Cauza reala si serioasa în cazul concedierii pentru motive ce nu tin de
persoana salariatului se refera la desfiintarea locului de munca ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
Decizia civila nr. 492/R/07.05.2009 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 1439/13.11.2008 Tribunalul Galati în dosarul nr.4626/121/2008, a fost admisa contestatia împotriva deciziei de desfacere a contractului de munca promovata de contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimata SC I. SA Galati.
A anulat decizia nr. 150/2.06.2008 emisa de intimata si a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei.
A obligat intimata sa plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii pâna la reintegrarea efectiva.
A obligat pe intimata la plata cheltuielilor de judecata catre contestator în suma de 500 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin contestatia înregistrata pe rolul Tribunalului Galati sub nr. 4626/121/2008, contestatorul B.C. a solicitat anularea deciziei nr. 150/2.06.2008 emisa de intimata SC I. SA Galati prin care a încetat contractul sau individual de munca în temeiul art. 51 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Ca efect al anularii, contestatorul a solicitat reintegrarea sa în functie si plata drepturilor salariale, de la data concedierii si pâna la reintegrarea sa efectiva.
Pe cale de exceptie a invocat nulitatea deciziei contestate.
În motivarea contestatiei a aratat ca disponibilizarea sa a fost dispusa din motive care nu tin de persoana salariatului. Desi masura dispusa simuleaza o concediere personala, intimata a procedat cu rea-credinta la o concediere colectiva, dar realizata în etape, astfel încât, prin fraudarea legii, sa se ocoleasca procedura stabilita de dispozitiile art. 68-72 din Codul muncii.
În acest sens, a precizat contestatorul, intimata a ales calea cea mai simpla pentru a-si da afara oamenii, motivând o concediere personala, fara sa respecte dispozitiile art. 74 lit. c si d din Codul muncii. Pentru lipsa mentiunilor prevazute de aceste dispozitii, decizia de concediere, a sustinut contestatorul, este nula.
Pe fondul cauzei s-a aratat ca de la angajarea sa în SC I. SA Galati, respectiv 1989 si pâna în anul 1995, contestatorul a ocupat functia de inginer, iar din 1995 pâna la data emiterii deciziei ce face obiectul litigiului de fata, a ocupat functia de cercetator stiintific principal. În aceasta calitate si-a desavârsit pregatirea profesionala prin absolvirea unui doctorat în matematica si prin initierea unor proiecte de cercetare.
Motivele invocate în decizia de încetare a contractului de munca, respectiv lipsa de contracte comerciale care sa genereze proiecte si activitati specifice departamentului sau de munca, precum si dificultatile economice înregistrate de societate, sunt determinate, a precizat contestatorul, de o slaba activitate manageriala. Daca din acest punct de vedere ar exista o politica mai eficienta, beneficiile s-ar rasfrânge si în politica de personal.
Pe de alta parte, contestatorul a invocat si lipsa posibilitatii de a opta pentru o alta functie, data fiind pregatirea sa de baza, respectiv acea de inginer.
Mentiunile din decizie referitoare la inexistenta unor locuri de munca vacante, nu poate fi luata în seama, de vreme ce, sustine contestatorul, nu i s-a oferit nici o alternativa, în timp ce alte cazuri similare de disponibilizare s-au rezolvat prin oferirea unor locuri de munca în alte compartimente, iar în societate au continuat angajarile de ingineri, cu toate ca se cunostea situatia financiara a societatii.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea contestatiei, anularea deciziei si reîncadrarea în functie, cu plata retroactiva a drepturilor salariale. S-au solicitat si cheltuieli de judecata.
În drept, contestatorul a invocat dispozitiile art. 78 din Codul muncii.
Intimata SC I. SA Galati a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei.
Sub aspectul exceptiei de nulitate invocata s-a precizat ca aceasta nu poate fi retinuta deoarece mentiunile prevazute de art. 74 lit. c si d din Codul muncii, invocate de contestator, se refera exclusiv la concedierea colectiva, ceea ce nu este cazul în speta.
Pe fondul contestatiei s-a invocat de catre intimata o pierdere financiara provenind si din cresterea cheltuielilor indirecte fata de anul 2006, pierdere ce se reflecta atât în bilantul societatii la 31 decembrie 2007, precum si în balanta de verificare contabila din perioada ianuarie – iunie 2008.
În raport de aceste probleme financiare ale societatii, s-a aratat în întâmpinare, rezulta necesitatea restructurarii unor activitati, prin desfiintarea posturilor indirect productive precum si a celor pentru care s-a constatat lipsa totala a unor contracte ca si lipsa în perspectiva a perfectarii lor.
Contractele de cercetare s-au redus substantial în ultimii ani, nemaiexistând interes pentru unele domenii ale cercetarii fundamentale care sa justifice mentinerea de cercetatori în cadrul institutului.
S-a mai aratat în întâmpinare ca B.C. este absolvent al facultatii de aeronautica si nu are specializare de baza în constructii navale.
Cât despre angajarea unor ingineri în societate, mentionata de contestator în cererea sa, aceasta nu este relevanta, se arata în întâmpinare, deoarece angajarea s-a facut pe alte posturi decât cel ocupat de catre contestator, în institut fiind adusi ingineri stagiari, absolventi ai facultatii de nave care înlocuiesc treptat persoanele fara studii superioare si care au competenta sa efectueze proiectarea navala.
Desfiintarea postului ocupat de contestator, a aratat intimata, este efectiva, reala si are o cauza serioasa, respectiv cea a restructurarii unor sectoare de activitate, depasirea dificultatilor financiare ale societatii si adaptarea la cerintele actuale ale pietei de proiectare navala, care propune o dinamica a specializarilor în domenii, într-un sector exclusiv privat, supus regulilor pietei libere.
Pentru toate aceste considerente, aratate în întâmpinare, s-a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata.
În cauza s-a administrat proba cu interogatoriul intimatei precum si proba cu înscrisuri.
Tribunalul analizând legalitatea si temeinicia deciziei contestate prin prisma motivelor invocate si a apararilor formulate a retinut urmatoarele:
Motivele care au stat la baza încetarii contractului individual de munca ale contestatorului, astfel cum rezulta acestea din decizia nr. 150/02.06.2008, depusa la fila 5 în dosar sunt: dificultatile economice înregistrate de societate ca urmare a pierderilor financiare înregistrate si care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv desfiintarea posturilor neproductive, fara activitati specifice repartizate; lipsa de contracte comerciale care sa genereze proiecte si activitati specifice departamentului din care face parte contestatorul, atât în prezent, cât si pe termen lung; inexistenta în cadrul societatii de locuri de munca vacante care sa necesite specializarea si competentele contestatorului.
Asa cum se observa, principalul motiv al desfiintarii postului de cercetator ocupat de contestator îl reprezinta pierderile financiare înregistrate de intimata si care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate.
Analizând acest principal motiv prin prisma apararilor facute de intimata, rezulta ca desfiintarea locului de munca al contestatorului nu a avut la baza o cauza reala si serioasa. Astfel, în conditiile în care intimata a recunoscut prin întâmpinare si prin raspunsurile la interogatoriu ca în cursul anului 2008, atât anterior deciziei de încetare a contractului de munca al contestatorului, cât si ulterior, a facut angajari în societate, aspect ce rezulta, de altfel, si din situatia depusa la fila 117 în dosar, motivul de ordin financiar, care determina reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind unul real si serios.
Sustinerile intimatei în sensul ca angajarile de ingineri nu s-au facut pe posturi de natura celui ocupat de contestator nu justifica caracterul real si serios al masurii de desfiintare a locului de munca al contestatorului. Daca într-adevar, situatia financiara a societatii a impus reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal, din capul locului nu se mai justifica nici un fel de angajare care, indiferent de post, presupune tot o cheltuiala.
Ca acest motiv, al reducerii cheltuielilor, ca urmare a pierderilor financiare înregistrate de societate, nu este unul real si serios, existând informatii potrivit carora societatea este eficienta din punct de vedere al business-ul pe care îl întreprinde, prin proiectele pe care le livreaza dar si pe piata fortei de munca, înregistrând la finele anului trecut o rata de crestere a salariilor, dubla fata de rata de crestere a salariului mediu pe economie. Aceasta crestere salariala vine în contradictie cu pierderile financiare de care se prevaleaza societatea.
Tot în acest articol de presa se vorbeste si despre proiectele acestei societati, care se încadreaza în parametrii contractati, proiecte care sunt în derulare si care atrag tot mai multi ingineri navalisti si ingineri mecanici, ceea ce poate constitui o justificare pentru angajarile facute de societate în cursul anului 2008.
Ceea ce nu se poate justifica însa este desfiintarea postului ocupat de contestator în conditiile în care aceste proiecte presupun munca de cercetare, ori în acest domeniu, al cercetarii, îsi desfasoara activitatea si contestatorul.
Lipsa contractelor care sa genereze proiecte si activitati specifice departamentului din care face parte contestatorul, nu poate fi retinuta în contextul în care specificul activitatii societatii este de cercetare si proiectare a navelor, iar existenta proiectelor de cercetare determina practic existenta societatii, fara acestea, intimata neputând practic sa-si realizeze obiectul de activitate. De altfel, la interogatoriul luat, intimata a recunoscut ca în continuare are în derulare proiecte cu caracter de cercetare-dezvoltare, ceea ce justifica mentinerea postului de cercetator al contestatorului si nu desfiintarea lui.
A se prevala în aparare de faptul ca salariatul nu are specializare de baza în constructii navale, fiind absolvent al facultatii de aeronautica, reprezinta înca o dovada a faptului ca, prin desfiintarea postului contestatorului s-a urmarit în realitate altceva decât motivul invocat.
Aceasta aparare a intimatei nu poate fi retinuta în conditiile în care pregatirea profesionala a contestatorului a fost avuta în vedere la data angajarii sale în institut si pe baza diplomei de absolvire a facultatii a fost angajat, pregatirea sa de baza fiind cea de inginer. Mai mult chiar, pe parcursul desfasurarii activitatii, contestatorul a fost preocupat de desavârsirea pregatirii sale profesionale, obtinând titlul stiintific de doctor în domeniul matematicii, astfel cum rezulta din diploma depusa la dosar.
De titlul sau de doctor în domeniul matematicii si de functia de cercetator, intimata s-a folosit pentru a obtine acreditarea conform H.G. nr. 551/2007 în cercetare fundamentala si recunoastere pe plan national si international, fapt necontestat de catre aceasta si care a precizat ca nu este singurul salariat care detine un asemenea titlu stiintific.
E adevarat ca în situatia în care o societate se confrunta cu dificultati economice sau transformari tehnologice sta în puterea reprezentantilor sai sa adopte orice masuri organizatorice menite sa conduca la îmbunatatirea activitatii, inclusiv desfiintarea unor locuri de munca, indiferent de pregatirea profesionala a celor care le ocupa, numai ca aceasta desfiintare a locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Art. 65 din Codul muncii care reglementeaza aceasta situatie nu permite însa ca încetarea contractului individual de munca din vointa unilaterala a angajatorului sa se faca din motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea masuri sa poata fi îngradit exercitiul dreptului la munca. Acesta este si spiritul art. 24 lit. a din Carta sociala si europeana care mentioneaza dreptul lucratorilor de a nu fi concediati fara un motiv întemeiat.
În cauza dedusa judecatii, nu toate conditiile prevazute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile.
Astfel desfiintarea locului de munca al contestatorului este efectiva întrucât nu se mai regaseste în organigrama societatii, masura dispusa nu are o cauza reala si nu este serioasa.
Nu are o cauza reala pentru ca nu prezinta un caracter obiectiv, adica nu este impusa de dificultatile economice sau transformari tehnologice, având în vedere cele mai sus expuse, referitoare la situatia financiara si reducerea cheltuielilor la nivel de societate.
Nu este nici serioasa deoarece disimuleaza realitatea prin încercarea de a demonstra ca lipsa proiectelor de cercetare a condus la desfiintarea postului contestatorului, în conditiile în care, asa cum am aratat mai sus, proiecte exista si angajari au fost facute.
Aceste trei conditii, respectiv desfiintarea efectiva, cauza reala si serioasa, nefiind îndeplinite în mod cumulativ, nici masura dispusa în privinta contestatorului nu poate fi considerata temeinica si legala.
Aceasta nu este însa lovita de nulitate, cum a sustinut contestatorul, deoarece în cauza fiind vorba despre o concediere individuala si nu colectiva, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 74 lit. c si d din Codul muncii, invocate de contestator.
Ceea ce se retine în cazul deciziei contestate este lipsa unei cauze reale si serioase care sa stea la baza masurii de încetare a contractului individual de munca al contestatorului prin desfiintarea locului sau de munca.
În contextul celor de mai sus expuse, pentru considerentele aratate, în temeiul art. 78 din Codul muncii, tribunalul a admis contestatia, a dispus anularea deciziei de concediere si reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior, cu plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii pâna la reintegrarea efectiva.
La cererea contestatorului, potrivit art. 291 din Codul muncii, în referire la art. 274 Cod procedura civila, intimata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu de avocat, conform chitantei depusa la dosar.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs intimata SC I. SA Galati considerând-o nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
În primul rând, instanta de fond a încalcat grav dispozitiile art. 257 (2) Cod procedura civila care reglementeaza judecarea în complet de divergenta a cauzelor.
Astfel, la instantele de fond, parerile vor trebui sa fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergentei, în afara de cazul în care judecata se face chiar în ziua în care a avut loc divergenta.
De asemenea, din prevederile textului procedural rezulta fara echivoc ca atunci când divergenta se judeca la o alta data decât aceea în care s-a invocat, judecatorii sunt obligati sa-si motiveze în scris parerile întrucât atât judecatorul care se alatura completului de divergenta cât si partile care vor trebui sa puna din nou concluzii trebuie sa cunoasca temeiul divergentei.
În al doilea rând, instanta în mod total nejustificat a înteles sa-si motiveze hotarârea pe informatiile pe care le-a citat, de altfel ca principal argument în sustinerea ca nereala si neserioasa al motivului desfiintarii postului.
Interdictia de a angaja absolventi ai facultatilor de profil tehnic într-o societate de proiectare navala, concomitent cu câteva desfiintari de posturi care au devenit neproductive si nu mai corespund nevoilor societatii nu se regaseste în nici o reglementare legala si nu poate fi instituita pe calea unei hotarâri judecatoresti, care astfel ar adauga în mod nepermis la lege.
În drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 5, 7 si 9 Cod procedura civila.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei civile recurate iar pe fond respingerea contestatiei ca nefondata.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, mentinerea hotarârii instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
Prin decizia civila nr. 492/R/07.05.2009 a Curtii de Apel Galati a fost respins ca nefundat recursul declarat de intimata SC I. SA GALATI împotriva sentintei civile nr. 1439/13.11.2008 pronuntata de Tribunalul Galati.
A fost obligata recurenta-intimata sa plateasca intimatului-contestator suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs.
Curtea a apreciat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste critica adusa hotarârii instantei de fond referitor la faptul ca instanta a încalcat grave dispozitii imperative ale art. 257 (2) Cod procedura civila care reglementeaza judecarea în complet de divergenta a cauzelor nu este întemeiata.
Este adevarat ca potrivit art. 257 alin. 2 Cod procedura civila, la instantele de fond, parerile vor trebui sa fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergentei, afara de cazul în care judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergenta.
Solutia motivarii parerilor în conditiile articolului sus-mentionat este logica si necesara doar atunci când sunt mai multe puncte în divergenta, deoarece atât judecatorul care se alatura completului în divergenta, cât si partile care vor trebui sa puna din nou concluzii este necesar sa cunoasca temeiurile divergentei.
Respectarea dispozitiilor referitoare la motivarea parerilor în divergenta la instantele de fond este importanta si pentru instanta de control judiciar care numai în acest mod va putea verifica daca divergenta a existat numai asupra anumitor puncte.
Dar, în cauza dedusa judecatii singurul punct aflat în divergenta era acela daca concedierea dispusa de angajator a fost efectiva, a avut o cauza reala si serioasa, deoarece concedierea a avut ca temei art. 65 alin. 1 Codul muncii si, nefiind alte pareri în divergenta, concluziile puse au vizat singurul argument existent în dezbateri.
Fata de considerentele expuse mai sus instanta a apreciat ca dispozitiile art. 257 alin. 2 Cod procedura civila nu au fost încalcate de catre prima instanta.
Referitor la criticile aduse hotarârii instantei de fond, s-a apreciat ca nu sunt întemeiate.
Asa cum a retinut si instanta de fond prin decizia nr. 150/20.06.2008 emisa de recurenta intimata S.C. I. SA, intimatul contestator B. C. având functia de cercetator, i-a încetat contractul individual de munca conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Fata de obiectul determinat al cererii instanta de recurs constata ca prima instanta a analizat toate probele administrate în cauza raspunzând criteriilor formulate de intimata.
Astfel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila hotarârea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.
Asemenea chestiuni instituie pentru instanta obligatia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate si la considerentele pentru care s-au respins cererile partilor.
Motivarea unei hotarâri trebuie sa fie clara, simpla, precisa, concisa si ferma, într-un cuvânt sa aiba putere de convingere si sa ofere o înlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia pronuntata în dispozitiv.
Si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca prevederile art. 6 din C.E.D.O. obliga tribunalele sa-si motiveze hotarârile lor, dar aceasta obligatie nu trebuie înteleasa în sensul ca trebuie sa raspunda în mod detaliat la fiecare argument al partilor din proces.
Din moment ce art. 6 obliga jurisdictiile sa-si motiveze deciziile, dar nu si la a raspunde la fiecare argument care nici nu a influentat solutia litigiului, instanta nationala nu a adoptat o decizie nemotivata (Decizia din 28.03.2000, în Cauza Jorgerine et Leda contra France).
Si, în speta, apreciem ca instanta de fond a analizat toate probele administrate în cauza, a raspuns criticilor formulate de intimata-recurenta, motivarea data hotarârii fiind corespunzatoare dovezilor administrate cu aratarea motivelor de fapt si de drept care au format convingerea instantei în pronuntarea unei atare solutii.
Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, desfiintarea locului de munca în cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului prevazute la alineatul 1 al aceluiasi articol, trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Cauza reala si serioasa se refera la desfiintarea locului de munca si concedierea salariatului ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatilor.
Potrivit Hotarârii nr. 6/28.07.2008, Consiliul de Administratie al societatii recurente a luat masuri de desfiintare a unor posturi printre care si cel detinut de catre intimatul-contestator (cercetator stiintific principal), tocmai pe baza necesitatii unui numar redus de salariati impus de masurile de eficientizare asa cum se precizeaza chiar în cuprinsul hotarârii.
Potrivit deciziei nr. 150/02.06.2008 contestata începând cu data de 02.07.2008, s-a dispus concedierea intimatului în baza prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Însa, instanta de recurs apreciaza ca societatea recurenta nu a dispus concedierea contestatorului în mod legal, nefiind respectate conditiile impuse de concedierea individuala prevazute de art. 65 alin. 1 si 2 din Codul muncii în sensul ca desfiintarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa, desi a fost efectiva.
Astfel, în conditiile în care recurenta a recunoscut prin motivele de recurs si prin raspunsurile la interogatoriu ca în cursul anului 2008, atât anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de munca, cât si ulterior, a facut angajari în societate, motivul de ordin financiar care determina reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind real si serios, cum corect a retinut si instanta de fond.
Or, reducerea activitatii nu poate fi doar un pretext pentru îndepartarea unui salariat si, în consecinta, contrar sustinerilor recurentei, desfacerea contractului de munca a unui salariat urmata de încadrarea altora din afara societatii, indiferent pe ce post, este inadmisibila si, în aceste conditii, reorganizarea nu este reala.
Concluzionând, instanta retine faptul ca în situatia în care societatea face angajari în timp ce afirma ca este în reorganizare este suficienta pentru a demonstra nelegalitatea masurii concedierii prin prisma nerespectarii conditiilor impuse de art. 65 alin. 1 si 2 din Codul muncii.
De asemenea, rolul instantei este de a interpreta si aplica legea, nu de a cenzura dreptul societatii recurente de a-si organiza activitatea, de a desfiinta compartimente neproductive si a-si dezvolta afacerile în domeniu prin înfiintarea altor structuri productive sau de a angaja absolventi ai facultatilor de profil.
Instanta are doar obligatia de a verifica daca recurenta a respectat conditiile prevazute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.