Contestatie la executare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  ONEŞTI - JUDEŢUL  BACĂU

DOSAR NR. 3834/270/2013 -contestaţie la executare-

Din 25.06.2013

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2980

Şedinţa publică de la  12.12.2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: Liliana Bădău

Grefier: Lidia Matei

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de contestatorul ----, în contradictoriu cu  intimatul  ----, având ca obiect „contestaţie la executare ”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 05.12.2013 care au fost consemnate prin încheierea de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre când din lipsă de timp pentru deliberare instanţa  a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 12.12.2013

I N S T A N Ţ A,

Deliberând;

Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. 3834/270/2013, astfel cum a fost precizată, contestatorul --- în contradictoriu cu intimatul ---, a solicitat anularea actelor de executare precum şi a titlului executoriu nr. ---, suspendarea executării silite.

Acţiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 194 lei, timbru judiciar de 0,3 lei.

În motivare contestatorul menţionează faptul că în data de 13.05.2013 a primit somaţia de plată emisă de intimată, iar în data de 27.05.2013 a primit deciziile de impunere atacate, precum şi înştiinţarea de înfiinţare a popririi, în data de 11.06.2013.

Contestatorul a menţionat că desfăşoară activitate sportivă de jucător de fotbal profesionist în baza contractelor încheiate cu cluburile de specialitate, cărora le revine obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurările de sănătate, conform clauzelor contractuale.

În continuare se precizează că atât debitul cât şi penalităţile sunt sume nedatorate de către sportiv, penalităţile cu atât mai mult cu cât contestatorul a aflat de pretinsul debit abia în data de 13.05.2013.

În cadrul precizărilor de la fila 73 dosar, contestatorul a invocat faptul că nu a beneficiat niciodată de serviciile Casei naţionale de asigurări medicale, apelând la servicii medicale în sistem privat cu specializare de înaltă calificare şi care au fost achitate separate de către contestator sau de club.

În drept s-a invocat art. 172-174 cod procedură fiscală, respectiv art. 711 şi următ. Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probei cu acte, martor.

Intimata nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

În cauza a fost ataşat dosarul de executare silită privind pe contestator, în copie certificată şi numerotată potrivit art. 716 Cod procedură civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Sub aspect procesual.

La termenul de judecată din data de 21.11.2013, instanţa a constatat că debitorul contestator este decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 204 Cod procedură civilă şi a admis excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva executării silite însăşi.

Referitor la contestaţia împotriva titlului executoriu nr. 43020014407360/ 2013, instanţa va analiza motivele invocate de către contestator şi redate mai sus având în vedere considerentele deciziei nr. XIV pronunţată în interesul legii de ICCJ, precum şi practica Curţii de Apel Bacău, respectiv decizia nr. 8/CC/2012.

Decizia în interesul legii nr. XIV a ICCJ care, deşi pronunţată în anul 2007, rămâne de actualitate. Aşadar, dispoziţiile codului de procedură fiscală ( varianta 1 ianuarie 2007), relevante pentru speţa pendinte există şi în varianta din anul 2012, modificările legislative fiscale nefiind esenţiale sub aspectul problemei de drept invocate.

În aceasta decizie ICCJ statuează prin dispozitiv: “ Judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Tot Înalta Curte concluzionează „În ceea ce priveşte titlul executoriu fiscal, prin art. 137 alin. (2) din Codul de procedură fiscală se prevede că "Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".

 Titlul executoriu fiscal trebuie să cuprindă, potrivit art. 137 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pe lângă elementele precizate la art. 43 alin. (2) din acelaşi cod, necesare pentru actul administrativ fiscal, următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum şi orice alte date de identificare, cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

 În art. 169 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin care este reglementată contestaţia la executare silită, se prevede, la alin. (1), că "Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii", iar la alin. (3) se adaugă precizarea potrivit căreia "Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Este semnificativ că prin alin. (4) din textul de lege sus arătat se prevede că, în toate cazurile menţionate, "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".

 Rezultă deci că, dacă pentru contestarea titlului de creanţă fiscală nu s-a reglementat accesul la o instanţă judecătorească, pe calea contestaţiei la titlul executoriu fiscal, adresată instanţei de executare, pot fi cerute nu numai lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca şi apărări de fond cu privire la însăşi validitatea creanţei fiscale.

O atare interpretare dă posibilitate subiectului procesual activ al contestaţiei să se bucure de o procedură contradictorie în dovedirea dreptului său, de care nu ar fi putut beneficia anterior deoarece actul fiscal ce constituie titlu executoriu, fiind emis de un organ fără atribuţii jurisdicţionale, nu are caracter jurisdicţional.

Ca urmare, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanţă fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal. „

În acord cu dispoziţiile deciziei pronunţată de Înalta Curte în interesul legii, Curtea de Apel Bacău a reţinut în dosarul nr.27/32/2012 că instanţa de executare, judecătoria este competentă să analizeze titlul executoriu fiscal atât sub aspectul validităţii creanţei cât şi din punct de vedere formal.

În considerentele deciziei nr. 8/CC/2012, Curtea de Apel a reţinut : Din coroborarea dispoziţiilor art. 21 cu cele ale art. 172 Cod procedură fiscală, rezultă că titlul de creanţă fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului şi obligaţiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente.

Totodată, prin art.41 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal este definit ca fiind ,,actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale”.

În ceea ce priveşte titlul executoriu fiscal, prin art. 141 al.2 Cod procedură fiscală, se prevede că ,,titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent”.

În speţă, obligaţiile fiscale au fost stabilite prin titlul executoriu nr. 2/09.03.2011.

Executarea urmând a se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale, iar împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.

În art. 172 Cod procedură fiscală, prin care se reglementează contestaţia la executare silită, se prevede la al.1 că ,,Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare”, iar la al.3 se adaugă precizarea potrivit căruia ,,Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Potrivit dispoziţiilor art. 400 al. 2- teza a II-a Cod procedură civilă ,,instanţa competenţă să judece, atât sub aspect material, cât şi teritorial, contestaţia la executare propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea”.

Este semnificativ că prin al.4 din art. 172 din OG nr. 92/2003 toate cazurile menţionate ,,Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă”.

Aşadar, dacă în procedura de individualizare a textelor, impozitelor, datoriilor vamale şi a accesoriilor la acestea, este reglementată calea administrativ jurisdicţională de atac, respectiv aceea a contestaţiei împotriva titlurilor de creanţă fiscală sau a altor acte administrative fiscale, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 205 şi urm. Cod procedură fiscală, în cadrul procedurii executării silite a creanţelor fiscale, este reglementată, ca singura cale de atac, contestaţie la executare propriu-zisă.

Excluderea de către legiuitor a instanţei de contencios administrativ de la soluţionarea respectivelor contestaţii îndreptate împotriva titlurilor executorii fiscale, reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispoziţiilor art. 218 al.2 şi ale art. 172 al.4 Cod procedură fiscală. Iar potrivit acestui din urmă text, o atare competenţă revine numai instanţei de drept comun, care în raport cu reglementarea de la art. 1 pct.1 Cod procedură civilă, respectiv art.400 şi 373 al.2 Cod procedură civilă, este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.”

Pe cale de consecinţa, instanţa urmează a analiza titlul executoriu atât din prisma validităţii creanţei cât şi sub aspectul legalităţii acestuia.

Situaţia de fapt.

Organul de executare silită în materie fiscală, intimatul din prezenta cauză, a demarat procedura executării silite împotriva contestatorului --- în calitate de sportiv profesionist pentru suma de 40.581 lei, reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente.

In data de 8.04.2013 a fost emis titlul executoriu nr. 43020014407360/ 2013 cu privire la suma de 40.581 lei reprezentând debit şi penalităţi calculate pentru perioada 21.02.2011- 25.01.2012.

Împrejurările invocate de către contestator şi anume că sumele pretinse nu sunt datorate de el, ci de către clubul sportiv, potrivit clauzelor contractuale, nu sunt reale şi nu au ca fundament nici dispoziţiile legale în materie, dar nici prevederile contractuale invocate chiar de către parte.

Potrivit art. 211 alin 1 din Legea nr. 95/2006 “( Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România, precum şi pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi.”

Acelaşi act normativ statuează în art. 215 alin 3 lit. a „(1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum şi persoanelor fizice, după caz.”, iar la lit. c se dispune „Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond.”

Aşadar, dispoziţiile legale mai sus menţionate instituie în mod clar obligaţia persoanei ce obţine venituri din activităţi independente de a achita şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Examinând convenţia civila de prestări servicii încheiată de către contestator cu Asociaţia Fotbal Club Delta sub nr. ---, instanţa constată că nici o clauză contractuală nu instituie obligaţia de plată a contribuţiei către CAS în sarcina angajatorului.

Acest aspect are caracter nerelevant dat fiind că actul juridic reglementează raporturile juridice dintre sportiv si club, iar prin contract nu se poate deroga de la norme legale cu caracter imperativ care instituie in raporturile juridice sportiv Casa de asigurări de Sănătate, obligaţia de plata a contribuţiei de asigurări sociale de  sănătate în sarcina persoanei fizice care obţine venituri din activităţi independente.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că nici unul din motivele invocate de către contestator nu este de natură să atragă nulitatea titlului executoriu, fiind lipsite de relevanţă în contextul normelor juridice ale legii speciale nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Astfel, împrejurarea că sportivul a beneficiat sau nu de serviciile medicale oferite de Casa Naţionala de Sănătate devine irelevantă faţă de normele imperative ale legii speciale aplicabilă în prezenta cauză.

Faţă de considerentele mai sus menţionate, va respinge ca tardiv formulată contestaţia împotriva executării silite însăşi.

Va respinge ca nefondata  contestaţia împotriva titlului executoriu nr. ---.

De menţionat este faptul că în cauză nu a fost achitată cauţiunea în valoare de 2592 lei,  aferenta capătului de cerere privind suspendarea executării silite, aşa încât instanţa nu va mai analiza acest capăt de cerere.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauza atât cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect contestaţia împotriva executării silite însăşi cât şi împotriva titlului executoriu, instanţa va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva executării silite însăşi, invocată din oficiu de către instanţă.

Respinge ca tardiv formulată contestaţia împotriva executării silite însăşi.

Respinge ca nefondată  contestaţia împotriva titlului executoriu nr. --- formulată de către contestatorul ---, în contradictoriu cu  intimatul  ---

Respinge cererea de suspendare a executării silite.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Oneşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.12.2013

PREŞEDINTE, GREFIER,

Liliana Bădău Lidia Matei

Red.L.B. /08.01.2014 Teh.  4 ex L.M. /08.01.2014,  Com. 2 ex. 1 pet./1ex. intim.09.01.2014

Domenii speta

Spete similare