Posibilitatea punerii în executarea a hotărârilor prin care s-au acordat daune cominatorii după pronunţarea Deciziei nr.XX/12.12.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sentinţă civilă 2669 din 03.07.2009


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr.1582/204/24.03.2009, contestatoarea Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar, prin Primar a formulat, în. contradictoriu cu intimata HAA, contestatie la executare împotriva dispozitiei de poprire nr xxxx emisa de BEJ.

In motivarea cererii contestatoarea a aratat ca dispozitia de poprire contestata nu respecta dispozitiile legale cu privire la procedura executarii silite întrucât în cuprinsul acesteia se face referire de catre executorul judecatoresc la codul unic de înregistrare al orasului xxxx, entitate administrativ-teritoriala care nu a fost pane în dosarul nr. xxxxx, nefiindu-i opozabila sentinta nr.xxxx, în speta neputându-se face confuzie între structura Comisiei Locale xxx de aplicare a Legilor fondului funciar care are potrivit art.51, 52 din Legea 18/1991 doar capacitate procesuala activa sau pasiva dupa caz si unitatea administrativ teritoriala Orasul xxx, entitate care are elemente de identificare proprii si personalitate juridica distincta.

Contestatoarea a mai aratat ca, Comisia locala xxx de aplicare a legilor fondului funciar ca si autoritate publica nu are cont si cod unic de înregistrare proprii, motiv pentai care nu se justifica emiterea unei dispozitii de poprire pentru contul orasului Baicoi, contestatoarea mentionând ca , chiar daca art.274 cod proc.civila sunt aplicabile, nu poate fi obligata la plata de daune cominatorii o persoana juridica care nu are cont propriu deoarece atât CU.I.-ul xxxx cât si contul corespunzator sunt ale orasului xxxxx.

In drept contestatoarea a invocat art.399, 401 lit.a cod proc.civila.

In dovedirea contestatiei contestatoarea a depus la dosar: dispozitia de poprire nnxxxx, adresa nr. xxxxx si dovada comunicarii acesteia si procesul verbal de cheltuieli de executare din 22.07.2008, toate întocmite în dosarul de executare nr.xxxx al BEJ xxxx.

Prin cererea depusa Ia dosar pentru termenul din 5 mai 2009, aparatoarea intimatei HAA a comunicat instantei ca aceasta a decedat, fiind anexat în copie certificatul de deces (f.19-20), solicitând amânarea cauzei pentru a fi indicati succesorii defunctei, la termenul din 26.05.2009 dispunându-se introducerea în cauza a mostenitorilor intimatei HAA, respectiv HNB, HGS si HIO în calitate de fii, respectiv fiica (f .58).

La dosarul cauzei a rost înaintat în copie dosarul de executare nr. xxxx al BEJ xxx (f.21-54).

La data de 15.06.2009 (f.59), contestatoarea a depus la dosar decizia nr.XX/T2.12.2005 a înaltei Curti de Casatie si Justitie-Sectiile unite, precizând ca din cuprinsul acestei decizii ,care este obligatorie potrivit art.329 alin.3 cod proc.civila, rezulta faptul potrivit cu care hotarârea prin care s-au acordat daunele cominatorii este susceptibila de executare silita la cererea creditorului în limita daunelor interese dovedite aspect care nu este îndeplinit în prezenta cauza, caracterul daunelor cominatorii fiind unul incert si nelichid.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.

Totodata a fost atasat la prezenta cauza dosarul xxxx al Judecatoriei Gimpina în care s-a pronuntat sentinta civila nr xxx, definitiva si irevocabila.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine în fapt urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. xxxx a Judecatoriei Câmpina, definitiva si irevocabila prin respingerea recursului conform deciziei nr. xxx a Tribunalului Prahova (f.25,26), a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamanta HAA - în prezent decedata- si a fost obligata pârâta Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar xxxx sa solutioneze cererea reclamantei formulata în baza Legii 18/1991, cu modificarile ulterioare, fiind obligata aceeasi pârâta, prin Primar, la daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere de la ramânerea definitiva a hotarârii si pâna la executarea acesteia, precum si la cheltuieli de judecata în suma de 500 lei.

In baza sus mentionatului titlu executoriu, creditoarea HAA a solicitat executarea silita cu privire la suma de 242,004,3 lei din care 239.500 lei reprezentând daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere pentru o perioada de 479 zile de întârziere, suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata si diferenta reprezentând cheltuieli de executare, formându-se dosarul de executare nr. XXX al BEJ XXXX, în care a fost emisa dispozitia de poprire nr.XXXX.

Instanta retine ca potrivit art.52 alin.l si 2 din Legea 18/1991 comisia locala este o autoritate publica cu activitate administrativa si are calitate procesuala pasiva ori activa, fiind reprezentata de Primar sau, pe baza unui mandat conventional, de catre unul din membrii sai, iar în conformitate cu disp.art.52 alin.3 din legea 18/1991 modificata si completata, prin Legea 247/2005 devin aplicabile dispozitiile art.274 din codul de procedura civila, referitoare la cheltuielile de judecata.

Comisiile locale pentru aplicarea Legii 18/1991 sunt constituite in baza art.12 din Legea 18/1991 si functioneaza în baza Regulamentului ce a fost aprobat prin HG nr.890/2005 modificata si completata prin HG nr.1120/2005 în care se precizeaza atributiile care revin acestor comisii.

Dispozitiile art.12 alin.3 din Legea 18/1991 republicata, prevad ca procedura de constituire si modul de functionare al comisiilor locale se vor stabili prin hotarâre a guvernului, care în prezent este HG nr.890/2005 ce stabileste modul de constituire , atributiile si functionarea comisiilor, act normativ care însa nu prevede ca aceste comisii au un patrimoniu distinct ,pentru îndeplinirea atributiilor ce le revin în legatura cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Având în vedere cele retinute mai sus si întrucât Comisia locala pentru aplicarea legii 18/1991 îsi desfasoara activitatea pe raza orasului XXX, iar în conformitate cu disp.art.19 din Legea 215/2001 orasele sunt persoane juridice de drept pubLic care au patrimoniu propriu, respectiv bunuri mobile si imobile ce apartin domeniului public sau privat precum si capacitate juridica deplina, instanta apreciaza ca sustinerea contestatoarei potrivit cu care dispozitia de poprire nr. 176/2009 nu respecta dispozitiile legale,întrucât în cuprinsul acesteia se face referire la codul unic de înregistrare al Orasului XXXX, este neîntemeiata.

Mai mult, este de remarcat ca, desi contestatoarea sustine faptul potrivit cu care nu poate fi înfiintata poprire pe contul Orasului XXXX pentru o creanta datorata de debitoarea Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar XXX, totusi prin ordinul de plata nr. XXX (f.15) Orasul XX în calitate de platitor a efectuat în contul beneficiarului BEJ XX o plata în suma de 500 lei, plata facuta cu referire la somatia nr. XXX, ce a fost emisa în acelasi dosar de executare ca si dispozitia de poprire nr. XXX 5.03.2008, respectiv dosarul de executare XXX, deci cu referire la aceeasi creanta.

In speta instanta retine însa ca prin decizia nr.XX/12.12.2005 a înaltei Curti de Casatie si Justitie-Sectiile unite s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie, stabilindu-se ca hotarârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita la cererea creditorului în limita daunelor interese dovedite, decizie obligatorie potrivit art.329 alin.3 cod proc.civila.

S-a statuat în acest sens ca hotarârea judecatoreasca prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibila de executare silita, fiind necesar ca aceste daune sa fie transformate mai întâi de instanta de judecata la cererea creditorului în daune compensatorii întrucât in sistemul românesc de drept despagubirea nu poate depasi valoarea prejudiciului întrucât diferenta s-ar transforma într-o pedeapsa civila în favoarea creditorului care s-ar îmbogati în acest mod fara justa cauza, astfel încât nici executarea silita nu s-ar putea pomi pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert si ne lichid.

In speta, instanta retine ca prin hotarârea ce constituie titlu executoriu, pârâta Comisia Locala XXX de aplicare a legilor fondului funciar a fost obligata sa solutioneze cererea reclamantei , pârâta prin Primar fiind obligata si la daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data ramânerii definitive a hotarârii si pâna la executarea acesteia, astfel ca în raport de decizia nr. XX/12.12.2005 a înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile unite se impune ca mai întâi aceste daune sa fie transformate de instanta de judecata, la cererea creditorului în daune compensatorii , aceasta ultima hotarâre a instantei fiind susceptibila de executare silita, cu atât mai mult cu cât contestatoarea la termenul din 5.05.2009 a sustinut ca si-a îndeplinit obligatia stabilita prin sentinta civila nr. XXXX.

Sub acest aspect, prin decizia anterior amintita s-a statuat ca, fata de caracterul lor provizoriu , în cazul în care debitorul executa obligatia , daunele cominatorii vor trebui sa fie reduse la cuantumul despagubirilor datorate pentru întârzierea executarii iar în cazul în care debitorul refuza executarea , cuantumul lor ar trebui convertit totusi la valoarea exacta a prejudiciului suferit prin neexecutare,o alta solutie nefiind posibila.

In cauza, instanta retine ca hotarârile depuse de intimati ca practica judiciara în sprijinul apararilor formulate în prezenta cauza (f.90-106) si care statuau posibilitatea punerii în executare a unei hotarâri judecatoresti de obligare la plata de daune cominatorii fara a mai fi necesara transformarea lor prealabila în daune compensatorii au fost pronuntate mai înainte de data de 12.12.2005 data pronuntarii deciziei nr.XX a înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile unite astfel ca aceste hotarâri nu prezinta relevanta în cauza.

Nu poate fi retinuta în cauza nici sustinerea intimatilor în sensul potrivit cu care mai sus mentionata decizie se refera la împrejurarea în care cuantumul daunelor cominatorii nu este stabilit stiut fiind ca, în practica judiciara în situatia în care se dispune obligarea la daune cominatorii întotdeauna se precizeaza si cuantumul acestora pe zi de întârziere.

Fata de cele expuse mai sus, retinând potrivit deciziei înaltei Curti mai sus amintite, decizie obligatorie potrivit art.329 alin.3 cod proc. civila , ca sentinta civila nr. XXX a Judecatoriei Câmpina nu este susceptibila de executare silita pentru considerentele aratate, instanta constata ca prezenta contestatie este întemeiata, sub acest aspect , urmând a fi admisa în conformitate cu disp.art.399 si urm.cod proc. civila si a se anula Dispozitia de poprire nr. XXX emisa în dosarul de executare nr.XXX alB.E.J.XXXX