Contravenţii

Sentinţă civilă 2649 din 18.09.2012


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr.5623/180/2011

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2649 Şedinţa publică de la 18 septembrie.2012

Deliberând asupra cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 6.04.2011, pe rolul Judecătoriei B, sub nr. 5623/180/2011,petenta SC P SRL, cu sediul în Bacău, str. Bârladului nr.231, jud.B, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial de Muncă B, anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria BCA nr.054038 din data de 23.03.2011.

în motivarea plângerii se arată că procesul verbal este nelegal întocmit, nefiind respectate dispoziţiile art. 16 pct. 7 din OG 2/2001 care reglementează obligaţia agentului constatator de a aduce la cunoştinţa reprezentantului legal al petentei dreptul de a formula obiecţiuni. De asemenea se arată că situaţia reală este cu totul alta decât cea reţinută de agentul constatator în sensul în care pentru cele 14 persoane care au fost identificate la punctul de lucru al societăţii din Ci, str. Combinatului nr. 94, petenta îşi îndeplinise obligaţia legală de a încheia cu aceştia contract individual de muncă anterior începerii activităţii, iar celelalte 26 de persoane menţionate în procesul verbal de constatare a contravenţiei nu sunt angajaţii săi, foaia de prezenţă pe baza căreia a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei nefiind un document asumat de societate, societatea nedelegând competenţe de angajare sau de evidenţă a salariaţilor la punctul de lucru.

La plângere a fost ataşat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG 2/2001.

Intimata ITM B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei arătând în esenţă că fapta reţinută în sarcina petentei şi constatată de inspectorii de muncă ca urmare a controlului efectuat la data de 18.03.2012 la punctul de lucru al societăţii împreună cu ofiţeri de la Serviciul de Investigare al fraudelor se probează atât cu declaraţiile celor 14 persoane identificate la punctul de lucru cât şi cu documentul privind evidenţa orelor prestate de fiecare persoană în luna martie 2011 în care figurează ca angajaţi ai societăţii 40 de persoane pentru care petenta nu a încheiat contract individual de muncă.

Se arată de asemenea că la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei au fost respectate prevederile art. 16 pct. 7 din OG 2/2001 în sensul în care i-a fost adus la cunoştinţă reprezentantului legal al societăţii dreptul de a formula obiecţiuni, acesta refuzând însă semnarea procesului verbal.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, intimata a arătat că aceasta a fost corect individualizată şi aplicată conform art. 276 alin 1 lit e din Codul Muncii şi de asemenea că petenta nu este la prima abatere, fiind sancţionată anterior de mai multe ori pentru fenomenul „ muncă la negru,,.

2

La întâmpinare, intimata a anexat în xerocopie: procesul verbal de control seria BC nr.015626 din 23.03.2011, documentul privind evidenţa orelor prestate de fiecare persoană în luna martie 2011, fişe de identificare pentru 14 din cele 40 de persoane care figurează în procesul verbal de constatare a contravenţie ca angajaţi ai petentei.

In drept au fost invocate dispoziţiile Codului Muncii, ale Ordonanţei 2/2001, Legii 180/2002 şi art. 115-118 C.pr.civ.

La întâmpinare, intimata a anexat în xerocopie: procesul verbal de control seria BC nr.015626 din 23.03.2011, documentul privind evidenţa orelor prestate de fiecare persoană în luna martie 2011, fişe de identificare pentru 14 din cele 40 de persoane care figurează în procesul verbal de constatare a contravenţie ca angajaţi ai petentei.

Petenta a formulat Răspuns la întâmpinare, intitulat „ Precizări,, prin

care a invocat alte motive de nelegalitate a procesului verbal de constatare a contravenţiei, astfel: data săvârşirii faptei contravenţionale este consemnată eronat în procesul verbal de constatare a contravenţiei; descrierea faptei contravenţionale este generică şi lipsită de conţinut; procesul verbal nu a fost încheiat în prezenţa unui martor asistent deşi reprezentantul legal al petentei nu era de faţă; rubrica „alte menţiuni,, a fost completată de agentul constatator deşi era destinată obiecţiunilor pe care contravenienta le putea formula şi nu putea fi completată de agenţii constatatori decât în caz de refuz al petentei de a semna procesul verbal; aplicarea sancţiunii încalcă principiul legalităţii şi al proporţionalităţii cu gradul de pericol social al fiecărei fapte.

Prin sentinţa civilă nr. 7302 din 3.10.2011, Judecătoria B şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei M.

Pe rolul Judecătoriei M cauza a fost înregistrată la data de 9.11.2011.

Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OG nr. 2/2001.

La termenul din 29.05.2012, instanţa a încuviinţat pentru petenta proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu 2 martori şi pentru intimată proba cu înscrisuri, petenta neindicând martorii, nedepunând la dosarul cauzei lista cu numele şi adresa martorilor şi neasigurând prezenţa acestora la niciunul din termene până la terminarea cercetării judecătoreşti, operând sancţiunea decăderii acesteia din proba testimonială.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele :

Prin procesul verbal de contravenţie seria BCA nr. 054038 încheiat de I.T.M. B la data de 23.03.2011, petenta SC P SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 100.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art.276 alin.l lit.e din Legea 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare. în procesul verbal se reţine că la data de 18.03.2011, inspectorii de muncă au identificat la punctul de lucru al societăţii din C, str. Combinatului nr.94, jud. Bacău, un număr de 14 persoane care desfăşurau activitate la punctul de lucru la data şi ora controlului, fără a avea încheiat contract individual de muncă. De asemenea, alte 26 de persoane figurau ca angajaţi ai societăţii în foaia de pontaj a lunii martie 2011 pusă la dispoziţie de dl. AA-şef tehnic, pentru niciuna din cele 40 de persoane petenta nefâcând dovada încheierii contractelor individuale de muncă anterior începerii activităţii. Procesul verbal a fost încheiat la sediul ITM, fără a fi de faţă reprezentantul legal al petentei.

Instanţa constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin.l din O.G. nr. 2/2001.

în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa constată că procesul-verbal conţine: data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale contravenientului, descrierea faptei

3 contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

De asemenea, încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului şi a unui martor asistent nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal atâta timp cât în procesul verbal se menţionează expres motivul pentru care nu a fost posibilă întocmirea acestuia în prezenţa unui martor asistent a cărui rol de altfel se reduce exclusiv la atestarea lipsei contravenientului şi nu la acela de a confirma realitatea celor reţinute în sarcina sa, petentei neflindu-i cauzată astfel nicio vătămare care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei.

Şi lipsa posibilităţii petentei de a formula obiecţiuni la momentul întocmirii procesului verbal nu atrage nulitatea acestuia, prevederile art. 16 alin 7 din OG 2/2001 aplicându-se numai în situaţia în care contravenientul este de faţă la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenţiei. De altfel, prin decizia nr. XXII din 19.03.2007 pronunţată în recurs în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că nulitatea reglementată de art. 16 alin 7 din OG 2/2001 este întotdeauna o nulitate relativă. în aceste condiţii, având în vedere că petenta nu a dovedit o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei, în condiţiile în care legea reglementează expres o procedură judiciară prin care petenta poate supune controlului instanţei legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare a contravenţiei, instanţa apreciază că lipsa consemnării obiecţiunilor petentei în cuprinsul procesului verbal în condiţiile în care nu a fost de faţă la întocmirea acestuia nu atrage nulitatea acestuia. La fel, nici completarea de către agentul constatator a rubricii "Alte menţiuni,, nu este de natură să atragă nulitatea acestuia, o astfel de nulitate nefiind expres prevăzută în lege, pe de altă parte, agentul constatator nu a făcut altceva decât să menţioneze la această rubrică motivul pentru care petenta nu a putut formula obiecţiuni la data încheierii procesului verbal de constatare a contravenţiei.

în privinţa datei la care se reţine în procesul verbal că a fost săvârşită contravenţia, instanţa constată că în cuprinsul procesului verbal se menţionează că fapta a fost săvârşită în perioada 1.03.2011-18.03.2011 ora 7,30, data fiind corectă având în vedere că fiind o contravenţie săvârşită prin omisiune şi cu caracter de continuitate, neepuizată la data efectuării controlului, data şi ora la care s-a constatat pasivitatea petentei în îndeplinirea obligaţiilor este data săvârşirii faptei contravenţionale. Ori, constatarea faptei a avut loc la data efectuării controlului la punctul de lucru al societăţii, respectiv la data de 18.03.2011. Contrar susţinerii petentei, data săvârşriii contravenţiei nu putea fi menţionată ca fiind data întocmirii porcesului verbal de constatare întrucât acesta nu coincide cu data la care a fost constatată contravenţia şi care este evident, data efectuării controlului.

Instanţa mai reţine de asemenea, contrar susţinerilor petentei, că descrierea faptei din procesul verbal de constatare a contravenţiei este suficient de clară şi de detaliată pentru a permite instanţei să aprecieze asupra temeiniciei procesului verbal, nefiind astfel cum susţine petenta, generică şi lapidară şi nerezumându-se la redarea textului de lege care sancţionează fapta contravenţională.

Motivul invocat de petenta privind aplicarea sancţiunii cu încălcarea principiului legalităţii şi al proporţionalităţii cu gradul de pericol social al fiecărei fapte nu ţine de legalitatea procesului verbal ci de temeinicia acestuia, urmând a fi analizat de instanţă împreună cu celelalte motive care ţin de temeinicia acestuia.

4 Pentru aceste considerente instanţa reţine că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale prevăzute de art.19 din O.G.nr. 2/2001.

In ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază contravenientul nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.

în privinţa forţei probante a procesului verbal, instanţa reţine că forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Petenta beneficiază de o prezumţie de nevinovăţie care însă nu este absoluta, după cum nu este absoluta nici prezumţia de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatări personale ale inspectorului de munca aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului

In privinţa probatoriului art. 34 din OG nr. 2/2001 dispune că instanţa va administra orice probe prevăzute de lege pentru a stabili temeinicia şi legalitatea procesului-verbal. De aici rezultă că afirmaţiile petentului pot avea valoare probatorie, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, ori cel puţin cu anumite date cuprinse în procesul-verbal.

Potrivit art. 276 al. 1 lit.e din Legea nr. 53/2003 în vigoare la data constatării faptei „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei".

La momentul efectuării controlului, respectiv 18.03.2011 au fost întocmite, de către organele de control, fişe de identificare a persoanelor care au fost efectiv găsite la punctul de lucru al petentei prestând activitate şi care au fost semnate de către aceştia, în fişele de identificare s-a consemnat că numiţii LS, DC, D C, D V, GI, OL, MV, CG, CL, AI,GL, S G, L F şi D V, prestau activitate în favoarea SC PAULISTA SRL fără a semna contract individual de muncă şi fără a negocia salariul. Cei 14 salaraţi sunt menţionaţi în procesul verbal de constatare a contravenţiei, Semnarea fără obiecţiuni a fişelor de identificare, completate de salariaţi, are semnificaţia acceptării în totalitate de către cei 14 salariaţi, ca fiind corespunzătoare realităţii, a celor consemnate.

Deşi în cursul judecăţii petenta a depus în probaţiune contracte individuale de muncă încheiate cu cei 14 salariaţi, instanţa reţine că acestea sunt înscrisuri pro causa, întocmite după data efectuării controlului, motivat de următoarele considerente:

5

Pentru salariaţii DV, SG, DV, GL din contractele individuale de muncă rezultă că acestea au fost încheiate la data de 28.02.2011, cu data începerii activităţii 1.03.2011, în contextul în care, conform fişelor de identificare completate de salariaţi, data începerii activităţii pentru salariata DV este 3.01.2011.

Pentru salariaţii OL, CL şi CG, MV, din contractele individuale de muncă rezultă că acestea au fost încheiate la data de 1.03.2011, cu data începerii activităţii 1.03.2011, în contextul în care, conform fişelor de identificare completate de salariaţi, data începerii activităţii este 2.02.2011 pentru OL şi 20.02.2011 pentru MV.

Pentru salariata GI, din contractul individual de muncă rezultă că acesta a fost încheiat la data de 6.03.2011, cu data începerii activităţii 7.03.2011 în contextul în care, conform fişei de identificare completată de salariată, data începerii activităţii este 2.02.2011.

Pentru salariatul LF, din contractul individual de muncă rezultă că acesta a fost încheiat la data de 16.03.2011, cu data începerii activităţii 17.03.2011.

Pentru salariaţii LS şi DC din contractele individuale de muncă rezultă că acestea au fost încheiate la data de 2.03.2011, cu data începerii activităţii 3.03.2011, în contextul în care, conform fişelor de identificare completate de salariaţi, data începerii activităţii este 20.05.2010.

Pe de altă parte, instanţa reţine că în conformitate cu dispoziţiile HG 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, în vigoare la data care figurează în contractele individuale de muncă ca fiind data încheierii acestora dar şi la data controlului şi întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei: art. 3 alin 1: „ Registrul se întocmeşte în formă electronică (2) Registrul se completează în ordinea angajării şi cuprinde următoarele elemente: a) elementele de identificare a tuturor salariaţilor: numele, prenumele, codul numeric personal (CNP); b) data angajării; c) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative; d) tipul contractului individual de muncă; e) data şi temeiul încetării contractului individual de muncă. (2l) La angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la alin. (2) Ut. a)-d) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză. (2 ) Elementele prevăzute la alin. (2) lit. e) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă. Conform art. 4 alin 5 : „ In cazurile menţionate la art. 3 alin. (21) şi (22), registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul angajatorul cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariat, respectiv la data încetării contractului individual de muncă al acestuia."

Din aceste dispoziţii legale rezultă că angajatorul avea obligaţia înregistrării în REVISAL a contractelor individuale de muncă a celor 14 salariaţi şi transmiterii acestuia la ITM Bacău cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.

Ori, din rapoartele de încărcare şi preluare a datelor din REVISAL, depuse de petentă la dosarul cauzei, rezultă că angajatorul a făcut aceste operări la date cu mult ulterioare, cel mai devreme 18.03.2011 ora 15,51, ulterior efectuării controlului de către inspectorii ITM.

Instanţa reţine astfel în acest context că declaraţiile celor 14 salariaţi date la momentul controlului corespund adevărului motiv pentru care fapta contravenţională de primire la muncă a celor 14 persoane identificate fizic la punctul de lucru al petentei ca prestând activitate, la momentul controlului-18.03.2011, apare ca fiind pe deplin probată.

Cu privire la celelalte 26 de persoane enumerate în procesul verbal de constatare a contravenţiei ca fiind angajaţi ai petentei, fără contract individual de muncă, la data de 18.03.2011, conform fişei privind evidenţa orelor prestate de fiecare

6 persoană în luna martie 2011 pusă  la dispoziţia inspectorilor de muncă de către Anton Aurică, instanţa reţine următoarele:

Aceste persoane nu au fost identificate fizic la punctul de lucru al petentei ca prestând activitate în favoarea acestora.

în cauză nu s-a făcut dovada că numitului AA i-au fost delegate atribuţii de întocmire a fişelor de pontaj pentru personalul salariat de la punctul de lucru al petentei, aceasta susţinând că AA nu avea aceste atribuţii şi că nu-şi însuşesc fişa de pontaj pe care acesta a pus-o la dispoziţia organelor de control, depunând la dosarul cauzei o fişă de pontaj pe luna martie 2011, însuşită de societate, în care aceste 26 de persoane nu figurează ca angajate ale societăţii ci doar cele 14 persoane identificate la punctul de lucru-filele 16,17 doar.

Toate aceste elemente creează un dubiu rezonabil în privinţa calităţii de salariaţi ai petentei a celor 26 de persoane identificate exclusiv pe baza unei fişe de pontaj neînsuşită de petentă, motiv pentru care instanţa, reţinând că dubiul profită petentei, va reţine ca fiind dovedită săvârşirea de către petentă a faptei contravenţionale prevăzută de 276 al. 1 lit.e din Legea nr. 53/2003 în vigoare la data constatării faptei, de primire la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, doar cu privire la cei 14 salariaţi identificaţi fizic la punctul de lucru al petentei la momentul efectuării controlului.

In ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa constată că petentei i-a fost aplicată o amendă de 100.000 lei, în cuantumul prevăzut de art. 276 alin 1 lit e din Codul muncii, în situaţia în care inspectorii de muncă au reţinut că fapta contravenţională privea un număr de 40 de persoane şi nu 14, astfel cum a reţinut instanţa.

Prin urmare, sub un prim aspect, cuantumul amenzii contravenţionale urmează a fi adaptat la numărul de persoane pentru care s-a reţinut a fi dovedită fapta, respectiv 14, instanţa reţinând că în conformitate cu dispoziţiile art. 276 al. 1 lit.e din Legea nr. 53/2003 în vigoare la data constatării faptei „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin, (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei", astfel că sancţiunea ce poate fi aplicată petentei pentru cele 14 persoane este cuprinsă între 42.000 şi 56.000 lei, instanţa apreciind că aplicarea unei sancţiuni de 42.000 lei amendă, în cuantumul minim prevăzut de lege este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din OG 2/2001, cu împrejurările în care fapta a fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului.

Sancţiunea este proporţională cu gradul de pericol social al faptei precum şi cu celelalte criterii de individualizare în condiţiile în care primirea la muncă a 14 persoane fără a încheia anterior începerii activităţii, un contract individual de munca cu aceasta este o faptă cu un grad ridicat de pericol social, însăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru această faptă fiind relevantă în această privinţă. Mai mult, gradul ridicat de pericol social este dat de consecinţele pentru angajat a nerespectării de către angajatori a dispoziţiilor legii, respectiv angajatul nu beneficiază de sporuri salariale determinate  de  vechime,  condiţii  de  muncă;

-nu are dreptul la concediul legal de odihnă plătit şi alte concedii legal reglementate pentru evenimente deosebite, nu beneficiază de asistenţă medicală gratuită, medicamentaţie gratuită sau compensată; nu se bucură de drepturile privind securitatea şi sănătatea în muncă, etc.

7 Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta SC P SRL, va anula în parte procesul verbal de constatare a contravenţiei seria BCA nr. 054038 din 23.03.2011 şi va reduce cuantumul sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenţiei de la 100.000 lei la 42.000 lei şi în consecinţă va exonera petenta de la plata diferenţei de 58.000 lei.