Contestaţie la executare

Sentinţă penală 325 din 01.04.2009


SP.325 din 01.04.2009

I N S T A N T A:

ASUPRA CAUZEI PENALE DE FATA:

1. In prezenta cauza, Judecătoria Tulcea a fost sesizata cu o contestaţie la executare privind pe condamnatul …………. In motivarea cererii s-a invocat faptul ca  o pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare aplicata de către Judecătoria Tulcea pentru conducere fără permis ar fi beneficiat de „decretul de graţiere” din luna octombrie a anului 2002.

2. Potrivit fisei de cazier aflate la dosarul cauzei, condamnatul ………….. executa o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie (fila 17 dosar), fiind încarcerat in Penitenciarul Brăila începând cu data de 03.06.2008 (fila 11 dosar).

3. Potrivit art. 460(6) Cod de Procedura Penala competenta de soluţionare a contestaţiei la executare, in cazul in care nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 461(1)(c) Cod de Procedura Penala, aparţine instanţei in a cărei raza teritoriala se afla locul de deţinere.

4. Prin urmare, având in vedere ca la data sesizării instanţei (25.02.2009 – data plicului poştei) condamnatul se afla încarcerat la Penitenciarul Brăila, instanţa urmează a declina competenta de soluţionare a prezentei contestaţii la executare in favoarea Judecătoriei Brăila.

Domenii speta