Revizuire

Sentinţă civilă 804 din 02.07.2009


Dosar nr. 885/216/2009  revizuire

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 804

Şedinţa publică de la 02 iulie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: A. B.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect fond funciar – cerere de revizuire, înregistrată în data de 16.04.2009 sub numărul 885/216/2009, formulată de revizuentul D. GH.I., prin care solicită revizuirea sentinţei civile nr.1414/2007 pronunţată de J. C. A. în dosarul nr. 1592/216/2007, în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. CA şi C.J.F.F.A. 

Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru (f.11) şi 3 lei timbru judiciar aplicat pe fila 11 verso.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns revizuentul şi consilier juridic L. A. pentru intimata C.L.F.F.CA., lipsind intimata C.J.F.F.A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Revizuentul solicită retrocedarea diferenţei de 10.000 m.p. dovediţi cu înscrisurile de la Arhivele Naţionale .

Solicită revizuirea sentinţei civile nr. 1414/2007 pronunţată de această instanţă întrucât a obţinut copie în extras  de pe înscrisul aflat la fila 3 dosar, eliberat de Arhivele Naţionale  - Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale.

Instanţa apreciază că este vorba despre motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 teza 1 Cod pr.civilă.

În conformitate cu disp.art.326 alin.3 Cod pr.civilă  pune în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Revizuentul personal lasă la aprecierea instanţei.

Precizează că nu a avut posibilitatea să depună înscrisul cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr.1414/2007 deoarece nu era în posesia acestuia. Însă în urma demersurilor făcute la  Arhivele Naţionale l-a obţinut.

Consilier juridic L. A. pentru intimata C.L.F.F. A a solicită respingerea cererii de revizuire  întrucât nu întruneşte condiţiile prev. de art. 322 pct.5 teza 1 din Codul de procedură civilă. Petentul  nu a prezentat înscrisul la momentul pronunţării sentinţei civile 1414/2007.

Arată că art.8 al.2 din Legea 18/1991 stabileşte că la reconstituirea dreptului de proprietate se poate lua în considerare şi cererea de înscriere în registrul agricol de la data intrării în cooperativa agricolă. Autorul D. G. a solicitat în baza Legii nr.18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,25 ha. conform registrului agricol, recunoscând astfel că suprafaţa la care este îndreptăţit  este cea cu care s-a înscris în gospodăria agricolă şi declarată în evidenţele agricole, iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr.106/1991, anexa 3 poziţia 179 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa solicitată şi s-a emis titlul de proprietate nr.68619/07.03.1995. În consecinţă prin înscrisul nou depus la dosar de către revizuent nu s-a făcut dovada că suprafaţa revendicată era în proprietatea autorului D. G. la data intrării în cooperativa agricolă, aşa încât solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată. Depune  la dosar concluzii scrise.

Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată  următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 885/216/16.04.2009 revizuentul D. G.I. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr.1.414/2007 pronunţată la data de 14 decembrie 2007 de către Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 1592/216/2007, în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F.A şi C. J .F. F. A.. 

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin sentinţa menţionată, devenită irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 664/R/10.04.2008 a Tribunalului Argeş, i-a fost respinsă plângerea împotriva Hotărârii nr.2/4.07.2006 a C. L. C. A. şi a Hotărârii  nr.123/26.10.2006a C. J. A., hotărâri prin care i-a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate  pentru suprafaţa care a rămas nereconstituită din punctele „ Acasă” din strada V. I. şi „ Pîinichii” ambele din C.A, constituind diferenţă reală deţinută în plus  de la tatăl său D. G., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,25 ha. şi i s-a eliberat titlul de proprietate nr.68.619 din 7 martie 1995.

Revizuientul a susţinut că instanţa nu a evaluat proba cu registrul agricol ulterior înscrierii în CAP când, în anii 1962-1966 tatăl său era înscris la rol cu suprafaţa de 4.200 mp în punctul „Acasă”, după ce se înscrisese în CAP cu suprafaţa de 7.500 mp în acelaşi punct. Astfel, deşi suprafaţa reală, între aceleaşi limite, din aceleaşi puncte, cu aceleaşi vecinătăţi, era mai mare şi a fost stăpânită în continuare de tatăl revizuentului după intrarea în CAP, nu i-a fost reconstituit revizuentului dreptul de proprietate asupra diferenţei de teren, deşi anterior înscrierii în CAP tatăl său deţinea în punctul „Acasă” o suprafaţă de 13.000 mp, ci nu numai 7.500 mp, aceasta rezultând din adeverinţa nr. 12718/25.11.2005 eliberată de Primăria Curtea de Argeş.

Revizuentul a mai arătat că a obţinut de la Arhivele Naţionale – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale copia-extras nr. 9530/23.01.2009 de pe „Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948”. Din acest document rezultă că tatăl revizuentului deţinea în două parcele 17.500 mp. Revizuentului i s-a reconstituit proprietatea pentru 7.500 mp astfel că solicită reconstituirea diferenţei de 7.100 mp din punctul „Acasă” şi 2.900 mp din punctul „Pîinichii”.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii revizuentul a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, cercetare la faţa locului, declaraţii de martori. La cerere a fost anexată copia-extras nr. 9530/23.01.2009 eliberată de Arhivele Naţionale – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale (f.3).

Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru (f.11) şi 3 lei timbru judiciar aplicat pe fila 11 verso.

Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinări în cauză. Revizuentul a depus copie de pe plicul în care i-a fost expediat actul eliberat de Arhivele Naţionale (f.14).

La prezentul dosar au fost ataşate dosarul nr. 1592/216/2007 în care a fost pronunţată (în rejudecare) sentinţa civilă nr.1.414/2007 a acestei instanţe, precum şi dos. nr. 21/216/2007 ce a avut ca obiect plângerea la Legea nr. 18/1991 formulată de revizuent.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Dosarul nr. 1592/216/2007 al Judecătoriei Curtea de Argeş a avut ca obiect rejudecarea plângerii formulate de revizuentul D. I. conform Legii nr. 18/1991, prin care acesta a solicitat desfiinţarea Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş nr. 123/2006 şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 8.481 mp teren deţinut de autorul său, numitul D. G., pe raza mun. C. A..

Prin sentinţa civilă nr.1.414/17.12.2007 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 1592/216/2007 a fost respinsă plângerea formulată de revizuent, ca neîntemeiată. În motivarea soluţiei adoptate instanţa a reţinut că prin cererea din 6.03.2005 petentul (revizuentul din prezenta cauză) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului D.T. G. pentru suprafaţa de 8.481 mp, formată din suprafaţa de 5.500 mp în pct. „Acasă” şi din suprafaţa de 0,29 ha, extravilan, în pct. „Pîinichi”, iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 123/2006, anexa 5, poziţia 4 a fost respinsă această cerere. Instanţa a mai reţinut că potrivit registrului agricol din anii 1959-1963, vol. III, poziţia 11, autorul petentului, numitul D. G., este înregistrat cu suprafaţa totală de 1,25 ha. Autorul petentului a formulat în 1991 cerere de reconstituire pentru această suprafaţă, iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 106/1991 a fost admisă această cerere şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,25 ha, emiţîndu-se titlul de proprietate nr. 68619/7.03.1995 pentru aceeaşi suprafaţă.

Cu privire la suprafaţa de 8.481 mp solicitată de petent, instanţa a reţinut că nu poate fi luat în considerare registrul agricol din perioada 1948-1950, avându-se în vedere dispoziţiile imperative ale legii (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991), în baza căreia se poate lua în considerare registrul agricol de la data intrării în cooperativa agricolă, respectiv registrul agricol din perioada 1959-1963. De asemenea, nu s-a făcut dovada cu alte înscrisuri că suprafaţa revendicată era în proprietatea autorului petentului la data intrării în CAP. Nu s-a făcut dovada proprietăţii nici cu martori, declaraţia martorului audiat G.I. neputând fi luată în considerare, iar petentul neprezentând în faţa instanţei alţi martori pentru a fi audiaţi, astfel că a fost decăzut din proba testimonială.

Sentinţa civilă nr. 1414/17.12.2007 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 664/R/10.04.2008 a Tribunalului Argeş, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuent.

Prin cererea de faţă revizuentul D.I: solicită revizuirea sentinţei civile nr. 1414/2007 a Judecătoriei Curtea de Argeş, irevocabilă, depunând în susţinerea cererii sale copia-extras nr. 9530/23.01.2009 de pe „Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948”, eliberată de Arhivele Naţionale (f.3).

La termenul din 2.07.2009 revizuentul a precizat că îşi întemeiază cererea de revizuire pe acest înscris nou, astfel că instanţa a apreciat că cererea de revizuire se întemeiază pe motivul prevăzut de art. 322 pct.5 teza 1 Cod pr.civilă.

Instanţa reţine că prin cererea de revizuire s-a invocat şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la registrul agricol ulterior înscrierii autorului revizuentului în CAP, în anii 1962-1966 acesta fiind înscris la rol cu suprafaţa de 4.200 mp în punctul „Acasă”. Acest aspect a fost invocat şi prin recursul formulat împotriva sent. civ. nr. 1414/2007, fiind analizat de instanţa de recurs, care a respins calea de atac. Se constată că aspectul invocat de revizuent priveşte o critică de fond a sent. civ. nr. 1414/2007, ce nu se încadrează în vreunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C.pr.civ., astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă sub acest aspect.

Revizuentul a depus ca înscris nou copia-extras nr. 9530/23.01.2009 eliberată de Arhivele Naţionale. În legătură cu acest înscris trebuie analizată îndeplinirea cumulativă a condiţiilor specifice pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct.5 teza 1 Cod pr.civilă.

Astfel, trebuie ca înscrisul prezentat de revizuent să fie un înscris nou, ce nu a fost administrat în cadrul procesului în care s-a pronunţat sent. civ. nr. 1414/2007; totodată trebuie să fie un înscris probant prin însuşi conţinutul său. Se constată că acest înscris, copie-extras de pe „Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948”, nu există la dosarele ataşate, numerele 21/216/2007 şi 1592/216/2007, astfel că este un „înscris nou”. Totodată, înscrisul face dovada prin el însuşi cu privire la terenurile deţinute de autorul revizuentului, numitul D. G., la momentul ianuarie 1948.

Se mai cere ca înscrisul să fi existat la data pronunţării sent. civ. nr. 1414/2007 (17 decembrie 2007). Se constată că Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, exista în Arhivele Naţionale la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, de pe acest act fiind eliberată copia-extras cu nr. 9530 din 23.01.2009 de către Arhivele Naţionale – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale. Prin urmare, se poate considera că înscrisul exista la data pronunţării sentinţei civile nr. 1414/2007 de către Judecătoria Curtea de Argeş.

O altă condiţie este aceea ca înscrisul să nu fi putut fi produs în cauza în care s-a pronunţat sent. civ. nr. 1414/2007, fie pentru că a fost reţinut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentului. Se constată că aceste două cauze de imposibilitate a prezentării înscrisului nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte înscrisul invocat de revizuent, neexistând dovezi în acest sens. Înscrisul exista în Arhivele Naţionale şi putea fi procurat de către revizuent înaintea ori în cursul judecării litigiului în care s-a pronunţat sent. civ. nr. 1414/2007, neexistând cauze mai presus de voinţa sa care să îl fi împiedicat să obţină înscrisul. Astfel, nu este îndeplinită condiţia mai sus expusă.

De asemenea, se mai cere ca înscrisul nou prezentat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii. Se constată că instanţa, prin considerentele sentinţei civile nr. 1414/2007, a reţinut că nu poate fi luat în considerare registrul agricol din perioada 1948-1950, avându-se în vedere dispoziţiile imperative ale legii, în baza căreia se poate lua în considerare registrul agricol de la data intrării în cooperativa agricolă, respectiv registrul agricol din perioada 1959-1963. Prin urmare, se poate deduce că şi în situaţia în care revizuentul ar fi produs în cursul procesului copia-extras de pe „Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948”, instanţa nu ar fi luat în considerare acest înscris astfel încât să admită plângerea petentului împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 123/2006 şi să dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 8.481 mp.

De altfel, la dosarul nr. 21/216/2007 (fila 5) există copie de pe adeverinţa nr. 10708/2.09.2003 emisă de Primăria Municipiului Curtea de Argeş, în care se face referire la registrul agricol din anii 1948-1951, în care numitul D. G. este înregistrat între anii 1948-1950 cu suprafaţa totală de 2,31 ha compusă din 0,31 ha teren fâneţe, 0,50 ha păşune, 0,57 ha neproductiv şi 0,93 ha arabil. Aceste date apar şi în înscrisul nou prezentat de revizuent, ceea ce întăreşte concluzia că depunerea la dosar a copiei-extras de pe Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş din ianuarie 1948, în cursul procesului finalizat prin pronunţarea sent. civ. nr. 1414/2007, nu ar fi dus la pronunţarea unei alte soluţii de către instanţă.

Din cele expuse reiese că în privinţa înscrisului nou prezentat de către revizuent nu sunt îndeplinite condiţiile privind imposibilitatea de prezentare a înscrisului în cursul procesului în care s-a pronunţat hotărârea revizuită, respectiv caracterul determinant al înscrisului, astfel că cererea de revizuire, întemeiată pe motivul reglementat de art. 322 pct.5 teza 1 Cod pr.civilă, apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente instanţa, în baza art. 326 alin. 3 raportat la art. 322 pct.5 teza 1 Cod pr.civilă, va respinge cererea de revizuire a sent. civ. nr. 1414/2007, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I., în contradictoriu cu intimatele C.L.F. F.C .A. şi C. J. F.F.A. ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2.07.2009.

PREŞEDINTE, GREFIER

A.BI.D