C***** V*****
Recurent ReclamantC***** I*****
Recurent ReclamantM****** N******
Intimat PârâtM****** M**************
Intimat PârâtC******** L**** M*******
Intimat PârâtAdmite cererea de investire formulată de petentul C***** V*****.
Respinge actiunea.
Amânat pentru ca părţile să depună concluzii scrise.
Amânat pentru studierea precizărilor depuse.
Amânat pentru a se efectua adresă la Tribunalul Timiş pentru desemnarea unui judecător să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că judecător Loiar s-a mai pronunţat în acest dosar.
Amânat în vederea solicitării de relaţii de la Registrul Comerţului Timiş cu privire la patrimoniul SCA Detim SA Deta.
Amânat în vederea solicitării instanţei de control a dosarului nr.766/2006, depunerii de extrase CF la zi, şi pentru ca lichidatorul să ne comunice dacă dacă mai are calitate de reprezentant a Detim Deta.
În temeiul art.244 pct.1 C.p.c. suspendă cauza civilă formulată de reclamanţii Contor Virgil şi C***** I***** în contradictoriu cu pârâţii M****** N****** ş.a., având ca obiect evacuare şi acţiune în grăniţuire, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile pronunţate în dosarul cu nr.766/2006. Cu recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecăţii.