Pretentii

Sentinta civilă 1012/31.03.2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.01.2009 sub dosar nr.518/327/2009 reclamanta …………..  a chemat în judecată pe pârâta …………., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350,07 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare şi majorări de întârziere pe perioada iunie 2007-noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, reclamanta a învederat că pârâtul a beneficiat de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare pe perioada iunie 2007-noiembrie 2008, pe care nu a înţeles să le achite, înregistrând un debit în valoare de 350,07 lei din care 260,64 lei reprezentând contravaloare servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare şi 89,43 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.

A mai precizat reclamanta că debitul are la bază contractul nr.4189/06.06.2006 şi facturile fiscale depuse la dosar, nefiind achitat nici până în prezent, deşi reclamanta a dat dovadă de atitudine conciliantă, dorind rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, astfel cum rezultă din adresa nr.11168/24.10.2008.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, art.31 al.1 din Legea nr.241/2006, raportat la art.112 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În temeiul art.242 al.2 Cod procedură civilă s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedirea cererii sale reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: notificare nr.11168/24.10.2008 şi confirmarea de primire (13); angajament de plată din 05.11.2008- f.14, contract nr.4189/06.06.2006  (f.15-16); facturi (f.20-30).

Pârâta, deşi legal citat,  nu a formulat întâmpinare.

În cauză instanţa a încuviinţat, în temeiul art.167 al.1 Cod procedură civilă,  proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 06.06.2006 între reclamantă, în calitate de operator, şi pârâta, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul nr.4189 având ca obiect asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare.

Potrivit contractului, reclamantei îi revenea obligaţia de a asigura în mod continuu serviciul de alimentare cu apă la parametrii fizici şi calitativi prevăzuţi de indicatorii de performanţă ai serviciului, precum şi funcţionarea reţelei de canalizare la parametric proiectaţi.

În temeiul art.12 din contractul încheiat între părţi, potrivit căruia operatorul are dreptul de a factura şi de a încasa lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare furnizate/prestate, reclamanta a emis facturile depuse la filele 20-30.

Potrivit art.15 pct.4 din contract, pârâtei, în calitate de utilizator, îi incumba obligaţia de a achita contravaloarea facturilor emise în termen de 30 zile calendaristice de la emitere.

În drept, art. 969 Cod civil reglementează cu caracter general principiul forţei obligatorii a convenţiilor legal făcute, astfel că actul juridic legal încheiat se impune autorilor săi întocmai ca legea, fundamentat pe necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile.

Conform art. 970 Cod civil, convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.

Prin urmare, părţile unui contract sunt ţinute să-şi execute cu bună credinţă obligaţiile ce iau naştere în patrimoniul lor, în baza manifestării de voinţă liber exprimată la încheierea acestuia.

Contractul nr. 4189/06.06.2006 încheiat între părţile din prezenta cauză este legal şi valabil, având valoare de lege între părţile contractante.

Instanţa reţine faptul că în materie contractuală neexecutarea se prezumă, fiind necesar doar ca reclamantul să dovedească existenţa raportului juridic şi a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta, revenind în sarcina pârâtului  să probeze eventuala îndeplinire a obligaţiei asumate.

Analizând facturile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că reclamanta  a făcut dovada pretenţiilor sale  pentru suma de 260,64 lei. Pe lângă înscrisurile depuse de reclamantă, în cauză instanţa a încuviinţat şi proba cu interogatoriul pârâtului, care, legal citat fiind cu menţiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat.

Conform art. 225 Cod procedură civilă, poate fi considerată ca început de dovadă atitudinea părţii care, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, deşi a fost legal citată cu menţiunea expresă de a se prezenta la interogatoriu.

Instanţa nu va acorda "ab initio" valoare de mărturisire deplină lipsei pârâtului de la interogatoriu, dar va aprecia lipsa pârâtei la interogatoriu ca un început de dovadă în folosul reclamantei, conform art. 225 teza finală Cod procedură civilă, care necesită astfel să se coroboreze cu alte mijloace de probă pentru a avea valoare probatorie.

În cauză, lipsa pârâtei la interogatoriu se coroborează cu facturile depuse la dosar de reclamantă, făcând credinţă instanţei că acesta (pârâta) datorează reclamantei sumele de bani înscrise în aceste facturi, în total 260,64 lei.

Prin urmare, reţinând că reclamanta a făcut dovada existenţei obligaţiei pârâtului de plată a sumei de 260,64 lei reprezentând contravaloare serviciu de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi faptul că nu s-a probat de către pârâtă executarea acestei obligaţii, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a acestei sume.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor 19 al.1 din contractul încheiat între părţi, întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului prevăzut  atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat.

În temeiul acestor dispoziţii reclamanta a calculat majorări de întârziere în cuantum de 89,43 lei.

Faţă de considerentele expuse mai sus, având în vedere dispoziţiile art.969 şi 1073 C.civ., instanţa va admite cererea reclamantei, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 350,07 lei din care suma de 260,64 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă şi canalizare pe perioada iunie 2007- noiembrie 2008, iar suma de 89,43 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, faţă de soluţia pronunţată în cauză, respectiv admiterea în parte a cererii, instanţa va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 34,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare