Dosar 8/86/2000 din 09.11.2000

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8/86/2000
Data dosar:
09.11.2000
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 16.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 31.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Văzând documentele justificative depuse la dosar, considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar referitoare la aprobarea bugetului previzionat, văzând că societatea debitoare nu deţine fonduri pentru acoperirea cheltuielilor, judecătorul sindic urmează, în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, să admită cererea de acordare a sumei de 1.400 lei buget previzionat, necesar acoperii cheltuielilor efectuate cu realizarea publicităţii pentru valorificarea bunurilor proprietatea debitorului, urmând a stabili şi obligaţia lichidatorului judiciar de a restitui cheltuielile în termen de 10 zile de la valorificarea activului debitorului. Pentru a-i da lichidatorului judiciar posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    RESPINGE CEREREA DE REEXAMINARE. AMENDEAZĂ LICHIDATORUL JUDICIAR CU SUMA DE 1.000 LEI PENTRU FORMULAREA CU REA CREDINŢĂ A CERERII DE ABŢINERE.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurarea că lichidatorul judiciar nu a făcut nici un demers în sensul verificării dispoziţiilor judecătorului sindic cuprinse în încheierea de şedinţă pronunţată în data de 23 noiembrie 2010 şi nu a luat măsurile necesare în scopul valorificării activelor debitorului, în acest fel prelungindu-se nejustificat procedura, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va dispune amendarea practicianului în insolvenţă cu suma de 2.000 lei. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 760/17.11.2010, prin care a fost aprobat, tacit, regulamentul de vânzare a activelor debitorului şi va dispune efectuarea vânzării, potrivit regulamentului de vânzare. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, îi va da dispoziţie lichidatorului judiciar să refacă procesul verbal al adunării creditorilor, în sensul de a cuprinde şi hotărârea adunării creditorilor prin care a fost aprobată modalitatea de valorificare a activelor debitorului.

  • Sedinta din data de 22.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să supună spre aprobarea adunării creditorilor stabilirea altor modalităţi de vânzare a bunurilor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra contestaţiei formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva măsurii lichidatorului judiciar de a nu dispune înregistrarea în tabelul creanţelor a creanţei suplimentare în cuantum de 917 lei pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 23.03.2010 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura lichidare

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Încheiere

    Admite cererea de buget previzionat. Termen pentru continuare procedura la 23.03.2010.

  • Sedinta din data de 05.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C-AT-1FF com
  • Soluţionare

    Respinge, ca nefondată, contestaţia contestaţiei la tabelul definitiv consolidat al creanţelor din data de 31.01.2006 formulată de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Suceava cu sediul în Suceava, str. Vasile Bumbac, nr. 1, jud. Suceavaîn contradictoriu cu debitoarea S.C. CENTER NORD COMPANY SRL Păltinoasa cu sediul în com. Păltinoasa, jud. Suceava, lichidator judiciar LEXINSOLV IPURL SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. Zamca, nr. 5, jud. Suceava. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C-AT-1FF com
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 5.11.2009.

  • Sedinta din data de 27.10.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 3 noiembrie 2009 cu privire la contestaţie.

  • Sedinta din data de 07.07.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Aprobă bugetul previzionat

  • Sedinta din data de 19.05.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 24.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 27.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 25.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    HOT. ADMITE OBIECTIUNILE LA RAPORTUL FINAL RESPINGE RAPORTUL FINAL SI DISPUNE CONTINUAREA PROCEDURII TERMEN DE JUDECATA 27 IANUARIE 2009, C1 FF CU RECURS

  • Sedinta din data de 30.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONT.PROCEDURA

  • Sedinta din data de 24.06.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH: LICHIDATORUL SA INTOCMEASCA R APORTUL FINAL CONFORM PREVEDERILOR LEGALE

  • Sedinta din data de 06.05.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    IN VEDEREA CONVOCARII ADUNARII CREDITORILOR SI A PUNE IN DISCUTIE RAPORTUL FINAL AMANA JUDECAREA CAUZEI

  • Sedinta din data de 18.03.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    IN VEDEREA CONV. AD. CREDITORTILOR SI A PUNE IN DISCUTIE MODALITATEA DE VANZARE A BUNURILOR DEBITOARE TERMEN PENTRU CONT.PROCEDURA

  • Sedinta din data de 05.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH. TERMEN PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII

  • Sedinta din data de 11.12.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Dosar nr. 4687/2000 legea privind procedura insolvenţei NR. NOU 8/86/2000 ROMÂNIA TRIBUNALUL SUCEAVA SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV Î N C H E I E R E ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 30 OCTOMBRIE 2007 JUDECĂTOR SINDIC TEMNEANU CĂTĂLIN GHEORGHE GREFIER ROTARU MIHAELA GABRIELA Pe rol, derularea cererii având ca obiect Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, formulată de creditoarele DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Suceava, A********** P***** V************ A******** S******* Bucureşti , în contradictoriu cu debitoarea S.C. CENTER NORD COMPANY SRL Păltinoasa, lichidator judiciar LEXINSOLV IPURL SUCEAVA. La apelul nominal, au răspuns consilier juridic Nica Nicoleta pentru creditoarea D.G.F.P. Suceava , consilier juridic herciu Viorel pentru creditoarea AVAS, as.ec. Ceucă Ioan, lipsă fiind celelalte părţi. Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de şedinţă, învederează judecătorului sindic că la dosar s-a depus dovada privind citarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă 2841 din 15 noiembrie 2007. Reprezentantul lichidatorului judiciar depune dovada notificării creditoarei D.G.F.P. Suceava şi precizează că nu se poate trece la vânzarea imobilelor proprietatea debitoarei în condiţiile cerute de creditori; arată că au fost epuizate toate modalităţile de vânzare. JUDECĂTORUL SINDIC, Faţă de situaţia prezentată de reprezentantul lichidatorului judiciar; Pentru continuarea procedurii; D I S P U NE : Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să procedeze la convocarea comitetului creditorilor, să prezinte modalitatea de vânzare pe care o consideră eficientă şi să o supună aprobării acestuia. AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA 05 FEBRUARIE 2008, ORA 9,00 C1 FF pentru când se va proceda la citare prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, conform art. 7 (1) din Legea nr.85/2006. Dată în şedinţa publică din 11 decembrie 2007. JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

  • Sedinta din data de 30.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONT.PROCEDURA IN VEDEREA DISCUTARII UNEI NOI MODALITATI DE VANZARE CU CREDITORIIÂ 11 DECEMBRIE 2007

  • Sedinta din data de 18.09.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 05.06.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    acorda termen pentru continuare procedurii de lichidare

  • Sedinta din data de 24.04.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 27.02.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 23.01.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.11.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 03.10.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD