Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau nr.964/P/2004
Din 02.02.2005 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 71/110/2005 s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru savârsirea infractiunii de omor, fapta prevazuta de art. 174 cp
În fapt, prin actul de sesizare, s-a retinut ca în seara zilei de 20.11.2004 pe fondul consumului de alcool, în timp ce victima D.M.A.se afla la locuinta sa din jud. Bacau a întretinut relatii sexuale homosexuale cu acesta, împrejurare în care a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel decesul.
Prin sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a cpp rap. la art. 10 lit. c cpp achitarea inculpatului si punerea de îndata în libertate.
Prin dec. pen. 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dos. 71/110/2005 s-a respins ca nefundat apelul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau împotriva sent. pen. nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau.
Prin dec. pen nr.1397/D/15.04.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus casarea în totalitate a dec. pen. 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau si în parte sent. pen nr.103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalul Bacau sub nr.4631/110/2008.
Având în vedere disp. instantei de recurs s-a dispus exhumarea victimei D.M.A.( filele 22-27)si efectuarea unui supliment la raportul de expertiza medico-legala - examen ADN- de catre Institutul de Medicina Legala „ Mina Minovici” Bucuresti ( filele 91-95 ).
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarele:
În codul de procedura penal român, astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, prezumtia de nevinovatie este înscrisa între regulile de baza ale procesului penal, în art. 5 ind. 2 statuându-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarâre penala definitiva”.
Prin adoptarea prezumtiei de vinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei – dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane - , s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si ale conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
- vinovatia se stabileste în cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamna si stabilirea vinovatiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoare faza a procesului;
- la adoptarea unei hotarâri de condamnare, pâna la ramânerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarâri de condamnare definitive, prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte erga omnes.
- hotarârea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar în caz de îndoiala, ce nu poate fi înlaturata prin probe, trebiue sa se pronunte o solutie de achitare.
Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula, garantie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei printr-o hotarâre penala definitiva
Singura proba în dovedirea vinovatiei inculpatului consta în recunoasterea acestuia manifestata cu ocazii diferite:în doua declaratii date în faza de urmarire penala ( filele 44-48 d.u.p. ), cu ocazia audierii sale la solutionarea propunerii de arestare preventiva ( fila 8 dos 8318/2004 ), si cu ocazia activitatii de „ conducere în teren” efectuata tot în cursul urmaririi penale( filele 5-6 d.u.p. )
Aceasta recunoastere nu a existat de la început, fiind de necontestat ca la debutul cercetarilor cu privire la persoana sa, inculpatul a negat comiterea faptei. Ca este asa o dovedeste în primul rând împrejurarea ca prin rezolutia din 23.11.2004 s-a dispus examinarea sa tehnica poligraf si apoi raspunsurile date de inculpat la întrebarile puse în cadrul examinarii, când a negat ca este autorul faptei ( fila 7 d.u.p. )
În cursul judecatii inculpatul a revenit la atitudinea initiala de nerecunoastere a faptei.
Faptul ca inculpatul B.V. a fost inconsecvent în declaratiile date în fata organelor judiciare este irelevant, întrucât, conform art. 66 cpp „inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia”. Potrivit art. 69 cpp „declaratiile inculpatului facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza.
Examinând atât declaratiile în care inculpatul recunoaste fapta cât si pe cele în care o neaga, instanta constata ca cele din prima categorie nu numai ca nu se coroboreaza cu alte probe, dar împrejurari semnificative relatate de inculpat sunt infirmate de împrejurari ce rezulta din alte probe.
Astfel, în prima declaratie, scrisa personal de inculpat, acesta a relatat ca a strâns victima în timp ce întretinea raport sexual cu aceasta, inculpatul fiind activ. Descriind acest aspect, inculpatul a precizat ca victima s-a dezbracat de pantaloni, si-a dat indispensabilii jos pâna la genunchi, s-a asezat cu fata în jos (probabil pe pat), picioarele ramânând pe pardoseala (filele 44-45 d.u.p.). Victima a fost gasita într-o alta pozitie, respectiv întinsa pe pat, cu fata în jos, îmbracat cu indispensabili, pulovarul cu care era îmbracata fiind tras peste indispensabili. Aceasta situatie de fapt rezulta din procesul verbal încheiat cu ocazia primei cercetari la fata locului efectuata de agentul de politie din cadrul Postului de Politie F. la data de 21.11.2004 (fila 7 d.u.p.).
Probele administrate în cauza dovedesc ca pozitia victimei nu a fost schimbata pâna la sosirea lucratorului de politie, martorii J.A. si P.M., primele persoane care au gasit victima, indicând aceeasi pozitie ca si cea constatata de lucratorul de politie ( filele 57,59 d.u.p., fl. 66,67 dos. 71/110/2005).
De asemenea si martora C.M. – sora victimei – a declarat ca a gasit victima în pat, cu fata în jos ( fila 62 d.u.p.), în cursul judecatii precizând ca a vazut acest lucru uitându-se pe geam ( fila 33 dos. 71/110/2005).
Aceste contradictii conduc la concluzia ca inculpatul a relatat aspectele mentionate altfel decât în realitate.
Mai exista o alta împrejurare relatata de inculpat si infirmata de o alta proba. Astfel el a declarat ca a plecat de la bar împreuna cu victima dar martorul C.I. a afirmat ca în seara zilei de 20.11.2004 a vazut victima care „se chinuia sa bage caruta cu un cal în curte” si ca aceasta era singura.
În fine, în ambele declaratii inculpatul a precizat ca pentru a întretine actul sexual, victima s-a dezbracat de pantaloni, dar expertiza medico-legala de examen ADN pus în evidenta urme de sperma pe pantalonii ei, ceea ce duce la concluzia ca cel putin actul sexual întretinut de acesta a avut loc în alte conditii decât cea descrisa de inculpat cu ocazia recunoasterii.
În ceea ce priveste examinarea cu tehnica poligraf, instanta constata ca au fost evidentiate modificari ale stresului emotional al inculpatului, caracteristice ale comportamentului simulat, dar aceasta examinare nu este reglementata de codul de procedura penala ca fiind mijloc de proba, un comportament simulat neconstituind singura cauza a modificarilor emotional, verificat fiind ca sunt persoane care traiesc un stres emotional chiar si atunci când sunt audiate doar în calitate de martor, si cu atât mai mult când sunt banite de comiterea unei infractiuni.
Din celelalte probe administrate în prezentul procesul penal rezulta cu certitudine doar faptul ca în ziua când se retine a fi savârsita infractunea inculpatul s-a întâlnit cu victima D.M.A. într-un bar situat pe raza comunei F., jud. Bacau. Probele administrate nu reusesc însa sa releve împrejurarea ca inculpatul si victima s-au deplasat împreuna la locuinta acesteia din urma.
Martorii P.M. si J.A. au fost persoanele care au gasit victima decedata în locuinta acesteia. Acesti martori nu ofera nici un fel de date privitoare la posibilitatea ca inculpatul sa se fi aflat anterior la locuinta victimei, iar martorul C.I. a declarat ca în seara respectiva a vazut victima în fata locuintei acesteia, în drum si era singura ( fila 112 dos. 71/110/2005).
Raportul de expertiza medico-legala ADN ( fila 196-200 dos. 71/110/2005), si suplimentele de expertiza ( filele 253-252 dos. 71/110/2005 si filele 91-95) stabilesc cu valoare de certitudine urmatoarele aspecte:
- urmele de sânge si sperma identificate pe obiectele de îmbracaminte sau în locuinta victimei, apartin acesteia si nu provin de la inculpat.
- urmele biologice identificate pe obiectele de îmbracaminte purtate de inculpat la data faptei, apartin acestuia si nu provin de la victima.
Toate aceste probe întaresc incertitudinea vinovatiei inculpatului în raport cu fapta pentru care este acuzat.
La fila 126 dos. 71/110/2005 a Curtii de Apel Bacau se afla un înscris sub semnatura privata, în care este consemnat ca martorul P.M., care s-a sinucis în cursul procesului penal, este autorul infractiunii de omor savârsita împotriva victimei D.M.A.
La judecata în apel, din primul ciclu procesual,. s-a efectuat expertiza criminalistica, în raportul întocmit concluzionându-se ca acest bilet nu a fost scris de martor, ceea ce nu dovedeste însa ca autor al faptei este inculpatul, indiferent cine a decis realizarea scenariului care rezulta din declaratia martorului S.P., audiat de instanta de apel ( fila 41 ); în orice caz nu este inculpatul, care de la data de 21.11.2004 si pâna la data de 15.02.2007 s-a aflat în stare de arest preventiv.
Având în vedere ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si întemeieze convingerea privind vinovatia inculpatului pe baza de probe sigure, certe si întrucât în cauza probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasând loc unei nesigurante în privinta vinovatiei inculpatului, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „ orice îndoiala este în favoarea inculpatului” ( in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul în care principiul aflarii adevarului, consacrat în art. 3 cpp, se regaseste în materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, în masura în care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie îndoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului în legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu îsi pot forma o convingere care sa se constituie într-o certitudine si, de aceea ele trebuie sa concluzioneze în sensul nevinovatiei acuzatului si sa-l achite.
Înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Înfaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se întemeieze, în hotarârile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândita pe baza de probe decisive, complete, sigure, în masura sa reflecte realitatea obiectiva ( fapta supusa judecatii )
Numai asa se formeaza convingerea, izvorâta din dovezi administrate în cauza, ca realitatea obiectiva ( fapta supusa judecatii ) este, fara echivoc, cea pe care o înfatiseaza realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar daca în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevad ori pur si simplu nu exista si totusi îndoiala persista în ceea ce priveste nevinovatia, atunci îndoiala este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie si deci inculpatul trebuie achitat .
Fata de considerentele ce preced, tribunalul în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c cpp va dispune achitarea inculpatului B.V. pentru savârsirea infractiunii de omor prev de art. 174 cp.
În baza art. 14 si 346 cpp va lua act ca partea vatamata C.M. nu s-a constituit parte civila în procesul penal.
Va constata ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
În baza art. 192 al. 3 cpp cheltuieli judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina acestuia.