Penal. solutionare cerere de reabilitare pentru mai multe condamnari

Sentinţă penală din 03.04.2009


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, condamnatul-petent UI a solicitat  să se dispună reabilitarea sa judecătorească pentru pedeapsa  de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti şi pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău.

În motivarea în fapt a cererii petentul-condamnat arată că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare a executat-o în regim de detenţie în perioada 08.12.1997-04.08.1998, când a fost eliberat condiţionat. Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău De asemenea petentul arată că de la data eliberării şi până în prezent nu a suferit o altă condamnare şi-a asigurat existenţa prin muncă cinstită şi a avut o bună conduită, a fost bolnav conform actelor medicale

În dovedirea cererii sale condamnatul –petent a depus la dosarul cauzei următoarele: Biletul de liberare, Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău, copia cărţii de identitate, acte medicale- bilete de externare din Spitalul Săpoca, scrisori medicale.

Instanţa a solicitat referat de la biroul penal cu privire la executarea ultimei pedepse aplicată condamnatului-petent şi fişa de cazier judiciar a petentului-condamnat de la IPJ -Serviciul cazier judiciar..

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei instanţa constată următoarele:

Petentul-condamnat UI  a fost condamnat la o pedeapsă de  1 an şi 6 luni închisoare  aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Potrivit  referatului biroului penal mandatul de executare a pedepsei  , a fost confirmat prin arestarea petentului-condamnat la data de 08.12.1997, iar din biletul de liberare din penitenciar rezultă că petentul-condamnat a executat pedeapsa  în regim de detenţie în perioada 08.12.1997 – 04.08.1998, când a fost liberat condiţionat. Prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis contestaţia la executare şi s-a computat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău, perioada reţinerii şi arestării preventive respectiv 2.11.1995-2.12.1995.

Ulterior, petentul-condamnat UI  a fost condamnat la o pedeapsă de  1 an închisoare  aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău. Prin aceiaşi sentinţă s-a constatat că pedeapsa aplicată a fost graţiată în întregime în baza art. 1, lit.a din Legea nr. 137/1997 şi că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost în concurs real cu infracţiunea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală.

Având în vedere faptul că petentul condamnat a fost condamnat la mai multe pedepse pentru infracţiuni concurente, instanţa, la aprecierea  îndeplinirii condiţiilor reabilitării, va avea în vedere pedeapsă aplicată, care a fost executată în regim de detenţie, respectiv cea de 1n şi 6 luni închisoare.

Instanţa constată că data  la care poate fi considerată executată pedeapsa,  potrivit art. 136, alin. 1, Cod penal,  este 05.04.1999 (la calculul termenului s-a avut în vedere data arestării, pedeapsa aplicată şi perioada reţinerii şi arestării preventive), iar termenul de reabilitare prevăzut de art. 135, alin.1, lit. a, Cod penal este de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei, respectiv 9 luni, în total 4 ani şi 9 luni şi faţă de cele reţinute mai sus, termenul respectiv s-a împlinit la data de 05.01.2004.

Cu privire la celelalte condiţii  ale reabilitării judecătoreşti, prevăzute de art. 137, Cod penal, instanţa costată că  din cazierul judiciar nu rezultă că acesta a mai suferit o nouă condamnare, petentul este bolnav de „Tulburare de personalitate instabil emoţional cu comportament violent social fond toxic” şi s-a avizat pensionarea sa medicală conform Avizului pentru prezentarea la OEMRCM din 16.04.2007. Din referatul Biroului penal al Judecătoriei Buzău rezultă că  prin adresa au fost confirmate cheltuielile judiciare către stat, iar din dispozitivul Sentinţei penale rezultă că prejudiciul a fost acoperit în parte, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În consecinţă, instanţa apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 137, Cod penal în temeiul art. 498, Cod procedură penală  va admite cererea formulată de condamnatul-petent UI şi va dispune reabilitarea judecătorească a acestuia pentru pedeapsa de  1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti şi pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Buzău.

În temeiul art. 502, Cod procedură penală  instanţa va dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să se  facă menţiune despre aceasta pe hotărârile prin care s-au pronunţat condamnările pentru care s-a dispus reabilitarea .

În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

2