Hotărâre nesusceptibilă de apel. Motive de recurs

Hotărâre nesusceptibilă de apel. Motive de recurs

-Codul de procedură civilă 1865 – art. 3041

Chiar dacă, în cazul hotărârilor ce intră sub incidenţa art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa poate examina cauzele sub toate aspectele, recurentul este ţinut să formuleze critici concrete privind hotărârea recurată.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 76 din 22 ianuarie 2014, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 2881/24.10.2013 pronunţată în rejudecare de Tribunalul Arad în dosarul nr. 985/108/2012* a fost admisă în parte  acţiunea civilă formulată de reclamanţii L.M. şi L.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

În consecinţă, a fost anulată Hotărârea nr. 22 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere şi au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 20.02.2013, reclamanţii au solicitat anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 22 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 474 mp (respectiv suma de 4740 euro - raportat la valoarea de 10 euro/mp), la exproprierea suprafeţei de 1186 mp şi plata despăgubirilor corespunzătoare în sumă de 11860 euro.

În motivare, au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 4600 mp.

În calitate de titulari ai dreptului real de proprietate asupra terenului mai sus menţionat, au fost înştiinţaţi că pe o suprafaţă de 474 mp din terenul de mai sus urmează să treacă autostrada Arad-Nădlac, pentru această suprafaţă de teren expropriată urmând a li se plăti despăgubiri.

În data de 08.10.2011, cu ocazia întrunirii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin procesul-verbal nr. 22 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp, reclamanţii arătând că nu sunt de acord cu acest cuantum al despăgubirilor pe care îl consideră infim faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor pe piaţă, precum şi faţă de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro şi 10 euro/mp.

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 23.01.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 985/108/2012 s-a admis în parte acţiunea s-a dispus anularea în parte a hotărârii de despăgubiri nr. 22 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 700 lei despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 474 mp de teren arabil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 665 din 25.04.2013, a admis recursurile declarate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prima instanţă nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, potrivit dispoziţiilor deciziei de casare, tribunalul a dispus efectuarea unei lucrări de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv stabilirea preţului real al terenului prin analiza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru suprafeţe de teren similare.

Astfel, experţii au stabilit, prin compararea condiţiilor vânzării a trei terenuri similare din aceeaşi zonă în perioada august 2011 – noiembrie 2012, că valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 3,65 euro/mp.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse şi neacceptate de expropriaţi (valoarea imobilului şi prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză şi a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.

A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii e reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din lege, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardelor internaţionale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piaţă, interesul general (în sensul art. 2 alin. (1)  lit. i) din Legea nr. 554/2004) fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.

A arătat că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „autostrada Nădlac-Arad” au fost aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 şi suplimentată prin Hotărârea Guvernului nr.1248/2010.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041, art. 306 alin. (2) C. pr. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. pr. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut că recursul este o cale extraordinară de atac care, în principiu, nu determină rejudecarea în fond a cauzei.

De la regula caracterului nedevolutiv al recursului există excepţia introdusă de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ. potrivit cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu este supusă apelului  (situaţia în cauză) nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ., instanţa putând să analizeze cauza sub toate aspectele.

Având în vedere dispoziţiile art. 316 C. pr. civ., efectul devolutiv al prezentului demers judiciar al pârâtului este supus (şi) limitării exprimate prin adagiul „tantum devolutum quantum appellatum”, instanţa de recurs neputând examina cauza decât cu referire la motivele (inclusiv altele decât cele de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ., conform celor mai sus-arătate) expuse de recurent, cu excepţia prevăzută de art. 306 alin. (2) C. pr. civ.

În cauza de faţă, prima instanţă a admis în parte cererea reclamanţilor şi a majorat cuantumul despăgubirilor cuvenite acestora ca urmare a exproprierii, având în vedere raportul de expertiză întocmit în baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar şi dispoziţiile legale indicate în considerentele hotărârii recurate, conformându-se celor dispuse cu caracter obligatoriu conform art. 315 C. pr. civ. prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Or, pe calea prezentului recurs, pârâtul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la componentele despăgubirii şi la calculul cuantumului acestora, la evoluţia legislaţiei speciale în materie de expropriere, la principiile exproprierii pentru utilitate publică şi a invocat legalitatea raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010.

Se constată, astfel, că susţinerile recurentului au caracter general, ele neconstituindu-se în critici punctuale ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea, ale pertinenţei şi  concludenţei contractelor reţinute ca relevante de instanţă, ale categoriilor de despăgubiri apreciate ca intrând sub incidenta dispoziţiilor  art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi acordate, ca atare, reclamanţilor.

Cum recurentul însuşi nu a formulat critici în sensul menţionat, în lipsa investirii nici instanţa de recurs nu poate examina sentinţa sub aceste aspecte decât cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art.129 alin. ultim C. pr. civ. şi a principiului „tantum devolutum quantum appellatum”, mai sus menţionat, iar aprecierea ca întemeiată a criticilor mai sus arătate şi admiterea recursului declarat împotriva sentinţei pronunţate după rejudecare, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, ar echivala cu încălcarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 315 C. pr. civ.

Pentru aceste considerente, văzând că dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. pr. civ. nu sunt incidente în cauză, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., art. 3041 C. pr. civ., instanţa a respins recursul declarat de pârât.

Domenii speta

Spete similare