Măsura arestării preventive. Nemenţinerea şi înlocuirea măsurii arestării preventive pe temeiul descreşterii pericolului pentru ordinea publică a inculpatului odată cu trecerea timpului. Neobservarea persistenţei tuturor motivelor care au determinat ar

Măsura arestării preventive. Nemenţinerea şi înlocuirea măsurii arestării preventive pe temeiul descreşterii pericolului pentru ordinea publică a inculpatului odată cu trecerea timpului. Neobservarea persistenţei tuturor motivelor care au determinat arestarea. Nelegalitate

-Codul de procedură penală: art. 3002, art. 139 alin. (1) şi alin. (35), art. 145, art. 143, art. 148 lit. a) şi lit. f)

Inculpatul a fost arestat preventiv atât pentru motivul prevăzut de art. 148 lit. a) C. pr. pen., întrucât imediat după săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.m art. 279 alin. (1) C. pen. şi art. 133 din Legea nr. 295/2004 a părăsit ţara, sustrăgându-se urmăririi penale, cât şi pentru motivul prevăzut de art. 148 lit. f) C. pr. pen., întrucât pentru faptele săvârşite pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani închisoare, iar inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Nemenţinerea măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, pentru considerentul că de la data luării măsurii arestării, a trecut mai mult timp care a condus la scăderea pericolului concret pentru ordinea publică este nelegală, deoarece prima instanţă nu a avut în vedere ambele temeiuri care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Temeiul prevăzut de art. 148 lit. a) C. pr. pen. nu a dispărut, iar pericolul concret pe care îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică nu s-a diminuat, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. pr. pen. pentru înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 434 din 8 aprilie 2013, dr. M.B.

Prin încheierea penală din 05.04.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2625/30/2013, în baza 3002 C. pr. pen. raportat la art. 160b C. pr. pen. şi cu aplicarea art.139 alin. (1) şi (35) C. pr. pen. şi art. 145 C. pr. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului O.H., cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Timişoara.

În baza art. 145 alin. (11) C. pr. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte anumite îndatoriri .

În baza art.145 alin. (12) lit. c) C. pr. pen. a fost obligat obligă inculpatul ca, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, să nu se apropie de partea vătămată şi de membrii familiei acestuia şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (3) C. pr. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării îndatoririlor impuse pe durata obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a apreciat că prelungirea arestului inculpatului peste acest termen, poate fi interpretată ca fiind o transformare a detenţiei preventive într-o pedeapsă anticipată, ceea ce ar contraveni principiului prezumţiei de nevinovăţie şi luând în considerare faptul că pericolul pentru ordinea publică descreşte odată cu timpul petrecut de inculpat în detenţie preventivă, în prezenta cauză motivele ce iniţial au justificat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul O.H., datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru menţinerea arestului faţă de acesta.

Împotriva încheierii Tribunalului Timiş a fost declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, solicitând menţinerea stării de arest a inculpatului O.H., întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri şi nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acesteia cu o altă măsură mai puţin restrictivă.

În motivare se arată că martorii audiaţi până în prezent confirmă starea de fapt reţinută prin actul de inculpare. Mai mult, inculpatul, în cursul urmăririi penale, imediat după comiterea faptelor, s-a sustras cercetării, părăsind România, ulterior fiind arestat în lipsă.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. pr. pen., s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva încheierii penale pronunţată la data de 05.04.2013 de Tribunalul Timiş; s-a casat încheierea penală recurată, dispunând, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. pr. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului O.H., pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen. şi art. 133 din Legea nr. 295/2004, totul cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen., reţinându-se că în data de 09.12.2011, în jurul orei 5,00 inculpatul a folosit fără drept o armă letală (pistol Browning cu seria 58223) pe care o deţinea şi o purta fără drept, armă cu ajutorul căreia a împuşcat-o în zona toracică pe partea vătămată C.M.F., în timp ce se afla în faţa localului „Lepa Brena” din Timişoara.

Inculpatul, în cursul urmăririi penale, imediat după comiterea faptelor, s-a sustras cercetării, părăsind România, ulterior fiind arestat în lipsă, astfel că nu se impunea a fi dispusă o măsură preventivă neprivativă de libertate, arestarea preventivă fiind dispusă şi prin raportare la dispoziţiile art. 148 lit. a) C. pr. pen., astfel că nici în momentul de faţă inculpatul nu prezintă garanţii că în situaţia în care ar fi lăsat în libertate s-ar mai prezenta în faţa organelor judiciare.

Spre deosebire de condamnare, când instanţa de judecată trebuie să dovedească fără echivoc vinovăţia inculpatului, iar hotărârea de condamnare să se întemeieze pe probe, rolul detenţiei preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumţiei de nevinovăţie, este considerată nevinovată.

De asemenea, subzistă şi cerinţele reglementate de art. 148 lit. f) C. pr. pen.

În ceea ce priveşte condiţia ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordine publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii; aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului  public se pot avea în vedere şi date referitoare la faptă, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.

Pentru aceste considerente, raportat la modalitatea de comitere a faptelor şi la persoana inculpatului, se va aprecia că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi jurisprudenţa europeană în materie, în cauza Letellier contra Franţei, admiţând posibilitatea detenţiei preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, o anumită infracţiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice, considerând greşită concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, şi impunerea unor garanţii, care să asigure prezenţa inculpatului în faţa instanţei de judecată sunt suficiente pentru a se asigura buna desfăşurarea a procesului penal.

Domenii speta

Spete similare