Dosar nr. 4442/83/2008
DECIZIE CIVILĂ Nr. 110/R/18 Februarie2009
Sentinţa civilă nr.5382/30.09.2008
Răspundere civilă delictuală. Limitarea valorii despăgubirilor. Aplicabilitate.
Tribunalul, analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate de
părţi, cât şi din oficiu,sub aspectul nulităţilor de ordine publică, apreciază ca fondat recursul
declarat de reclamant şi ca nefondat cel exercitat de pârât, reţinând următoarele:
În urma producerii riscului asigurat, avarierea autoturismului reclamantului-recurent,
din vina pârâtului-intimat, recurent la rândul lui, la data de 04.11.2006, asigurătorul SC O SA
– Sucursala Maramureş achită recurentului suma de 1.246,08 lei.
La 14.11.2006,recurentul-reclamant a convenit cu asigurătorul că nu mai are nici o
pretenţie pentru daunele produse în accidentul de circulaţie şi achitate în baza evaluării
stabilită prin procesul verbal de constatare a pagubelor la autovehicule (fila 34-dosar
nr.1035/296/2006).
Majorarea pretenţiilor peste limita achitată, a condus la promovarea acţiunii de către
recurent, atât împotriva asiguratului, cât şi a asigurătorului, intervenient forţat în condiţiile
art.59 din Lg.136/1995.
Cu ocazia efectuării expertizei tehnice judiciare în specialitatea auto, de exp. Vida
Constantin, valoarea de despăgubire a pagubelor produse la autoturism după producerea
evenimentului,după criteriile stabilite prin Ordinul nr.3108/2004, este de : 2139 lei (fila99 din
dosarul de fond).
Valoarea efectivă a prejudiciului este de:3.387,35 lei, cuprinzând manopera şi
contravaloarea pieselor noi şi nu folosite din dezmembrări.
În caz de folosire a pieselor din dezmembrări, SC N SRL Baia Mare a întocmit un
deviz pentru suma de 2.401,30lei.
Aşa cum s-a arătat anterior, în procedură administrativă, recurentul a încasat de la
asigurător, suma de 1246lei, iar maxim s-ar fi putut achita suma de 2139 lei, diferenţa până la
3.387lei fiind de 1248 lei, pe care o datorează pârâtul intimat, întemeiat pedisp.art.998 Cod
civil, privind răspunderea civilă delictuală.
Stabilirea limitei valorice a despăgubirilor, indemnizaţie pentru daune, prin hotărâre a
Guvernului, conformart.53 din Lg.136/1995, nu împiedica pe terţul păgubit să recupereze
valoarea efectivă a prejudiciului de la cel vinovat de producerea lui. Nivelul maxim a
despăgubirilor de asigurare, priveşte doar raportul juridic obligaţional existent între asigurat şi
asigurător, fără ca această limitare să poată fi opusă terţului păgubit.
Diferenţa rămasă de recuperat în acelaşi scop pentru ocrotirea aceluiaşi interes al
creditorului, se recuperează, întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale, direct de la
cel vinovat de producerea evenimentului, în condiţiile art.998 Cod civil.
În consecinţă, acordarea parţială a sumei de 893 lei, stabilită de prima instanţă nu
asigură recuperarea integrală a prejudiciului suferit de reclamant, şi adiţionată la indemnizaţia
de 1246 lei încasată, acoperă suma de 2139 lei, cât s-ar fi putut încasa în funcţie de Criteriile
stabilite prin Ordinul nr.3108/2004.
Stabilirea concretă şi efectivă a prejudiciului s-a realizat prin raportul de expertiză,
ordonat în cauză de instanţă, situaţie în care constatările sunt opozabile tuturor părţilor din
proces, astfel că, în mod greşit, instanţa a limitat nivelul despăgubirilor la suma totală de 2139
lei.
Diferenţa de 839 lei,reclamantul-recurent a solicitat a fi plătită de asigurător şi nu de
asigurat,or instanţa l-a obligat pe acesta din urmă la plata ei, fără a ţine seama de distincţiile şi
izvorul pretenţiilor analizate anterior în detaliu de tribunal.
Prezentul litigiu se limitează doar în partea de raport juridic obligaţional, fundamentat
pe răspunderea civilă delictuală, între terţul păgubit şi cel care a produs prejudiciul,vinovăţia
acestuia, în speţă, pârâtul-intimat (asiguratul), nefiind contestată.
În raport de considerentele expuse, hotărârea primei instanţe este parţial întemeiată pe
aplicarea greşită a legii, criticile reclamantului-recurent fiind întemeiate, astfel că, în
bazaart.312 alin.1 Cod procedură civilă, art.304 pct.9 Cod procedură civilă,tribunalul a admis
recursul declarat de recurent în sensul modificării hotărârii primei instanţe prin majorarea
sumei de la 893 lei la 1248 lei, plus cheltuieli de judecată, astfel cum au fost justificate prin
depunerea biletelor de călătorie, plata privind efectuarea expertizei.
Cât priveşte recursul pârâtului acesta este nefondat, întrucât:
Contractul de asigurarenr.1361672/13.10.2006, cuprinde pentru anul 2005 şi 2006,
limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de Asiguratorul RCA pentru prejudiciile
cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, pentru pagube materiale directe şi indirecte
de peste 1.000.000 lei ROL, stabilite în conformitate cu criteriile emise de CSD – Comisia de
Supraveghere a Despăgubirilor.
Recurentul-pârât, prin motivele invocate în cererea de recurs şi concluzii scrise, dă o
interpretare greşită clauzelor contractuale care preiau conţinutul art.7 şi anexa 3 din
Ordinulnr.3108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar la stabilirea
prejudiciului conform expertizei s-a luat în considerare, conform art.3 din ordin, inclusiv
starea de întreţinere a autovehiculului şi uzura. Diferenţa de evaluare apare doar în privinţa
manoperei şi a pieselor noi, pe când în evaluarea făcută de asigurător s-au calculat piese
rezultate din dezmembrări,la mâna a doua şi nu piese noi, or reclamantul-recurent nu este
obligat să accepte astfel de piese, doar pe considerentul că autoturismul avariat are o anumită
vechime şi grad de uzură.
Limitele despăgubirilor se stabilesc ţinând seama de criteriile cuprinse în normele de
aplicare a legii asigurărilor sociale. Astfel, dacă după criteriile cuprinse în
Ordinulnr.3108/2004 dosarul de daună se rezumă la suma de 2139 lei, cum este cazul în speţă,
diferenţa de până la 3387 lei o suportă cel vinovat de producerea accidentului,pe temeiul
răspunderii civile delictuale, iar răspunderea asiguratorului se limitează la ceea ce permit
ordinele emise de CDAM.
În consecinţă, raţionamentul recurentului nu este în acord cu Lg.nr.136/1995 şi
normele de aplicare în materie, care nu interzic sub nici o formă antrenarea răspunderii civile
delictuale, întemeiată pe art.998 Cod civil, considerente pentru care,tribunalul a respins, în
baza art.312 Cod procedură civilă, ca nefondat,recursul declarat în cauză.
Curtea de Apel Timișoara
Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013. Măsuri reparatorii
Judecătoria Mangalia
Răspundere civilă delictuală. Răspundere pentru fapta proprie. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii. Raport de prepuşenie.
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 10/2001. Imobil preluat în baza Legii nr. 4/1973 si ulterior închiriat fostului proprietar. Restituirea în natura a bunului conform art. 10-12 din Legea nr. 10/2001. Conditionarea restituirii în natura a imobilului de obligatia rambursarii ...
Curtea de Apel Alba Iulia
Contencios administrativ-fiscal. Termenul de prescripţie în care se poate formula cererea de acordare a despăgubirilor aferente creanţelor fiscale nedatorate bugetului de stat.
Tribunalul Constanța
Despăgubiri acordate în temeiul Legea nr.9/1998. Actualizare