Dosar 33/33/2002 din 14.03.2002

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33/33/2002
Data dosar:
14.03.2002
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 12:00

    Complet: 1A
  • Admitere apel

    Admite apelurile declarate de către reclamanta U."B.B." şi de către pârâta U.M.F." I.H." împotriva sentinţei civile nr. 36 din 08.02.2002, pronunţată în dosarul nr. 9408/2001 al Tribunalului Cluj, pe care o schimbă în sensul că ia act de tranzacţia încheiată între părţi, având următorul conţinut: „Părţile: U. "B.-B." (UBB), cu sediul în (……….) reprezentată prin Rector acad.prof. dr. I.-A. P.,.confirmat prin Ordinul nr. 3377/10.03.2016 emis de M. E. N. şi C. Ş., în calitate de apelantă-reclamantă în dosar nr. 33/33/2002 pe rolul Curţii de Apel Cluj şi U. M. F. „I. H." (UMF), cu sediul (……….)reprezentată prin Rector prof dr. A. I., confirmat prin Ordinul nr. 3016/08.01.2016 emis de M. E. N. şi C. Ş., în calitate de intimată-pârâtă în dosar nr. 33/33/2002 pe rolul Curţii de Apel Cluj. Prin prezenta tranzacţie părţile au convenit, în baza art. 2267 şi urm., art. 2278 Cod civil şi art. 270 - 272 Cod procedură civilă (1865), art. 122 alin. (1), art. 123 alin. (2), art. 213 alin. (6) şi art. 226 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, asupra modului de stingere a litigiului care formează dosarul nr. 33/33/2002 pe rol la Curtea de Apel Cluj, în apel, cu termen de judecată la 23.05.2017, având ca obiect revendicare imobiliară în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul teren înscris în Cartea funciară nr. 322299 Cluj-Napoca, provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 9219 Cluj, nr. topo. 13803, precum şi construcţiile edificate pe acest teren, dar care nu sunt înscrise în cartea funciară, imobil situat în (………….), precum şi asupra modului de rezolvare a diferendului cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului teren şi construcţii anterior descris, ţinând seama de drepturile şi interesele ambelor universităţi. Preambul: Prezenta tranzacţie a fost încheiată având în vedere următoarele premise: U. "B. – B." este proprietară, sub Bl.l, asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. 322299 Cluj-Napoca provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 9219 Cluj, nr. topo. 13803, situat în (………..). Dreptul de proprietate asupra terenului şi asupra construcţiilor edificate pe acesta a fost dobândit prin moştenire testamentară, de la prof. A. A., de către F. de D. a U. şi întabulat în Cartea funciară în anul 1947. Până la Reforma învăţământului, din anul 1948, F. de D., F. de L., F. de Ş. şi F. de M. (astăzi U. de M. şi F. "I. H.") alcătuiau U. "R. F. I", a cărei continuatoare în drepturi este U. "B.-B." conform Sentinţei civile nr. 9226/2002 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 8529/2002, definitivă. În perioada comunistă, raportat la modul de utilizare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, prin Ordinul nr. 882/1964 al Ministerului învăţământului, imobilul proprietatea U. "B.– B." a fost trecut în administrarea I. de M. şi F. Cluj, actualmente U. de M. şi F. "I. H". Prin efectul Legii nr. 84/1995 Legea învăţământului, raportat la faptul imobilul era în administrarea U. de M. şi F. "I. H.", acest imobil a fost evidenţiat ca făcând parte din patrimoniul acesteia. Conform încheierii nr. 19154/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, notată sub B7,8 în C.F. nr. 9219 Cluj, acest titlu nu este opozabil U. "B.- B.", proprietară de Carte funciară. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren şi construcţii de către Facultatea de Drept a fost contestată de către moştenitorii prof. A. A., solicitările acestora fiind respinse prin Sentinţa civilă nr. 15721/10.12.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 354/24.06.2015 a Curţii de Apel Cluj, hotărâri pronunţate în dosar nr. 1358/211/2010*, prin Sentinţa civilă nr. 178/30.03.2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 3207/117/2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare şi prin Sentinţa civilă nr. 624/ 04.11.2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dos. nr. 3670/117/2015, rămasă irevocabilă prin nerecurare. Prin aceste hotărâri a fost stabilită definitiv valabilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului de către F. de D. a U. "B - B", cu titlu de moştenire testamentară, precum şi valabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al acesteia în Cartea funciară. În ultimii 50 de ani imobilul a fost folosit în comun de către cele două Universităţi, construcţia fiind ocupată de chiriaşi ai U. "B. – B." şi de chiriaşi ai U. de M. şi F. "I. H.". Construcţia edificată pe acest teren este evidenţiată în dovada de existenţă a construcţiei nr. 58301/43/06.11.2000 eliberată de P. M. Cluj-Napoca. Având în vedere situaţia juridică creată de existenţa a două titluri concurente asupra aceluiaşi imobil, de interesul comun în a înlătura posibilitatea unor contestaţii viitoare prin respectarea voinţei testatorului, cele două universităţi părţi ale tranzacţiei, ţinând cont de calitatea lor de instituţii de învăţământ de stat şi de relaţiile cordiale şi de sprijin reciproc ce caracterizează raporturile dintre părţi, au hotărât că cea mai bună modalitate de soluţionare a problemei dreptului de proprietate asupra imobilului o reprezintă încheierea prezentei tranzacţii, ca rezultat al unor concesii reciproce. Obiect: Părţile semnatare ale tranzacţiei declară intenţia lor comună de a respecta voinţa testatorului, ca veniturile sau fondurile obţinute în urma imobilului să fie utilizate în interesul F. de D. a U. "B. – B.", în special pentru susţinerea activităţii F. de D. şi a bibliotecii acesteia, având în vedere şi exigenţele legii în acest sens. Părţile semnatare ale tranzacţiei declară intenţia lor comună de a stinge litigiul dintre ele, luând în considerare drepturile lor concurente asupra terenului şi construcţiei edificate pe acesta, precum şi faptul că ambele părţi au calitatea de instituţii publice de învăţământ superior. Prin prezenta tranzacţie, U. "B. – B." recunoaşte faptul că dreptul de proprietate asupra cotei de 40% (40/100) din terenul înscris în Cartea funciară nr. 322299 Cluj-Napoca, provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 9219 Cluj, nr. topo 13803, precum şi asupra construcţiilor edificate pe acesta, imobil situat în(…………), aparţine U. de M. şi F. "I. H.", ca efect al Ordinului nr. 882/1964 al Ministerului învăţământului şi al tranzacţiei. Prin prezenta tranzacţie, U. de M. şi F. "I. H." recunoaşte faptul că dreptul de proprietate asupra cotei de 60% (60/100) din terenul înscris în Cartea funciară nr. 322299, provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 9219 Cluj, nr. topo 13803, precum şi asupra construcţiilor edificate pe acesta, imobil situat în(……….), aparţine U. "B. – B.", ca moştenitoare testamentară. Ambele părţi solicită înscrierea dreptului de proprietate astfel stabilit asupra imobilului, în Cartea funciară nr. 322299 provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 9219 Cluj, nr. topo 13803, în cotă de 3/5 în favoarea U. "B. – B." şi în cotă de 2/5 în favoarea U. de M. şi F. "I. H", ca efect al tranzacţiei. Ambele părţi declară, prin semnarea prezentei tranzacţii, că dreptul de proprietate în cote părţi stabilit prin prezenta tranzacţie se aplică corespunzător şi asupra construcţiilor edificate pe acest teren şi neevidenţiate în cartea funciară, precum şi asupra oricăror accesorii ale imobilului. Ambele părţi declară că sunt de acord cu folosinţa în comun a imobilului, proporţional cu cotele de proprietate convenite prin prezenta tranzacţie, modul de folosinţă asupra terenului şi construcţiei, respectiv reglementarea situaţiei chiriaşilor, urmând a fi realizată printr-o convenţie ulterioară, ţinând cont şi de contractele de închiriere în curs de derulare. Ambele părţi se obligă să nu săvârşească nicio faptă şi să nu încheie niciun act de natură a afecta drepturile de proprietate sau de folosinţă recunoscute în favoarea celeilalte părţi prin prezenta tranzacţie sau de natură a afecta, în orice fel, valorificarea ulterioară a drepturilor convenite prin prezenta tranzacţie. Ambele părţi declară că prin semnarea prezentei tranzacţii nu mai au niciun fel de pretenţie reciprocă, de niciun fel, în legătură cu proprietatea sau folosinţa imobilului obiect al prezentei tranzacţii, altele decât cele cuprinse în prezenta tranzacţie, toate litigiile şi neînţelegerile dintre ele fiind stinse pe această cale. Niciuna dintre părţi nu va putea pretinde niciun fel de sume, cu niciun fel de titlu, pentru chiriile încasate sau modul de folosinţă al imobilului obiect al prezentei tranzacţii, efectuat până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se va lua act de tranzacţie. Părţile se obligă să se prezinte, prin reprezentant legal sau mandatar cu procură de reprezentare, la termenul din 23.05.2017 stabilit în apel pentru dosarul de revendicare, pentru a cere ca hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în dosar nr. 33/33/2002 al Curţii de Apel Cluj să consfinţească prezenta înţelegere a părţilor, în condiţiile art. 270-272 Cod procedură civilă (1865). Prezenta tranzacţie s-a încheiat la Cluj-Napoca, în cinci exemplare, câte două pentru fiecare parte şi unul pentru a fi depus la Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 33/33/2002, astăzi data înregistrării în Registrul general. U. „B.-B.” U. de M. şi F „I. H.” prin prin Rector acad.prof.dr. I.-A. P. Rector prof.dr. A. I. ss. indescifrabil ss. indescifrabil L.S. L.S. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2017.

    Hotarare 274/2017 din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 30.05.2017 la ora 12:00

    Complet: 1A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 31 mai 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2017
  • Sedinta din data de 23.05.2017 la ora 12:00

    Complet: 1A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 30 mai 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2017
  • Sedinta din data de 25.04.2017 la ora 12:00

    Complet: 1A
  • Amână cauza

    În vederea încheierii unei posibile tranzacţii între părţile din prezentul litigiu, amână judecarea cauzei pentru data de 23 mai 2017, ora 12, sala 135.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2006 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 7
  • Alte cauze

    Suspendă soluţionarea cauzei în baza art.47 din Leg.10/2001 şi art.244 pct.2 c.pr.civ.

    Incheiere suspendare din 16.06.2006
  • Sedinta din data de 19.05.2006 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 7
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de Univ. Babeş Bolyai Cluj Napoca.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2006

Flux dosar


Actualizare GRPD