N****** (************ R*****
ReclamantN****** (************ E****
ReclamantM********** S* M****
PârâtM********** P*********
ReclamantConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2012.
Suspendă judecarea cauzei conform art.243 pct.1 cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 2011.
Admite în principiu acţiunea civilă. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant Masichevici Mihai. Respinge capătul din cerere reconvenţională privind raportarea înzestrării de către reclamante a terenului de 10 prăjini=1300m.p. identic cu p.f. 657/205 din C.F.787 a om. cad. Ostra. Cu drept de recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 24.03.2008.
Amână pronunţarea încheierii de admitere în principiu la 24.03.2008. Pronunţată în şedinţa publciă din 17.03.2008.
Suspendă judecarea cauzei civile de partaj succesoral formulată de reclamantele minore Masichevici Rodica şi Masichevici Elena prin reprezentat legal M********** P*********, în contradictoriu cu pârâtul Masichevici Mihai, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.769/237/2006 al Judecătoriei Gura Humorului, conf. art.244 pct.1 C.pr.c. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 6 noiembrie 2006.