Persoană aflată în detenţie. Lipsa accesului la poşta electronică. Inexistenţa discriminării

-Constituţia României – art. 53

-Convenţia europeană a drepturilor omului – art. 8, art. 9, art. 10, art. 14, art. 17

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 137/2010

Este permisă limitarea exercitării unor drepturi dacă restrângerea este necesară într-o societate democratică, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată nedescriminatoriu şi nu aduce atingere dreptului sau libertăţii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 17 din 6 februarie 2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 2526/108/2008 la Tribunalul Arad reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va da, să-i oblige la plata de despăgubiri în cuantum de 7.000.000 lei şi la asigurarea accesului la internet – poştă electronică.

În motivare a invocat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2001 şi a Legii nr. 233/2002, cele două instituţii erau obligate să-i asigure accesul la poşta electronică şi internet pentru a-şi putea exercita dreptul la informare, petiţionare, cultură, religie, educaţie, corespondenţă, fără discriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni.

În drept a invocat art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (2), art.16 alin. (1), (2), art. 26 alin. (1), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1), (2), art. 31 alin. (1), (2), art. 32 alin. (1), art. 33 alin. (1), (2), art. 51 alin. (1) din Constituţie; art. 1, 2, 3, 5 alin. (4), art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001; art. 2, 9 din H.G. nr. 123/2002; art. 2 din Legea nr. 233/2002; art. 1, 8, 9, 14, 17 din Convenţia europeană a drepturilor omului; art. 2 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia EDO, Protocolul 2 adiţional la Convenţia EDO.

Temeiul juridic a fost ulterior precizat, reclamantul indicând şi dispoziţiile art. 998 – 1000 Codul civil din 1865.

Prin sentinţa civilă nr. 34/26.01.2011, pronunţată în rejudecare de Tribunalul Arad au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor; a fost admisă în parte acţiunea reclamantului în sensul obligării pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor la asigurarea reclamantului a accesului la poşta electronică, în exercitarea drepturilor la petiţionare şi corespondenţă; a fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că ambele excepţii ale lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neîntemeiate, faţă de dispoziţiile H.G. nr. 83/2005, ale Legii nr. 293/2004 şi ale H.G. nr. 1849/2004.

Pe fond, instanţa a constatat că, în principal, reclamantul a invocat Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Legea nr. 544/2001 asigură, conform art. 1, în acord cu art. 31 din Constituţia României republicată, accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite la art. 2 lit. b), ca fiind „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”. Art. 5 alin. (1) prezintă informaţiile de interes public ce se comunică din oficiu de fiecare autoritate sau instituţie publică (actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea sa; structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; programele şi strategiile sale; listele privind documentele de interes public,  categoriile de documente produse şi/sau gestionate; modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice) cu precizarea la alin. 4 lit. a) că accesul la aceste informaţii se realizează inclusiv prin afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de internet proprie.

O.G. nr. 27/2001 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora [art. 1 alin. (1)]. Petiţia este definită la art. 2 alin. (1) ca fiind cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică.

Reclamantul a invocat, în susţinerea pretenţiilor sale, o serie de drepturi:

- dreptul la corespondenţă [art. 8 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994]

- libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie [art. 9 alin. (1) din aceeaşi convenţie, art. 29 din Constituţia României republicată]

- libertatea de exprimare, ce implică şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei [art. 10 alin. (1) din aceeaşi convenţie, art. 30 alin. (1) din Constituţia României republicată]

- dreptul la instruire [art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale art. 32 alin. (1) din Constituţia României republicată]

- dreptul la cultură (art. 33 din Constituţia României republicată)

În materia discriminării, art. 16 din Constituţia României revizuită instituie principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează interzicerea discriminării, iar Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie prevede la art. 1 că „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie”, interzicând autorităţilor publice o conduită contrară acestui principiu.

Art. 51 alin. (1) din Constituţie referitor la dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice se află în corelaţie cu O.G. nr. 27/2002, la fel ca şi art. 1 din Legea nr. 544/2001. Accesul la informaţiile pe care autorităţile/instituţiile publice sunt obligate să le comunice din oficiu, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, se realizează inclusiv prin publicare lor pe pagina de internet a fiecărei autorităţi/instituţii publice [art. 5 alin. (3)].

În acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale de mai sus, O.G. nr. 137/2000 republicată privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare garantează respectarea principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării [art. 1 alin. (2)], inclusiv în domeniile drepturilor civile constând în dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, dreptul de petiţionare, dreptul la educaţie şi la pregătire profesională, dreptul de a lua parte, în condiţii de egalitate, la activităţi culturale şi sportive, cu precizarea la alin. (3) al art. 1 că exercitarea acestor drepturi priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile, iar, conform alin. (4), obligaţia respectării acestor principii revine oricărei persoane fizice sau juridice. 

În condiţiile în care reclamantul este deţinut, exercitarea drepturilor invocate se realizează în concordanţă cu necesitatea respectării regimului de detenţie, în aplicarea măsurii pedepsei închisorii dispusă în privinţa acestuia, sens în care art. 38 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede faptul că exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

Printre drepturile a căror exercitare este reglementată de această lege se numără şi: libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase (art. 40); dreptul la informaţie (art. 41) privitor la accesul neîngrădit la informaţiile de interes public, ce se realizează în condiţiile legii; dreptul de petiţionare [art. 44, care la alin. (3) defineşte termenul petiţie ca fiind „orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale”); dreptul la corespondenţă (art. 45, ce reglementează confidenţialitatea acesteia, precum şi excepţiile de la acesta).

Art. 41 din Legea nr. 275/2006 instituie obligaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate [alin. (3)], precum şi realizarea dreptului persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informaţii de interes public prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului [alin. (4)].

Art. 46 din aceeaşi lege reglementează măsurile pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, inclusiv directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei condamnate a materialelor necesare şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul penitenciarului [alin. (1)].

De asemenea, în privinţa exercitării dreptului de corespondenţă, art. 45 din lege garantează confidenţialitatea corespondenţei şi excepţiile când aceasta poate fi deschisă sau reţinută, şi anume: deschiderea corespondenţei în faţa destinatarului, fără a fi citită în scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă [alin. (3)]; deschiderea şi reţinerea corespondenţei dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni [alin. (4)], cu excepţia corespondenţei cu apărătorul, cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului, precum şi cu instanţele sau organizaţiile internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România [alin. (6)].

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aprobat prin H.G. nr. 1897/2006 cuprinde normele privitoare la regulamentul de ordine interioară, determinat, la art. 16, ca fiind „documentul prin care directorul locului de deţinere stabileşte regulile pe care trebuie să le respecte persoanele private de libertate şi personalul penitenciarului în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi disciplină şi a respectării drepturilor persoanelor private de libertate” (art. 16), în structura sa fiind cuprinse, printre altele şi: drepturile persoanelor private de libertate şi posibilităţile acestora [art. 18 alin. (1)], respectarea acestui regulament fiind obligatorie pentru toate persoanelor private de libertate pe întreaga perioadă a privării de libertate [art. 18 alin. (2)].

În consecinţă, dreptul de acces la informaţiile publice se poate realiza prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului, ce se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară, conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 275/2006 coroborat cu art. 16 şi 18 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost aprobat prin HG nr. 1897/2006.

Or, din moment ce, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 275/2006, exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege, înseamnă că şi acestor persoane li se aplică dispoziţiile Legii nr. 544/2001 şi ale O.G. nr. 27/2001, deci inclusiv prin poştă electronică, bineînţeles în condiţiile prevăzute de Legea nr. 275/2006 şi art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Reclamantul nu a precizat natura daunelor sale, dar din ansamblul acţiunii sale rezultă că este vorba despre daune morale. Condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, astfel cum decurg din prevederile art. 998 şi art. 999 din Codul civil, sunt: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat. Prejudiciul poate fi cert, chiar dacă este viitor cu condiţia să fie sigură producerea lui în viitor. Astfel, un simplu prejudiciu eventual, care este lipsit de certitudine, nu poate justifica acordarea de despăgubiri. 

Or, reclamantul invocă privarea sa de accesul la internet, poştă electronică şi, în consecinţă, discriminarea faţă de cetăţenii aflaţi în stare de libertate prin faptul că pârâţii de ord. I şi II nu i-au asigurat accesul la informaţiile de interes public în penitenciar, prin accesul la internet. Dar toate adresele depuse la dosar dovedesc faptul că acestuia i s-a respectat atât dreptul de acces la informaţiile de interes public, cât şi cel la petiţionare.

Reclamantul nu a fost privat de dreptul la învăţătură, nesusţinând că a fost împiedicat să urmeze studii, deşi accesul la studii este asigurat conform regulamentului de ordine interioară, potrivit Legii nr. 275/2006 şi a Regulamentului de aplicare a acestuia.

De asemenea, nu i-a fost îngrădit nici dreptul la cultură, ce se exercită în diferite forme, în limitele permise de condiţia reclamantului de persoană privată de liberate. Astfel, accesul la cultură se realizează şi prin accesul la cărţi, publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate.

Dreptul la corespondenţă, libertatea de gândire şi ce a de exprimare nu au fost încălcate, căci persoanele fizice îşi pot exercita aceste drepturi în modalităţi diferite, iar nu doar prin intermediul internetului. Acesta din urmă nu este sigurul mijloc de comunicare a corespondenţei şi petiţiilor. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului asigură respectarea drepturilor concrete, iar nu doar a unor drepturi potenţiale.

În contextul în care libertatea de gândire şi de exprimare se pot exercita prin viu grai şi în scris, iar nu doar prin poştă electronică, iar dreptul de petiţionare, de asemenea se exercită în scris şi prin poştă electronică, iar reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu concret cert, prin absenţa accesului la poştă electronică, având libertatea de a se exprima în celelalte modalităţi mai sus descrise, Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, art. 999 din Codul civil, dar că, pe de altă parte, pârâţii de ord. I şi II nu au combătut susţinerea reclamantului privitor la absenţa accesului la poştă electronică, astfel că a fost admisă în parte acţiunea civilă.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri reclamantul O.R.G. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Reclamantul a solicitat schimbarea ei în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivare, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanţa fiind obligată să acorde despăgubiri morale odată cu restabilirea egalităţii.

Apelul nu a fost motivat în drept.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată a reclamantului.

În motivare, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea 275/2006 referitoare la posibilitatea îngrădirii în condiţiile Constituţiei şi ale legii a exercitării drepturilor persoanelor condamnate.

Astfel, potrivit Anexei 1 la OMJ nr. 2714/2008 pct. III, subpunctul 2.3, persoanele private de libertate pot primi şi folosi calculatoare şi echipamente informatice în condiţiile stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Potrivit art. 4 lit. d) din Decizia nr. 383/2010 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se interzice primirea echipamentelor IT care permit accesarea internetului sau a căsuţelor poştale electronice, limitarea fiind în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A mai invocat că art. 44 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 are caracter special în raport cu art. 2 din O.G. nr. 27/2002 şi se aplică în mod prioritar şi că drepturile la corespondenţă şi petiţionare nu sunt absolute, ci se exercită în limitele Legii nr. 275/2006 şi ale OMJ nr. 2714/2008.

Apelul nu a fost motivat în drept.

Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, prima instanţă încălcând principiul potrivit cu care norma specială derogă de la cea generală, cu trimitere la raportul dintre dispoziţiile art. 44 alin. (2), (3) art. 45 alin. (2), (3) din Legea nr. 275/2006 (norma specială) şi dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 27/2002 (norma generală).

A invocat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), 49 din Legea nr. 275/2006 coroborate cu dispoziţiile art. 186 din Regulamentul de aplicare a legii, ale Anexei 1 la OMJ 2714/2008, art.  4 din Decizia nr. 383/2010.

În drept a invocat dispoziţiile art. 282 C. pr. civ.

Examinând apelurile prin prisma susţinerilor părţilor şi în baza art. 295 alin. (1) C. pr. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Prin hotărârea primei instanţe, cererea reclamantului a fost admisă în parte, pârâtele fiind obligate să-i asigure acestuia accesul la poşta electronică în exercitarea drepturilor la petiţionare şi corespondenţă.

Pe calea apelului, reclamantul a criticat soluţia dată doar sub aspectul respingerii cererii în despăgubiri astfel că, date fiind limitele caracterului devolutiv al apelului, hotărârea tribunalului nu va fi examinată din perspectiva respingerii cererilor vizând respectarea altor drepturi (indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată).

Pe de altă parte, pârâţii au criticat ca nelegală hotărârea de obligare a lor la a-i asigura reclamantului acces la poşta electronică în exercitarea drepturilor la petiţionare şi corespondenţă.

În ceea ce priveşte dreptul la petiţionare, art. 2 din O.G. nr. 27/2002 aprobată prin Legea nr. 233/2002 prevede că „ în sensul prezentei ordonanţe prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris sau prin poşta electronică, pe care un cetăţean … o poate adresa organizaţiilor şi instituţiilor publice centrale şi locale…”.

Pe de altă parte, art. 44 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 (în forma în vigoare la data sesizării instanţei) prevede că „în sensul prezentei legi, termenul petiţie include orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale”.

În ceea ce priveşte dreptul la corespondenţă, art. 45 din sus-menţionata lege îl garantează şi în favoarea persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, stabilind condiţiile în care se exercită acest drept.

În continuare, instanţa a reţinut că, în exercitarea acestor drepturi, persoanele interesante au acces (şi) la informaţii de interes public, astfel cum sunt acestea definite de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 (în forma în vigoare la data sesizării instanţei).

Potrivit art. 6 alin. (1) din lege, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public, accesul la acestea realizându-se inclusiv prin afişare în pagina de internet proprie [art. 4 lit. a) din lege], principiile, procedurile şi regulile de aplicare a legii fiind stabilite prin HG 123/2002.

Având în vedere aceste dispoziţii legale şi cele ce vor fi arătate în continuare, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului de asigurare a accesului la poşta electronică în exercitarea drepturilor invocate nu este întemeiată.

Astfel, în situaţia persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, art. 44 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 (mai sus arătat) se aplică prioritar, având caracter special în raport cu norma generală care permite exercitarea dreptului de petiţionare formulată şi prin posta electronică.

În condiţiile în care legea generală stabileşte poşta electronică drept alternativă la metoda clasică de comunicare prin corespondenţă, iar legea specială nu prevede accesul la această alternativă, reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile normei generale.

Conform celor mai sus arătate, Legea nr. 275/2006 stabileşte condiţiile în care se exercită dreptul la corespondenţă, legea nefăcând vorbire despre poşta electronică.

În fine, Legea nr. 544/2001 [art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (1)] asigură accesul la informaţiile de interes public şi în situaţia în care cererea persoanei interesate este trimisă prin mijloacele clasice de comunicare, răspunsul fiind expediat în aceeaşi formă.

Corespunde realităţii că art. 41 din Legea nr. 275/2006 prevede că accesul la informaţie de interes public nu poate fi îngrădit (art. 1), însă acest drept se realizează şi prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului.

Or, nici accesul la informaţii (după cum nici exercitarea drepturilor la petiţionare sau corespondenţă) nu au fost autorizate pe calea poştei electronice.

Contrar susţinerilor reclamantului, lipsa acestei autorizări nu se constituie în vreo încălcare a normelor legale invocate de acesta.

Astfel, corespunde realităţii că O.G. nr. 137/2000 (în forma în vigoare la data sesizării instanţei) interzice discriminarea în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (2) pentru criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) însă art. 1 alin. (3) din ordonanţă prevede că exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul articolului priveşte persoane aflate în situaţii comparabile, iar art. 2 alin. (3) prevede că sunt discriminatorii prevederile, criteriile, practicile care dezavantajează anumite persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Raportat la aceste dispoziţii instanţa a reţinut, în primul rând, că aflat în exercitarea pedepsei, reclamantul ar putea invoca împrejurarea că ar fi discriminat în raport cu persoane aflate în situaţii comparabile, respectiv cu persoane ce execută pedepse privative de libertate.

Or, reclamantul nu a invocat o atare situaţie.

Nici prin raportare la situaţia persoanelor ce nu sunt supuse prevederilor Legii nr. 275/2006 cererea nu este întemeiată.

Astfel, în concordanţă cu normele interne şi CEDO, legea stabileşte restricţii şi limitări ale regimului persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Chiar dacă atât Constituţia României [art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), (2), art. 11 alin. (2), art. 26 alin. (1), art. 29 alin. (2), art. 30 alin. (1), (2), art. 31 alin. (1), (2), art. 51 alin. (1)] cât şi Convenţia europeană a drepturilor omului [art. 1, art. 8 alin. 1, art. 9 alin. (1), art. 10 pct. 1, art. 14, art. 17] şi art. 2 din Protocolul 1 adiţional şi Protocolul 12 adiţional) consacră egalitatea în drepturile invocate de reclamant, fără discriminare, aceleaşi acte interne şi internaţionale (parte a dreptului intern) stabilesc limitările în executarea acestor drepturi.

Astfel, după cum s-a arătat, O.G. nr. 137/2000 înlătură caracterul discriminatoriu al unor prevederi, criterii sau practici care sunt justificate obiectiv de un scop legitim, în metodele de atingere a scopului sunt adecvate şi legitime.

Constituţia prevede posibilitatea restrângerii executării unor drepturi sau libertăţi prin lege, pentru motivele arătate în art. 53 alin. (1), dacă restrângerea este necesară într-o societatea democratică, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu şi nu aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.

Limitări sunt prevăzute în art. 8 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor mului (amestecul autorităţii publice este permis dacă e prevăzut de lege şi constituie o măsură care într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora); art. 9 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului (restrângeri prevăzute de lege care constituie măsuri necesare pentru protejarea intereselor mai sus arătate), art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului (exercitarea este supusă unor formalităţi, condiţii restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare protejării aceloraşi interese); art. 17 din Convenţia europeană a drepturilor omului face trimitere la limitările prevăzute de convenţie.

În continuare, instanţa a reţinut că reclamantul invocă încălcarea unor drepturi prevăzute de convenţie. Indicând ca temei legal art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este exclusă incidenţa dispoziţiilor Protocolului 12 („Interzicerea generală a discriminării”).

În aplicarea art. 14, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că această normă nu interzice orice diferenţă de tratament în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor recunoscute (Linquistique belge c/Belgia) că există discriminare doar dacă tratamentul este diferit între persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile (Fredn c/Suedia, Carson ş.a. c/Marea Britanie) statele dispunând de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (Spadea şi Scalabrina c/Italia).

Tot Curtea a statuat că orice detenţie legală a unei persoane presupune, prin însăşi natura ei, o restricţie a vieţii private a celui interesat (Nessina c/ Italia) un control al contactelor deţinutului cu lumea exterioară este necesar şi nu apare ca incompatibil, în sine, cu dispoziţiile Convenţiei (Kalichikov c/Rusia), că exercitarea dreptului la corespondenţă de către deţinuţi poate fi supus unui anumit control din partea autorităţilor penitenciare, ţinând seama de exigenţele normale şi rezonabile ale regimului de detenţie (Campbell c/Marea Britanie) că acest control nu este, în sine, incompatibil cu prevederile Convenţiei, câtă vreme este prevăzut de lege (Boyle c/ Marea Britanie).

Concluzionând, instanţa a reţinut că lipsa accesului reclamantului la poşta electronică în vederea exercitării pe această cale a dreptului la petiţionare şi corespondenţă nu se constituie într-o discriminare în sensul legislaţiei interne şi nici al Convenţiei şi că, putând fi exercitate în condiţiile mai sus arătate, aceste drepturi nu i-au fost în vreun fel încălcare.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ., instanţa a admis apelurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamant; a menţinut în rest sentinţa.

Având în vedere soluţia dată apelurilor pârâţilor, pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ., instanţa a respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi hotărâri.

Domenii speta

Spete similare