Reclamantul MOC, în contradictoriu cu pârâţii OF, NI, NIE şi MM, a solicitat instanţei să constate că a uzucapat terenul de 50 mp, că a edificat casa şi anexa de pe acest teren şi să instituie o superficie pentru 10 mp pe care se află o parte din construcţiile în litigiu.
Instanţa a constatat că terenul figurează înscris în cartea funciară având ca proprietari tabulari pentru o parte din teren pe Comuna F şi pentru cealaltă parte pe pârâţii NI şi NIE. Dar proprietarii tabulari nu sunt decedaţi, iar reclamantul nu a făcut dovada posesiei utile, sub nume de proprietar, în registrul agricol figurând pârâtul MM, acesta figurând şi în autorizaţia de construire. Reclamantul nu s-a înscris la registrul agricol cu imobilele în litigiu şi nu a plătit taxele şi impozitele aferente. Superficia poate fi constituită numai prin lege, prin prescripţie achizitivă ori prin convenţia părţilor. Soluţia posibilităţii dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească a fost cenzurată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reţinându-se că simplul fapt al edificării unei construcţii pe terenul altuia nu este de natură să ducă la recunoaşterea unui drept de superficie în favoarea celui ce construieşte, iar recunoaşterea unui asemenea drept reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Nefiind îndeplinite condiţiile legale, instanţa a respins acţiunea.
Tribunalul București
Ordonanţă preşedinţială
Curtea de Apel București
Posibilitatea formularii unei actiuni în despagubiri împotriva statului si în situatia persoanelor care au suferit o masura administrativa cu caracter politic conform Legii nr.221/2009
Tribunalul Brașov
Acţiune în anulare hotărâre AGA
Judecătoria Câmpina
Dare in plata
Curtea de Apel Iași
Acţiune în revendicare. Efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi