Competenţa teritorială este alternativă în ipotezele reglementate de art. 10 C.pr. civ. şi în cazul alegerii instanţei prin convenţia părţilor.
În acest din urmă caz însă, competenţa teritorială este alternativă numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa, ulterior procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. În această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun.
Dacă însă alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată, adică în interesul pârâtului, competenţa teritorială nu mai este alternativă, reclamantul fiind ţinut, conform principiului forţei obligatorii a contactelor reglementat de art.969 C. civ., să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie.
Prin sentinţa nr. 731/3.09.2008 pronunţată de Tribunalul Olt s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionarea acţiunii la Tribunalul Bucureşti - Secţia Comercială.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art.8 alin. 2 din contractul de antrepriză depus la dosar, părţile au convenit ca litigiile să fie soluţionate de instanţele de judecată din localitatea unde îşi are sediul beneficiarul, în cauza de faţă pârâta SC S.E. COMPANY SA.
Întrucât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, conform dispoziţiilor art.969 C.civ., reclamanta avea obligaţia să respecte această clauză, în speţă fiind înlăturată posibilitatea sa, prevăzută de art.12 C.p.civ, de a alege între instanţele alternativ competente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Recursul este nefodat.
Conform dispoziţiilor art.5 alin. 1 din OUG nr.119/2007, cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă iar, potrivit prevederilor alin. 4 al aceluiaşi articol, judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii.
Ca urmare, competenţa teritorială de soluţionare a ordonanţei de plată se determină potrivit regulilor prevăzute de lege pentru soluţionarea fondului şi se reţine că, potrivit principiului prevăzut de art.12 C.p.civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Competenţa teritorială este alternativă în ipotezele reglementate de art.10 C.p.civ şi în cazul alegerii instanţei prin convenţia părţilor.
În acest din urmă caz însă, competenţa teritorială este alternativă numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa, ulterior, procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. În această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun.
Dacă însă, alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi, sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată, adică în interesul pârâtului, competenţa teritorială nu mai este alternativă, reclamantul fiind ţinut, conform principiului forţei obligatorii a contractelor, reglementat de art.969 C.civ., să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie.
Ca urmare, Curtea a reţinut că Tribunalul Olt a făcut în cauză o corectă aplicare a dispoziţiilor art.969 C.civ., dând eficienţă clauzei prevăzute de părţi în art.8 alin. 2 din contractul de antrepriză, conform căreia litigiile se soluţionează la instanţele de judecată din localitatea unde îşi are sediul beneficiarul SC S.E. COMPANY SA, debitoarea chemată în judecată în cererea privind emiterea unei ordonanţe de plată.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art.312 alin. 1 C.p.civ.
Judecătoria Bălcești
Competenţa comisiei locale de restituire Lgea 10/2001
Tribunalul Bihor
Contestaţia la executare
Judecătoria Adjud
Competenta teritoriala
Judecătoria Roșiori de Vede
COMPETENŢĂ TERITORIALĂ
Judecătoria Iași
Contestaţie la executare. Cerere de modificare pedepse. Competenţa teritorială.