Pretenţii

PRETENŢII .

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4741/2012, pronunţată în dosarul nr. 6770/190/2011

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S.N.Î.F. SA – S.S.C. a chemat în judecată pe pârâta SC U SRL, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 7.135,75 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitată pe perioada 28.01.2009 -30.12.2009 şi 21.04.2010, conform facturilor anexate.

În motivare, s-a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 010/2007 şi actele adiţionale nr. 45/2008 şi 28/2007. Actul adiţional nr. 45/2008 prelungeşte perioada de valabilitatea a contractului până la data de 01.07.2009 .

Prin cererea „Somaţie de plată” înaintata Judecătoriei B, reclamanta a solicitat instanţei obligarea debitoarei la plata sumei de 7.135,75 lei, reprezentând contravaloarea chiriei restante şi majorări de întârziere la plata facturilor, însa având în vedere că după data de 01.07.2009 nu a fost prelungit contractul nr. 010/2007 reclamanta a fost nevoită sa renunţe la cererea adresata Judecătoriei B, folosind procedura somaţiei de plată.

În probaţiune, s-au anexat înscrisuri.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care s-au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că atât contractul de închiriere, cât şi actele adiţionale au fost încheiate cu S.N.Î.F. SA – Sucursala Judeţeană BN, ori prezenta acţiune a fost formulată de S.N.Î.F. SA - Sucursala S– C.

S-a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, situaţie în care devin incidente disp. art. 109 C.pr.civ., cu consecinţa respingerii acţiunii ca prematur formulată.

Procedura somaţiei de plată invocată de reclamantă nu este în măsură să suplinească procedura obligatorie a concilierii directe. Mai mult, prin încheierea civilă nr. 5390/03.06.2011 pronunţată de Judecătoria B în dosar nr. 3235/190/2011, instanţa a luat act de cererea de renunţare la judecată a reclamantei.

Pe fond, s-a arătat că acţiunea reclamantei nu este dovedită şi în consecinţă se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată. Între reclamantă şi pârâtă a intervenit contractul de închiriere nr. 10/08.01.2007 pe o durată de 6 luni  de la data semnării. Prin voia părţilor, durata contractului a fost prelungită succesiv, mai întâi prin actul adiţional nr. 28/01.07.2007 pe perioada 01.07.2007 – 01.07.2008 şi apoi prin actul adiţional  nr. 45/01.07.2008 pentru perioada 01.07.2008 – 01.07.2009. Prelungirea contractului de închiriere putea interveni numai prin acordul expres al părţilor.

Prin urmare, actul juridic care a stat la baza relaţiilor comerciale dintre reclamantă şi pârâtă a fost valabil până la data de 01.07.2009, ori facturile fiscale invocate au fost emise în lunile octombrie, noiembrie, decembrie, 2009 şi în luna aprilie 2010. De asemenea, s-a arătat că facturile nu au fost acceptate de pârâtă prin semnarea acestora de către reprezentatul acesteia, astfel încât nu se poate reţine că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a arătat că prin mandatul nr. 88/13.01.2012 reclamanta a fost împuternicită să procedeze la recuperarea prin instanţă a chiriei restante.

S-a mai arătat că prin Hotărârea nr. 95/30.03.2010 a A.G.A. SNIF SA B s-a aprobat proiectul de reorganizare a societăţii, iar urmare a reorganizării, fosta Sucursală B a fost desfiinţată împreună cu alte sucursale, înfiinţându-se S „S-C”, cu sediul tot în B, str. Z, nr. 1 care a preluat activele şi pasivele sucursalelor desfiinţate.

Referitor la pretinsa nerespectare a disp. art. 7201 alin. 1 C.pr.civ.., reclamanta a arătat că între părţi a avut loc un alt proces, pe calea somaţiei de plată, proces care ţine loc de conciliere directă conform practicii judiciare în materie.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de închiriere nr.010/8.01.2007 între pârâta SC U SRL şi SN Î.F SA B ,Secţia B s-a încheiat contractul de închiriere bunuri imobile constând în transmiterea dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de 80 mp compus din ½ baracă metalică ,situată în Organizarea de şantier D  în schimbul plăţii unei chirii de 1,50 euro /mp lunar,valoarea totală a chiriei fiind de 120 de euro, care se va plăti lunar până în data de 5 a lunii următoare, pe bază de factură. Contractul a fost încheiat iniţial  pe o durată de 6 luni, iar prin actele adiţionale nr. 28/1.07.2007 şi 45/1.07.2008 durata acestuia a fost prelungită până la data de 1.07.2009.

Potrivit art.137 Cod pr. civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SN Î.F. SA –Sucursala S - C, invocată de această pârâtă.

În raporturile obligaţionale, cum este şi cel invocat în cererea de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre cel despre care se afirmă că este debitor şi pârât.

În cauză, din probele administrate, respectiv Hotărârea nr. 95/30.03.2010 a AGA SNIF SA B rezultă că, la data mai sus menţionată  , s-a aprobat proiectul de reorganizare a societăţii, iar urmare a reorganizării, fosta Sucursală B a fost desfiinţată împreună cu alte sucursale, înfiinţându-se Sucursala „S-C”, cu sediul tot în B, str. Z, nr. 1 care a preluat activele şi pasivele sucursalelor desfiinţate. În atare împrejurări rezultă că reclamanta are calitate procesual activă ,motiv pentru care instanţa va respinge excepţia precitată. Cu privire la lipsa îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe invocată de pârâtă, instanţa reţine că potrivit art. 7201Cod procedură civilă ,,în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere ,fie prin conciliere directă cu cealaltă parte .Această procedură are menirea de a de a face părţile să-şi soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, arătând fiecare parte  pretenţiile care le are şi actele doveditoare. Aceste dispoziţii nu trebuie interpretate restrictiv şi formalist, tocmai pentru aceasta  atât doctrina cât şi jurisprudenţa califică ca îndeplinită această procedură în condiţiile în care creditorul uzează de procedura simplificată a somaţiei de plată .

Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plata se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silita a creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Din ansamblul reglementarii procedurii speciale a somaţiei de plata rezulta ca aceasta poate suplinii acest demers juridic, că finalitatea acestei proceduri  a fost urmărită de creditoare, motiv pentru care instanţa va respinge excepţiile prematurităţii invocate .

Pe fondul cauzei este de reţinut că reclamanta în baza raporturilor contractuale mai sus menţionate a emis  pe întreg anul 2009 facturi reprezentând contravaloare chirie datorată.

 Potrivit art.2.2 din contract printre obligaţiile pe care locatarul le avea de îndeplinit se afla şi aceea de a restitui imobilul mai sus descris la încetarea contractului în stare corespunzătoare folosinţei ,similar celei existente la data l-a care l-a primit. Pârâta nu a demonstrat prin probele administrate că ar fi predat acest imobil la data de 1.07.2009 ,data până la care a fost prelungit contractul .

În conformitate cu dispoziţiile art.2 .5 din contract între părţi au devenit incidente dispoziţii art.1437 cod civil cu privire la tacita relocaţiune, motiv pentru care ,instanţa în temeiul art.969 ,art. 970,1410 şi urm Cod civil, urmează sa admită acţiunea formulată de reclamanta şi pe cale de consecinţă să o oblige pe pârâtă  la plata către reclamantă a sumei de  7135,75 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată şi penalităţi.

Faţă de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de  542,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 539,75 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC U SRL, solicitând admiterea recursului, în principal, pentru lipsa procedurii concilierii directe cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, s-a arătat că instanţa de fond a respins aceasta excepţie cu motivarea că prin cererea având ca obiect somaţie de plată, formulată anterior introducerii acţiunii de către reclamanta, a fost suplinită procedura prealabilă.

Se consideră că soluţia primei instanţe este neîntemeiată, întrucât nu a fost îndeplinită o condiţie obligatorie prevăzută de lege pentru a putea fi sesizată instanţa de judecată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 720ind.1 raportat la art. 109, alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Principalul scop al procedurii concilierii directe este acela, pe care însăşi denumirea îl califică, respectiv soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului între comercianţi, înainte de sesizarea instanţei şi deci prevenirea litigiilor şi degrevarea instanţelor de judecată.

Somaţia de plata este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererii de obligare a debitorului la plata unei sume de bani, în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiţii şi prin intermediul căreia se poate ajunge la stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, prezentând aşadar caracterele juridice ale unei proceduri contencioase soluţionate prin intermediul instanţelor de judecată, care nu poate fi deci, asimilat cu procedura concilierii directe, procedura prin excelenţă amiabilă realizată doar între părţi şi prin acordul acestora. In plus, dacă s-ar conchide că cele două proceduri prin finalitate sunt asimilabile, s-ar crea posibilitatea ca, în cauzele comerciale, creditorii să opteze pentru procedura somaţiei de plată, cu atât mai mult cu cât în astfel de cereri nu este necesară parcurgerea concilierii directe, eludându-se astfel dispoziţiile obligatorii prevăzute de art. 720 ind.1 din Codul de procedură civilă, ceea ce este inadmisibil.

În speţa, scopul concilierii directe nu a fost realizat, procedura somaţiei de plată nu a fost epuizată raportat la dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 5/2001, întrucât în dosarul nr. 3235/190/2011, având ca obiect procedura somaţiei de plată reclamanta a renunţat la judecată.

Între reclamantă, în calitate de locator şi recurentă, în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere bunuri imobile nr. 10/08.01.2007, pe o durată de 6 luni, având ca obiect folosinţa imobilului în suprafaţa de 80 mp, compusă din baracă metalică situată în Organizarea de şantier D. Ulterior contractul a fost prelungit până în data de 01.07.009, în baza actelor adiţionale nr.28/01.07.2007 şi nr. 45/01.07.2008.

Prin acţiune reclamanta a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 7135,75 lei, reprezentând c.v. chirie neachitată pe perioada 28.01.2009-30.12.2009 şi 21.04.2010, conform facturilor fiscale anexate.

In temeiul art.1437 din Codul civil instanţa de fond a reţinut că în speţă a intervenit tacita relocaţiune, astfel că a dispus obligarea pârâtei la plata chiriei neachitate.

Când termenul locaţiunii a fost stabilit de către părţi, contractul încetează de drept la expirarea acestuia, fără să fie nevoie de o înştiinţare prealabilă. Dacă însă locatarul, după expirarea termenului locaţiunii continuă să rămână în folosinţa bunului, fără ca locatorul să-1 împiedice, se consideră că ei consimt la reînnoirea locaţiunii, fiind vorba despre tacita relocaţiune. Insă tacita relocaţiune poate fi înlăturată printr-o clauză prevăzută în contract sau prin anunţarea concediului.

Se apreciază că soluţia instanţei de fond nu este întemeiată, argumentele reţinute fiind nefondate pentru a susţine că în cauza a intervenit tacita relocaţiune, deoarece din interpretarea clauzelor contractului intervenit între părţi, respectiv clauza prevăzută la pct. 4.1, alin. 2 din contract, rezultă că părţile au înlăturat în mod expres tacita relocaţiune. Aşadar se interpretează că cele două părţi contractante au convenit asupra termenului locaţiunii în mod expres, ceea ce s-a şi întâmplat prin încheierea celor două acte adiţionale. Din clauza stipulată de comun acord rezultă că s-a convenit ca după expirarea contractului, utilizarea spaţiului de către locatar nu va fi considerată şi interpretată ca o tacită relocaţiune.

Se consideră că actul juridic ce a stat la baza relaţiilor comerciale dintre-reclamantă şi recurentă respectiv contractul de închiriere, a fost valabil până la data de 01.07.2009 - dată până la care recurenta a folosit imobilul închiriat. Prin urmare pretenţiile reclamantei solicitate după această dată, prin emiterea facturilor fiscale fără a avea la baza un contract valabil, sunt neîntemeiate. De precizat că însăşi reclamanta prin acţiune a arătat că pârâta a folosit spaţiul până la data de 31.12.2009.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304, pct. 9 si art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, sentinţa atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi sub toate aspectele, apreciază că recursul declarat de recurentă este nefondat.

Domenii speta

Spete similare