Punere sub interdictie

Sentinţă civilă 343 din 05.05.2009


TIP SPEŢĂ: sentinţă civilă

TITLU: punere sub interdicţie

DATA:05.05.2009

Domeniu asociat: chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Prin cererea  înregistrată la data de 27.01.2009 sub nr. 82/199/2009 pe rolul J. B.  de reclamantul R.C. a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtei R.J.

Cauza este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea cererii  reclamantul  arată că pârâta este sora lui şi locuieşte în oraşul B. ,nu este căsătorită şi nu are copii, el fiind singura sa rudă.

Pârâta suferă încă din naştere de un sever handicap neuro-psihic, fiind diagnosticată cu oligofrenie, şi, odată cu înaintarea în vârstă  afecţiunile s-au agravat , în prezent aceasta fiind o persoană  dezorientată temporo-spaţial ce prezintă un deficit sever al funcţiilor de cunoaştere cu tulburări de gândire, judecată şi raţionament. În aceste condiţii, precizează reclamantul că pârâta nu păstrează capacitatea de discernământ , autoconducţie şi administrarea bunurilor proprii, aşa cum rezultă şi din concluziile  certificatului medico-legal din 09.12.2008.

Reclamantul nu şi-a întemeiat în drept cererea.

În susţinerea cererii  reclamantul a depus înscrisuri: BI , certificat de naştere , certificat medico legal nr.2204A1/09.12.2008, certificat de încadrare în grad de handicap nr.3878/15.10.2003, certificat de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie specială nr.318/1995, Dispoziţia nr.292/21.01.2009 , BI .

 Cu adresa nr. 82/199/2009 din 18.02.2009 instanţa a înaintat cererea şi înscrisurile depuse, în fotocopie, Parchetului de pe lângă J. B.  pentru a se efectua  cercetările prealabile în temeiul art.30 din Decretul nr.32/1954.

Cu adresa nr. 164/IV/7/2009 din 08.04.2009 Parchetul de pe lângă J. B.  a solicitat  ca instanţa să dispună punerea sub interdicţie a numitei R. J., domiciliată în oraşul B., str.I. B., nr.3, jud. Bacău, împreună cu actele care justifică luarea de urgenţă a măsurii respectiv, raportul medico-legal psihiatric nr.833/24.03.2009, declaraţiile martorilor , dispoziţia nr.434/19.03.2009 emisă de Primarul Oraşului .

În cauză a fost citată Autoritatea Tutelară .

La termenul din 28.04.2009 pârâta a fost prezentă în instanţă , fiind interogată din oficiu de instanţă.A fost de asemenea reprezentată de curator  conform dispoziţia de curatelă nr.434/19.03.2009 emisă de Primarul Oraşului .

În cauză au fost audiaţi martori.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Conform raportului medico-legal psihiatric nr.833 întocmit  la data de  24.03.2009 de S. J.M.L.B.  pârâta prezintă  diagnosticul Oligofrenie gr.II cu tulburări de comportament şi nu păstrează capacitatea de discernământ, autoconducţie  şi administrarea bunurilor proprii.

Comisia medicală  recomandă instituirea măsurii de interdicţie.

Instanţa de judecată  a dispus, din oficiu,  interogarea pârâtei la termenul  28.04.2009, iar din răspunsurile pârâtei instanţa reţine că pârâta este dezorientată temporo-spaţial, prezintă un deficit sever al funcţiilor de cunoaştere  cu tulburări de gândire , judecată şi raţionament. Martorii audiaţi atât în faza nepublică, de cercetări, cât şi în faza publică,în  faţa instanţei,  au confirmat că pârâta suferă de afecţiuni psihice, că aşa a fost dintotdeauna şi că este îngrijită de fratele său, respectiv reclamantul.

 Prin dispoziţia de curatelă  nr.434/19.03.2009 emisă de Primarul Oraşului a fost numită curator pentru pârâtă .

Potrivit art.142 Cod familie „ cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie”.

Având în vedere că pârâta nu păstrează discernământul asupra faptelor sale  şi asupra consecinţelor acestora, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.142-145 Cod familie, urmând ca, în consecinţă să admită cererea formulată de reclamantul  R.  C. de punere sub interdicţie a pârâtei R. J..

În temeiul art.34 din Decretul nr.32/1954 va dispune publicarea în extras a hotărârii.