S* A********* R********* S*
ReclamantA****** V******
PârâtM**** V***** M*****
PârâtAdmite cererea. Dispune restituirea către petentă a cauţiunii în cuantum de 4.477.550 lei aflată la Registrul de Valori al instanţei- Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, consemnată pe seama şi la dispoziţia instanţei. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Admite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de restituire a cauţiunii, formulată de reclamanta S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A., în contradictoriu cu pârâţii Iosif Mihai, Marcu Cristian Valeriu, A****** V****** şi Muşat Vasile Marian. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2012.
Incheiere de sedintaÎn temeiul art. 155 ind. 1 Cpc suspendă judecata cauzei privind pe reclamanta SC ASIGURAREA ROMANEASCA SA în contradictoriu cu pârâţii IOSIF SMIHAI, MARCU CRISTIAN VALERIU, A****** V******, M**** V***** M*****. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.04.2011.
lipsa procedura
lipsa procedura reclamanta