Sentinţa civilă Nr. 558

Hotărâre 558 din 19.04.2010


Dosar nr. 573/201/2010 Evacuare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 558

Şedinţa publică de la 19 Aprilie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE MP

Grefier VVC

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta RI şi pe pârâtii GMM, GV, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: reclamanta asistată de avocat I C, pârâţii şi martorii SA, SI, BI.

 Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral de grefierul de şedinţă, s-au audiat martorii prezenţi după care instanţa, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul în fond.

Avocat IC, pentru reclamantă, a solicitat admiterea acţiunii, evacuarea pârâţilor din imobilul reclamantei, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii.

JUDECATA

Reclamanta RI a chemat în judecată pe  pârâtii GMM si GV solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acestor din imobilul proprietatea ei, situată în PM, pe care-l ocupă fără drept şi refuză să părăsească acest imobil, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de  judecată.

În fapt, a motivat că este proprietara imobilului descris, iar pârâţii sunt fiul şi concubina sa. Din anul 2006, fiul său a stabilit relaţii de concubinaj cu pârâta şi au avut domiciliul în imobilul proprietatea sa.

A menţionat că după o scurtă perioadă cei doi au început să aibă atitudine necorespunzătoare faţă de ea, în sensul că o jigneau, o agresau şi-i îngrădeau accesul în casă. De asemenea, pârâţii îi solicită mereu ajutor material din pensia sa, iar convieţuirea alături de ei a devenit imposibilă.

În drept, a invocat prevederile Legii 114/1996.

Anexat a depus la dosar contract de întreţinere, buletin de identitate, taxă de timbru.

În cauză, au fost audiaţi martorii Oros Cristian, Stoicu Alexandru, Stoicu Ionela şi Beică Ionel.

Din probele administrate în cauză instanţa a reţinut că reclamanta este proprietara unui imobil situat în PM, compus din casă şi teren în suprafaţă de 2002 mp, dobândit prin contract de întreţinere autentificat sub nr. 175/25.01.1995 la BNP Calafat.

Pârâtul este fiul său şi a locuit din totdeauna în acest imobil, iar din anul 2006 a intrat în relaţii de concubinaj cu pârâta, căsătorindu-se la data de 11.03.2010  şi locuind împreună cu reclamanta în acest imobil.

În acţiunea sa reclamanta a susţinut că pârâţii au atitudine necorespunzătoare faţă de ea, prin care fac imposibilă convieţuirea, dar din probatoriu administrat nu s-au dovedit aceste susţineri.

Martorii audiaţi la cererea reclamantei -  SI şi SA, care  sunt vecinii lor, au arătat că nu au auzit niciodată ceartă sau larmă în acest domiciliu, pârâţii au servicii la care pleacă dimineaţa şi se întorc spre seară, nu au constatat niciodată în mod direct că ar exista neînţelegeri între ei sau că  pârâţii  obişnuiesc să o jignească sau să o agreseze pe reclamantă, şi că au aflat despre aceste aspecte doar din discuţiile cu reclamanta, care îi vizitează.

Astfel fiind, instanţa apreciază că deşi pârâţii nu au un drept propriu de proprietate asupra imobilului, totuşi nu pot fi evacuaţi din acest domiciliu întrucât pârâtul este fiul reclamantei, nu are altă locuinţă şi nu există motive temeinice care să dovedească, că se impune imperios luarea acestei măsuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea civilă în evacuare formulată de reclamanta RI cu domiciliul în PM împotriva pârâţilor GMM, GV cu acelaşi domiciliu.

Sentinţă cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2010.

PREŞEDINTE, Grefier,

MP/V.P./5 ex.

 13 Mai 2010