Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1220 din 24.11.2010


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 828/829/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1220

Şedinţa publică de la 24.11.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA

Cu participare :

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta Fasolă Tinca şi pe intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău, având ca obiect „plângere contravenţională”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petenta Fasolă Tinca, lipsă fiind intimata  Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei următoarele :

- pricina ce formează obiectul prezentului dosar se află la al doilea termen de judecată ;

- procedura de citare este legal îndeplinită , după care :

S-a procedat la audierea martorului Mocanu Neculai, sub prestare de jurământ, depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

La interpelarea instanţei, petenta arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat., instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul. 

Petenta, având cuvântul, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea în parte a procesului verbal de constatare al contravenţiei seria AP nr. 1548717 încheiat la data de 07.06.2010 de către Postul de Poliţie Glăvăneşti şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ respectiv AVERTISMENT.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANŢA

Deliberând

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 828/13.07.2010,  instanţa a fost sesizată cu plângerea formulată de  petenta Fasola Tinca  impotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr.1548717 din 7.06.2010 in contradictoriu cu IPJ Bacau – Postul de Politie Glavanesti. În motivarea plângerii, petenta a arătat că în ziua de 3.06.2010, la plangerea unei consatence, Chiper Maria, a fost chemata la postul de politie si a fost amendata cu suma de 100 lei prin procesul verbal de contraventie seria AP nr.1548717 pentru savarsirea contraventiei prevazute de art 2 pct 19 Lg 61/1991 modificata si sanctionat de art 3 alin. 1 lit b din aceeasi lege. A mai arătat petenta că in procesul verbal de contraventie a fost in mod gresit consemnat ca puii de gaina ai numitei Chiper Maria ar fi fost mancati de cainele proprietatea personala care ar fi fost lasat liber..

Actiunea nu a fost motivata in drept.

Intimata nu s-a prezentat si nu a formulat intampinare .

Instanţa a dispus in baza art 129 Cod procedura civila ca intimata sa depuna la dosar documentatia care a stat la baza emiterii procesului verbal de contraventie :procesul verbal al agentului de la Postul de Politie Glavanesti (fila 11), declaratie Fasola Tinca- (fila 12, ), si a încuviinţat şi administrat pentru petenta proba cu martorul asistent, Mocanu Neculai  a carui declaratie se gaseste la dosar.(fila 16)

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

Prin procesul-verbal atacat s-a reţinut de către un agent constatator al intimatei Politia Comunala Glavanesti săvârşirea de către petenta la data de 5.06.2010 a faptei prevăzute de  art 2 pct 19 Lg  61/1991 constând în aceea că  la aceeaşi dată, petenta si-a dezlegat cainele proprietate personala , iar acesta a omorat un numar de 18 pui de gaina din gradina unei vecine. Analizând procesul-verbal de contravenţie prin prisma motivelor de netemeinicie invocate de petent şi a cauzelor de nulitate care se iau în considerare din oficiu conform art. 17 teza finală din OG nr. 2/2001, instanţa apreciază că procesul-verbal este intocmit cu respectarea condiţiilor imperative edictate de lege pentru încheierea sa valabilă.

În ceea ce priveşte temeinicia, instanţa reţine că petentul, prin probele administrate, nu a răsturnat prezumţia relativă de adevăr de care se bucură menţiunile agentului constatator din procesul-verbal, nedovedind că nu a săvârşit fapta reţinuta în sarcina sa. Declaratia martorului asistent confirma cele constatate in procesul verbal de contraventie.

Cu toate acestea, apreciind asupra tuturor aspectelor cuprinse în procesul-verbal, potrivit competenţelor acordate instanţei prin art. 34 din OG nr. 2/2001.

ART. 34 (1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.

, instanţa constată că, în raport de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ, respectiv  gravitatea faptei săvârşite, urmările acesteia şi persoana contravenientei (in special raportat la conditia sociala),  sancţiunea aplicată este prea aspră.

Faţă de aceste considerente şi în temeiul textelor legale menţionate mai sus şi al art. 7 din OG nr. 2/2001,

ART. 7 (1) Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

 instanţa va admite în parte plângerea şi va înlocui sancţiunea aplicată petentei, a amenzii contravenţionale, cu sancţiunea avertismentului, urmând să atragă atenţia acesteia asupra pericolului social al faptei săvârşite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite în parte plângerea formulată de petenta Fasolă Tinca domiciliată în comuna Glăvăneşti, judeţul Bacău, împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AP nr. 1548717 din 7.06.2010 în contradictoriu cu intimata IPJ Bacău – Postul de Poliţie Glăvăneşti, cu sediul în str. Alexei Tolstoi, nr. 2, judeţul Bacău. 

Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicate petentei Fasolă Tinca cu AVERTISMENT.

Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.11.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER ,

Judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA POPA ADRIANA

Red/tehnored. 4 ex.

P.V.Ş./P.A.

07.12.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 24.11.2010

şi a devenit irevocabilă la data de 28.12.2010.

1