Competenta teritoriala - og nr. 5/2001

Sentinţă civilă 10594 din 16.06.2008


ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. 3788/212/2008

SENTINTA CIVILA Nr. 10594

Sedinta publica de la 16.06.2008

Pe rol judecarea cauzei civile  având ca obiect somatie de plata  ,actiune formulata de creditor SC CRMT SA în contradictoriu cu  debitorul SC DC SRL.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta pentru creditoare  avocat substituent EP, debitoarea fiind lipsa.

Procedura de citare cu partile este legal îndeplinita, conform disp.art.87 si urm.Cod pr.civ.

Prezenta actiune s-a timbrat cu suma de 39 ron taxa de timbru si timbru judiciar în suma de 0,3 ron, anulate si atasate la dosarul cauzei.

Instanta pune în discutie exceptia necompetentei  teritoriale a Judecatoriei Constanta .

Reprezentantul creditoarei solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiata, având în vedere ca fata de  disp.art 10 pct. 4  si art.12 Cod pr.civ.  Judecatoria Constanta este competenta în solutionarea  prezentului litigiu.

Instanta ramâne în pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta .

INSTANTA

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele :

Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 3788/212/2008, reclamanta creditoare SC CRMT SA a solicitat instantei, in contradictoriu cu parata SC DC Srl, emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata a debitoarei pentru urmatoarele sume :

-324,71 lei – reprezentand prêt al serviciilor de telefonie mobila furnizate paratei si neachitate;

-1.097,21 lei- penalitati conventionale in cuantum procentual de 0,5%aferente pretului neachitat calculate pana la data de 29.02.2008 curse in continuare pana la data indeplinrii obligatiei de plata,

-367,76 lei reprezentand daune interese rezultate din incetarea contractului inainte de perioada initiala si cheltuieli de judecata.

Parata debitoare, legal citata a formulat in termen intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta , solicitand declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Galati, aceasta fiind instanta competenta sa solutioneze cauza fata de disp.art. 7 C.pr.civ., sediul social al paratei aflandu-se la Galati.

In concordanta cu disp.art. 158 C.pr.civ care prevad ca atunci cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, si fata de disp. art.137 c.pr.civ. “ Instanta se va pronunta mai intii asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in tot sau in parte cercetarea in fond a pricinii.”, instanta urmeaza a analiza si pronunta asupra exceptiei necompetentei materiale .

Reclamanta a solicitat respingerea exceptie fata de imprejurarea fiind vorba de o competenta alternativa , in raport de disp.art. 12 C.pr.civ., coroborate cu art. 10.pct.1 , reclamantul are alegerea competentei dintre doua sau mai multe instante  deopotriva competente, iar Judecatoria Constanta este, alaturi de instanta de la sediul social al paratei competanta .

Asupra exceptiei necompetentei teritoriale:

Analizand obiectul cererii de chemare in judecata ( ca si pretentie concreta ), instanta constata ca el isi are izvorul in contractul de abonament pentru servicii Cosmote incheiat intre parti la data de 05.01.2006. Normele de competenta teritoriala sunt in genere norme de ordine privata de la care legea sau insasi partile pot deroga. Prin art. 10 Cpr.civ. legiuitorul a stabilit anumite situatii in care, pe langa instanta de la domiciliul sau , dupa caz, sediul paratului mai sunt competente si alte instante. Astfel, potrivit pct.1 in cererile privitoare la executarea , anularea , rezolutiunea sau rezilierea unui contract instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte a obligatiunii.

Acest caz de competenta teritoritoriala alternativa isi gaseste aplicabilitatea numai in situatia in care in conventie au stipulat un loc al executarii obligatiei. Analizand continutul contractului, instanta retine imprejurarea ca partile nu au prevazut in contract o clauza prin care sa se stipuleze locul unde obligatia urmeaza sa fie executata, ceea ce face ca aceasta prevedere sa nu-si mai gaseasca aplicabilitatea, competenta teritoriala urmand a se stabili potrivit regulilor de drept comun .

In baza art. 59 C.Comercial „orice obligatie comerciala, trebuie sa fie executata la locul aratat in contract, sau la locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia partilor contractancte…”. Aceasta norma vine sa complineasca oarecum largirea ariei de cuprindere a situatiilor in care competenta teritoriala este alternativa. Analizand natura operatiunii- respectiv plata serviciilor prestate fata de aria geografica larga de cuprindere si specificul efectuarii platii contravalorii serviciilor prestate de reclamanta, care este unul dintre principalii furnizori de servicii de telefonie mobila, rezulta ca “ locul executarii obligatie” primeste o arie largita de aplicare, plata fiind in acest caz cherabila si nu portabila.

Cu toate aceste considerente, instanta apreciaza ca aceste prevederi legale nu-si gasesc aplicabilitatea pentru a determina o competenta alternative in favoarea Judecatoriei Constanta fata de prevederile art.22.3 din contractul de prestari servicii (care este potrivit principiului pacta sunt servanta- legea partilor) potrivit cu care “daca partile nu ajung la o intelegere amiabila, litigiu va fi solutionat de catre instantele competente avand competenta de la sediul social CRMT”. Prin cuprinderea in contract a unei asemenea clauze, partile au inteles sa faca aplicabila disp.art. 19 C.pr.civ. potrivit cu care Partile pot conveniprin inscris, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instantedecat aceleacare, potrivit legii au competenta teritoriala… In speta partile, prin accord liber exprimat, au optat asupra instantei competente din punct de vedere teritorial sa solutioneze eventualul litigiu anume : instanta competenta din punct de vedere material de la sediul social al CRMT. Sediul social al CRMT este in Bucuresti, (…), si prin urmare , potrivit vointei partilor instanta competenta din punct de vedere teritorial este  Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti. Reclamantul este adevarat ca potrivit art. 12 C.pr.civ. are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente, dar acest drept de optiune nu este absolute, ci el trebuie sa fie circumscris unor limite si ingradiri legale sa chiar conventionale. Atata timp cat partile au convenit asupra unei instante competente din punct de vedere material sa solutioneze pricina – instanta de de la sediul social al prestatorului de servicii- , iar paratul a inteles sa invoce exceptia necompetentei teritoriale – exceptie relativa, instanta nu are cum sa cenzureze vointa partilor care si-a stabilit anterior nasterii litigiului instanta competenta din punct de vedere teritorial. Numai in situatia in care reclamantul ar fi ales o alta instanta decat cea convenita si competenta teritorial iar paratul nu ar fi invocat exceptia necompetentei ar fi putut face ab initio aplicarea disp.art. 12 C.pr.civ.

Fata de aceste considerente, instanta urmeaza a admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatorie Constanta si a declina competenta in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta.

Declina cauza avand ca obiect emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata a debitoarei formulata de reclamanta SC CRMT SA in contradictoriu cu parata SC DC Srl,  spre solutionare instantei competente, respectiv Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 16.06.2008