Donaţii

Prin sentinţa  civilă  nr. 2107/2011 pronunţată în dosar  nr. 3132/208/2009, instanţa a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul TG împotriva pârâţilor DI, TG, TI, TA, TF, TM, IV şi IV, pentru constatare nulitate absolută a certificatului de moştenitor emis sub nr. X şi constatare nulitate absolută parţială contractelor de donaţie autentificate sub nr. X şi Y de către BNP .A luat act de declaraţia intervenienţilor IV şi IV privind renunţarea la judecata cererii de intervenţie şi a respins cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată.

Deliberând, constată:

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 3132/208/08.10.2009 reclamantul TG a chemat în judecată pârâţii DI, TG, solicitând anularea certificatului de moştenitor nr. 102/2002 emis de BNP X.

În motivarea cererii reclamantul arată că în urma dezbaterii succesiunii după def. TT ( bunicul său), pârâţii TG şi DI au obţinut în mod fraudulos certificatul de moştenitor nr. 102/2002, întrucât au declarat în faţa notarului că sunt unicii moştenitori ai defunctului, aspect contrar realităţii. Se precizează de către reclamant că bunicul său a fost căsătorit de două ori, că în timpul căsătoriei cu TM s-au născut  TP, TV  ( căsătorită Dăbucian) şi TG, iar în timpul căsătoriei cu TF s-au născut TT ( tatăl reclamantului) şi TM. Se motivează că procedând în acest fel, unchiul respectiv mătuşa sa au exclus de la dezbaterea succesiunii alte trei ramuri de moştenitori. 

Pe parcursul judecăţii, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. X ( ca urmare a declaraţiilor false date de către pârâţi în faţa notarului), precum şi constatarea nulităţii absolute parţiale ale contractelor de donaţie autentificate sub nr. X şi Y, prin care pârâţii TG şi DI au donat cotele lor de proprietate  prevăzute în certificatul de moştenitor pârâţilor IV şi IV care ulterior şi-au înscris drepturile în CF 1871 Marga. S- mai solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor TM, TI, TA, TF ( persoane cu vocaţie succesorală la moştenirea rămasă de pe urma defunctului TT),  IV şi IV ( în calitate de beneficiari ai celor două donaţii).

Iniţial  IV şi IV au formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâţilor TG şi DI, încă prin precizarea de acţiune şi completarea acesteia ei înşişi au dobândit calitatea de pârâţi în cauză, astfel că s-a renunţat la judecata cererii de intervenţie în interesul pârâţilor menţionaţi.

După precizarea şi completarea acţiunii principale, pârâţii TG, DI, IV şi IV, prin apărător, au formulat întâmpinare prin acer au solicitat respingerea acţiunii în întregime ca fiind neîntemeiată. S-a arătat că nu a fost încălcată nici un fel de dispoziţie legală la eliberarea certificatului de moştenitor, că la dezbaterea succesiunii nu au fost incluse în masa succesorală şi imobilele folosite de către copiii ori nepoţii lui TT,  ci numai cota parte din imobilul din Marga care i s-ar fi cuvenit defunctului TP ( decedat fără urmaşi), care în decursul vieţii a fost îngrijit şi întreţinut de către IV şi IV mai bine de 10 ani de zile.

La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri, iar din analiza acestora, instanţa reţine următoarele:

La 27 noiembrie 2002, pârâtul  TG a solicitat deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului TG, decedat la 5 februarie 1953. Potrivit actelor de stare civilă, TG este fiul defunctului, acesta indicând notarului că  au calitatea de moştenitori alături de el atât sora sa DI ( pârâtă) cât şi fratele său  TP ( decedat la 2 iulie 1998). A mai declarat în faţa notarului că el împreună cu DI au acceptat în mod tacit succesiunea defunctului,  ceea ce nu s-a întâmplat şi în cazul celuilalt frate, TP, care nu a făcut nici un fel de act de acceptare – expresă sau tacită. În acest condiţii, s-a emis certificatul de moştenitor nr. X, în care s-a inclus în masa succesorală rămasă de pe urma def. TT, numai cota de 54/96 părţi din CF 1871 Marga fără nr. top % La Bistra  Grădină  de 1798 mp, fiind moştenitori ai acestei cote pârâtul TG ( 1/2 părţi) şi pârâta DI ( 1/2 părţi).În aceeaşi zi de 27 noiembrie 2002, pârâţii TG şi DI au donat cotele lor de  proprietate pârâţilor IV ( nepotul Rusalinei, care a fost soţia def. TP – fratele donatorilor) şi IV.

Ulterior eliberării certificatelor de moştenitor şi  încheierii contractelor, reclamantul TG ( nepotul def. TT) a formulat plângere penală împotriva numiţilor TG  ( unchiul său) şi DI ( mătuşa sa) pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în sensul că au declarat în faţa notarului că sunt unici succesori ai def. TT fiind omişi astfel de la succesiune alţi trei copii ai defunctului şi fraţi ai decedaţilor, TM şi TT ( tatăl reclamantului TG). Prin  rezoluţia din 4 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, şi a sesizat instanţa de judecată cu privire la anularea  declaraţiilor date de TG şi DI în faţa notarului. Sesizarea a fost însuşită în faţa instanţei şi de către TG -  reclamantul din acest dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 549/2010 ( definitivă la 7 aprilie  2010),  fost respinsă sesizarea procurorului şi  cererea reclamantului TG, motivându-se că pârâta DI nu a dat nici o declaraţie în faţa notarului, iar declaraţia pârâtului TG se referea la faptul că el şi  sora sa Iovana au acceptat succesiunea după tatăl  lor, nefăcându-se nici o referire la faptul că ar fi  unici moştenitori.

Anterior momentului în care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv la 8 octombrie 2009, reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu acţiune civilă pentru anularea certificatului de moştenitor nr. X, precizată ulterior ca acţiune în constatare nulitate absolută certificat de moştenitor şi a contractelor subsecvente emiterii acestui act. S-a motivat că acţiunea este imprescriptibilă ( fiind vorba de o nulitate absolută determinată de existenţa declaraţiilor false date în faţa notarului) şi că TG a acceptat succesiunea după defunctul său bunic printr-un act autentic notarial încheiat în 1950, dar ale cărui dispoziţii nu au fost înscrise în cartea funciară.

Aceasta fiind starea de fapt, instanţa urmează  respinge acţiunea reclamantului, din următoarele considerente:

În primul rând nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni imprescriptibile extinctiv, de constatare a nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor eliberat în  baza unei declaraţii false, întrucât instanţa de judecată a respins în mod irevocabil acţiunea pentru anularea acestor declaraţii.

În al doilea rând, omiterea de la dezbaterea succesiunii a unor persoane, nu este sancţionabilă din  punct de vedere juridic prin promovarea unei acţiuni în constatare nulitate absolută, nefiind vorba de  fraudă la lege. Dacă ar fi aşa, ar însemna să acceptăm că în situaţii similare celei de faţă,  instanţele judecătoreşti ar putea invoca oricând o nulitate de acest gen, urmată de emiterea unor certificate de  moştenitor în care să fie incluse şi persoane a căror voinţă internă ar fi aceea de neacceptare a  unei succesiuni.

Stabilind deci că regimul juridic aplicabil este acela  al nulităţii relative, este unanim acceptat că acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este prescriptibilă extinctiv în termenul de 3 ani care curge de la data  emiterii acestui act, ori de la data când cel lezat în  drepturile sale a aflat despre existenţa actului, cu  condiţia să fi acceptat succesiunea.

În cazul de faţă, acceptarea succesiunii a fost motivată prin aceea că în anul 1950, printr-un act autentic,  TT a împărţit copiilor săi ( atât celor născuţi din căsătoria cu Maria, cât şi celor născuţi din căsătoria cu  Floarea), întreaga sa avere. Actul respectiv, nefiind înscris în cartea funciară,  reprezintă  într-adevăr un partaj de folosinţă şi nu un partaj ascendent, dar nu  poate avea valoarea unui act de acceptare voluntară expresă a succesiunii după defunctul TT Şa cum se poate observ,  respectivul act autentic a fost încheiat în anul 1950, nu face referire  la faptul că cei cinci copii succesibili înţeleg  să-şi exercite drepturile succesorale dobândind ceea ce au primit în virtutea legii ori testamentului, şi, până la urmă  acest lucru nici nu se putea întâmpla fiindcă defunctul lor părinte a decedat abia la 5 februarie 1953. Or,este de la sine înţeles că nu poate fi acceptată o  succesiune nedeschisă.

Constatând astfel că nu sunt îndeplinite disp. art. 689 Cod civil, acţiunea de faţă urmează a fi respinsă, întrucât succesiunea nu a fost acceptată în maniera invocată de către TT ( fiu al lui TT decedat la 5 februarie 1953, şi tată al  reclamantului TG).

Dincolo de argumentaţia juridică, instanţa concluzionează că  pârâţii TG şi DI  au dat dovadă de bună-credinţă în toate demersurile întreprinse. Astfel, aflând probabil că au vocaţie de moştenitor de pe urma defunctului  TP ( fratele lor), au înţeles să declare că renunţă la acest drept în privinţa bunurilor pe care tatăl lor  Trandafir a înţeles să i le dea lui Petru încă din timpul vieţii.  Au respectat astfel voinţa tatălui lor, dar au găsit de cuviinţă ca această renunţare să se facă  în favoarea lui IV, „ nepotul care a suportat cheltuielile de deces pentru defuncţii T. Petru şi Rusalina”. Declaraţia de renunţare s-a dat în anul 2000 la Primăria Marga, dar oricum nu a profitat cu nimic pârâtului IV, acesta neavând calitatea de succesor al lui TP. În atare situaţie,  neputând să fie moştenitori ai lui Petru, au solicitat dezbaterea succesiunii după bunicul lor Trandafir, au inclus în masa succesorală numai ceea ce bunicul lor a găsit de cuviinţă să primească Petru, iar în urma dezbaterii succesiunii au donat cota din CF 1871 Marga, pârâţilor IV şi IV. De remarcat că prin aceste operaţiuni nu s-a încălcat cu nimic voinţa tatălui lor, şi nici nu s-a adus atingere modului în care toţi ceilalţi descendenţi ai lui TT au încercat să  respecte ceea ce această persoană  dorit încă din timpul  vieţii.

Prin urmare, respingându-se acţiunea în ce priveşte  constatarea  nulităţii absolute a certificatului de  moştenitor, se va respinge şi capătul de cerere vând ca obiect  constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de donaţie.

În baza art. 274 Cod procedură civilă se va respinge cererea  reclamantului pentru cheltuieli de judecată.

Luându-se act şi de renunţarea la  judecata cererii de intervenţie formulată iniţial de către  pârâţii IV şi IV,

Domenii speta

Spete similare