Plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei

Sentinţă civilă 2122 din 23.07.2012


JUDECATORIA MOINEŞTI Cod 59

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ

Dosar 9133/260/2012

S.C2122/23 IULIE  2012

Constată că prin  acţiunea înregistrată sub numărul 4409/260/2011 petentul as  a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei  seria XXXXX, în contradictoriu cu intimata xxxx, solicitând anularea  procesului verbal şi  exonerarea sa de plata amenzii.

Acţiunea este legal scutită de taxă de timbru, iar în motivare se arată  în esenţă că în data de 12.04.2011 se deplasa  cu autoutilitara marca Mercedes c  Sprinter, cu  numărul de înmatriculare  XXXXXX.  A virat regulamentar pe  strada  Tudor Vladimirescu  şi după ce a parcurs aproximativ 100 m a fost oprit sub pretextul  înregistrării tuturor maşinilor înmatriculate într-o altă  ţară într-o bază de date. I s-au solicitat documentele şi rovinieta  deşi se afla pe o porţiune de drum care  nu necesita prezentarea acestei taxe, şi i-a atras atenţia asupra stării proaste a drumului. Lucrătorul de poliţie  vădit enervat de  remarca  contravenientului i-a luat acestuia toate actele  din mână şi a plecat  spre maşina de poliţie. După 10 minute de aşteptare  contravenientul  s-a deplasat la acelaşi autovehicul unde a găsit pe cei  doi poliţişti  tolăniţi  în maşină, aceştia au început  să facă remarci  jignitoare asupra  relaţiei  dintre  conducătorul auto  şi proprietarul maşinii, după care  i-au  dat procesul verbal  şi a fost  somat să îl semneze.  A fost sancţionat pentru  că ar fi folosit  telefonul fără a  poseda  dispozitiv „mâini libere”.  Petentul a semnat fără a face obiecţiuni, întrucât îi era teamă ca  poliţiştii să nu îl şicaneze să îl ţină  vreme îndelungată. 

Acţiunea nu este întemeiată în drept.

Intimata depune întâmpinare prin care solicită  respingerea  acţiunii ca nefondată.

În cauză au fost depuse acte, probatorii  din analiza cărora instanţa  reţine următoarele:

Prin  procesul verbal seria XXXXX, petentul a fost sancţionat contravenţional  cu suma de 268 lei pentru săvârşirea  contravenţiilor prev de art. 36 alin. 1,3 din OUG 195/2002  şi 147  din HG 1391/2006, constând în aceea că  în data de 12.04.2011, aflat la volanul  autoturismului marca Mercedes cu numărul  XXXX pe str Tudor Vladimirescu din localitatea Comăneşti,  în timp ce conducea a  vorbit la telefonul mobil fără a utiliza dispozitivul „mâini libere”, nu purta  centura de  siguranţă şi nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al  autoturismului.

Instanţa  constată că procesul verbal  de constatare şi sancţionare a contravenţiei  este întocmit cu respectarea prevederilor legale, sancţiunea este  temeinică şi legală, iar cuantumul amenzii  se înscrie în limitele legale.

Motivele invocate de petent  nu atrag nulitatea  absolută a procesului verbal, ci doar una relativă, fiind condiţionată de existenţa unei vătămări. În cazul pendente petentul nu a probat existenţa unei  astfel de vătămări, iar posibilitatea  formulării apărării şi implicit a obiecţiunilor  petentul a avut-o în faţa instanţei.

Instanţa apreciază că prezumţia de autenticitate şi veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenţie nu a fost răsturnată, aceasta sarcină fiind în cazul de faţă în sarcina petentului, acesta având posibilitatea administrării probei contrare,  astfel că faţă de considerentele sus enunţate urmează să  respingă  acţiunea formulată de petentul AS domiciliat în  XXXXXX  împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei  seria XXXXXXX, în contradictoriu cu intimata xxxxx, ca nefondată.

Va lua  act că nu s-au  solicitat cheltuieli de judecată.