Dosar 20/300/2002 din 08.03.2002

APARTAJ BUNURI COMUNE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20/300/2002
Data dosar:
08.03.2002
Instanta:
Judecătoria Sectorul 2 București
Departament:
Sectie comuna
Obiect:
APARTAJ BUNURI COMUNE
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Soluţionare
  • Sedinta din data de 14.02.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Amânat

    Dosar civil nr. 3871/2002 Număr unic 20/300/2002 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREŞTI ÎNCHEIERE Şedinţa publică din data de 14.02.2006 Instanţa constituită din: Preşedinte: Florescu George Bogdan Grefier: Ionescu-Darian Claudiu Pe rol se află soluţionarea cauzei civile de faţă, având ca obiect partaj formulată de reclamanta-părâtă GHEORGHIŢA CONSTANŢA în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B******* M***** Ş*****. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta-pârâtă, personal şi asistată de apărător Tală Ştefan cu împuternicire avocaţială la fila 223 din vol. I dosar şi pârâtul-reclamant, prin apărător Alexe Călin-Costică care depune la dosar delegaţie de substituire a apărătorului titular, avocat Mihăilă Constantin. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă în sensul mai susmenţionat, dupa care Apărătorul pârâtului-reclamant învederează instanţei că a fost mandat de partea pe care o reprezintă să încheie o tranzacţie cu reclamanta-pârâtă, în cazul în care aceasta este de acord, în sensul împărţirii bunurilor mobile şi valorificării pe piaţa liberă a bunului imobil, în vederea obţinerii unui preţ bun care să acopere şi suma ce urmează a fi achitată cu titlu de sultă. Pentru aceste considerente, solicită instanţei acordarea unui termen de judecată mai lung în vederea realizării operaţiunilor susmenţionate. De asemenea, se depun la dosar, în scris, obiecţiuni formulate atât la raportul de expertiză tehnică preţuitoare bunuri mobile cât şi la raportul de expertiză tehnică imobiliară, pentru eventualitatea nerealizării unui acord privind încheierea unei tranzacţii. Apărătorul reclamantei-pârâte declară că, în principiu, nu se opune încheierii unei tranzacţii, însă având în vedere poziţia procesuală a pârâtului-reclamant pe parcursul derulării prezentei cauze civile de mai bine de 5 ani, o astfel de înţelegere este puţin probabil a se realiza. De asemenea, cu referire la bunurile mobile se arată că acestea sunt folosite, în exclusivitate, de 5 ani de zile de către pârâtul-reclamant iar starea lor nu este una corespunzătoare, astfel că o eventuală tranzacţie nu poate privi aceste bunuri, pe care părătul-reclamant le poate păstra în deplină proprietate având în vedere cele învederate mai sus. Se mai arată că nu se opune încheierii unei tranzacţii cu privire la bunul imobil, respectiv apartamentul. Reclamanta-pârâtă, personal, declară că se opune încheierii unei tranzacţii, întrucât nu este posibil să se înţeleagă cu pârâtul-reclamant, motivându-şi poziţia prin atitudinea ostilă manifestată faţă de aceasta de către pârâtul-reclamant, chiar şi cu prilejul efectuării uneia dintre expertize fiind apostrofată de către acesta din urmă. Apărătorul pârâtului-reclamant, având în vedere susţinerile părţii adverse, declară că lasă la aprecierea instanţei măsura ce o va dispune cu privire la cererea sa. Instanţa pune în discuţie obiecţiunile formulate de către pârâtul-reclamant atât la raportul de expertiză tehnică preţuitoare bunuri mobile cât şi la raportul de expertiză tehnică imobiliară, prilej cu care apărătorul pârâtului-reclamant comunică părţii adverse un exemplar de pe aceste obiecţiuni formulate în scris şi depuse la dosar în şedinţă publică. Apărătorul pârâtului-reclamant îşi susţine oral obiecţiunile formulate în scris, astfel: cu privire la raportul de expertiză tehnică imobiliară se arată că prin încheierea de şedinţă din data de 08.11.2005 prin care a fost încuviinţată noua expertiză tehnică imobiliară instanţa a cerut expertului să recalculeze valoarea de circulaţie a bunului imobil aflat în litigiu; din analiza raportului de expertiză efectuat s-a constatat că expertul a stabilit această valoare ţinând cont de două aspecte, respectiv de metoda comparativă şi de preţul tehnic al apartamentului; se mai arată că din analiza pieţei imobiliare, făcându-se referire la extrasul ataşat obiecţiunilor, s-a stabilit că valoarea de piaţă a unui bun imobil similar celui aflat în litigiu este mult mai mare decât cel stabilit de către expert, cu referire la zona de amplasament al imobilului; de asemenea, se arată că expertul nu a ţinut cont de îmbunătăţirile aduse apartamentului de către pârâtul-reclamant, după cum s-a arătat, respectiv vestibulul a fost mărit, instalaţiile de la baie au fost îmbunătăţite, s-a construit o nouă debara, finisaje superioare au fost executate; pentru aceste considerente, se solicită încuviinţarea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică imobiliară şi să se dispună refacerea acestuia în sensul recalculării preţului de circulaţie al bunului imobil ţinând cont atât de valoarea reală a preţurilor de pe piaţa imobiliară cât şi de îmbunătăţirile care au fost aduse respectivului apartament. Apărătorul reclamantei-pârâte, la rândul său, învederează instanţei că are de formulat o singură obiecţiune, arătând că la dosar se află actul de vânzare-cumpărare după anul 1990 al unei jumătăţi din apartament, arătându-se că iniţial apartamentul a fost dobândit de către reclamanta-pârâtă şi că pe parcurs, în schimbul a sumei de 53.000 lei vechi stabilită de către instanţă şi consemnată ca atare şi în contractul de vânzare-cumpărare, aceasta a înstrăinat pârâtului-reclamant jumătate din imobil; făţă de cele expuse, se arată că preţul trebuia raportat la această sumă întrucât şi atunci, respectiv în anul 1991, preţul unui apartament de 3 camere nu era de 106.000 lei vechi, asfel că în mod firesc trebuia avută în vedere cât reprezintă suma de 53.000 lei vechi, cu care pârâtul-reclamant a cumpărat acea jumătate; cu referire la obiecţiunile formulate cu privire la preţul imobilului, se arată că instanţa nu poate avea în vedere anunţurile publicate în presa de specialitate, acestea fiind preţurile pretinse de către societăţile imobiliare, relevantă fiind o listă cu preţurile obţinute în realitate. În replică, apărătorul pârâtului-reclamant arată că valoarea apartamentului care trebuie avută în vedere este cea din prezent şi nu cea din anul 1990, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în luna iulie a anului 1990 şi nu ulterior, după cum a susţinut partea adversă. Se mai arată că valoarea imobilului nu poate fi fixată decăt prin raportare la preţurile existente pe piaţa imobiliară, preţuri obţinute ca urmare a cererii şi ofertei. Instanţa respinge ca neîntemeiate ambele obiecţiuni formulate, atât de către reclamanta-pârâtă cât şi de către pârâtul-reclamant, la raportul de expertiză tehnică imobiliară, întrucât după cum s-a arătat expertul a răspuns la obiectivele solicitate, a indicat un preţ de circulaţie al imobilului care este foarte apropiat de cel existent pe piaţă, respectiv 45.000 EURO; de asemenea cu privire la obiecţiunile formulate de reclamanta-pârâtă cu privire la reevaluarea sumei plătite ca preţ al unei jumătăţi din apartament de către pârâtul-reclamant anterior încheierii căsătoriei, se apreciază că nu are nici un fel de relevanţă cu privire la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului aflat în litigiu, valoarea fiind stabilită la momentul prezent, fiind fără relevanţă în cauză preţul plătit cu prilejul dobândirii cotei de ½ din apartament de către pârâtul-reclamant. De asemenea, instanţa constată că în cauză a mai fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară urmând a fi avute în vedere, în parte, şi concluziile acesteia cu referire la lucrările de îmbunătăţire aduse imobilului. Pentru aceste considerente, instanţa apreciază suficiente concluziile cele două expertize tehnice imobiliare şi acordă cuvântul asupra obiecţiunilor formulate de către pârâtul-reclamat cu privire la raportul de expertiză tehnică preţuitoare bunuri mobile. Apărătorul pârâtului-reclamant îşi susţine oral obiecţiunile formulate în scris, astfel: solicită instanţei să ia act că prin încheierile de şedinţă din datele de 21.10.2003 şi 13.01.2004 obiectivele fixate experţilor ce s-au succedat în cauză au fost următoarele: stabilirea valorii de circulaţie a bunurilor mobile, stabilirea loturilor şi a sultei, precum şi a valorii actuale a creanţelor pe care pârâtul-reclamant le avea asupra masei comune de bunuri, respectiv sumele de bani cu care acesta a intrat în căsătorie şi cele obţinute ca urmare a valorificării unor bunuri proprii în timpul căsătoriei, toate acestea fiind folosite in interesul comunităţii; se solicită instanţei, de asemenea, să observe că expertul practic a refuzat să răspundă celui de-al treilea obiectiv stabilit de către instanţă, în sensul reîntregirii raportului de expertiză în temeiul art. 213 alin. 1 Cpc, aspectul fiind apreciat ca pertinent, concludent şi util chiar de către instanţa de judecată, şi nu în ultimul rând pe baza lui se va stabili, in mod precis, cota de contribuţie a pârâtului-reclamant la dobândirea bunurilor comune. Apărătorul reclamantei-pârâte învederează instanţei că se opune cererii formulate de către partea adversă. Instanţa respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de către pârâtul-reclamant la raportul de expertiză tehnică preţuitoare bunuri mobile cu motivarea că, pe de o parte, raportul de expertiză a fost depus la dosar în luna octombrie/noiembrie 2005 constatându-se că până la acest termen de judecată nu au fost formulate obiecţiuni, acestea din urmă privind chiar concluziile primului raport de expertiză efectuat în cauză şi nu suplimentul, astfel că aspectele contestate au o vechime mult mai mare, cererea formulată la prezentul termen de judecată fiind cel puţin tardivă şi pe fond cu referire la punctul 5 din se constată că într-adevăr expertul nu poate face aprecieri cu privire la sarcina probaţiunii, instanţa urmând a reţine la soluţionarea cauzei numai aspectele relevante şi concludente expuse în rapoartele de expertiză, neexistând în sarcina judecătorului obligaţia de a reţine toate cele expuse în raport de către expert, acesta putând înlătura motivat anumite aspecte; de asemenea, cu privire la pretinsa creanţă asupra masei bunurilor comune, instanţa apreciază că partea în cauză face o confuzie, făcând vorbire o dată de o creanţă asupra bunurilor comune şi altă dată de o cotă majoritară de 60 % din masa bunurilor comune, cele două aspecte fiind distincte. Făţă de cele expuse, instanţa, având în vedere această direcţie a probaţiunii, apreciază că aspectul pe care pârâtul-reclamant doreşte să-l probeze poate fi dovedit prin toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriu, nemaifiind necesară evaluarea de către expert în mod precis şi reactualizarea sumelor cu care pârâtul-reclamant a intrat în căsătorie şi pe care le-a obţinut din vânzarea unor bunuri proprii în timpul căsătoriei, toate aceste aspecte urmând a fi avute în vedere de către instanţă la stabilirea cotelor contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune. Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Apărătorul reclamantei-pârâte solicită instanţei admiterea acţiunii principale aşa cum a fost formulată, admiterea în parte a cererii reconvenţionale, să se dispună partajarea bunurilor comune în cote de 50 %, urmând a fi reţinut cu referire la acest aspect faptul că vreme îndelungată până în timpul procesului, mai exact până în anul 2003, pârâtul-reclamant nu a avut un loc de muncă şi pe cale de consecinţă nu a câştigat nici un ban; de asemenea, solicită instanţei compensarea cheltuielilor judiciare efectuate de părţi şi amânarea pronunţării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Cu privire la apartament, solicită instanţei atribuirea apartamentului părţii pe care o asistă la prezentul termen de judecată, având în vedere că acesta a aparţinut acesteia, urmând a fi obligată la plata sultei. Apărătorul pârâtului-reclamant solicită instanţei, având în vedere că din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că partea pe care o reprezintă la prezentul termen de judecată a contribuit într-o proporţie mai mare la cheltuielile comune din timpul căsătoriei, de asemenea, având în vedere starea precară de sănătate a acestuia, existând în acest sens depuse la dosar o serie de înscrisuri, precum şi împrejurarea că acesta nu are în prezent o altă locuinţă, locuind astăzi în imobilul aflat în litigiu, admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată, să se dispună atribuirea în deplină folosinţă şi proprietate a apartamentului aflat în litigiu pârâtului-reclamant, cu obligarea acestuia la plata sultei către reclamanta-pârâtă; de asemenea, faţă de contribuţia mai mare a părţii pe care o reprezintă la dobândirea bunurilor comune solicită instanţei partajarea bunurilor mobile comune în proporţia indicată, respectiv 60% pârâtul-reclamant şi 40 % reclamanta-pârâtă. Instanţa pune în vedere reprezentantului pârâtului-reclamant să depună la dosar concluzii scrise. INSTANŢA Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 alin. 1 Cpc, urmează a DISPUNE Amână pronunţarea la data de 21.02.2006. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2006. Preşedinte Florescu George Bogdan Grefier Ionescu-Darian Claudiu INSTANŢA 21.02.2006 În aceeaşi constituire, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea pârâtului-reclamant să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 alin. 1 Cpc, urmează a DISPUNE Amână pronunţarea la data de 28.02.2006. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2006. Preşedinte Florescu George Bogdan Grefier Ionescu-Darian Claudiu INSTANŢA 28.02.2006 În aceeaşi constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 Cpc, urmează a DISPUNE Amână pronunţarea la data de 07.03.2006. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2006. Preşedinte Florescu George Bogdan Grefier Ionescu-Darian Claudiu

  • Sedinta din data de 17.01.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 06.12.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 08.11.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 18.10.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 13.09.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 14.06.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 17.05.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 19.04.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 22.03.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 22.02.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 25.01.2005 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 14.12.2004 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 09.11.2004 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 12.10.2004 la ora 8:30

    Complet: C1 (Marţi)
  • Sedinta din data de 14.09.2004 la ora 8:30

    Complet: C1 (Luni)
  • Sedinta din data de 22.06.2004 la ora 8:30

    Complet: C1 (Luni)

Flux dosar


Actualizare GRPD