Desfacerea căsătoriei

Sentinţă civilă 1685 din 13.05.2013


Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul 459/260/2013, reclamanta O M a chemat în judecată pârâtul O G, solicitând în contradictoriu cu acesta desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, şi revenirea la numele avut anterior.

Acţiunea este legal timbrată cu 39 lei şi 1,5 lei timbru judiciar, iar în motivare se arată că din căsătoria părţilor a rezultat un copil în prezent major. Deşi părţile convieţuiesc în aceeaşi gospodărie, relaţiile dintre ele sunt grav şi iremediabil vătămate datorită comportamentului pârâtului care fiind foarte gelos creează certuri şi scandaluri interminabile, care îi afectează reclamantei starea sănătăţii.

In cauză s-au depus acte de stare civilă, şi s-a administrat proba cu un martor.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat, nu a depus întâmpinare, şi nici nu a înţeles să-şi formuleze în altă modalitate apărările.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 14.10.1989, căsătoria acestora fiind

înregistrată în Registrul de stare civilă Primăriei Agăş, sub nr din 14.10.1989

Din căsătoria acestora a rezultat un copil în prezent major.

Instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 din Noul Cod Civil, divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Din depoziţia martorului D M, rezultă că părţile sunt separate în fapt de aproximativ un an, în condiţiile în care nu s-au împăcat de la începutul relaţiei. Pârâtul este un om nervos de aceea existau în familie certuri frecvente. De asemenea este agresiv fizic şi verbal.  Reclamanta s-a plâns că a fost lovită de pârât.

Instanţa apreciază că ambele părţi, prin atitudinea adoptată faţă de familia sa, cât şi ambele părţi prin încălcarea unui principiu fundamental al căsniciei - convieţuirea au vătămat grav relaţiile de familie, astfel că acestea sunt iremediabil vătămate, motiv pentru care, va dispune în baza art. 373 lit. b Noul Cod civil, va dispune desfacerea căsătoriei din culpă comuna.

Cu privire la cererea reclamantei de revenire la numele purtat anterior căsătoriei, instanţa va admite cererea în temeiul art. 383 alin 3 din Noul Cod Civil şi va dispune ca pârâta să revină la numele său anterior, acela de " Doaga".

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.