Sentinţa penală Nr. 12

Hotărâre 12 din 03.02.2011


Dosar nr. 1151/201/2010 art. 184 C.p

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 12/2011

Şedinţa publică de la 03 Februarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Dorina Stoenescu

Grefier Leontina Pîrvan

Ministerul Public reprezentat de  prim procuror Vasilica Chilom

De la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpatului PP pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 alin.2 şi 4 Cod pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: inculpatul asistat de avocat GG, lipsă fiind partea vătămată CAG reprezentat de avocaţi LB şi MB, Spitalul nr. 1 Craiova, asigurătorul de răspundere civilă auto SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA şi martorul  ZLM.

 Procedura completă.

S-a făcut referatul  oral al cauzei de grefierul de şedinţă după care inculpatul, prin apărătorul său,  a depus o cerere prin care a solicitat să se dispună prelungirea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice iar instanţa, luând act că martorul ZLM, deşi citat la mai multe termene nu s-a prezenta, a apreciat că acesta nu poate fi adus la instanţă considerând cauza în stare de judecată şi acordând cuvântul în fond.

Reprezentantul parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpatului este dovedită şi a solicitat condamnarea lui la o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat, obligarea la despăgubiri în măsura în care s-au dovedit, alături de asigurătorul de răspundere civilă şi obligarea la cheltuieli judiciare.

Avocat LB, pentru partea vătămată CAG, a arătat că din probele administrate rezultă culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului şi a solicitat  să se admită latura civilă aşa cum a fost formulată iar inculpatul să fie obligat la daune materiale în sumă de 20.000 lei şi daune morale în sumă de 30.000 lei.

S-a mai solicitat  obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform actelor depuse la dosar.

Cât priveşte cererea inculpatului de  a i se prelungi dreptul de a conduce, a lăsat la aprecierea instanţei.

Avocat MB, pentru aceeaşi parte vătămată, a solicitat să se admită latura civilă a procesului penal aşa cum a fost ea formulată.

Avocat GG, pentru inculpat, într-o primă teză a solicitat să fie condamnat inculpatul la o pedeapsă cu amenda iar în teză subsidiară a solicitat condamnarea la o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

S-a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere împrejurarea că inculpatul este infractor primar, a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei. Cât privesc daunele, s-a solicitat ca inculpatul să fie obligat la despăgubiri în măsura în care s-au dovedit şi împreună cu societatea de asigurări de răspundere civilă auto.

S-a mai solicitat să se admită cererea privind prelungirea dreptului de a conduce un autovehicul pentru inculpat.

În ultimul cuvânt, inculpatul face referire la aprecierea instanţei.

JUDECATA

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă  nr. 773/14.04.2010 a fost trimis în judecată penală inculpatul PP pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 alin.2 şi 4 Cod pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul PP este deţinător al permisului de conducere auto categoria B din 1989 şi posedă autoturismul Dacia 1310 înmatriculat sub nr. DJ-03-LNU.

SFM este deţinător al permisului de conducere categoria A şi B din anul 2006.

La 25.05.2007 SFM a cumpărat de la un cunoscut o motocicletă Honda înmatriculată în Italia, care are o capacitate cilindrică de 748 cmc.

În după amiaza aceleiaşi zile, în jurul orelor 19 inculpatul PP circula la volanul autoturismului său pe strada Traian din Calafat, din direcţia Craiova, întorcându-se de la Spitalul Calafat. În autoturism se aflau fiicele sale PA, PA şi PI. În acelaşi timp, dinspre oraş , în direcţia Craiova, pe strada Traian rula cu motocicleta Honda SFM, avându-l ca pasager pe CAG. Voind să vadă ce viteză dezvoltă motocicleta, SFM a apăsat pedala acceleraţiei, mărind viteza de deplasare.

La intersecţia străzii Traian cu str. Decebal, inculpatul PP, fără să se asigure dacă din faţă circulau alte vehicule, a efectuat un viraj stânga iar în momentul în care a pătruns pe contrasens a fost izbit de motocicleta condusă de SFM.

În urma accidentului, partea vătămată CAG a fost proiectată mai întâi în aer circa 7 -8  m după care s-a izbit de sol suferind în cădere leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 75-80 zile îngrijiri medicale şi a fost internat în Spitalul nr. Craiova în perioada 25.05-4.06.2007.

PA şi PA au suferit şi ele leziuni, însă nu au formulat plângere penală.

Din probele administrate în cauză şi anume,  declaraţiile martorilor PI, FRC, ZLM, TID, TS, VI, DI, PA, PA, RS, PR, DM, VC, instanţa a reţinut  următoarele:

Inculpatul PP este proprietarul unu autoturism Dacia 1310  înmatriculat sub nr.  DJ-03-LNU şi posedă permis de conducere categoria B din anul 1989.

SFM posedă carnet de conducere categoriile A şi B din anul 2006.

La 25.05.2007, SFM a cumpărat de la un cunoscut o motocicletă Honda înmatriculată în Italia sub nr. MI-770140 care are o capacitate cilindrică de 748 cmc. În aceeaşi zi, în jurul orelor 1950 inculpatul PP circula la volanul autoturismului său pe strada Traian din Calafat din direcţia Craiova întorcându-se de la Spitalul Calafat de unde îşi vizitase o rudă internată acolo. În autoturism se mai aflau fiicele inculpatului PA, PA şi PI. În acelaşi timp, dinspre centru oraşului, în direcţia Craiova, pe strada Traian circula SFM cu motocicleta Honda avându-la ca pasager pe CAG.

Voind să vadă ce viteză dezvoltă motocicleta Honda pe care tocmai o cumpărase, SFM a apăsat pedala acceleraţiei, mărind viteza de deplasare.

Din raportul de expertiză tehnică  întocmit în cauză de expert RR rezultă că la momentul examinării motocicletei actul vitezometrului era dat peste cap la poziţia 0 iar motocicleta era rămasă în treapta III de viteză.

Viteza de deplasare a motocicletei Honda calculată de expert a fost, aşa cum rezultă din calculele de la fila 93 din dosarul de urmărire penală, de 52 km/oră.

La intersecţia străzii Traian cu strada Decebal, inculpatul PP, fără a se asigura dacă din faţa sa circulau ale vehicule, a efectuat un viraj stânga, iar în momentul în care a pătruns pe contra sens  a fost izbit violent de motocicleta condusă de S.

Pe tot parcursul procesului inculpatul a susţinut că a executat manevra în condiţii de siguranţă şi cu respectarea prevederilor legale, apărare care este infirmată  de materialul probator administrat din care rezultă  că inculpatul PP a efectuat manevra de viraj stânga fără a se asigura corespunzător, neacordând prioritate de trecere motocicletei care circula din sens invers.

În completare la raportul de expertiză, inginer expert RR susţine că pentru a efectua virajul autoturismul a oprit la intersecţie apoi a pornit şi a virat stânga, încercând să se încadreze pe direcţia străzii Decebal. Există posibilitatea ca inculpatul să nu fi observat motocicleta în momentul schimbării direcţiei de mers şi a efectuării acestei manevre.

Având în vedere împrejurarea că autoturismul circula pe un drum cu prioritate, în cazul în care din sens opus nu circulau alte vehicule, acesta nu trebuia, înainte de virajul către stânga, să oprească la intersecţie.

Aşa fiind , instanţa nu poate avea în vedere susţinerea expertului cum că inculpatul a oprit la intersecţie, apoi a efectuat virajul. Inculpatul trebuia să oprească la intersecţie înainte de efectuarea virajului, doar în condiţiile în care, din sens opus ar fi circulat alte vehicule.

Pe tot parcursul procesului însă, inculpatul a susţinut că , deşi s-a asigurat corespunzător,  nu a văzut motocicleta care circula din sens opus.

În urma accidentului, partea vătămată CAG, aflată pe motocicleta  Honda, a fost proiectată în aer circa 7-8 m apoi izbită de sol, suferind leziuni ce au constat în fractură obligă femur drept 1/3 proximală, fractură incompletă spină tibială dreaptă, plagă contuză peronieră dreaptă,  plăgi multiple antebraţ drept şi gleznă stângă, calcaneu stâng şoc traumatic şi hemoragic.

La 26.05.2007 s-a practicat reducere sângerândă a fracturii de femur şi osteosinteză centro-medulară cu tijă K şi cerclaj de sârmă urmată de imobilizare gipsată. A fost internată partea vătămată în Spitalul nr. 1 Craiova Secţia ortopedie în perioada 25.05-4.06.2007 fiind externată cu recomandarea de a menţine imobilizarea gipsată 45 de zile.

Pentru leziunile suferite partea vătămată a avut nevoie de 75-80 zile îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din certificatul medico-legal de la fila 73 din dosarul de urmărire penală.

Fiice inculpatului PA, PA au suferit şi ele leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile şi respectiv 7-8 zile îngrijiri medicale, însă nu au formulat plângere penală.

La rândul său, conducătorul motocicletei SFM a suferit leziuni pentru căror vindecare au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale şi nu i-a fost pusă în primejdie viaţa. Acesta nu a formulat plângere împotriva inculpatului în termen legal.

Din raportul de expertiză tehnică rezultă că manevra de viraj stânga executată de inculpat nu a fost făcută corespunzător, încălcându-se înaintea intersecţiei axul imaginar ce delimitează cele 2 sensuri de circulaţie. Ajungând pe contra sens la o medie de 2 m – 2,6 m de colţul dintre strada Traian şi strada Decebal, autoturismul Dacia a fost lovit puternic în partea mediană de motocicletă.

Motocicleta s-a izbit în zona stâlpului de rezistenţă central a autoturismului şi s-a înfipt în autoturism iar conducătorul motocicletei a rămas înţepenit în şa cu capul pe autoturism.

Accidentul de circulaţie ar fi putut fi evitat dacă conducătorul autoturismului acorda prioritate de trecere motociclistului, efectuând virajul după trecerea motocicletei şi dacă conducătorul motocicletei ar fi circulat cu o viteză care n-ar fi depăşit 30 km/oră.

Din coroborarea materialului probator, instanţa reţine că producerea accidentului s-a datorat culpei inculpatului PP care la efectuarea manevrei de viraj a încălca disp. art. 35 pct. 1 şi art. 59 pct. 2 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.

Deşi conducătorul motocicletei a încălcat la rândul său regulile de circulaţie în sensul că a circulat cu o viteză mai mare decât cea legală, , nu poate  avea culpă în producerea accidentului întrucât nu există legătură de cauzalitate între activitatea acestuia şi rezultatul produs – accidentul rutier. El nu avea obligaţii pe acest sector de drum cu privire la regulile priorităţii de trecere.

Astfel de obligaţii incubau numai conducătorului auto.

Aşa fiind, instanţa apreciază că fapta inculpatului întruneşte conţinutul constitutiv al infr. prev. de art. 184 alin.2 şi 4 cod pen.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi anterior săvârşirii faptei a avut o bună conduită.

Se apreciază că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat pe termenul de încercare prev. de art.  82 cod pene se de natură să asigure prevenţia generală şi specială.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 cod pen., iar în conformitate cu art. 71 alin.2 c.p. i se vor interzice drepturile prev. de art. 64 li.a teza aII-a şi lit.b c.p., pedeapsă accesorie a cărei executare va fi suspendată conform art. 71 alin.5 c.p.

În timpul procesului penal, partea vătămată  CAG s-a constitui parte civilă, conform actului de la fila 18 din dosar, cu 20.000 lei daune materiale şi 30.000 lei daune morale.

Din declaraţiile martorilor RS şi PR aflate la file 45 respectiv 46 din dosar, instanţa reţine că în perioada spitalizării, pentru intervenţiile chirurgicale şi tratamentele ulterioare, partea vătămată a efectuat cheltuieli de peste 20.000 lei.

La 1 an de la producerea accidentului, partea vătămată a suferit o a doua intervenţie4 chirurgicală când i s-a scos o parte din tijă. În prezent, aceasta mai are la picior un rest de tijă şi şuruburi.

În perioada spitalizării, familia părţii vătămate era nevoită să vină zilnic de la Calafat la Spitalul din Craiova pentru a cumpăra medicamentele necesare în spital. Tot în perioada spitalizării, alături de partea vătămată în spital a rămas mama acestuia precum şi martora PR, dată fiind starea gravă a sănătăţii părţii vătămate.

După externare, timp de o lună de zile, o asistentă medicală venea zilnic pentru toaletarea  rănilor, fiind plătită cu 50 lei per şedinţă, iar alte 2-3 luni aceasta venea o dată la 2 zile.

Pentru recuperare, partea vătămată  a  mers la tratament în staţiunile Eforie şi Costineşti. În prezent, datorită  cicatricelor rămase la picior şi mână, partea vătămată manifestă o jenă în a purta haine adecvate anotimpului cald.

Faţă de starea de fapt reţinută, având în vedere că partea vătămată constituită parte civilă a efectuat cheltuieli materiale de 20.000 lei instanţa, în raport cu prev. art. 998, 999 cod civ., urmează să oblige pe inculpat  la despăgubiri materiale, aşa cum s-au solicitat.

Întrucât inculpatul era asigurat pentru răspundere civilă auto la SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA Craiova, aşa cum rezultă din poliţa aflată la fila 107 din dosarul de urmărire penală, instanţa urmează să-l oblige pe inculpat la despăgubirile materiale alături de asigurătorul de răspundere civilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea părţii vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţiei ei  anterioară vătămării produse prin fapta ilicită  a inculpatului.

Potrivit art. 14 alin.3 c.pr.pen. şi art. 998 cod civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele,  că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da compensare victimei.

Aşa fiind, instanţa urmează să oblige pe inculpat şi la daune morale apreciate la 20.000 lei către partea civilă, alături se asigurătorul de răspundere materială auto.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova s-a constituit la rândul său parte civilă cu suma de 1825,19 lei reprezentând cheltuielile făcute cu spitalizarea părţii vătămate  în perioada internării CAG.

Din actele aflate la filele 106-133 din dosarul de fond instanţa reţine că în perioada internării părţii vătămate C în Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Craiova, unitatea spitalicească a efectuat cheltuieli de 1825,19 lei urmând a se admite acţiunea civilă a Spitalului şi a fi obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA la despăgubiri în temeiul art. 998, 999 cod civ., a Legii 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii şi în baza prevederilor Legii 136/1995 care reglementează domeniul asigurărilor.

Inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, aşa cum prevede art. 191 c.pr.pen. şi la cheltuieli de judecată către partea civilă CAG reprezentând onorariu avocat conform actelor de la filele 236-238.

Inculpatul a solicitat, în temeiul art. 111 din OUG 195/2002, prelungirea dreptului de a conduce pe drumurile publice  iar instanţa, având în vedere prevederile alin.6 al art.111 din OUG 195/2002, apreciază că nu se impune prelungirea  dreptului de circulaţie, luându-se în considerare gradul de pericol social al faptei şi urmările produse de fapta inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod pen.,

Condamnă pe inculpatul PP,  la 1 an şi 4 luni închisoare .

În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare prev. de art. 82 C.pen., de 3 ani şi 4 luni .

Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C.pen.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b c.pen.

În baza art.71 alin. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii .

Obligă pe inculpat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA Sucursala Craiova, la 1825,19 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova , sumă reactualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii, la 20.000 lei daune materiale către partea civilă CAG şi la 20.000 lei daune morale către aceeaşi parte civilă.

Obligă pe inculpat la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 4000 lei  cheltuieli de judecată către partea civilă Croitoru Alin Gabrie .

În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 respinge cererea formulată de inculpat cu privire la prelungirea dreptului de circulaţie.

Sentinţă cu drept de  recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2011.

PREŞEDINE, Grefier,

Dorina Stoenescu Leontina Pîrvan

D.S./VP/2 ex.

14 Februarie 2011