Somatie de plata

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 810

Şedinţa publică de la 16 Martie 2009

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 20.01.2009 sub nr. 301/327/2009, creditoarea _ a chemat-o în judecată pe debitoarea _, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe cale de ordonanţă, să dispună emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 7227,22 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi suma de 197,92 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat, în esenţă, că în cadrul relaţiilor comerciale desfăşurate între cele două societăţi, a livrat mai multe produse către debitoare, pentru care a emis facturile fiscale ataşate la dosarul cauzei, facturi neachitate de către creditoare.

De asemenea, creditoarea a precizat că prin neplata la termenul scadent, menţionat în factură, debitoarea şi-a asumat şi plata penalităţilor în procent de 0,5 pe fiecare zi de întârziere de la scadenţă, aceste menţiuni fiind pe factură.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O.G. 5/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de  0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995.

În dovedirea acţiunii, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia a depus la dosarul cauzei, în copie, notificare executor judecătoresc (f. 4), dovada notificării (f. 6), calcul penalităţi (f. 5), scadentar clienţi (f. 7), informaţii despre debitoare (f. 8-9), factura fiscală nr. 0040412/08.08.2008 (f. 11), factura fiscală nr. 0041506/14.08.2008 (f. 12), factura fiscală nr. 0044156/05.09.2008 (f. 13), factura fiscală nr. 0044545/12.09.2008 (f. 14), factura fiscală nr. 0045428/22.07.2008 (f. 15).

Debitoarea, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între creditoare şi debitoare s-au stabilit relaţii comerciale având ca obiect livrare de produse, în temeiul cărora creditoare, în calitate de vânzător  a emis facturile anexate la dosarul cauzei.

În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată caracterul cert al creanţei în valoare totală de 954,76 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, existenţa sa rezultând din factura fiscală nr. 0045428/22.07.2008 (f. 15), precum şi caracterul lichid, astfel cum este stabilit de art. 379 alin. 4 Cod  procedură civilă, câtimea creanţei fiind determinată şi rezultând din înscrisuri însuşite de părţi, respectiv factura fiscală arătată mai sus care potrivit art. 46 Cod comercial face dovada şi împotriva debitorului în măsura în care este acceptată.

Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiunile comerciale se probează şi cu facturi acceptate. Factura este un înscris care cuprinde elementele esenţiale ale unei operaţiuni comerciale: identitatea părţilor, cantitatea de marfa, calitatea, condiţii de livrare etc. În privinţa forţei probante, factura face dovada deplină împotriva emitentului şi în favoarea aceluia ce o deţine, adică a destinatarului. Factura poate sa facă dovada şi în favoarea emitentului, dacă este acceptată de către destinatar.

În cauza dedusă judecăţii acceptarea este expresă în ceea ce priveşte factura fiscale nr. 0045428/22.07.2008 (f. 15), făcându-se prin depunerea semnăturii destinatarului pe factură.

Instanţa apreciază că facturile nr. 0040412/08.08.2008 (f. 11), nr. 0041506/14.08.2008 (f. 12), nr. 0044156/05.09.2008 (f. 13), nr. 0044545/12.09.2008 (f. 14), nu au fost acceptate la plată de către debitoare întrucât nu au fost semnate de aceasta.

Astfel, facturile enumerate poartă numai ştampila societăţii, fără semnătură şi fără menţiunea "acceptat". Ori, ştampila societăţii destinatare, nu constituie un element de identificare a persoanei juridice de drept privat şi nici nu este în măsură să angajeze răspunderea contractuală a persoanei juridice, prin raportare la dispoziţiile art. 35 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, lipsind orice semnătură olografă din partea reprezentantului societăţii SC WILMAR GROUP SRL.

Raportând noţiunea de "acceptare a facturii" aşa cum rezultă din uzanţele comerciale la înscrisul depus la dosar, instanţa reţine că simpla aplicarea a unei ştampile, fără să se poată proba cine a aplicat-o şi dacă cel ce a aplicat-o avea împuternicire în aceste sens pentru a angaja răspunderea societăţii şi fără o semnătură olografă, care prin specificul elementelor de grafie conţinute ar fi permis identificarea celui care a executat-o şi dacă acesta poate reprezenta societatea în raporturile cu terţii sau că măcar avea calitatea de angajat a societăţii, nu poate echivala cu acceptarea tacită a facturii de către destinatarul acesteia. În aceste condiţii, nu se poate face proba asumării în mod valabil şi în numele societăţii S SC WILMAR GROUP SRL a obligaţiei de plată.

Caracterul exigibil al creanţei rezultă din faptul neplăţii preţului de către debitoare la scadenţă stabilită în factura fiscală, respectiv 17.10.2008.

Întrucât creanţa solicitată de creditoare prin prezenta cerere este certă, lichidă şi exigibilă, pentru suma de 954,76 lei, reprezentând o obligaţie de plată a unei sume de bani şi este determinată potrivit facturilor acceptate de către debitoare, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse şi constatând întrunite condiţiile cerute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului 5/2001, instanţa va admite în parte acţiunea şi va soma debitoarea să plătească creditoarei, suma de 954,76 lei, reprezentând contravaloarea marfă livrată şi neachitată.

În ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 197,92 lei, debitoarea nu urmează a fi somată la plata acestora, întrucât au fost calculate de către creditoare în temeiul clauzei penale inserate în facturi, mai exact sunt prevăzute pe factură, condiţie ce nu are valoarea unui contract încheiat între părţi, nefiind însuşită de aceasta prin semnătură.

Instanţa consideră că simpla menţiune a penalităţilor de întârziere pe factură, în lipsa unui contract care să prevadă expres această sancţiune, nu suplineşte acordul părţilor cu privire la această clauză, în conformitate cu art.46 C.com., art.969 şi 970 C.civ. Aceste menţiuni reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi, respectiv a creditoarei, iar nu acordul de voinţă al părţilor.

Ca atare, nu se poate reţine că factura acceptată la plată conform art.46 C.com. produce efecte juridice şi în privinţa penalităţilor menţionate în cuprinsul acesteia, şi astfel instanţa va respinge capătul de cerere privind penalităţile ca fiind neîntemeiat.

În baza art. 10 alin. 3 din O.U.G. 119/2001, constatând că pretenţiile creditoarei sunt justificate numai în ceea ce priveşte suma de 954,76 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată, instanţa va admite în parte acţiunea şi va fixa un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga debitoarea şi la plata sumei de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru), pe temeiul culpei sale procesuale.

Domenii speta

Spete similare