziile expertului au fost cenzurate.

 Reclamanţii au apreciat că, în mod eronat, instanţa de fond nu a avut în vedere ofertele de închiriere pentru anul 2011. Critica este nefondată pentru că, aşa cum de altfel s-a şi reţinut, instanţa de judecată trebuie să stabilească cuantumul despăgubirilor în raport cu perioada pentru care, aşa cum s-a reţinut anterior, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri. Sub acest aspect, ofertele din anul 2011 nu sunt relevante.

 De asemenea, reclamanţii au considerat hotărârea instanţei de fond netemeinică pentru că nu au avut în vedere toate spaţiile ocupate de către pârâtă.

 Aşa cum s-a menţionat deja de către instanţa de fond, prejudiciul pe care pârâta trebuie să-l repare trebuie să aibă în vedere fapta ilicită a acesteia, adică ocuparea imobilului deţinut de reclamanţi, ori, probele aflate la dosar nu au dovedit că pârâta ar fi ocupat şi pivniţa, reţinându-se de către Tribunalul Mureş că spaţiul nu a fost special amenajat în vederea utilizării lui de către pârâtă.

 La rândul său, pârâta a afirmat, fără însă să dovedească, faptul că nu se poate pune semnul de egalitate între ofertele de închiriere şi valoarea la care se încheie contractele de închiriere pentru spaţii asemănătoare celui ocupat de pârâtă.

 Aşa cum bine se cunoaşte, oricine face o afirmaţie în faţa instanţei are obligaţia să o dovedească, ori, cel puţin sub acest aspect, pârâta s-a limitat doar la a face o afirmaţie, fără însă să o dovedească.

 Nici afirmaţia potrivit căreia imobilul în litigiu nu ar avea un vad comercial corespunzător valoros nu a fost dovedită.

 Instanţa de fond a avut în vedere concluziile expertului tehnic judiciar, cenzurându-le doar în ceea ce priveşte valorile chiriilor anterior perioadei luate în discuţie şi cu eliminarea spaţiului apreciat de instanţă că nu a fost ocupat de către pârâtă.

 Faţă de toate cele reţinute, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea a admis în parte doar apelul reclamanţilor şi doar sub aspectul criticilor privind perioada de timp pentru care s-a reţinut în dispozitivul hotărârii că se acordă despăgubiri.

 În cererea de apel reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, însă, deşi apelul acestora este în parte întemeiat, la dosar nu au fost depuse dovezi privind onorariul avocaţial.

 Pe de altă parte, Curtea a reţinut că din toate criticile formulate de reclamanţi sunt întemeiate doar cele care vizează neconcordanţa dintre dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia, critici care nu au făcut obiectul stabilirii unor taxe judiciare de timbru.

 Faţă de cele două aspecte, nedovedirea cheltuielilor privind onorariul avocaţial şi faptul că aceste critici nu au fost avute în vedere la stabilirea taxei judiciare de timbru, instanţa a acordat cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare