Revizuire. Motivele de revizuire a hotărârii judecătoreşti penale prevăzute de art. 394 lit. a) şi e) c. pr. pen. Condiţiile privind faptele noi descoperite, respectiv, pronunţarea a două hotărâri de condamnare care nu se pot concilia

Revizuire. Motivele de revizuire a hotărârii judecătoreşti penale prevăzute de art. 394 lit. a) şi e) C. pr. pen. Condiţiile privind faptele noi descoperite, respectiv, pronunţarea a două hotărâri de condamnare care nu se pot concilia

-Codul de procedură penală: art. 394 alin. (1) lit. a) şi e)

Pentru a fi îndeplinite condiţiile motivului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. pr. pen. este necesar ca împrejurările noi, să fi fost necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea şi să poată conduce la netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv la achitarea revizuientului, adică la o soluţie diametral opusă. Împrejurarea nouă, afirmată de revizuient că anterior pronunţării hotărârii de condamnare, în anul 1994 a fost diagnosticat cu decompensare nevrotică tinde la prelungirea probaţiunii pentru o stare de fapt cunoscută şi verificată de instanţele care au soluţionat cauza. De asemenea, motivul de revizuire prevăzut de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pr. pen. se referă la pronunţarea unor hotărâri care nu se pot concilia sub aspectele pe care le constată sau le decid. Or, hotărârile de condamnare invocate privesc fapte diferite, pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare distincte. Nelegala citare a condamnatului în contextul pronunţării acestor hotărâri, nu constituie motive de revizuire.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 438 din 10 aprilie 2013, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 48/05.02.2013, dată în cameră de consiliu, a Judecătoriei Caransebeş, în dosarul nr. 65/208/2013, în baza art. 403 C. pr. pen. a fost respinsă cererea de revizuire, formulată de revizuientul V.I., în prezent aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, cu privire la Sentinţa penală nr. 111/21.03.2011 a Judecătoriei Caransebeş şi la Decizia penală nr. 1360/R/12.09.2011 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în dosar nr. 25/208/2011, ca inadmisibilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 111 din 21.03.2011 pronunţată în dosarul nr. 25/208/2011, în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Judecătoria Caransebeş l-a condamnat pe inculpatul V.I. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 85 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, iar în baza art. 85 alin. (2) teza II din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 33-34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. pe durata executării pedepsei inculpatul va fi lipsit de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) şi a) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 191 alin. (1) C. pr. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 21.03.2011 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, inculpatul V.I. a declarat recurs.

Prin Decizia penală nr. 1360/R din 12.09.2011 pronunţată în dosarul nr. 25/208/2011, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., a respins ca tardiv recursul peste termen formulat de inculpatul-recurent V.I. împotriva Sentinţei penale nr. 111/21.03.2011 a Judecătoriei Caransebeş, iar în baza art. 192 alin. (2) C. pr. pen. a obligat inculpatul-recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu a dispus a se avansa din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş.

Din cuprinsul cererii formulate de numitul V.I. rezultă că solicită revizuirea sentinţei penale nr. 111/21.03.2011 a Judecătoriei Caransebeş deoarece ar deţine probe noi necunoscute la data judecării cauzei şi arată că a avut probleme psihice, dar şi faptul că citarea lui nu s-a realizat potrivit legii şi a fost condamnat în lipsă.

Aşa cum s-a reţinut şi în Decizia penală nr. 1360/R din 12.09.2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în cursul urmăririi penale inculpatul a dat o declaraţie în care a menţionat ca adresă de domiciliu cea indicată în cartea de identitate respectiv com. L., sat T., jud. G., iar în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti acesta nu a comunicat că şi-a schimbat domiciliul, astfel încât a fost citat la adresa cunoscută.

Prima instanţă a apreciat cererea de revizuire formulată de revizuientul ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 394 alin. (1) Cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul a cărui revizuire s-a cerut, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, ori când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Or, prin prezenta cerere, revizuientul, a arătat că cererea sa de revizuire este întemeiată pe faptul că datorită citării greşite a fost condamnat în lipsă. De asemenea, s-a constatat că din înscrisurile depuse de revizuient la dosarul cauzei nu reies fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei faptul că, în anul 1994 a fost diagnosticat cu decompensare nevrotică cu elemente funcţionale fond structural nu denotă că în anul 2010 era iresponsabil pentru fapta care a atras condamnarea sa, iar prezenta cerere nu este singura cerere de revizuire  a revizuientului cu privire la aceeaşi decizie penală şi pentru aceleaşi motive.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a reţinut că motivele de revizuire invocate nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) C. pr. pen.

Examinând sentinţa recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în condiţiile prevăzute de art. 3856 alin. (1) şi (3) C. pr. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, verificând motivele invocate de către petent în susţinerea cererii de revizuire, Curtea constată că acesta a invocat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. pr. pen., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la judecarea cauzei.

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală presupune o dublă condiţionare şi anume: trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la judecarea cauzei, iar acestea să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, aşa cum a fost pronunţată.

Aşadar, pentru existenţa cazului de revizuire invocat este imperios necesar ca împrejurările şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate să fie noi, în sensul că nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei.

Împrejurarea că în anul 1994 inculpatul a fost diagnosticat cu decompensare nevrotică, nu poate determina admiterea cererii, fiindcă este inadmisibil ca pe calea acestei căi extraordinare de atac să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru stări de fapt deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. pr. pen., trebuie ca împrejurările noi, necunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea, să poată duce la netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv la achitarea revizuentului, aşa cum prevede art. 394 alin. (2) C. pr. pen., adică la o soluţie diametral opusă, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 393 alin. (1) lit. e) C. pr. pen., deoarece cele două hotărâri la care se referă petentul revizuient privesc fapte diferite, iar nelegala citare pretinsă de revizuient nu este motive de revizuire.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat ca nefondat recursul revizuientul recurent şi, în consecinţă l-a respins.

Domenii speta

Spete similare