Pretenţii

Sentinţă civilă 4 din 10.01.2013


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR.4/2013

Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013

Preşedinte:

Grefier:

S-a luat în examinare cauza civilă privind acţiunea formulată de reclamantul M. T., împotriva pârâtelor Comisia locală de fond funciar Ineu prin primar şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, pentru pretenţii.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului avocat ... lipsă fiind părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanta reclamantului avocat ... arată că nu mai are alte probe de administrat.

Instanţa constatând că nu mai sunt de administrat alte probe, declară încheiată faza probatorie şi a acordat cuvântul pentru dezbaterea cauzei în fond.

Reprezentanta reclamantului avocat ... solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi în scris, obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Ineu la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu suprafaţa de 3,15 ha teren, fără cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A,

Asupra cauzei civile, constată că prin acţiunea înregistrată la aceasta instanţă la data de 20.08.2012, scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform disp.art.15 pct.r din Legea 146/1997, reclamantul M. T. cu domiciliul procesual ales în... a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar Ineu- Primarul oraşului cu sediul în Ineu str. Republicii jud.Arad, şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad cu sediul în Arad b-dul Revoluţiei nr.75 jud.Arad,ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la punerea efectivă în posesie cu suprafaţa de 3,15 ha teren.

A motivat în fapt că prin sentinţa civilă nr..../2005 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr..../2005, s-a dispus obligarea pârâtei la punerea în posesie a antecesoarei reclamantului, defuncta M.E. cu suprafaţa de 3,15 ha teren arabil pe teritoriul localităţii Ineu, iar de aproape 7 ani intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută expres în sarcina sa prin hotărâre judecătorească, ceea ce atrage chiar răspunderea penală a persoanelor vinovate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. În lipsa unui amplasament stabilit concret  prin sentinţă prin număr topografic, nici un executor judecătoresc nu va putea proceda la o punere silită în posesie.

În drept a invocat disp.art.64 alin.2 din Legea 18/1991.

Pârâta Comisia locală de fond funciar Ineu, legal citată nu s-a prezentat în instanţă, dar prin întâmpinarea depusă la fila  15 dosar a arătat că este de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate a defunctei M.E.pentru suprafaţa de 3,15 ha teren agricol, însă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ineu nu este în culpă cu privire la acest aspect. În ceea ce priveşte obligarea la plata unor daune cominatorii, se consideră că acest capăt de cerere este neîntemeiat având în vedere faptul că nu pot proceda la punerea în posesie în lipsa concursului persoanei îndreptăţite, care trebuie să îşi exprime acordul cu privire la aceste amplasamente.

Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad prin întâmpinarea de la fila 16 dosar a arătat că nu se opune admiterii acţiunii formulate de reclamant.

Pentru soluţionarea cauzei s-au depus la dosar: împuternicire avocaţială fila 3, copie sentinţa civilă nr..../2005 fila 4-6, cerere amânare fila 10, certificat de moştenitor nr.12/2011BNP ... fila 12, întâmpinare pârâtă fila 15,, întâmpinare Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad fila  16, răspuns la întâmpinare fila 20.

Din coroborarea probelor administrate instanţa reţine în fapt următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Comisiei locale Ineu şi a primarului oraşului Ineu la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti şi până la punerea efectivă în posesie cu suprafaţa de 3,15 ha teren agricol în favoarea reclamantului în calitate de moştenitor după defuncta M. E..

Prin sentinţa civilă nr.... din 15 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr..../2005, depusă la filele 4-6 dosar, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3,15 ha teren. Cu toate acestea Comisia locală Ineu nu a procedat la punerea în posesie şi la întocmirea documentaţiei în vederea emiterii titlului de proprietate. Operaţiunile de stabilire a amplasamentului şi punere în posesie sunt atribuţiile exclusive ale comisiilor  locale astfel cum au fost stabilite în mod expres prin prevederile legale în materia fondului funciar.

Potrivit dispoziţiilor art.5 lit.c şi i din HG nr.890/2005 potrivit cărora: „ comisiile locale de fond funciar au ca atribuţii principale:-stabilirea mărimii  şi amplasamentului suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii…; - punerea în posesie, prin delimitare în teren a persoanelor îndreptăţite să primească terenul, completarea  fişelor de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute şi înmânarea titlurilor de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin;

Potrivit disp.art.64 alin.1 şi 2 din Legea nr.18/1991 republicată, în cazul „ în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de Comisia Judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să executare de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanţă”.

Aceste daune sunt sume de bani pe care debitorul unei obligaţii de a face, sau a nu face, este obligat printr-o hotărâre judecătorească să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei.

Astfel, instanţa reţine că potrivit art.36 al.1din HG nr.890/2005, Comisia Judeţeană emite titlurile de proprietate pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, documentaţie care cuprinde : anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie precum şi schiţele terenurilor.

Potrivit art.58 din Legea nr.18/1991 republicată: ,,pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, comisia judeţeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desfiinţa ,,dispoziţii din care rezultă că după intrarea în circuitul civil titlul de proprietate poate fi anulat, rectificat sau modificat doar prin hotărâre judecătorească”.

În consecinţă, pentru cele expuse, instanţa văzând în drept dispoziţiile art. 58 din Legea nr.18/1991, republicată, art. III din Legea nr.169/1997, precum şi dispoziţiile art.5, art.33 şi următoarele din HG nr.890/2005, apreciază că cererea formulată de reclamant este întemeiată, urmând să fie admisă în sensul pretins.

Urmează a se dispune obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Ineu la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu suprafaţa de 3,15 ha teren, conform sentinţei civile nr.... din 15 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr..../2005.

Văzând că nu s-au solicitat şi justificat cheltuieli de judecată, în drept disp.art.274 cod procedura civilă nu se vor acorda.

Pentru aceste motive instanţa în numele legii,

H O T A R A S T E,

Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul M. T. cu domiciliul procesual ales ... împotriva pârâtelor Comisia locală de fond funciar Ineu- Primarul oraşului cu sediul În Ineu str. Republicii jud.Arad, şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad cu sediul în Arad b-dul Revoluţiei nr.75 jud.Arad, pentru pretenţii şi în consecinţă:

- obligă pârâta Comisia locală de fond funciar Ineu la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu suprafaţa de 3,15 ha teren, conform sentinţei civile nr.... din 15 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr..../2005.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publica din 10 ianuarie 2013.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta