Plângere contravenţională. Anularea procesului verbal de contravenţie ca urmare a omisiunii agentului constatator de a menţiona locul săvârşirii faptei contravenţionale.

Sentinţă civilă 1320 din 26.03.2010


Analizând procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze, sub aspectul legalitatii acestuia, instanta constata ca acesta nu cuprinde descrierea exacta a  faptei contraventionale pe care ar fi savârsit-o contravenientul petent.

Astfel , potrivit, art. 49 alin 1 din OUG 195/2002 republicata,  limita maxima de viteza în localitati este de 50 km/h iar potrivit alineatului 2 din acelasi articol  pe anumite sectoare de drum din interiorul localitatilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoria A si B, si limite de viteza superioare, dar nu mai mult de 80 km/h.

În cauza, petentul a fost sanctionat contraventional potrivit art 100 alin 2 din OUG 195/2002 pentru fapta prevazuta de art  108 alin 1 lit b pct 2. , respectiv depasirea cu 21-30  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din  care face parte autovehiculul condus.

 S-a retinut în procesul-verbal ca petentul , în data de 04.03.20101, ar fi condus autoturismul marca FORD, cu nr de înmatriculare OT-21-cu viteza de 75 de km la ora , în localitate, nespecificându-se denumirea exacta a localitatii unde s-ar fi comis presupusa contraventie, si nici sectorul de drum pe care petentul ar fi condus cu viteza de 75 km la ora, nerezultând astfel cu claritate daca petentul a condus autoturismul depasind cu 21-30 km/h viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv.

Nedescrierea exacta a locului savârsirii contraventiei, respectiv a localitatii si sectorului de drum, echivaleaza cu lipsa descrierii faptei contraventionale în actul de constatare a contraventiei, iar absenta  acesteia este sanctionata de art. 17 din O.G. 2/2001 cu nulitatea absoluta si expresa a procesului-verbal, nulitate care nu este conditionata de dovedirea unei vatamari.

Totodata, în lipsa unor mentiuni exacte si concrete cu privire la locul în care s-a savârsit contraventia se încalca dreptul la aparare al contravenientului, acesta fiind pus în situatia de a nu-si putea formula apararile în mod corespunzator.

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.03.2010, sub numarul  1403/207/2010, petentul C.I. a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei seria CC nr. 5551178 încheiat la data de 24.03.2010 de IPJ OLT

În motivare, petentul a aratat ca, în data de 04.04.2010 a fost verificat de catre un echipaj de politie care i-a comunicat ca a depasit limita de viteza în timp ce conducea autoturismul marca FORD, fara a i se comunica viteza cu care a circulat si fara a i se prezenta nici o dovada în acest sens, i s-a cerut sa nu coboare din autoturism si sa prezinte actele personale si cele ale autoturismului. La înmanarea procesului-verbal de contraventie a constatat ca a fost sanctionat contraventional. Petentul a aratat de asemenea ca procesul-verbal de contraventie cuprinde date eronate cu privire la rubrica CNP, a actului de identitate, lipseste semnificatia privind locul sau de munca, ora la care ar fi fost savarsita contraventia , locul unde se presupune ca ar fi savârsit aceasta contraventie, precum si descrierea faptei în sensul împrejurarilor în care ar fi fost savârsita si nici aratarea concreta a faptei prin indicarea prevederilor de lege pe care s-a presupus ca le-a încalcat

În drept, petentul si-a întemeiat plângerea contraventionala pe dispozitiile art. 5, 16, 17, 31 din O.G 2/2001

În dovedire,  a fost depus procesul-verbal de sanctionare contraventionala, în copie, precum si copia cartii de identitate a petentului.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauza.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Conform procesului-verbal seria CC nr. 5551178, petentul a fost sanctionat contraventional pentru ca în data de 04.03.20101, ar fi condus autoturismul marca FORD, cu nr de înmatriculare OT-21- cu viteza de 75 de km/h , în localitate.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.

Potrivit art. 17 din aceeasi ordonanta, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Analizând procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze, sub aspectul legalitatii acestuia, instanta constata ca acesta nu cuprinde descrierea exacta a  faptei contraventionale pe care ar fi savârsit-o contravenientul petent.

Astfel , potrivit, art. 49 alin 1 din OUG 195/2002 republicata,  limita maxima de viteza în localitati este de 50 km/h iar potrivit alineatului 2 din acelasi articol  pe anumite sectoare de drum din interiorul localitatilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoria A si B, si limite de viteza superioare, dar nu mai mult de 80 km/h.

În cauza, petentul a fost sanctionat contraventional potrivit art 100 alin 2 din OUG 195/2002 pentru fapta prevazuta de art  108 alin 1 lit b pct 2. , respectiv depasirea cu 21-30  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din  care face parte autovehiculul condus.

 S-a retinut în procesul-verbal ca petentul , în data de 04.03.20101, ar fi condus autoturismul marca FORD, cu nr de înmatriculare OT-21- cu viteza de 75 de km la ora , în localitate, nespecificându-se denumirea exacta a localitatii unde s-ar fi comis presupusa contraventie, si nici sectorul de drum pe care petentul ar fi condus cu viteza de 75 km la ora, nerezultând astfel cu claritate daca petentul a condus autoturismul depasind cu 21-30 km/h viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv.

Nedescrierea exacta a locului savârsirii contraventiei, respectiv a localitatii si sectorului de drum, echivaleaza cu lipsa descrierii faptei contraventionale în actul de constatare a contraventiei, iar absenta  acesteia este sanctionata de art. 17 din O.G. 2/2001 cu nulitatea absoluta si expresa a procesului-verbal, nulitate care nu este conditionata de dovedirea unei vatamari.

Totodata, în lipsa unor mentiuni exacte si concrete cu privire la locul în care s-a savârsit contraventia se încalca dreptul la aparare al contravenientului, acesta fiind pus în situatia de a nu-si putea formula apararile în mod corespunzator.

Având în vedere aceste aspecte, instanta urmeaza a admite plângerea formulata si a anula procesul-verbal seria CC nr. 5551178 încheiat la data de 24.03.2010 de IPJ OLT

Posta 25.04.2010