Decizie revizuire pensie. Invocarea încălcării dreptului de proprietate şi a principiului neretroactivităţii legii.

 Decizie revizuire pensie. Invocarea încălcării dreptului de proprietate şi a principiului neretroactivităţii legii.

Legea 119/2010: art.1,

OUG nr.1/2011: art.1;

Constituţia României: art.15, 53,

Protocolul nr.1 la CEDO: art1.

Curtea Europeană, sesizată cu analizarea încălcării art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie şi art. 14 din Convenţie, a statuat că nu se poate reţine o încălcare a dreptului la proprietate, motivele care au dus la diminuarea cuantumului pensiei de serviciu fiind rezonabile şi proporţionale, astfel că  nu se poate reţine ruperea unui just echilibru.

Mai mult, Curtea a reţinut că reforma sistemul de pensii nu a avut efect retroactiv, aceasta afectând numai partea din pensie suportată integral de la bugetul de stat cu privire la care Statele naţionale beneficiază de o largă marjă de apreciere.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 208/24 februarie 2014.

 Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr.2579/85/2012, contestatorul F.G.  a chemat în judecată intimata Casa de Pensii Sectorială a MAI Bucureşti, solicitând  revocarea deciziei de revizuire a pensiei, în subsidiar, contestă cuantumul pensiei revizuite.

În motivarea acţiunii sale reclamantul arată, în esenţă, că decizia de revizuire este netemeinică  şi nelegală  fiind  emisă  cu încălcarea art.53 din Constituţia României şi art.1 din Protocolul l la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Se  încalcă dreptul de proprietate asupra pensiei deţinute în mod legal în baza legii anterioare apariţiei Legii nr.119/2010, astfel cum acesta este protejat de jurisprudenţa CEDO, principiul neretroactivităţii legii şi al drepturilor câştigate.

Invocă în acest  sens  practica CEDO şi decizii ale  Curţii Constituţionale.

Cu privire la cuantumul pensiei arată că acesta este incorect stabilit şi că prin diminuarea pensiei se încalcă dispoziţiile constituţionale şi legale menţionate, fapt pentru care contestă noul cuantum şi solicită să i se păstreze în plată cuantumul legal câştigat şi aflat în plată la 31.12.2010.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. solicită respingerea contestaţiei  motivând în esenţă,  că s-a procedat în conformitate  cu dispoziţiile legale în materie, respectiv Legii nr.119/2010 şi OUG nr.1/2011, pe baza principiului contributivităţii şi a probelor privind perioadele de activitate. Invocă practică CEDO, decizii ale Curţii Constituţionale şi Decizia nr.29/2011 a Î.C.C.J pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii.

Tribunalul Sibiu-secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr.1441 din data de 07.11.2012 pronunţată în cauză  a respins acţiunea.

Pentru a hotărî, astfel,  instanţa  reţine următoarele:Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii speciale de serviciu stabilită în condiţiile Legii nr. 164/2001. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 pensiile de serviciu devin „pensii” în sensul Legii nr.19/2000. În temeiul acestei legi şi a OUG 1/2011 pensia contestatorului a fost revizuită, fiind emisă decizia de revizuire a pensiei, care face obiectul litigiului de faţă. Această decizie a fost contestată la Comisia de contestaţii din cadrul MAN.Analizând motivele invocate de contestator, instanţa constată că nu subzistă nici un motiv de anulare sau revocare a deciziei pentru următoarele considerente :

Încălcarea principiului  neretroactivităţii nu are nici un suport legal întrucât Legea nr. 119/2010 şi OUG 1/2011 în baza cărora s-a emis decizia contestată produc efecte numai pentru viitor şi numai cu privire la cuantumul drepturilor băneşti cuvenite, nefiind afectate sumele obţinute cu titlu de pensie specială  anterior intrării lor în vigoare.

Susţinerea contestatorului motivată de încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO şi art. 14 CEDO nu poate fi reţinută în cazul de faţă, dat fiind faptul că jurisprudenţa CEDO în materie acceptă reduceri substanţiale ale cuantumului pensiei şi ale altor beneficii de asigurări sociale fără a se ajunge la concluzia încălcării Protocolului 1 şi anume – 43% T. c. Suediei, reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane, 38%  Jankovic c. Croaţia ş.a.m.d. recunoscându-se aşadar statului o mare marjă de manevră, astfel că numai în circumstanţe cu adevărat excepţionale s-ar încălca  dispoziţiile Convenţiei.

Mai mult de atât, chiar contestatorul arată că  legea nr. 119/2010, în baza căreia pensiile de serviciu devin pensii şi se recalculează conform L. 19/2000, a fost supusă controlului constituţionalităţii, Curtea pronunţându-se în sensul că dispoziţiile acestei legi sunt constituţionale, iar O.U.G. nr.1/2011 reglementează doar metodologia de calcul.

Principiul încălcării drepturilor câştigate invocat de asemenea de contestator nu are nici un fundament legal curtea reţinând că în conceptul de „drepturi câştigate”, pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, astfel că  dacă intervenţia legiuitorului ar fi fost  asupra prestaţiilor deja încasate am fi fost în situaţia încălcării prevederilor art. 15 din Constituţie ceea ce nu este incident cazului de faţă.

Încălcarea principiului nediscriminării, de asemenea este lipsit de suport legal întrucât recalcularea şi revizuirea pensiei impusă de Legea 119/2010 şi OUG 1/2011 priveşte toate categoriile de persoane aflate în situaţii similare, iar păstrarea în plată a cuantumului mai avantajos prevăzut de art. 180(7) din Legea 19/2000 este aplicabil doar pentru pensiile stabilite în sistemul public de pensii, potrivit acestei legi şi nicidecum prin raportare la pensiile stabilite în baza legilor speciale.

Prin urmare, instanţa constată că motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute, fiind lipsite de orice suport legal.

 Pe de altă parte, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2013 s-a reglementat cuantumul pensiilor recalculate ori revizuite prin legile anterioare.

Faţă de  considerentele  expuse, contestaţia, a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, recurentul reclamant susţine că prima instanţă a pronunţat soluţia de respingere a contestaţiei fără a lua în considerare argumentele invocate în contestaţie şi mai ales fără a ţine seama că legislaţia internă pe care s-a bazat decizia de pensie pe care a contestat-o este în flagrantă contradicţie cu practica CEDO, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene şi Curtea Constituţională a României.

Cu privire la anularea deciziei de recalculare a pensiei înţelege să invoce: încălcarea dreptului de proprietate astfel cum el este protejat de jurisprudenţa CEDO (cauza Stec şi alţii contra RU al Marii Britanii), încălcarea principiilor neretroactivităţii legii prev.de art.15 din Constituţia României, a egalităţii de drepturi şi nediscriminării.

Cu privire la cuantumul pensiei, recurentul susţine că datorită lipsei carnetelor de muncă, în perioada sa activă a cunoscut doar veniturile din ultimele 6 luni. Celelalte date nu sunt în posesia sa, dar este evident şi notoriu faptul că, fiind cadru militar activ nu a avut perioade fără venituri, pentru a se lua în calcul o sumă ipotetică sau pentru a exista perioade fără venituri. Mai arată că adeverinţa privind veniturile realizate a fost emisă fără date complete.

În concluzie, recurentul susţine că schimbarea temeiului juridic în care i-a fost acordată iniţial pensia, respectiv Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, prin decizia de pensionare atacată şi diminuarea cuantumului pensiei este contrară dispoziţiilor constituţionale, comunitare şi principiilor cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, invocă: art.304 punct.7, 8, 9 şi art.304 indice 1 cod procedură civilă.

CURTEA, analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Instanţa de fond a făcut analiză o corectă a cauzei prin prisma atât a normei interne cât şi normelor europene şi a jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, atât actul normativ care a stat la baza recalculării pensiei de serviciu a recurentului - Legea nr.119/2010, cât şi Ordonanţa de urgenţă nr.1/2011 care a stat la baza revizuirii drepturilor la pensie au făcut obiectul controlului a priori de constituţionalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţională pronunţând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 şi, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv Deciziile 704, 601, 533, 486, 214, 215/2012.

Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt considerate valabile şi în analiza de constituţionalitate a OUG. nr.1/2011, Curtea a statuat  în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia".

 Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. [... ] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări.

De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii".

Analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a constatat, prin prisma celor statuate mai sus, că "aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.

 Observăm, aşadar, că, pe calea unei jurisprudenţe constante, instanţa de contencios constituţional a efectuat un examen de compatibilitate a dispoziţiilor Legii nr.119/2010, respectiv OUG. nr.1/2011 cu normele constituţionale şi, implicit, un examen de proporţionalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenţei unui asemenea  raport şi a conformităţii sale cu garanţiile art. 6, art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.

Or, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor şi nu pot fi ignorate, pe considerentele expuse de recurent, instanţa fiind ţinută de cele stabilite de instanţa de contencios constituţional, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aşa cum a reţinut constat în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se are în vedere faptul că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor norme, dar şi în ipoteza celor prin care se resping obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate (dec. 3/2011, 12/2011).

Toate aceste aspecte sunt reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în DECIZIA nr.29/12.12.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 925 din 27 decembrie 2011 prin care s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie de asemenea obligatorie pentru instanţele inferioare potrivit art.330 indice 7 alin. (4) cod procedură civilă.

Posibilitatea instanţelor judecătoreşti de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenţionalitate raportată la situaţia particulară din fiecare speţă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, nu poate conduce la o altă concluzie în cauză, deoarece în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut constant că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanţilor ce decurgeau din contribuţiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art.1 din Primul Protocol adiţional la convenţie (cauza Rasmunssen vr. Polonia).

De altfel, un argument suplimentar în sensul convenţionalităţii măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, 45.587/11 şi nr. 45.588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeaşi convenţie, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menţionată, Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 şi 42) şi constituie o modalitate de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 44).

De asemenea, Curtea Europeană s-a pronunţat în cauza Constantin Abăluţă şi alţii c. României, cauză în care instanţa europeană a fost sesizată cu încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie coroborat cu art. 14 din Convenţie şi în care a respins ca inadmisibile plângerile reclamanţilor.

Cu această ocazie Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv şi nu a dus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părţi din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră mulţumită naturii profesiei lor.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speţă, Curtea a apreciat că împrejurarea că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţională şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari”.

Reclamantul susţine că introducerea noului sistem a condus la reducerea cuantumului pensiei sale, de o manieră a aduce atingere dreptului la proprietate.

Sub acest aspect Curtea Europeană a reţinut în aceeaşi decizie că deşi art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la CEDO garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor de stat, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. Statele părţi la Convenţie dispun de o largă marjă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor.

Curtea a mai subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii, că diminuarea pensiilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

În consecinţă, Curtea Europeană, sesizată cu analizarea încălcării art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie şi art. 14 din Convenţie, a statuat că nu se poate reţine o încălcare a dreptului la proprietate, motivele care au dus la diminuarea cuantumului pensiei de serviciu fiind rezonabile şi proporţionale, astfel că  nu se poate reţine ruperea unui just echilibru.

Mai mult, Curtea a reţinut că reforma sistemul de pensii nu a avut efect retroactiv, aceasta afectând numai partea din pensie suportată integral de la bugetul de stat cu privire la care Statele naţionale beneficiază de o largă marjă de apreciere.

Cum toate aspectele critice invocate de către recurentul reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăşi, instanţa naţională nu mai este nevoită să facă examenul de conformitate a măsurilor legislative cu Convenţia, prevederile Curţii Europene fiind obligatorii pentru instanţe, în baza art. 20 din Constituţia României.

Criticile vizând cuantumul pensiei se vizează a fi de asemenea nefondate, deoarece calculul acesteia s-a bazat pe datele reieşite din adeverinţele emise de către instituţia angajatoare, care poartă întreaga răspundere de exactitatea acestora şi a avut în vedere metodologia de calcul prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă nr.1/2011.

Totodată, este de menţionat că odată cu apariţia Legii nr.241/17.07.2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională „Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010”. Art. 1 - (1) (2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă a respins ca nefondat, recursul promovat de reclamant.

Domenii speta

Spete similare